Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

“ Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă, cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.” (1 Ioan 5:14)

Ce bine-i să te ştii în siguranţă,
Privind încrezător spre cer ca fiu
Înveşmântat în straie de speranţă,
Să poţi veni oricând cu o doleanţă
La Tatăl veşnic, Dumnezeul viu.

Trăiesc intens aceste sentimente,
Având Tată bogat şi generos
Şi, urmărind doriţele-mi ardente,
Vreau să fructific viile momente
Cerând ceva, cerând impetuos.

Aştept şi tac, aştept să îmi răspundă
Dar aşteptarea mea s-a prelungit,
Un veac părându-mi fiece secundă,
Şi-n nerăbdarea care mă inundă
Strig lăcrimând: De ce m-ai părăsit?

De ce taci, Tată, când a mea dorinţă
Stă înaintea Ta, cu rugăciuni?
De ce mă laşi să gem de neputinţă
Când eu mă rog la Tine cu credinţă,
Privind la sfintele-Ţi promisiuni?

Şi din Cuvânt eu am primit lumină,
Înţelegând din ce mi se spunea
Că tolba cu răspunsuri va fi plină
Când voia mea, la voia Sa divină,
În chip smerit se va armoniza.

Iar Domnul, ca răspuns, îmi dă, căci poate,
Dar nu orice dorinţă ce-aş avea
Reflectă-n viaţă o necessitate
Iar El, din cer, ştiindu-le pe toate
Îmi dă doar ce e spre zidirea mea.

Îţi Mulţumim, Părinte, de credinţa
Prin care cerem şi…ni se va da,
Dar dă-ne lângă ea şi chibzuinţa
De-a urmări pe Cale biruinţa,
Cerând doar ce e după voia Ta!

Amin
Vulcan, 26 oct 2012       Simion Felix Marţian

( “Dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” Matei 6:15)

Fiţi sfinţi!-acest imperativ divin
Îmi biciuieşte inima pustie
Când cugetul nu mi-e curat, senin,
Şi remuşcările şuvoaie vin
Pe matca neagră de vinovăţie.

Greşelile-mi ca zale zăngănesc
În lanţul vinei, ce mă-ncătuşează,
Şi-aceste legături mă răscolesc
Dar văd o cale: Tatăl meu ceresc
E Cel ce iartă şi eliberează!

Sunt fiu şi îndrăznesc, dar mă-nfior
Când bat la poarta îndurării sfinte
Şi văd, ah!-văd acolo un zăvor;
Vreau să-l deschid, nu pot, cer ajutor
Strigând: ce este-acest zăvor, Părinte?

Şi din Cuvânt răspunsul a venit:
Este zăvorul tău de neiertare;
Priveşte-n jur la cei ce ţi-au greşit
Şi care-aşteaptă cu un duh mâhnit
Să faci, zâmbind, un pas spre împăcare.

Mă las de-acest mesaj adânc pătruns
Şi înţeleg că nu-i de-ajuns ca-n poartă
Să baţi, cerând, şi să aştepţi răspuns,
Căci drumul spre-ndurare e ascuns
Acelor care, neiubind, nu iartă.

Eu vreau să iert!- m-aud din nou strigând,
Să scap de legătura neiertării,
Să văd zăvorul la pământ căzând
Şi-apoi, cu pacea-n inimă şi-n gând,
Să pot deschide poarta îndurării.

Abia atunci, ca iertător iertat
Care-a primit şi-a oferit iubire,
Mulţumitor c-am fost eliberat,
Eu voi trăi în pace îmbrăcat,
Sorbind şi respirând neprihănire.

Amin
Vulcan, 13 oct 2012    Simion Felix Marţian

Istoria martirilor se scrie
Filă cu filă-n vreme, an de an,
Să fie peste secole făclie
Şi prima filă, vie mărturie
Scrisă cu sânge, e a lui Ştefan.

Diacon plin de har şi de putere,
Plin de credinţă, plin de Duhul Sfânt,
Ştefan frângea prin rugă bariere
Lărgind Împărăţia cu putere,
Cu forţa ce se află în Cuvânt.

Purtând în inimă pacea divină
Ştefan vestea salvarea tuturor,
Dar cei din beznă, beznei se închină
Şi nedorind să vină la lumină,
Minţind, l-au dus să-l judece-n Sobor.

Minciunile ţeseau învinuirea
În încercarea de a-l judeca,
Dar ura lor nu-i atingea sfinţirea
Şi i-a cuprins pe toţi din jur uimirea
Căci faţa-i ca la îngeri strălucea.

S-a apărat dârz, apărând credinţa,
Şi chiar a devenit acuzator
Descoperindu-le nesocotinţa,
Şi-aceasta i-a adus pe loc sentinţa
Ţâşnind înveninat din ura lor.

Netulburat de ura din mulţime,
El şi-a-ndreptat privirile în sus
Şi dincolo de zările senine
Văzut-a cerul şi, în slăvi divine,
La dreapta Tatălui stând pe Isus.

Tablou divin, vedere grandioasă,
Imagini dătătoare de puteri
Ce contrastau cu scena odioasă
Ce a urmat, când ura sângeroasă
Ajunsă-n clocot, provoca dureri

Căci pietrele cădeau ca şi o ploaie
Pe trupul frânt cu suflet neînvins,
Dar el în ruga-i ca o vâlvătaie
Cerea pentru a gloatelor şuvoaie
Iertarea cerului, apoi s-a stins.
***
Exemplu-nălţător pentru oricine
De-a fi până la moarte credincios
Chiar şi când lovitura pietrei vine,
Căci Cel ce şterge lacrimi şi suspine,
Punându-ne cununa, e Cristos.

Amin
Vulcan, nov. 2007    Simion Felix Marţian

Se-apropie sfârşitul lui Satan
Cu tot tragismul vremilor din urmă,
De-aceea urlă-acum,”brown-ian”,
Şi în noroiul veacurilor scurmă.

De când s-a prăbuşit, semeţ, din cer,
N-a fost mai furios, nici mai rapace,
Căci perspectiva lanţului de fier
Mai rău şi mai prăpăstios îl face.

În disperarea mută, neagră, grea
Se-agaţă de un pai, ca înecatul,
Crezând, în toată nebunia sa,
Că poate macula Imaculatul.

Zadarnic el aruncă cu noroi
Spre Cel ce din noroi a scos lumină,
Când peste pleoapele ochilor goi
A-ntins o binefăcătoare tină.

Zadarnic ţese-n intrigi eşafod,
Crezând că poate-nvinge Neînvinsul
Şi amăgindu-se că într-un”cod”
El ar putea cuprinde Necuprinsul.

Zadarnic se aruncă cu gunoi
Spre Soare, din nimicnicia humii,
Eternul Soare străluceşte-n noi,
ISUS CRISTOS ESTE LUMINA LUMII.

În hohotitul „danbrown-ian”
Satan îşi adânceşte agonia,
Căci zorii dimineţii bat la geam,
RĂSARE SOARELE,VINE MESIA.

Vulcan, 13 iunie 2006     Simion Felix Martian