Categorie: POEZII

  „Vorbeşte,Doamne,căci robul Tău ascultă”.(1Samuel 3:9)

Cetatea a-mbrăcat a nopţii haină
Cu gluga ei de întuneric greu,
Numai în Templu pâlpâia în taină,
Pe ziduri,candela lui Dumnezeu.

La ceas de reculegere,când tihna
Se împletea cu umbre şi tăceri,
Un tinerel îşi căuta odihna
Ce parcă nu venea de nicăieri.

Dar când cu braţele-i mângâietoare
Somnul s-a-nfăşurat pe lângă el,
S-a auzit în Templu o chemare
Venind din întuneric:Samuel!

Cuprins în mreaja viselor,băiatul
A tresărit,de somn s-a scuturat,
Şi părăsind în mare grabă patul,
Spre Eli,preotul,a alergat

Zicându-i:eu ţi-am auzit chemarea
Şi iată-mă aici,în faţa ta;
El încă nu înţelegea lucrarea
Şi vocea Domnului n-o cunoştea.

Abia când a-nţeles de unde vine
Şi-a cui e vocea care îi vorbea,
A glăsuit:sunt robul Tău,Stăpâne,
Vorbeşte,dar,căci Te voi asculta!
***
Şi astăzi încă ne vorbeşte Domnul,
În asta nici o îndoială nu-i,
Dar,chiar de reuşim să-nvingem somnul,
Vom recunoaşte,oare,vocea Lui?

Spre a-nţelege vocea Lui profundă,
Mesaj venit din cer către pământ,
Să căutăm ca pe lungimi de undă
Cereşti,să ne-acordăm prin Duhul Sfânt.

Atunci vom şti,şi Îl vom recunoaşte,
Putând rosti cu-al inimii tumult:
Vorbeşte,Dumnezeul meu,vorbeşte,
Eu,robul Tău,mă-nchin şi Te ascult.

Petroşani  Mai 2011                Simion Felix Marţian

  Nu este niciun pom bun care să facă rod rău,şi nici un pom rău care să facă rod bun. (Luca 7:43)

Îmi cântă roua-n frunze de cu zori
Şi mă răsfaţă soarele amiezii;
Amurgul mă îmbracă în culori
Iar noaptea-mi pune-n ram privighetori
Să cânt cu ele-n marginea livezii.

Am trunchiul viguros, bine fixat
De rădăcini adânci, către izvoare,
Coroana mea este smarald curat
Cu verdele-i de soare sărutat,
Dar rodul, rodul cum e,Grădinare?

Pot să hrănesc drumeţul ostenit
Cu roadele din ramuri,rumenite?
Sunt dulci? Sunt hrănitoare? De dorit?
Şi rostul pentru care-am fost sădit
Mi-l împlinesc cu cele oferite?

Sunt întrebări la care mă-nfior
Şi îmi zbârleşte scoarţa echivocul
Ştiind că numai pomul roditor
Are speranţă pentru viitor,
Pe celălalt îmbrăţişându-l…focul.

De-aceea cu evlavie mă-nchin
Cu trunchiul la pământ, şi-n rugăciune
Eu Te implor, o, Grădinar divin,
Pune în trunchiul meu de sevă plin
Altoi de dragoste şi fapte bune.

Să-mi plec cu dragoste spre trecător
Crengile verzi cu rod râzând în soare,
Nu doar frumos, ci bun şi hrănitor,
Şi în zăduful zilei fără nor
Să îi ofer o oază de răcoare.

Atunci voi şti că nu-s doar un copac,
Decor ivit pe verdele câmpiei,
Ci pomul bun prin tot ceea ce fac,
Sunt pomul Grădinarului pe plac
Sădit pentru Grădina veşniciei

Vulcan  30.nov.2011                               Simion Felix Marţian