Categorie: POEZII

Nu,nu vreau să plec de la Tine,
Aici am găsit adăpost
La umbră de aripi divine
Şi-n toate-am simţit că mi-e bine
Când turn de scăpare mi-ai fost.

Străpunge-mi urechea de uşă
Căci Harul aici l-am simţit
Când,scos dintr-a nopţii cenuşă,
M-ai legat cu-a iubirii cătuşă,
M-ai spălat,modelat şi sfinţit.

De Tine mă leagă iubirea,
În slujba Ta vreau să rămân;
Afară e lumea,e firea,
Dar Tu îmi oferi mântuirea,
Al Tău sunt,iubite Stăpân.

Străpunge-mi urechea,Părinte,
Alături pe veci vreau să-Ţi fiu,
Chemări necuprinse-n cuvinte
Mă-ndeamnă spre sferele sfinte,
Sunt rob şi,prin Isus,şi fiu.

Pus cu speranţă, ca şi via-ntreagă,
A fost săpat, udat şi el la fel,
Dar când a vrut stăpânul să culeagă
Nu a găsit nici o smochină-n el.

Şi pentru că n-a fost sădit în vie
Să facă umbră, să ocupe loc,
A hotărât stăpânul, cu mânie,
Să-l taie şi să îl arunce-n foc.

A mijlocit vierul, cu răbdare,
S-a angajat că-l va mai îngriji
Încă un an, vreme hotărâtoare
În care va rodi sau va pieri.
***
Ocupi şi tu un loc în adunare
Ca şi smochinul, în acelaşi mod,
Udat de-ale Cuvântului izvoare,
Dar…va găsi Stăpânu-n tine rod?

Ai fost sădit cu dragoste divină
Şi îngrijit cu mângâieri cereşti,
Dar Cel ce-ţi dă şi apă, şi lumină
Aşteaptă de la tine să rodeşti.

Vine Stăpânul, trece printre rânduri
Şi cercetează via răbdător,
Dacă n-ai roade, nu mai sta pe gânduri,
Nu oscila-ntre roade şi… topor.

Să dăm prin Duhul roadă spre lumină,
Avertismentu-i fără echivoc:
„Toporu-i deja-nfipt la rădăcină,
Iar cei neroditori vor arde-n foc.”

Se-arată profeţiile-mplinite,
Dar cine pune azi pe ele preţ?
Cei care cred, excepţii fericite,
Au sufletele prea ades rănite
De-al lumii nedisimulat dispreţ.

Dezmăţ, minciună, ură, nepăsare
Inundă lumea tot mai violent,
Dar cei curaţi privesc, sperând, spre zare
Şi iată că apare, da, apare
Un fenomen ce n-are precedent!

Pe nori de aur, foc şi strălucire,
Vestit de trâmbiţa lui Dumnezeu
Şi glas de-arhanghel care dă de ştire,
Vine Isus, multaşteptatul Mire,
În glorii împletite-n curcubeu.

Se-aprind în inimi sfinte simţăminte
Într-un torent încins de bucurii,
Şi, având slava ca îmbrăcăminte,
În trupuri noi ies sfinţii din morminte
Şi se alătură sfinţilor vii.

Mireasa lui Cristos este răpită
Să-şi întâlnească Mirele pe nor;
Da, cea hulită, cea dispreţuită
Se-nalţă-acum în slavă, fericită,
Având iubirea aripă de zbor.

Pământul e cuprins de uluire,
Oameni dispar în chip miraculos
Dar totu-i scris, şi-acum e o-mplinire:
Se-nalţă spre eterna fericire
Biserica, Mireasa lui Cristos.