Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

“Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au aceeaşi slujbă, tot aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Cristos;”(Romani 12:4-5a)

Pe un pământ ce poartă dureros
O lume-ntr-o continuă nevroză,
Apare discordant de luminos,
Din alte sfere, trupul lui Cristos
Cu mădulare-n sfântă simbioză,

Cu mii şi mii de ochi şi mii de guri
Şi, de asemenea, mii de picioare
Unite-n nesfârşite legături
Precum urzeala unei ţesături;
Dar mâinile, ah, câte fi-vor oare?

Sunt mâini care oferă ajutor,
Căci de adânci nevoi geme planeta,
Sunt mâini ce mângâie duios, uşor,
Sunt mâini împreunate rugător,
Dar sunt şi mâini ce mânuiesc… bagheta.

Ne închinăm dând slavă Celui sfânt,
Iar inimile noastre gustă zborul
Când sunt înaripate de avânt,
Dar pentru-a ne armoniza în cânt
E necesar să vină… dirijorul.

Atunci când vezi că cei din preajma ta
Şi-au pregătit şi inima, şi gura
Ca Domnului prin cânt a se-nchina,
De simţi că asta e chemarea ta
Aşază pe pupitru partitura.

Orice lucrare poate fi un cor
Când armonia-şi pune eticheta,
Dar cum pe lângă oameni şi decor
Mai e nevoie şi de dirijor,
De-i voia Domnului, preia bagheta!

Vulcan 27 sept.2010   Simion Felix Marţian

Istoria deschide ochi miraţi
Către evenimente-n derulare,
Simţind cum îi fug anii sub picioare
Mai nărăvaşi, mai nealiniaţi,
Şi se întreabă: e sfârşitul, oare?

Ea s-a născut când totul s-a născut,
Fiind fărâmă doar din veşnicie
Şi nou-născuta, cu uimire vie
Privit-a la al lumii început
Când Dumnezeu a glăsuit: SĂ FIE…!

A scris despre-al creaţiei goblen
Cu irizări divine, ape, ape,
Ce-n cântec mângâiau strune de harpe,
Dar şi de izgonirea din Eden
Când omul a fost amăgit de şarpe.

În bezna ce pe urmă s-a lăsat
Istoria n-a încetat să scrie,
Când se-aprindea din cer câte-o făclie,
Şi-n filele de cronici şi-a notat
Ce Dumnezeu vorbea prin profeţie.

De-aceea când din ceruri a venit,
Pentru salvarea omului, Mesia,
Ea nu s-a îndoit că profeţia
Din cronicile ei s-a împlinit,
Şi cerul şi-a deschis vistieria.

Şi-atuncea când Cristos se ridica
Dintr-un mormânt deschis către lumină,
A înţeles că graţia divină
Asupra omului se revărsa
Pentru iertarea lui de orice vină.

L-a urmărit, apoi, pe om mereu,
Să vadă dacă prinde mâna-ntinsă
Pentru-mpăcare, chiar de Dumnezeu,
Dar el Îl refuza, cu râs ateu
Şi inima de patimă încinsă.

Acum la poarta împlinirii bat
Atâtea profeţii, atâtea semne,
Încât pământul e cutremurat
Şi toate ne arată răspicat
Ale Apocalipsului însemne.

De-aceea, printre-atâtea profeţii,
Istoria priveşte cu uimire
Înţelegând că ea se va sfârşi,
Căci în curând nici timp nu va mai fi,
Strivit definitiv de nemurire.

Omul va trece dincolo de ea,
Având fără final biografia,
Dar ea întreabă, în mirarea sa:
– Hei, omule, tu vei continua!
Dar unde-ţi vei petrece veşnicia?

Vulcan 11 ian.2011    Simion Felix Marţian

El a zis femeii:”Oare a zis Dumnezeu…?” (Genesa 3:1)

Venind din abis,din al vremii aven,
Veninul cu semn de-ntrebare
Ce-a fost folosit şi de şarpe-n Eden,
Îşi cântă şi astăzi funestul refren
Şi numele său este” “oare?”.

