Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

Decembrie ninge vârtos
Din norii ce scutură perne,
Iar puful în tihnă se-aşterne
În plapuma grea de pe jos.

Superbul decor hibernal
Dublat e de alte decoruri,
Şi oamenii-şi intră în roluri
Pe scena cu-aspect triumfal.

E jocul de-a “omul cel bun”
Ce-şi caută-n el dăruirea,
Şi-n asta găsind împlinirea
Dă daruri în prag de Crăciun.

E bine să dăm, să primim,
Dar nu doar când bradul se-aprinde
Şi nu doar în zvon de colinde
Ci zilnic să dăm, să iubim.

Aşa ne învaţă Acel
Ce poartă cu Sine dreptarul,
Acel ce El Însuşi e darul
Primit de la Tatăl din cer.

Căci scris e “un Fiu ni S-a dat”
Şi-n El ni s-a dat mântuire
Şi cerul întreg moştenire,
Ce dar, ce cadou minunat!

Decembrie ninge din nou
Cu daruri şi fulgi de zăpadă,
Dar câţi oameni au ochi să vadă
La iesle… Divinul cadou.

Amin
Vulcan, dec. 2010     Simion Felix Marţian

Creştinii au azi, pretutindeni în lume,
Un praznic pe care Crăciun l-au numit;
E Naşterea Celui ce datu-ne-a nume
Deşi al Său Nume la praznic acum e
Mai rar, mai încet sau deloc pomenit.

De două milenii creştinii serbează,
Cu fast tot mai mare, mai viu, mai sonor,
Dar cel mai ades Cel serbat nu contează
Şi-ncet de la praznic Se îndepărtează,
Iar crezul creştin se transformă-n folclor:

O iesle, un Prunc într-o ţară străină,
Un cântec de îngeri, păstori bucuroşi,
Şi magii, conduşi de a stelei lumină,
Se-amestecă-ncet, spre deruta deplină,
Cu sănii, cu reni, cu bărbi ninse de moşi.

Trezeşte-te astăzi, revino-ţi creştine,
Visarea plăcută din somnul tău greu
Te duce departe, pe drumuri străine,
Priveşte acuma la iesle mai bine
Şi crede că Pruncul era Dumnezeu.

La iesle-ncepea planul sfânt de salvare
Când omul părea pe vecie pierdut
Şi Pruncul venit din cereasca splendoare
Se smerea pentru noi aducând îndurare,
O nouă speranţă, un nou început.

La iesle se-acordă un gir mântuirii,
O şansă trimisă de Tatăl de sus,
Primeşte cu pace mesajul iubirii
Şi-n inima ta, ca în ieslea smeririi,
Se va naşte din lacrimă sfântă Isus.

Amin
Vulcan, dec. 2006  Simion Felix Marţian

A patra zi a falnicei Creaţii
Aduce-n cer, nu doar luminători,
Ci, răspândite-n infinite spaţii,
Grupate-n mii şi mii de constelaţii,
Şi stelele, aştrii strălucitori.

Nu ştim ce taine sunt ascunse-n stele
Şi nici n-avem dorinţa de a şti,
Dar la-mplinirea vremii, printre ele,
Prin spuza de scântei ca mici candele,
O stea, ca semn divin, pe cer sclipi.

Magii din Răsărit, scrutând tăria,
Au înţeles dumnezeiescul semn
Şi către Betleem, unde Maria
Născuse-n iesle pe Isus Mesia,
Să plece-ndată au simţit îndemn.

S-au prosternat în sfântă închinare
Şi daruri scumpe magii au adus,
După ce steaua călăuzitoare,
Îndeplinindu-şi sfânta-nsărcinare,
I-a dus la ieslea Pruncului Isus.

Prindea contur un plan de mântuire
Născut de la căderea în păcat,
Când Dumnezeu, spre-a ne-mpăca cu Sine
Şi-a moşteni comorile divine,
În Pruncul Sfânt din iesle S-a-ntrupat

Şi pentru-a ne uni în veşnicie,
Pe Sine Însuşi S-a făcut blestem
Ducând spre Golgota, ca o făclie,
Speranţa ce prin Domnul reînvie,
Aprinsă-n steaua de la Betleem.

Privesc spre boltă-n nopţile senine
Dar nu cred că o stea va străluci
Ca steaua ce-a condus pe magi la Tine,
O, Prinţ măreţ al dragostei divine,
Speranţa mea de fiecare zi.

Amin
Vulcan, dec. 2005    Simion Felix Marţian