Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

Înconjurat de semne de-ntrebare
Care ţeseau un văl de-adânc mister,
Tu ai trecut prin lumea trecătoare,
Isuse,torţă călăuzitoare,
În drumul Tău din cer şi către cer.

Vii întrebări îşi căutau răspunsul
Când Te-ai născut în chip miraculos
Şi Te-a-nsoţit misterul, nepătrunsul
Mereu, când se-ntrebau: „Oare e Unsul?”
„E Cel ce vine?” „Este chiar Cristos?”

Poate a fost doar curiozitate,
Sau poate chiar erau setoşi de har,
Dar vrând să scape de-ambiguitate
Ei Te-au tratat cu agresivitate
Testându-Ţi nemurirea pe Calvar.

Divine mâini cu mângâieri sublime
Au plâns atunci cu lacrimi rubinii
Muşcate de piroane, cu cruzime,
Când răutatea clocotea-n mulţime
Şi-Ţi refuza prezenţa printre vii.

Misterul care Ţi-a-nsoţit venirea
S-a transformat în beznă pe pământ,
S-a zguduit din temelii zidirea
Când Duhu-Ţi străbătea nemărginirea
Iar trupul era pus într-un mormânt.

Dar de pe”Cine-i?”,semnul de-ntrebare
S-a deplasat, scăpat de sub control,
Pe „Unde-i?”, chestiune arzătoare
Când au văzut călăii, cu stupoare,
Că în mormânt nu-i nimeni, că e gol
***
Nu am să pot, oricât aş vrea de tare,
Să-Ţi mulţumesc Isuse îndeajuns
Că prin jertfirea Ta mântuitoare
Tu m-ai scăpat de semne de-ntrebare,
Căci înviind în mine, mi-ai răspuns.

Eu ştiu şi „cine” eşti şi ştiu şi „unde”
Căci Tu mi-ai dezlegat acest mister,
De-aceea aş dori ca orişiunde
Să pot şi eu la întrebări răspunde,
Să fiu o călăuză către cer.

Amin
Simion Felix Marțian

Din cronicile multiseculare,
Deodată, colbul a fost risipit
De dangăte de bronz, răsunătoare,
Cuprinse-n texte vii, clocotitoare,
În profeţia ce s-a împlinit,

Când printre oameni a venit Mesia,
Cu chip de om şi totuşi Dumnezeu;
În bezna lumii El a fost făclia
Şi cheia ce deschide veşnicia,
Modelatorul unui nou credeu.

Timidă la-nceput, noua credinţă
S-a metamorfozat în vâlvătăi,
Căci Domnul dovedea, cu prisosinţă,
Că a venit să-aducă biruinţă
Şi viaţă veşnică pentru ai Săi.

În juru-I se strângeau, tot mai aproape,
În legătura harului deplin,
Cei ce voiau trecutul să-şi îngroape,
Cei ce-au văzut cum lacrime, potoape,
Le-a şters acest Învăţător divin.

Părea că totul merge foarte bine,
Dar au fost devastaţi de uragan
Şi crezul lor s-a prăbuşit, ruine,
Când L-au văzut pe Cel din slăvi divine
Frângându-Se, umil, sub bici roman.

Nu, nu era uşor să înţeleagă
Că Cel scuipat era din cer venit
Şi că Acel care-a venit să dreagă
Relaţia-ntre Cer şi lumea-ntreagă
Se stinge pe o cruce, răstignit.

Era de necrezut deznodământul:
Chiar pe Cristos o groapă-L înghiţea?
Mai grea ca piatra ce-nchidea mormântul,
Mai grea, se pare, ca întreg Pământul
Era-ndoiala ce îi apăsa.

O, bieţi copii, unde vă e credinţa
Şi cunoștința voastră din profeţi?
Acolo e trecută suferinţa
Şi moartea, însă e şi biruinţa,
Nu vă-ndoiţi de ce o să vedeţi.

Căci au sosit şi zorii învierii
Şi din înalt, ca fulgerul venind,
Coboară-un înger, cad ca morţi străjerii
Şi din abisul negru al durerii
Cristosul iese, moartea biruind.
***
E viu în veci Cel ce-a învins mormântul
Şi-acum e-aici, poţi să Îl simţi, de crezi,
Deschide-ţi inima, primind Cuvântul,
Şi-apoi, pornind spre El cu tot avântul,
Nu te-ndoi că o să Îl şi vezi.

Amin
Simion Felix Marțian

Din încreţirea scoarţei, tind spre soare
Piscuri semeţe, ce se pierd în nori.
Imaginea lor plină de grandoare
Te copleşeşte şi îţi dă fiori.

Însă nici unul n-are să rămână
Săpat în cronici şi zidit în legi,
Ca dealul cu aspect de căpăţână
Unde-a venit salvarea lumii-ntregi.

Un deal anost, lipsit de măreţie,
Că numai crucile creşteau pe el,
Avea, la cumpănă de vremi, să fie
Altar de jertfă pentru Sfântul Miel.

Pe fruntea lui s-a înălţat o cruce,
Ca axă pentru-ntregul Univers,
Pe care-un Fiu la Dumnezeu se duce
Şi izbăvirea vine-n sens invers.

Un deal care a zguduit zidirea
Şi-a-nfăşurat-o-n întuneric greu,
Când se stingea în duh Neprihănirea
Şi Dumnezeu striga spre Dumnezeu.

Din dealul cu aspect de căpăţână
Mai curge sângele izbăvitor,
Pământul sterp a zămislit fântână,
Izvor de dor, dor tămăduitor.

Amin

„Şi Mă rog nu numai pentru ei,ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.”(Ioan 17:20)

De dincolo de moarte şi-nviere,
De clipa-n care-am fost şi eu săpat
În palmele-Ţi făcute mângâiere,
Vine-o imagine ce-mi dă putere
Şi-n ea te văd,Isus,cum Te-ai rugat.

Se-ntrevedea,doar,ceasul jertfei sfinte,
A sacrificiului mântuitor,
Când Tu,în rugăciunea Ta fierbinte
Cereai ceva Cerescului Părinte:
Să fie pentru-ai Tăi ocrotitor.

Încredinţai în mâna Sa de Tată
Nu doar pe cei câţiva din jurul Tău
Ci,peste vremi privind,mulţimea toată
A celor ce-auzind vor crede-odată,
Rugându-Te:”Păzeşte-i de cel rău”.

Tu mijloceai atunci şi pentru mine,
Ca pentru toţi acei care,crezând,
Se vor apropia de cer,de Tine,
Şi,Doamne,eu mă simt atât de bine
Sub scutul rugăciunii Tale stând.

Cât paşii mei Te vor urma pe cale
Şi crezul fi-va-n Tine ancorat,
Pot să tot vină viscole-n rafale
Căci eu,în sfera rugăciunii Tale,
De mâna Tatălui sunt apărat.

Îţi mulţumesc,Îţi mulţumesc,Isuse,
Pentru speranţă,dragoste,porunci,
Pentru jertfirea Ta,ce mai presus e
Ca toate jertfele ce-au fost aduse,
Şi pentru…rugăciunea Ta de-atunci!

Simion Felix Martian