Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

Colos cenuşiu plămădit din granit,
Cu nori şi cu vulturi pe frunte,
De veacuri şi veacuri mereu neclintit
Se-nalţă magnificul munte.

Îmi umplu privirea de el, copleşit,
Strivit de statura-i imensă,
Şi-n chinga micimii mă simt stingherit,
Cuprins de o teamă intensă.

Însă, deodată, în duhul înfrânt.
În mult prea umila-mi fiinţă,
Coboară o forţă venind din Cuvânt,
Puterea numită credinţă

Şi vajnicul munte devine stingher
Chircindu-şi trufia spre poale,
Căci pot cu credinţa primită din cer
Să-l mătur, să-l mătur din cale.

Ce mare putere ne-a dat Dumnezeu
Sădindu-ne-n inimi credinţă,
Ştiind că prin ea, în furtună, mereu
Putem să avem biruinţă.

Purtăm rădăcina credinţei în noi,
S-o creştem cu multă migală,
Udând-o mereu cu-ale rugilor ploi,
Ferind-o de orice-ndoială.

Căci prin credinţă, tezaur de preţ,
Crescut din divinul grăunte,
Eu pot să cutez, să rostesc îndrăzneţ:
Eu cred,deci tu mută-te, munte!

Vulcan 23 oct.2010   Simion Felix Marţian

  Luând în tălpi cărări îndepărtate
Când graniţe se nasc, trăiesc şi mor,
Colindă lumi de umbre-ntunecate
Clădite pe minciuni, pe surogate,
Zelosul, dedicatul vestitor.

El simte că îl cheamă depărtarea
Cu hărţile-aşternute pe pământ,
Spre ţări unde domneşte-ntunecarea
Ducând lumina şi eliberarea
Cu torţa care arde în Cuvânt.

Înflăcărat, cu focul în privire
Şi inima în clocot pentru cer,
El trece peste orice-mpotrivire
Căci e un vestitor, şi-a da de ştire
E misiunea lui de mesager.

El duce-n bezna lumilor lumină
Cu vestea mântuirii prin Isus,
Prin sângele ce spală orice vină,
Şi tolba cu scrisori îi este plină
Purtând mesajele ce vin de sus.

E artizanul luptei îndârjite
C-un zel ce pare supraomenesc
Şi lasă-n urma trudei ascuţite
Amprenta tălpilor bătătorite
Pe ţărmuri unde zorile mijesc.

Îl ştiu umblând prin ţări îndepărtate
Şi-aş vrea ca, într-un fel, să-l însoţesc,
Iar de mi-s tălpile catifelate
De prea comode şi prea neumblate,
Atunci… genunchii să-i bătătoresc.

Haideţi să ne unim în rugăciune
Cerând fierbinte Tatălui divin
Să-l însoţească El în acţiune
Dându-i putere, har, înţelepciune
Şi plenitudine în Duh, amin.

Vulcan nov.2010   Simion Felix Marţian

  Adepţi ai vieţuirii uniforme
La adăpost de valuri şi de vânt,
Sau iniţiatori de mari reforme,
Păşim cu toţii printre legi şi norme
Ce guvernează viaţa pe pământ.

Le încălcăm ades prin revoltare
Sau doar greşind,însă greşim mereu
Plătind apoi un preţ mai mic, mai mare,
Dar dincolo de-acestea: cum stăm, oare,
Cu Legislaţia lui Dumnezeu?

Avem în Cartea Sfântă-o legiuire
Care trasează Calea de urmat,
Dar o-ncălcăm ades prin răzvrătire
Sau doar greşind, în clipe de-aţipire,
Şi-orice abatere e un păcat.

Urmează apoi Marea Judecată,
Unde dreptatea nu e doar decor
Sau regulă demult abandonată,
Şi-orice păcat are atunci o plată
Iar preţul este înfiorător.

