Eram rătăcitor în lumea de suspine…


Maria LucaEram rătăcitor în lumea de suspine,
Un călător pribeag, pornit spre nicăieri…
Când m-ai găsit Isuse şi m-ai chemat la Tine
Smulgându-mă din groapa de lacrimi şi dureri!

Eram aşa de singur, sărac şi părăsit…
Doar eu şi-al meu păcat ce mă purta spre hău…
Dar m-ai luat în braţe… mi-ai spus că sunt iubit
Şi preţuit de Tine… Stăpân şi Dumnezeu!

Şi-ntreagă viaţa mea s-a transformat în soare…
Călăuzit de Tine mă-ndrept spre veşnicii…
Mă porţi spre iarba verde în susur de izvoare
Şi-asculţi cu luare-aminte suspinul inimii!

Ce sfântă fericire… ce har fără sfârşit…
Să spui întregii lumi că ai un Dumnezeu
Ce mai presus de toate pe tine te-a iubit
Şi azi te cheamă fiu… în sfânt poporul Său!!!

Vulcan-16-02-2013     Maria Luca

Aşa de multe-aş vrea să-Ţi spun….


Maria LucaAşa de multe-aş vrea să-Ţi spun
Iubitul meu Mântuitor
Când vin îngenunchiat la cruce
Şi Te aştept…cuprins de dor
Să cercetezi a mea fiinţă,
Să mă alini prin Duhul Sfânt,
Să Te ascult vorbindu-mi iar
Prin slova vie din Cuvânt!

Aşa de mult aş vrea…cuvinte
Să împletesc în cânt şi rugă
Şi-apoi, scăldate-n lacrimi, mii,
La tronul slavei să ajungă…
Iar Tu, Iubitul meu Isus
Să le culegi ca nestemate
Ce vor forma a mea comoară
Acolo-n cerurile-nalte…

Aşa de multe-aş vrea să-Ţi spun…
Să-Ţi mulţumesc că m-ai iubit,
Că ai privit spre mine, Doamne,
Că m-ai salvat şi mântuit…
Şi-apoi, cu inima arzând
Să Te ador…să Te slăvesc…
Şi-n orice zi…la orice pas
Să-Ţi spun Isus cât Te iubesc!!!

Vulcan-15-02-2013     Maria Luca

Iubirea


Maria LucaSe-aude-n fapt de seară
Pe strune de vioară
Iubirea ce şopteşte
Şi-n taină povesteşte
De doruri neştiute
Văzute…nevăzute…
Ce poartă către cer
Speranţă şi mister…

În nopţile târzii
Pe struna inimii
Iubirea cântă lin
Cu zâmbet şi suspin
Şi se transformă-n vis,
În colţ de paradis,
Petale şi ninsori,
În roua de pe flori…

Iubirea-i cel mai sfânt
Cadou de pe pământ
Lăsat de Dumnezeu
La bine şi la greu…
Ea viaţa luminează,
Ne-alină şi veghează…
E Soare fără-apus…
Iubirea e Isus!!!

Vulcan-14-02-2013       Maria Luca

Unde să m-ascund?


Maria LucaUnde să mă duc Isuse
Să m-ascund de chipul Tău
Când din neveghere iarăşi
Te-am rănit aşa de rău?

Parcă-Ţi văd aievea ochii
Trişti… privind întrebători:
„Unde vrei să cauţi tu pacea
Când greşeşti adeseori?

Poate vrei în munţii falnici
Să te-ascunzi de faţa Mea?
Sau în mările adânci
Vrei s-ascunzi fiinţa ta?

Oare nu ştii fiul Meu
Că sunt Domn… omniprezent
Şi în orice colţ al lumii
Eu te cercetez atent?

Ştiu când mergi, când te ridici,
Ştiu când plângi şi-ţi pare rău…
Eu îţi număr anii vieţii…
Eu sunt Dumnezeul tău!

Şi dacă-ai greşit… Eu văd
Şi citesc inima ta….
Nu te-ascunde, fiul meu!
Vreau să-ţi dau iertarea Mea!

Vino! Cere-Mi îndurare!
Răstigneşte-ţi eul tău…
Doar atunci vei înţelege
Dragoste-Mi de Dumnezeu!”

Vulcan-13-02-2013       Maria Luca

O… de-aş putea întoarce timpul…..


Maria LucaO… de-aş putea întoarce-o zi
Măcar o zi din viaţa mea
Când, neveghind, Te-am întristat
Şi am rănit Fiinţa Ta!

O vorbă de-aş putea întoarce
Rostită-n van, nesăbuit,
Ce-a frânt un zâmbet, o speranţă,
Iar cineva a suferit!

O… de-aş putea întoarce timpul
Să-ndrept în viaţă ce-am greşit,
Când nu Îţi cunoşteam Iubirea
Şi nu ştiam că sunt iubit!

Dar timpul nu se mai întoarce
Şi-acum rămân păreri de rău
Că prea târziu Te-am cunoscut
Şi-am înţeles Cuvântul Tău!

M-aplec cu umilinţă Doamne
La crucea Ta, cerând iertare
Pentru trecutu-mi păcătos…
Te rog să laşi eliberare!

Vulcan-26-01-2013    Maria Luca