Categorie: POEZII

„Şi Mă rog nu numai pentru ei,ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.”(Ioan 17:20)

De dincolo de moarte şi-nviere,
De clipa-n care-am fost şi eu săpat
În palmele-Ţi făcute mângâiere,
Vine-o imagine ce-mi dă putere
Şi-n ea te văd,Isus,cum Te-ai rugat.

Se-ntrevedea,doar,ceasul jertfei sfinte,
A sacrificiului mântuitor,
Când Tu,în rugăciunea Ta fierbinte
Cereai ceva Cerescului Părinte:
Să fie pentru-ai Tăi ocrotitor.

Încredinţai în mâna Sa de Tată
Nu doar pe cei câţiva din jurul Tău
Ci,peste vremi privind,mulţimea toată
A celor ce-auzind vor crede-odată,
Rugându-Te:”Păzeşte-i de cel rău”.

Tu mijloceai atunci şi pentru mine,
Ca pentru toţi acei care,crezând,
Se vor apropia de cer,de Tine,
Şi,Doamne,eu mă simt atât de bine
Sub scutul rugăciunii Tale stând.

Cât paşii mei Te vor urma pe cale
Şi crezul fi-va-n Tine ancorat,
Pot să tot vină viscole-n rafale
Căci eu,în sfera rugăciunii Tale,
De mâna Tatălui sunt apărat.

Îţi mulţumesc,Îţi mulţumesc,Isuse,
Pentru speranţă,dragoste,porunci,
Pentru jertfirea Ta,ce mai presus e
Ca toate jertfele ce-au fost aduse,
Şi pentru…rugăciunea Ta de-atunci!    Amin                                                                                                                                                                                                                                      Petroşani  Mai 2011                       Simion Felix Marţian

     “Străjerule,mai este mult din noapte?”(Isaia,21:11)

Parcă-ntunericul nu mai e greu,
Rărit de umbre şi pătat de şoapte
Şi,tresărind,întreabă duhul meu:
Străjerule,mai este mult din noapte?

Mi-a fost povară vălul ei cernit,
Purtată greu pe umerii răbdării,
Şi-aş fi căzut dacă n-aş fi tivit
Cu vii speranţe tot cuprinsul zării.

Ca să cuprindă zarea năzuind
Spre ea se-ndreaptă inima şi gândul
Să soarbă cu nesaţ zorii mijind
Şi albul dimineţii-mbrăţişându-l.

Dar negurile încă izvorăsc
Din bezna care zace prin unghere
Şi mă apasă,şi mă răscolesc;
Mai este mult până în zori,străjere?

Îmi înnoiesc speranţa din Cuvânt
Şi mă zidesc sorbind eternitate
Ştiind că sunt mai mult decât pământ
Şi sufletu-mi transcende-această noapte.

E ceasul nopţii când se-aud cocoşi
Venind cu zori,cucurigând lumina,
Când cad răpuşi ai beznelor coloşi,
Istoria trăgând pe ei cortina.

Privesc străjerul iar,şi iar,şi iar
Şi-l ţintuiesc cu semne de-ntrebare
Care ţâşnesc cu scânteieri de-amnar
Din cutele hlamidei de răbdare.

Dar ştiu că voi vedea zorii arzând
Sub astrul ce-şi rostogoleşte roata
Şi de pe zid străjerul trâmbiţând:
E dimineaţa sfântă,Maranata!                                                                                            Vulcan 07.nov.2011             Simion Felix Marţian

    Isuse, sunt de-a dreptul copleşit
Şi inundat de valuri de lumină
Văzând că printr-un har nemărginit
Sunt, astăzi, invitatul Tău la Cină.

Mă las de invitaţie pătruns,
Dar rostul ei nu-l înţelege firea:
Prin ce mister adânc, de nepătruns,
Poţi sta la masă cu…dumnezeirea?

Însă Tu vrei în jurul Tău să ai
Pe toţi ai Tăi, gătiţi în haine sfinte,
Serbând aici, ca într-un colţ de rai,
O Cină de aducere-aminte.

O pâine frântă, ca şi trupu-Ţi frânt,
Ne reuneşte-n trup de adunare
În care strâns legaţi de Duhul Sfânt,
Îţi suntem Ţie, Doamne,mădulare.

Când rodul viţei curge în pahar
Ca semn al legământului salvării,
Vedem curgând pe cruce, la Calvar,
Din răni divine, sângele iertării.

M-ai invitat, Isus, la Masa Ta
Şi trebuie să vin cu mâini curate;
Eu m-am spălat, dar străduinţa mea
Să mă sfinţească pe deplin nu poate.

Doar Tu poţi, Doamne, să mă curăţeşti,
Ca pe-un copil luându-mă de mână,
Şi-apoi, spălat, să mă învredniceşti
Să stau şi eu cu oaspeţii la Cină.

Îţi mulţumesc că-s printre invitaţi,
Spălat, sfinţit, învrednicit de Tine,
Să stau la masa Ta cu mii de fraţi,
Cu care vom serba şi-n slăvi divine                                                                                              Vulcan  23.iun.2011             Simion Felix Marţian