Crează confuzii,în asta-i expert,
Şi dând muşcătura fatală
În juru-i se pare că totu-i incert
Şi creşte,şi creşte ,şi creşte alert
Distrugătoarea-ndoială.

E valul ce sapă adânc lângă zid
Făcându-l apoi vulnerabil,
Şi-n breşa săpată atacă perfid
Iar crezul temeinic,durabil,solid,
Devine deodată…”probabil”.

E vierme ce umblă de zor prin pământ,
Credinţei muşcând rădăcina,
Iar planta crescută se-ndoaie sub vânt,
Îşi leapădă frunza,frumosul veşmânt,
Şi nu mai primeşte lumina.

Otravă,sau vierme,sau val ucigaş,
Venind sub orice-nfăţişare,
Un lucru e sigur, ne este vrăjmaş,
Să nu îl avem niciodată părtaş
Căci e din sămânţa lui „“oare?”.

Măreşte-ne,Doamne,credinţa în noi
Când vin îndoieli şi ne-atacă,
Să stăm neclintiţi ca şi vajnici eroi,
Privind către Cer,niciodată-napoi
Spre lumea lui” “oare?”şi” “dacă?”.

Vulcan 29.martie 2011   Simion Felix Marţian

„Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai pierdut dragostea dintâi.”(Apoc.2:4)

Îţi aminteşti? Credeai că e un vis
Când ai simţit imensa bucurie,
Cum nu credeai că ar putea să fie,
Venind într-un şuvoi de nedescris.

A fost momentul când M-ai întâlnit
Şi când, crezând, ai dezlegat misterul
Cum omul poate să atingă cerul
Cu primul pas făcut spre infinit.

Mergeai parcă plutind.Sau chiar pluteai?
Şi-n jurul tău era atâta soare
Când tu vorbeai de mine cu ardoare
La toţi acei ce-n cale-i întâlneai.

În zorii zilei sau în nopţi târzii,
Mereu arzând, cu dragostea-n privire,
Priveai spre Mine şi-L vedeai pe Mire
Păşind spre tine dinspre veşnicii.

Scrisoarea Mea, Carte de căpătâi,
Umplutu-ţi-a deplin şi timp şi gânduri
Şi Mă urmai cu sete printre rânduri,
Cu focul viu al dragostei dintâi.

Din părtăşie-ai făcut mod de trai
Şi Îmi vorbeai mereu prin rugăciune;
Ce timp de har şi ce comuniune,
Şi-n odăiţa ta, ce colţ de rai!

Ce clipe minunate-am petrecut!
De ce-ai lăsat să ţi se stingă focul
Şi-n inimă să nu-şi găsească locul
Iubirea minunată din trecut?

Întoarce-te la dragostea dintâi
Căci Eu, iubindu-te, te-aştept ca Mire;
Hai, regăseşte iar acea iubire
Şi-n focul ei de-a pururi să rămâi!

Vulcan 01.feb.2012   Simion Felix Marţian

Poezia de debut,iniţierea în „Arta condeiului„

compusă în anii copilăriei ,la vârsta de 12 ani,

a poetului :Simion Felix Marţian

 

Isuse, Domn al nemuririi,

Tu preţ dat ca răscumpărare

Ascultă şi-azi ca altădată

Căci Ţi se face o chemare.

Ascultă,Tu,ruga fierbinte

A celor care Ţi se-nchină

Şi-a celor care vor să treacă

Din întuneric la Lumină

 

Noi vrem ca să-Ţi cunoaştem astăzi

Iubirea Ta nemăsurată

Şi să simţim în pieptul nostru

Ce nu am mai simţit vreodată.

