Categorie: POEZII

El S-a sculat, a certat vântul, şi a zis mării: ”Taci! Fără gură!” Vântul a stat, şi s-a făcut o linişte mare. (Marcu 4:39)

Băteau din aripi norii a-nserare
Spre asfinţitul încă sângeriu
Chemând, parcă, natura la culcare,
Iar peste Galileea, dinspre mare,
Veneau tăceri de plumb şi de pustiu

Pe ţăm era Isus cu ucenicii,

Dăduse apă vie la popor,

Dar cum amurgul îmbrăca finicii

Şi aprindea în taină licuricii,
El i-a trimis la locurile lor.

„Haideţi să trecem dincolo de mare”
Le-a zis Isus la ucenici, trudit,
Şi barca a pornit, ascultătoare,
În opintit de vâsle şi-ncordare
Iar Domnul, ostenit, a adormit.

Era o seară caldă, liniştită,
Când, deodată, ca la un semnal,
Din nevăzute guri dezlănţuită
Furtuna i-a învăluit, cumplită,
Şi-un munte părea fiecare val.

În nemaipomenita încleştare
Corabia părea un punct infim
Purtat de vânturi între nori şi mare,
Iar oamenii, cuprinşi de disperare,
Strigau: ”Nu-Ţi pasă, Doamne, că pierim?”

Când marea-şi deschidea, parcă, mormântul,
Isus S-a ridicat lângă cârmaci
Şi peste larmă înălţând cuvântul
A dojenit cu străşnicie vântul
Iar mării-nvolburate i-a spus: Taci!

O linişte ca de-nceput de lume
A înghiţit pe loc şi vânt, şi val
Şi răpăit, şi fierbere, şi spume;
Furtuna fără ţel şi fără nume
A dispărut cu-ntregu-i arsenal.
***
Poate că azi vâsleşti cu tot avântul,
Dar când furtuna-n larg se va porni
Să-ţi aminteşti că Cel ce e Cuvântul
A plăsmuit şi valul greu, şi vântul,
Şi la cuvântul Lui se vor opri.

El e în barcă, cheamă-L! Nu, nu doarme
Ci-aşteaptă de la tine rugăciuni;
Tu roagă-L doar, şi-ale furtunii arme
La glasul Lui divin o să se sfarme,
Căci El şi azi şi-n veci face minuni.

Vulcan 9 aug.2010  Simion Felix Marţian

( Luca 24:13-35)

Abia dacă ghiceai umbrele serii
Când, spre Emaus, cei doi ucenici
Mergeau purtând prăpastia durerii
Căci, îndoiţi de vestea învierii,
În tragic se-adânceau, mai mici, mai mici…

Păşeau prin colbul drumului de ţară
Cu suflet răvăşit, nemângâiat,
Când paşilor alţi paşi se-alăturară
Şi un drumeţ le zise…ca-ntr-o doară:
“Ce discutaţi aşa de-nflăcărat?”

“Tu chiar nu ştii? Dar toată lumea ştie,
Căci tot oraşul a fost zguduit
De nemaipomenita tragedie:
Isus din Nazaret, speranţa vie
A libertăţii noastre, a murit.

L-au judecat şi L-au trimis la moarte
Deşi era profet, om ne-ntinat,
Şi-acum, un zvon venit dinspre cetate
Crează iarăşi ambiguitate,
Spunând că Domnul ar fi înviat.”

Când au tăcut, înfăşuraţi în seară,
Străinul a-nceput a tâlcui
Din profeţiile de-odinioară:
“Voi nu ştiaţi că trebuia să moară
Şi să-nvieze-apoi, a treia zi?”

Se derulau prin faţa lor cuvinte
Şi parcă totul devenea mai clar,
Căci în lumina scrierilor sfinte
Un gând le încolţea atunci în minte:
E viu Cel ce-a murit sus la Calvar.

Cu pâlpâiri venind tot mai aproape
Emausul se-ntrezărea pe drum
Ţesut parcă din umbre şi din şoapte.
“Drumeţule, afară-i deja noapte,
Rămâi la noi, căci e târziu acum.

În odăiţa lor de pace plină
Aveau la masă un necunoscut,
Dar pâinea frântă le-a adus lumină,
Recunoscând prezenţa Lui divină:
“Este Isus!” Dar El a dispărut.

Ce bucurie! Câtă siguranţă
Şi-avânt se împleteau în mod sublim
În inimile pline de speranţă,
Şi-au hotărât, cu multă cutezanţă:
“Să ducem vestea la Ierusalim!”
***
Avem câte-un Emaus fiecare,
Mergând pe drum cu-al îndoielii chin
Când parcă şi speranţa-n suflet moare,
Dar, Doamne, prin prezenţa-Ţi salvatoare
Tu ne ridici şi ne-ntăreşti. Amin.

Vulcan 14 feb.201    Simion Felix Marţian

„El te va acoperi cu penele Lui, şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!” (Psalm 91:4 )

Trăiam în universu-mi neştiut
Strivit în teascul temerii haine;
Mă flagela al neputinţei cnut
Până când în Cuvânt văzut-am scut
Croit doar din promisiuni divine.

Atunci am revăzut cerul senin
Şi soarele zâmbind de după creste
Cu irizări de foc diamantin,
Şi-am înţeles că este “da” şi “amin”
Cuvântul sfânt al Celui care este.

Căci în acest Cuvânt cu slove vii
Ce poartă-n el şi harul, şi sfinţirea
Printre nenumărate bogăţii,
M-am întărit privind la profeţii
Ce şi-au găsit prin vremuri împlinirea.

Eu cred acum că se vor împlini
Întocmai toate lucrurile scrise;
Atunci de ce, de ce m-aş îndoi
Că de la Dumnezeu eu voi primi
Şi binecuvântările promise?

Nu, nu mă îndoiesc, ci cred şi-aştept,
Ştiind că se va împlini Cuvântul
Prin voia Celui veşnic viu, Cel drept,
Atoateziditor şi înţelept,
Prin Cel ce-a făcut cerul şi pământul.

Acesta este Dumnezeul meu
Şi-aş vrea ca toţi din jurul meu să ştie,
Deci Îl voi proclama, spunând mereu
Că Cel ce-i dragoste şi scut la greu,
Este din veşnicii… CREDINCIOŞIE!

Vulcan 5 oct.2010     Simion Felix Marţian