Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

Ca-ntr-un tangaj între sordid și cast
Pe un ocean lipsit de echilibru,
Ne redresăm doar folosind balast
Și-având Cuvântul vieții drept calibru.

Striviți vremelnic între „nu” și „da”,
Într-un raport care mereu se schimbă,
Lumina-n viață o putem doza
Mutând cursorul ce pe ea se plimbă.

Spre maxim noapte, sau spre maxim zi
Mutăm cursorul  către un solstițiu,
Și ce vom căuta vom și găsi
Ca rezultat acestui exercițiu.

Nimic nu poate fi eliminat,
Căci doar prin zi și noapte curge timpul,
Însă raportul poate fi schimbat
Dacă ne-alegem bine anotimpul.

Mergând spre „da”, spre „bine”, spre „corect”
Și căutând trăirea în lumină,
Intrăm pe-al slavei veșnice traiect,
Spre ’Mpărăția care o să vină.

Și straiul din contraste vii țesut
Se va schimba, găsindu-și puritatea,
Intrând într-un solstițiu absolut
Cu ziua lungă cât…eternitatea!

Amin
Vulcan, 22 iunie 2015    Simion Felix Marțian

“Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32)

Nechează liber veacul răzvrătit
Într-un galop nebun, mâncând pământul,
În goana lui părând de neoprit,
Cum neoprit îi bate-n coamă vântul.

Un vis ca şi istoria de vechi
L-a-naripat pe om până-n călcâie,
Cu aripile noi, perechi, perechi,
Smulgându-şi de pe umeri grele frâie.

Dorind să-şi scape viaţa de zălog,
De frâu, de jug, de lanţuri, de robie,
A tot sorbit al libertăţii drog
Păşind încet, încet spre…anarhie!

Iar azi, confuz, nu poate hotărî
Spre perspectiva care se deschide:
E rodul libertăţii “a urî”?
Sau dreptul omului de a ucide?

Continuând să soarbă cu nesaţ
Din cupa care încă-l mai încântă,
Cu falsa libertate braţ la braţ
Omul se ia cu Dumnezeu la trântă.

Ce-i libertatea într-un veac nebun
Ce-şi poartă ca o haină răzvrătirea?
Şi încotro se-ndreaptă-acest taifun
Ce dezrădăcinează omenirea?

Mi-e dor de libertatea în Cristos
Născută-n adevăruri absolute,
De zborul ei curat şi luminos,
Mi-e dor de libertatea ca virtute.

Şi pentru oameni de pe-ntregul glob
Ce ştiu că-n adevăr e libertate,
Cer libertatea sfântă de-a fi rob
Şi, în Cristos, cu gânduri cenzurate.

Amin
Aninoasa, 30 mai 2015   Simion Felix Marțian

E iarăşi sărbătoare în cetate,
E iarăşi forfotă-n Ierusalim,
Din patru zări aici sunt adunate
Să dea cinstire Legii, gloate, gloate,
E ca un furnicar oraşul plin.

Căci Dumnezeu urmează să-mplinească
Un plan vestit de veacuri prin Ioel
Şi vrea ca mii de martori să privească
Şi mai pe urmă să mărturisească
Ce minunat e când lucrează El.

Aici stau ucenicii cu durere
În urma despărţirii de Isus,
Lipsiţi de îndrăzneală, de putere,
Dar aşteptând promisa mângâiere
Prin Duh mângâietor, venind de Sus.

Speranţa-i ţine-acuma împreună
Şi-ncrezători aşteaptă Sfântul Duh,
Când deodată, deşi-i vreme bună,
Un sunet ca de vânt, ca de furtună,
Porneşte fără veste din văzduh,

Şi, împărţite peste fiecare,
Din cer venind, coboară limbi de foc;
Aceasta-i aşteptata revărsare,
E ploaia-nviorării pe ogoare
Vestită din vechime prin prooroc.

Uimind apoi mulţimile-adunate
Au început în limbi a le vorbi,
În limbi de ei încă neînvăţate,
În limbi care prin Duhul le-au fost date
Şi-o vie îndrăzneală-i însoţi.

Iar Petru-ncepe atuncea să vorbească
Cuprins de focul viu, cuprins de zel,
De îndrăzneală-n Duh, nepământească,
Şi oamenilor să mărturisească
De jertfa Crucii şi de Sfântul Miel.

Trei mii au fost cei ce-au răspuns chemării
În urma îndrăzneţului cuvânt.
Ei au primit pecetea îndurării
Şi-mbrăţişarea binecuvântării
Din partea Celui veşnic sfânt, sfânt, sfânt.
***
Când n-avem îndrăzneală la mulţime,
Nici foc în noi să Te mărturisim,
Mai dă-ne, Doamne, câte-o Cincizecime
Şi lasă peste noi flăcări divine,
Ca-n Duhul Tău Cel Sfânt să clocotim.

Mai toarnă, Doamne, foc în adunare,
Redeşteptării sfinte să-i dăm glas,
Simţind în noi a cerului chemare
În Duh să Îţi aducem închinare,
Înaintând spre ceruri pas cu pas.

Mai lasă vâjâitul să răsune
Şi casa zgudui-o din temelii
Ca veşnic treji, veghind în rugăciune,
Atunci când trâmbiţa o să răsune
Noi să fim gata pentru veşnicii.

Amin
Vulcan 26.05.2007   Simion Felix Martian