Isus e Calea, Adevărul….


Să nu îţi rătăcească paşii
Pe căi străine şi-n păcat…
Isus ţi-arată drumul drept
Pe care-aleşii l-au urmat!

E calea care duce-n ceruri,
Îngustă şi cu spini pe ea…
Dar câtă sfântă fericire
Când vei ajunge-n Slava Sa!

Să nu ţi se abată paşii
Pe calea lumii-nşelătoare,
Căci la sfârşit vei plânge-amarnic
Şi suferinţa va fi mare!

Isus e Calea, Adevărul
Şi Viaţa ce-ai primit în dar
Când a murit în locul tău
Plătind păcatul la Calvar!

Mergând pe drumul către cer
Vei fi pe braţul Lui Isus…
Te va purta pe-aripi de har
Acolo-n Patria de Sus! Amin!

Vulcan 16 apr.2012       Maria Luca

Emaus


( Luca 24:13-35)

Abia dacă ghiceai umbrele serii
Când, spre Emaus, cei doi ucenici
Mergeau purtând prăpastia durerii
Căci, îndoiţi de vestea învierii,
În tragic se-adânceau, mai mici, mai mici…

Păşeau prin colbul drumului de ţară
Cu suflet răvăşit, nemângâiat,
Când paşilor alţi paşi se-alăturară
Şi un drumeţ le zise…ca-ntr-o doară:
“Ce discutaţi aşa de-nflăcărat?”

“Tu chiar nu ştii? Dar toată lumea ştie,
Căci tot oraşul a fost zguduit
De nemaipomenita tragedie:
Isus din Nazaret, speranţa vie
A libertăţii noastre, a murit.

L-au judecat şi L-au trimis la moarte
Deşi era profet, om ne-ntinat,
Şi-acum, un zvon venit dinspre cetate
Crează iarăşi ambiguitate,
Spunând că Domnul ar fi înviat.”

Când au tăcut, înfăşuraţi în seară,
Străinul a-nceput a tâlcui
Din profeţiile de-odinioară:
“Voi nu ştiaţi că trebuia să moară
Şi să-nvieze-apoi, a treia zi?”

Se derulau prin faţa lor cuvinte
Şi parcă totul devenea mai clar,
Căci în lumina scrierilor sfinte
Un gând le încolţea atunci în minte:
E viu Cel ce-a murit sus la Calvar.

Cu pâlpâiri venind tot mai aproape
Emausul se-ntrezărea pe drum
Ţesut parcă din umbre şi din şoapte.
“Drumeţule, afară-i deja noapte,
Rămâi la noi, căci e târziu acum.

În odăiţa lor de pace plină
Aveau la masă un necunoscut,
Dar pâinea frântă le-a adus lumină,
Recunoscând prezenţa Lui divină:
“Este Isus!” Dar El a dispărut.

Rememorând tot drumul, cu uimire,
Emoţia de-atunci se lămurea,
Vibrând încă, în voce şi-n privire:
“Nu ne ardea în piept a Lui vorbire
Când El Scripturile ne deschidea?”

Ce bucurie! Câtă siguranţă
Şi-avânt se împleteau în mod sublim
În inimile pline de speranţă,
Şi-au hotărât, cu multă cutezanţă:
“Să ducem vestea la Ierusalim!”
***
Avem câte-un Emaus fiecare,
Mergând pe drum cu-al îndoielii chin
Când parcă şi speranţa-n suflet moare,
Dar, Doamne, prin prezenţa-Ţi salvatoare
Tu ne ridici şi ne-ntăreşti. Amin.

Vulcan 14 feb.2012    Simion Felix Marţian

E viu cu-adevărat!



De ce din nou pe cruce Isus e răstignit?
Legat cu lanţuri grele, bătut şi chinuit?
În pieţe, în oraşe vezi câte un Isus
Ce-i ţintuit pe cruce şi cu alai e dus!

Mulţimea Îl priveşte cu spaimă uneori,
Sunt inimi care plâng, atinse de fiori,
Dar sunt şi unii care privesc cu nepăsare
Şi râd în gura mare căci jertfa Lui nu-i doare!

Ce sărbătoare crudă să pui un om pe lemn,
Să-l duci în văzul lumii cu ritual solemn!
Parcă cu el odată, Acel ce ne-a iubit
Din nou e pus pe cruce, din nou e răstignit!

Ar trebui să fie în inimi bucurie,
În fiecare suflet Isus, să reânvie,
Căci este-o sărbătoare a vieţii şi-a iubirii
Prin care am primit cadoul mântuirii!

Cântaţi cântări de slavă…vă bucuraţi popoare
Căci tot pământul astăzi se-mbracă-n sărbătoare!
Se-aude pretutindeni mesajul minunat:
„Isus e viu! Osana! E viu cu-adevărat!”

Vulcan 13 apr.2012     Maria Luca

Mormântul gol


E linişte acum peste cetate,
Sunt zorii unei alte dimineţi,
S-a stins ecoul celor întâmplate,
Numai nişte femei îndurerate
Îşi duc povara grelei lor tristeţi.

Sunt câteva femei galileene
Pătrunse de iubirea lui Isus,
Mergând încet, vii umbre pământene
Cu focul lacrimilor prins în gene,
Spre locul unde Domnul a fost pus.

Duceau miresme şi duceau iubire
Şi grija că-ntre ele şi Cel dus
Stătea o lespede ca despărţire,
Un rece bolovan fără simţire,
Zid mort între viaţă şi apus.

Această grijă le-a fost spulberată
Când, uluite, ele-au observat
Că lespedea a fost înlăturată,
Iar în mormânt… ce veste minunată!
Nu era trupul Celui căutat.

Ca o explozie lovind Pământul,
Această veste l-a cutremurat
Şi a pornit în patru zări, ca vântul,
Ducând mesajul: Este gol mormântul,
Isus Cristos din morţi a înviat!
***
Punându-şi strict problema existenţei,
Mulţi oameni îşi fac idoli pe pământ
Dând gir materialului, prezenţei,
Dar cei salvaţi sunt roadele absenţei,
Absenţei unui trup dintr-un mormânt.

Vulcan 24 mar.2007     Simion Felix Marţian

A-nviat Isus


A-nviat Isus din moarte,
Peste moarte a călcat
Şi prin jertfa de pe cruce
Viaţa ne-a răscumpărat!

El a băut întreg paharul
Amarului de pe pământ,
Apoi, trei zile-a cunoscut
Ce rece e într-un mormânt!

Dar slavă Mielului prea Sfânt
Că moatrea-n veci a biruit
Şi-a treia zi a înviat
Ca eu să pot fi mântuit!

Prin jertfa Sa a fost spălat
Păcatu-ntrgii omenirii…
Şi-acum ne-a pregătit cu drag
O casă sus în veşnicii!

Osana! Slavă şi Mărire!
Să fie-n veci glorificat,
Acel ce-n sânge ne-a spălat
Şi-apoi A ÎNVIAT! Amin!

Vulcan 14 apr.2012   Maria Luca