Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

„Lăsaţi copiii să vină la Mine”
Ai spus cu multă dragoste, Isus,
Şi binecuvântările divine
S-au revărsat, ca un şuvoi de bine,
Când peste ei Tu mâinile Ţi-ai pus.

Şi astăzi, plin de-aceeaşi îndurare,
Cu-aceeaşi dragoste priveşti de sus,
De-aceea cerem binecuvântare
Din mâna Ta, peste copilul care
A fost azi înaintea Ta adus.

L-ai dat familiei ca bucurie,
Prin el familia a odrăslit,
Însă părinţii Ţi-l aduc azi Ţie
Căci pentru-a fi-mpreună-n veşnicie
Doar Tu-l poţi pregăti pentru rodit.

Fă-l, dar, părinţilor o mângâiere,
În turma Ta fă-l, Doamne, mieluşel,
Balsam fă-l pentru-a fraţilor durere
Şi, Te rugăm, fereşte-l de cădere
Ca cerul să se bucure de el.

Fă-l, Doamne, cap,după Cuvânt,nu coadă,
Fiind pentru lucrare râvnitor,
Şi-n a Credinţei sfântă cruciadă
Fă ca duşmanii-n jurul lui să cadă,
Prin Tine el fiind biruitor.

Îţi cerem toate acestea-n rugăciune,
Pentru acest copil din faţa Ta,
Şi din Cuvânt ştiind ce ni se spune
Că Tu dai, Doamne, numai daruri bune,
Noi credem că şi lui i le vei da.

Amin
Vulcan, 4.11.09     Simion Felix Marțian

Cuprins de-un umanism efervescent
Pozezi, semeţ, în vârf de piramidă
Lăsându-te pătruns, ca de-un torent,
De-al stăpânirii dulce sentiment
Şi-n juru-ţi sfera tinde să se-nchidă.

Eşti plin de tine şi te simţi stăpân
Pe sfera care astfel te-nconjoară,
Eşti centrul ei, tu, filozof păgân,
Iar urmele ce-n pulbere-ţi rămân
Fac altora, crezi tu, calea uşoară.

Tu simţi că trebuie să stăpâneşti,
Eşti om şi regnul viu ţi se supune,
E jocul tău, aşa că stabileşti
Reguli şi norme după cum doreşti
Căci tu eşti înzestrat cu raţiune.

Să ştii că eşti deplin îndreptăţit
În atitudinea-ţi stăpânitoare,
Dar nu prin tine eşti deosebit
Ci prin Acela care te-a-ntocmit,
Dându-ţi pământul în administrare.

Dar pentru că nu crezi în Dumnezeu
Şi nu crezi nici în viaţa viitoare,
Fiind, se pare, propriul tău zeu,
La ce te mai înalţi mereu, mereu,
Dacă sfârşeşti ca orice târâtoare.

De ce eşti arogant şi sfidător
Şi faci atâta caz de raţiune?
De unde rolul de stăpânitor,
De vreme ce devii egalul lor
În faţa morţii, tainica genune?

Se clatină filozofia ta
De crezi că-n moarte ţi-ai sfârşit cărarea
Căci e un paradox, oricum ai da,
Să crezi că stăpâneşti peste ceva
Cu care-mparţi, în mod egal… uitarea.

Cuprins de-un umanism efervescent
Pozezi, semeţ, în vârf de piramidă,
Dar dacă vezi sfârşitul iminent
Lângă omidă, râmă sau ament,
Îmi pare rău, gândeşti cât o omidă.

Vulcan, 21.11.2006    Simion Felix Marţian

Îţi duci existenţa-ntr-o lume confuză,
Un bâlci saturat de false valori,
Iar domnul acestui veac se amuză
Când tu, rătăcit, neavând călăuză,
Te zbaţi căutând divine comori

Căci ţi-a ajuns, ca un zvon, la ureche
Cum că ar fi, printre mulţi „creatori”,
Şi lucruri de marcă, lucrări nepereche,
De certă valoare, şi-o taină străveche
Le ţine departe de imitatori.

E bună intenţia ta, ziditoare,
Dar fără un ghid tu te laşi dus de vânt
Căci ceea ce cauţi, cu-atâta ardoare,
Poartă amprenta Aceluia care
A creat Universul întreg prin Cuvânt.

Doar la El vei găsi tot ce îţi lipseşte
Pentru-a împlini voia Sa pe pământ,
Ia Cartea vieţii, ca ghid, şi citeşte,
Iar pentru-a cunoaşte amprenta,primeşte
Lumina divină a Duhului Sfânt.

Aşa vei putea, în pornirea-ţi ardentă,
Să eviţi acest amalgam viciat,
Această otravă în stare latentă,
Şi să iei doar ce poartă divina amprentă,
Produse de marcă din aur curat.

Îţi duci existenţa-ntr-o lume confuză,
Tot cauţi valori şi-a alege ţi-e greu,
Ia Cartea vieţii, acum, călăuză
Şi-ai să vezi strălucind, ca jarul în spuză,
Lucrări purtând degetul lui Dumnezeu.

Amin
Vulcan, nov. 2006    Simion Felix Marţian

„Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor.”(Matei13:43)

Am vrut să strâng cu palmele căuş
Ofranda nopţii risipită-n rouă,
Şi din răcoare împletind culcuş
S-aştept al razelor divin arcuş
Să mă atingă ca pe-o coardă nouă.

Să fiu pătruns de puritatea ei
Ca iezerul de-al cerului albastru,
Sorbind candoarea ca dintr-un ştiubei,
Dar roua a fugit de ochii mei
Atinsă tandru de al zilei astru.

Am căutat al neprihanei nimb
În limpezimi tăcute de izvoare,
În curcubeie prinse în corimb,
Dar căutarea mi-a adus în schimb
O sete, parcă, şi mai arzătoare.

Nici zborul alb din aripi de golumb,
Nici asfinţituri despletite-n lavă
Şi nici ţâşnirea verde din porumb
N-au ridicat povara mea de plumb,
Din inima cu tânguire gravă.

Căci alergarea, dorul după cast
Nu poate să-şi găsească împlinire
Decât înţelegând, entuziast,
Că Cel ce-a plăsmuit un spaţiu vast
Este din veşnicii… Neprihănire

Şi curăţia, dragostea de pur
Nu o cuprinde-n taina lui decorul
Oricâtă frumuseţe-ar fi în jur,
Însă o vom vedea prinzând contur
Păşind spre Cel ce este Creatorul.

***
Părinte-al veşniciei, sfânt, sfânt, sfânt,
Îmbracă-mă în strai de curăţie
Să am în inimă doar cer şi cânt,
Ştiind că luminând azi pe pământ
Voi străluci şi mâine-n veşnicie.

Amin
Vulcan, 20 martie 2013        Simion Felix Marțian