Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

Venind din moarte viu, biruitor,
În trup de slavă ca o haină nouă,
Păşeai spre-ai Tăi, Isuse, dor spre dor,
Trecând prin zid, prin uşa cu zăvor,
Să-i binecuvântezi cu… ”Pace vouă!”

Uimiţi, ei încă mai credeau că-i vis
Dar semnele din palmă, mărturie,
Au şters al îndoielilor înscris
Cu-al bucuriei foc de nedescris
Dar… Toma nu era la părtăşie.

Când s-a întors, încă se îndoia
Căci numai el, din toţi, nu Te văzuse;
Ar fi crezut şi parcă nu putea,
Voia să-şi pună palma-n palma Ta
Să simtă semnul cuielor, Isuse.

Tu nu Te-ai supărat, căci l-ai iubit
Şi pentru el ai mai venit o dată
Spunându-i blând, cu glas abia şoptit:
„Priveşte,Toma, unde-am fost lovit,
Semne de cuie şi de lance, iată!”

De data asta nu i-a mai fost greu
Căci ochii lui uimiţi puteau să vadă
Şi a rostit cu glas crescând mereu:
„O, Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Şi îi era aşa uşor să creadă.

Toma a vrut să vadă şi-a crezut
Dar, Doamne,Tu m-ai fericit pe mine
Privind spre viitor dinspre trecut,
Căci semnul cuielor nu l-am văzut
Şi totuşi Te iubesc şi cred în Tine.

Prin har Te văd în alte semne-acum
Şi nu în urma cuielor, ca Toma;
Te văd în al Creaţiei album,
În urmele ce mi le laşi pe drum,
Şi-n Duhul Sfânt Îţi simt din plin aroma.

Vulcan 06 apr.2010       Simion Felix Marţian

„Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine” (Isaia 43:5)

Prins în vâltoarea vieţii pe pământ,
A încercărilor din vreme-n vreme,
Te simţi adesea copleşit, înfrânt,
Dar Domnul îţi vorbeşte prin Cuvânt:
Nu te teme!

Privind la valurile care vin
Pe marea ce învolburată geme,
Te-nvăluie al disperării chin
Însă din cer se-aude-un glas divin:
Nu te teme!

În labirintul vieţii când te pierzi
Şi situaţiile-ţi par extreme,
Cauţi ieşiri pe care nu le vezi
Dar e deajuns îndemnul să-l urmezi:
Nu te teme!

Procesul rezolvărilor e greu,
Căci viaţa te-asaltează cu probleme
Într-un şuvoi ce creşte tot mereu,
Dar astfel îţi vorbeşte Dumnezeu:
Nu te teme!

Când gurile cuptoarelor de foc
Cer sacrificii uneori supreme
Şi simţi că viaţa ta e pusă-n joc,
Cuvântul îţi vorbeşte-atunci, pe loc:
Nu te teme!

Privind la viitorul glorios,
La sfinţii-ncununaţi cu diademe
Pentru sfârşitul lor victorios,
Tu mergi la drum de mână cu Cristos,
De ce te-ai teme?

Vulcan 01 oct.2007    Simion Felix Marţian

Tu ai în tine pacea lui Cristos
Dar duci o bătălie ne-ntreruptă.
Chiar dacă pare, nu-i un paradox
Căci vieţuind în mediu duşmănos
Obţii divina pace doar prin luptă.

Când ţi-ai ales drumul hotărâtor
Care te-ndepărtează de osândă,
Tu ai intrat în ring ca luptător,
Având un inamic necruţător,
Însă având şi şanse de izbândă.

Văzând echipamentul luminos
Cu-ale formaţiei divine steme,
Duşmanul tău devine furios
Căci vede-n tine chipul lui Cristos,
Coşmarul său de dincolo de vreme.

În faţa Lui pierdut-a la Calvar
Şi vrea ca-n toţi ai Săi să se răzbune;
Nu-i da această şansă, luptă dar,
Vei birui şi azi, şi mâine iar,
Căci galeria stă în rugăciune.

Nu te lăsa trântit jos la podea,
De pe genunchi îndată te ridică,
Respiră rugăciuni şi vei vedea
Cum vei fi întărit în lupta grea
Căci duhul tău nu e un duh de frică.

Duşmanul te loveşte bestial
Şi fiecare lovitură doare,
Tu îl respingi, te-mpotriveşti total,
Şi când sunând se-aude-un gong final
Tu eşti victorios, eşti în picioare.

În sală întunericuri se sting
Căci din zenit lumina curge-ntruna,
Tu te înalţi învingător în ring
Dar nu centuri, ca premiu, te încing
Căci biruind, răsplata ţi-e cununa.

Vulcan 29 nov.2007     Simion Felix Marţian

Punând în balanţă, e palid trecutul
Comparat c-un prezent devenit tot mai rău.
Cu patimă omul dă morţii sărutul
Atunci când plăteşte-n minciună tributul,
Luând chipul veacului şi-al domnului său.

În clocot se-nalţă talazuri de ură,
Căci dragostea moare în veacul robit,
Văpaia din pofte transformă în zgură
Pe cei ce-s atinşi de cumplita-i arsură,
Iar dorul de zbor spre înalt s-a topit.

Prezentu-i morbid, viitorul va face
Ca omul să pară de-a dreptul hidos,
Şi totuşi în lumea aceasta rapace
E-un colţ luminos, e o oază de pace,
Biserica vie născută-n Cristos.

Izvor de viaţă-ntr-o lume bolnavă
Având ca stindard Adevărul, mereu,
Biserica-nvinge a lumii otravă
Fiindcă aici, printre imnuri de slavă,
Se află prezent, ne-ncetat, Dumnezeu.

Cetate pe munte, aflată-n lumină,
Prin negura nopţii Biserica-i far,
Un loc plin de har unde sfinţii se-nchină
Şi unde găsim scăldătoarea divină
Avându-şi izvorul de viaţă-n Calvar.

Isus e Păstorul Bisericii turmă,
Bisericii trup îi e Cap luminat,
Iar pentru mireasa ce-n vremea din urmă
Aşteaptă gătită în straie de nuntă
E Mire divin, Mire mult aşteptat.

Să fim deci oiţe urmându-şi Păstorul,
Să fim mădulare în trupul divin,
Să fim noi mireasa ce arde de dorul
Să-L vadă pe Mire, spre El să-şi ia zborul,
La nunta din slava eternă, amin.

Vulcan oct.2007     Simion Felix Marţian