 

Noi vrem să ne-nsoţeşti,Tu, astăzi,

Cobori cu pacea Ta divină

Şi-arată-ne pe un-să trecem

Din întuneric la Lumină

 

Şi dă-ne bucurii Isuse,

Să Te simţim pe Tine-n toate

Şi-ajută-ne pe noi să mergem

Căci fără Tine nu se poate

 

Şi dă-ne-apoi ,Tu, ajutorul,

Pe Duhul Tău care alină

Ca să simţim că noi trecut-am

Din întuneric la Lumină

 

Mai dă-ne-nţelepciune, Doamne,

Ca să-nţelegem pe deplin

Valoarea jertfei Tale sfinte

Prin care ne-ai scăpat de chin

 

Şi să-nţelegem cum cununa

Pusă pe fruntea cea senină

Ne-a ajutat pe noi să trecem

Din întuneric la Lumină.

 

Când crucea grea se ridicase

Către un cer întunecat

Tu plin de milă ne-ai dat viaţă

Ca unora morţi în păcat

 

Şi Te-ai rugat atunci la Tatăl

Să ierte gloata cea haină,

Pe cei ce nu trecură încă

Din întuneric la Lumină.

 

Dar noi cari Te cunoaştem astăzi

Cu toată mila Ta cea mare,

Îţi cerem să ne dai putere

Şi în nevoi ajutorare,

 

Să ne loveşti cu milă, Doamne,

Când inima spre rău se-nclină

Să ne conduci cu îndurare

Din întuneric la Lumină

 

Şi,Ţie, Sfânt şi drept în toate,

Îţi cerem azi, în ceasuri grele,

Să pui în suflete speranţa

Că-Ţi vom cânta mai sus de stele,

 

Căci vezi,Tu, Doamne ,ce ne-apasă

În lumea de necazuri plină

Unde mulţi n-au trecut încă

Din întuneric la Lumină

 

Cobori când eşti chemat, Isuse,

Nu-ntârzia a ne răspunde

Şi harul Tău să ne-nsoţească

În viaţa noastră,orişiunde.

 

Să Te simţim în pieptul nostru

Ca-n ceasuri tainice la cină

Că-un trup şi-un sânge sfânt ne scoase

Din întuneric la Lumină

 

Am vrea să stăruim, Isuse,

Dar lumea pentru ea ne ţine

Şi-atât de neagră e viaţa

Trăind departe ,fără Tine.

 

Ajută-ne să plângem, Doamne,

Aşa cum Tu-ai plâns în grădină

Ca să se vadă că trecut-am

Din întuneric la Lumină

 

Nu ne lăsa în noaptea neagră,

În ţara plină de suspine,

Şi să se depărteze gândul

Căci am trăi şi fără Tine.

 

Noi să ne bucurăm în Tine,

Departe de lumea străină,

Şi orice suflet să se-ntoarcă

Din întuneric la Lumină

 

Fiind chemat, o, Doamne sfinte,

În orice grea împrejurare,

Ai coborât cu multă milă

Arătând dragostea-Ţi cea mare.

 

De-aceia prin credinţa noastră

Aşteptăm Duhul Tău să vină

Ca noi să trecem cu-ndrăzneală

Din întuneric la Lumină

 

Exemple în Scriptură-s multe

Şi toate ne învaţă bine

Cum să iubim ce-i bun, o, Doamne

Şi tot ce e iubit de Tine.

 

De-aceea -ajută Tu să crească

Şi dorul ce în noi germină

Şi într-o clipă toţi să trecem

Din întuneric la Lumină.

 

Aceasta este ruga noastră

Isuse Domn al nemuririi

Şi Te rugăm fierbinte-ascultă

Căci se-ofilesc toţi trandafirii

 

Ascultă Tu ruga fierbinte

A celora ce Ţi se-nchină

Şi-a celor care vor să treacă

Din întuneric la Lumină.

Ciceu Giurgeşti  1969     Simion Felix Marţian