Categorie: POEZII

Iubirea, ca o ploaie…

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

O, de-aș putea cumva iubirea să-nțeleg
Aș pune-o ca un scut peste pământu-ntreg
Să nu mai fie lacrimi nici ură nici durere
Să nu alerge omu după măriri și-avere…

Dacă-aș putea aș pune iubirea într-un nor
Și-aș da-o ca o ploaie peste pământ, cu dor
S-atingă orice suflet, în el să înflorească
Și inima de gheață să-nvețe să iubească…

Și-aș face din iubire veșmânt de sărbătoare
Să-mbrac cu el pământul ce sângeră și doare…
S-alung furtuni de ură ce vin pe marea vieții
Și să aduc în lume splendoarea dimineții…

O, de-aș putea cumva iubirea să-nțeleg
Aș pune-o ca pecete peste pământu-ntreg..
Mi-aș pune viața însăși zălog pentru iubire
Să fie-n lume pace, belșug și fericire!

Vulcan-08-04-2017      Maria Luca

Oare mai privești spre lume?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Doamne, câtă suferință este în al Tău popor…
Câte lacrimi și durere.câte răni ce încă dor..
Sufletul mi se-nfioară și mă-ntreb Părinte Sfânt:
Oare mai privești spre lume? Mai privești către pământ?

Liniștea și pacea nopții prea ades e alungată
Căci sunt mulți ce-n suferință strigă către Tine, Tată…
Strigă istoviți de doruri, de suspine negrăite,
De dureri ce ard amarnic și speranțe năruite…

Multe lacrimi scaldă ochii…plâng copiii Tăi Isus…
Plâng cu sufletul, cu trupul…dar nici plânsul nu-i deajuns
Căci sunt boli fără de leac și dureri ce nu mai trec
Și sunt mulți ce cad Părinte și din viață se petrec…

Mă aplec cu reverență și Te rog cu-nfrigurare
Mai atinge-Te de noi…lasă binecuvântare
Să nu ne-ntrebăm Părinte când privim spre cerul sfânt:
Oare mai privești spre lume? Mai privești câtre pământ?

Vulcan-07-05-2017     Maria Luca

Sonetul luminii

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Lum 1

Țâșnind cu vigoare din plete solare,
Lumina-mbrăcată în strai rogvaiv
Ne-nvăluie-n falduri de foc, posesiv,
Și vieții-i dă sevă în aripi, să zboare.
Ne cântă pe-al pleoapelor viu portativ,
Punându-ne-n iriși a florii culoare,
Și-n clocot de vii energii creatoare
Lumina devine și scop și motiv.
Dar pentru că bezna apare frecvent,
Punându-și lințoliul cernitelor spume
Pe straiul cunoașterii, alb transparent,
Privim către Cel ce, voind să ne-ndrume,
Ne-a scris cu iubire-un etern testament:
Voi sunteți, crezând, o lumină în lume!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 6 mai 2017

Ridică-mă Doamne din valuri!

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Peste gândul ce-n taină suspină
O, Doamne revarsă alin…
Ridică povara de teamă
Ce viața-mi transformă în chin..
Atinge-mi Tu, Doamne ființa
Și pune-mi în suflet credință
S-alung multe griji ce m-apasă
Prin Tine să am biruință..
Mai pune-mi în inimă pace
Căci multe furtuni mă frământă
Ridică-mă Doamne din valuri
Și pune-mi piciorul pe Stâncă…
Revarsă alin peste gândul
Ce-n noapte suspină cu dor
Să-mi fii tu balsam și lumină
Măreț și divin Salvator!

Vulcan-07-04-2017     Maria Luca

Păstorul mioriței

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Stână 1

Coboară cerul pe-un picior de plai
Cu soarele împrăștiat prin iarbă,
Și-n tâmpla lui izvoare par să fiarbă
În limpezimi venind din guri de rai.
Dar tihna-nstăpânită-aici din veci
Îmbracă astăzi lacrima ce doare,
Căci nu-nflorește iarba cu mioare
Și-n straiul muntelui se sting poteci.
Și nici cavalul nu cântă de dor
La stâna care-n asfințit se frânge,
Căci miorița astăzi nu mai plânge,
Iar plânsul este-al Blândului Păstor.
În iarba grea de verde îndrăzneț
Păstorul cheamă ne-ncetat mioare,
Și lipsa lor de pe pășune-L doare,
Căci pentru toate a plătit un preț.
Dar multe au pornit după străini,
Plecând de la otavă la otravă,
Și-n mlaștina imundă și bolnavă
Pasc moarte până jos la rădăcini.
În țarcul de la stână era loc
Și adăpost pentru întreaga turmă,
Dar astea-s vremurile de pe urmă
Ce prevestesc un implacabil foc.
Păstorul șade pe-un picior de plai
Care își susură-n pășuni izvoare,
Și-așteaptă cu iubire și răbdare
Să-Și întregească turma pentru Rai.
Simion Felix Marțian