Categorie: POEZII

Iată, trimit înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea…”(Marcu 1:2b)

Când se-ntorcea istoria spre soare
Şi era mântuirii-abia mijea,
Un glas de tunet, cu înflăcărare,
Vestea o cale ce se deschidea.

Intra în eră Antemergătorul
Ce cobora prin timp din prorocii,
Să pregătească el, Botezătorul,
O cale pentru Cel din veşnicii.

Vorbea de pocăinţă şi iertare,
Despre mărturisire şi botez,
Iar vorbele, adesea tăietoare,
Intrau adânc în inimi, până-n miez.

N-a cunoscut până atunci Iordanul
Aşa un val vuind spre valul său,
Căci gloatele veneau cu tot elanul
Voind să-ntoarcă spatele la rău.

Le-a mai vorbit Ioan de Cel ce vine,
El pregătindu-I calea spre norod,
Dar zborul său înaripat spre bine
S-a frânt de răutatea lui Irod.

S-a stins Ioan, profet cu glas de clopot,
Dar nu-nainte de-a fi auzit
Din faptele reverberând în ropot
Că Cel ce vine… deja a venit.

A fost un glas ce-a răscolit pustia
Şi ca ecou s-a consumat, vibrând;
În bezna vremii a purtat făclia
Şi tot ca ea s-a mistuit, arzând.

Amin
Vulcan, dec. 2010    Simion Felix Marţian

Prin mâluri, prin nisip, prin bolovani
Iordanu-şi poartă vălurat povara
De amintiri cu lupte, cu duşmani,
Dar dincolo de toate, peste ani,
Ţâşneşte clipa de la Betabara.

Atunci Ioan, chemând, înflăcăra,
Căci pentru cer el a aprins scânteia,
Iar cine-l auzea se boteza,
Şi-n urma tuturor se-apropia
Isus din Nazaret, din Galileea.

Recunoscând Mielul lui Dumnezeu,
Profetul a rostit cu umilinţă:
“O, nu se poate să Te botez eu,
Când ştiu, simţind adânc în duhul meu,
Că eu de-al Tău botez am trebuinţă.”

Punct crucial, arzând în infinit,
Când Cel divin încuraja umanul:
“Să împlinim ce trebuie-mplinit”,
Apoi Isus spre apă a păşit
Şi în botez L-a-mbrăţişat Iordanul.

S-a înteţit minunea când din cer,
De unde veşniciile se-adapă,
A coborât, în chip de porumbel,
Duhul lui Dumnezeu peste Acel
Ce, botezat, ieşea atunci din apă

Şi-un glas divin din cer s-a auzit
Împrăştiind în patru zări tăcerea,
Un glas ce cu tărie a rostit:
“Acesta-i Fiul Meu Cel preaiubit
În care Îmi găsesc toată plăcerea.”
***
Suntem şi noi cu toţii botezaţi,
Şi-n Cel născut la cumpănă de ere
Am fost de Tatăl nostru înfiaţi,
Dar, oare, putem fi încredinţaţi
Că şi-n noi Îşi găseşte El plăcere?

Amin
Vulcan    Simion Felix Marţian

Mă iartă, Doamne, că n-am plâns destul

Cu cei ce sfâșiați își plâng necazul,

Dar simt acum în piept, ca un recul,

Cum i se surpă lacrimii zăgazul.

 

Nu vreau să cred într-un venin norveg,

Căci îmi sunt frați întru umanitate,

Însă sistemul tot nu-l înțeleg,

Când seamănă tragism cu voluptate.

 

Tu dai din veac părinților copii,

Ca ei să curgă-n timp, prin odrăslire,

Nu piese-n inventar la agenții,

Oricât s-ar denumi de „ocrotire”.

 

În palma Ta curg, Doamne,- acum, fierbinți,

Prin negurile ce prevăd dezastre,

Lacrimi de prunci și lacrimi de părinți,

Și lacrima compasiunii noastre.

 

Sunt tată, Doamne, și acest contrast

M-a răvășit: tentacule în noapte,

Și pe alt plan e îngerașul cast

Mușcând din dragoste cu dinți de lapte.

 

Acest tablou mă doare-ngrozitor,

Și dacă-n mine a stârnit furtună,

Ce-o fi, Părinte,-n inimile lor

Când nu-i toată familia-mpreună.

 

Ce pot să fac eu, este să mă rog

Și-n rugăciune să Îți cer fierbinte,

Să scrii acestei drame-un epilog

Cu izbăvirea Ta din cer, Părinte!

 

Vulcan, 4 ianuarie 2016     Simion Felix Martian

https://simfelixmarblog.wordpress.com/