Acolo şpăgi şi pile şi relaţii
Nu vor avea nici loc şi nici folos
Şi inutili ţi-ar fi toţi avocaţii,
Dar este dincolo de timp şi spaţii
Un Avocat divin, Isus Cristos.

Mai poţi scăpa de-a Judecăţii groază,
De spectrul ei planând asupra ta,
Chemându-L azi,căci El din cer veghează
Şi-aşteaptă să Îl chemi. Haide, cutează!
E şansa ta de-a te elibera.

Deschide telefonul rugăciunii,
Spunându-I că-L doreşti ca avocat,
Şi vei vedea luminile minunii
Când El va da un alt curs acţiunii
Punându-ţi ca verdict final: IERTAT!

Amin
Vulcan, 13 ian 2012     Simion Felix Marţian

  S-a strâns durerea lumii-n cinci pridvoare
Şi-atâtea boli s-au împletit aici
Că tot ce e în jur apasă,doare,
Şi viaţa nu-i decât o încleştare
De al speranţei palid licărit.

Speranţa e-n privirea obosită
Şi în auz,când nu mai sunt priviri,
Fiind spre scăldătoare aţintită,
Spre apa care stă încremenită,
Dorind vindecătoare unduiri.

Se-aşteaptă o atingere de-aripă,
Un val născut din apă şi din zbor
Şi-apoi,miraculoasă pentr-o clipă,
Apa primeşte pe acel ce-n pripă
Se-aruncă-n valul tămăduitor.

În locul de speranţă şi dorinţă,
În cor de vaiete abia şoptit,
Un om îmbătrânit în suferinţă
Stă trist,înlănţuit de neputinţă,
Pe-un pat părând şi el îmbătrânit.

În ani de suferinţă şi răbdare,
Acest însingurat al nimănui
A tot văzut în apă tulburare
Dar cine să-l arunce-n scăldătoare?
Nu-l însoţea decât durerea lui.

Privea,sperând,spre-a apelor oglindă
Şi-n lacrimi se scălda,neputincios,
Că n-avea cine mâna să-i întindă,
Când,lângă el,şopti o voce blândă:
N-ai vrea,de-acuma,să fii sănătos?

Eu,sănătos?Nimic să nu mă doară?
Să pot umbla din nou în jos şi-n sus
Cu patul meu luat la subsuoară?
Mi-e trupul zbor şi inima vioară
Dar nu din apă,ci…de la Isus!
***
Eşti în impas?Treci greu prin încercare
Şi baţi la porţi care se-nchid mereu?
Nu dispera,aşteaptă cu răbdare,
Căci uşa ta spre binecuvântare
O hotărăşte numai Dumnezeu

Vulcan 15.mar.2011  Simion Felix Marţian

  „Căci la Tine este izvorul vieţii;prin lumina Ta vedem lumina.”(Ps.36:9)

Eu nu văzusem nicio dimineaţă,
Din cele câteva de la-nceput,
Când proaspătului chip făcut din lut
Tu îi suflai în nări un duh de viaţă.

Am tresărit în mâinile-Ţi divine
Şi cu ce-aveam de Tine-n mine pus
M-am luminat şi-am înţeles supus
Că viaţa are obârşia-n Tine.

Cu ceea ce-am primit,căci viaţa dar e,
Am curs prin mii de dimineţi şi seri,
Până la ceasul Sfintei Învieri
Când Viaţa a ieşit biruitoare.

Acolo viaţa s-a-ntâlnit cu Viaţa
Şi s-au unit în chip armonios,
Iar eu am înţeles că în Cristos
Eternităţii pot să-i scriu prefaţa.

Din ceruri,Doamne,viaţa mi-a fost dată
Când îi dădeai ţărânii chip ceresc,
Şi dacă lângă Fiul Tău trăiesc,
Cu El m-ascund în Tine,Sfinte Tată.

Vulcan, martie 2011    Simion Felix Marţian