Categorie: POEZII

Sunt fiu de Dumnezeu!

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Viaţa mea-i o picătură în a timpului ocean,
O scânteie ce se-aprinde pentru-o clipă, apoi moare…
Sunt un fir de praf pierdut, dus de vânt spre nicăieri,
Ce l-ai luat în palma Ta şi l-ai transformat în soare.

Sufletul mi-e dor ce arde după Plaiurile Sfinte,
După Patria promisă, cunoscută din Cuvânt…
O, ce dulce fericire voi simţi când înspre ceruri
Voi zbura cu al meu Mire de aici de pe pământ!

Am fost tină mişcătoare, rătăcit pe-al lumii drum
Când, cu dragoste Isuse, m-ai chemat la pieptul Tău!
Azi mi-e inima o harfă ce-Ţi înlţă osanale
Căci m-ai curăţat Părinte şi sunt fiu de Dumnezeu! Amin!

Vulcan 1 aprilie 2012     Maria Luca

Semănătorul

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII


„Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească” (1 Cor. 3:6)

E tot mai grea pe umerii amiezii
Lumina-n falduri albe, de hlamidă;
Spre cer dă ochii verzi să şi-i deschidă
Grâul scăpat de mantia zăpezii.

Cel care-a semănat fără odihnă
Şi cu-o speranţă care nu se pierde,
Îşi umple acum inima de verde
Şi-şi savurează răsplătirea-n tihnă.

El a pus bob în cuibul cald, sub glie,
Căci rostul lui era însămânţarea
Şi-a aşteptat minunea, germinarea,
O taină izvorând din veşnicie.

De-acuma el şi-a domolit elanul
Căci sarcinile au fost împlinite,
Şi ridicând spre Domnul mâini trudite,
În rugă Îi încredinţează lanul.
***
Suntem chemaţi să pregătim „pământul”
În inimi aducând plugul iubirii,
Apoi în brazdele desţelenirii
Să semănăm, bob lângă bob, Cuvântul.

Să îl udăm cu toată-nsufleţirea,
Şi-apoi, în rugăciune-nflăcărată,
Să cerem la cerescul nostru Tată
Să dea El creşterea şi-apoi rodirea.
***
E tot mai grea pe umerii amiezii
Lumina generoasă, aurie;
Din lanul copt se-nalţă-o ciocârlie
Împrăştiindu-şi prin văzduh diezii.

Vulcan martie 2008    Simion Felix Marţian

Tatăl nostru

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Tatăl nostru ce de sus din ceruri
Priveşti cu îndurare către al Tău popor,
În veci să fii slăvit, sfinţit e al Tău Nume
De tot ce are viaţă, de omul muritor!

Voia Ta să fie-n toate, sus în cer şi pe pământ,
Şi ne dă pe masă pâine după bunătatea Ta,
Nu lăsa ispita Doamne, să ne-atragă către lume,
Iar cel rău să nu atingă ce vei benecuvânta!

Când greşim şi Te-ntristăm, prin vorbire sau prin faptă
Iartă-ne Iubit Părinte căci e mare mila Ta…
Cum şi noi iertăm adesea pe acei ce ne greşesc
Şi-i iubim cum ne iubeşti, cum ne-nvaţă Biblia!

Tu eşti Tatăl Creator, ale Tale-s Doamne toate…
Slava, Cinstea şi Mărirea Ţie-n veci Ţi se cuvin!
Ne-nchinăm cu reverenţă şi-ţi aducem mulţumire…
Tată, Fiu şi Duhul Sfânt azi şi-n veci de veci! Amin!

Vulcan 31 martie 2012     Maria Luca

Credinţă şi candoare

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Când cadrul e de-a dreptul agresiv
Pe o planetă-n spasme repetate,
Eu tot mai cred, senin, în pozitiv,
Şi dacă mă consideraţi naiv,
Lăsaţi-mi doza de naivitate!

Eu pot să văd dincolo de noroi,
De nori imenşi, de umbre-ntunecate
Că este binecuvântare-n ploi,
Şi dacă sunt naiv, cum ziceţi voi,
Lăsaţi-mi doza de naivitate!

Eu văd un vas în bulgărul de lut
Ce-aşteaptă mâini măiestre, dedicate,
Să-i dea speranţa unui început;
Dacă-s naiv, crezând ce-i de crezut,
Lăsaţi-mi doza de naivitate!

Eu tot mai cred că verbul „a iubi”
E conjugat la timpurile toate;
Nu, nu e desuet, este la zi,
Şi dacă sunt naiv, cum par a fi,
Lăsaţi-mi doza de naivitate!

Nu sunt atins de-ameninţarea grea
Cuprinsă în prognoze-ntunecate,
Eu ştiu că e la cârmă Cineva,
Şi dacă sunt naiv, crezând aşa,
Lăsaţi-mi doza de naivitate!

Cărări şerpuitoare de minciuni
Urcă spre piscuri mari de nedreptate,
Dar cred în Adevăr şi-n oameni buni,
De par naiv, crezând în ficţiuni,
Lăsaţi-mi doza de naivitate!

Eu tot mai cred în „bine” şi-n „frumos”
Însă, vă spun, nu e naivitate,
Este credinţa în Isus Cristos,
Cu El de mână merg pe drum voios,
Pe drumul sigur spre eternitate.

Vulcan martie 2008        Simion Felix Marţian

Rugăciune de seară

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Când soarele îşi stinge şi ultima văpaie
Şi-ncep să se aprindă pe cer steluţe, mii,
Eu, mă retrag din nou la mine în odaie,
M-aplec în rugăciune şi Te aştept să vii!

În inimă zidesc altar de închinare,
Pun piatră peste piatră, cuvânt peste cuvânt,
Te rog să-mi fii Isuse aici, un veşnic soare,
Să nu mă rătăcesc în beznă pe pământ!

Te rog prin Duhul Sfânt să-mi cercetezi fiinţa,
S-aduci înviorare în trupul obosit,
În lupta cea mai grea să capăt biruinţa,
Căci Tu eşti Stânca unde sunt veşnic ocrotit!

Din nou se lasă seara peste lume…
Se sting pe rând lumini…e linişte deplină…
Eu îmi aplec genunchii sfios, în rugăciune:
„Rămâi cu noi Isuse, în noaptea ce-o să vină!” Amin!

Vulcan 30 martie 2012    Maria Luca