Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

  „Aceasta este porunca Mea:să vă iubiţi unii pe alţii,cum v-am iubit Eu.”(Ioan 15:12)

Şi-a pus Horebul straiele de taină,
Cum tainic era tot acel decor,
Cu creştetul învăluit de nor,
Cu fum şi fulgere pe-această haină,
Pentru-al întâmpina pe Creator.

L-a zguduit prezenţa Sa divină
Că deodată a părut infim,
Iar Dumnezeu dădea, în mod sublim,
Porunci pentru o viaţă în lumină
Şi una spune clar: să ne iubim!

Dar n-a găsit pământ prea bun iubirea
Şi-abia dacă dădea câte-un tulei,
Căzută printre bolovanii grei,
Şi-atunci S-a întrupat Dumnezeirea
Să ne înveţe cultivarea ei.

Cum să iubim?- se pune întrebarea,
Căci a iubi este atât de greu
Când inima n-a cunoscut iertarea
Şi udă ura,creşte răzbunarea;
Răspunsul e: „cum v-am iubit şi Eu”.

Ca Tine, Doamne? Dar Tu EŞTI Iubire,
Ori inima mea nu mai are loc
De dragoste, de zel, de dăruire
Decât, poate, prin realcătuire
Să mai cunoască al iubirii foc.

Ajută-mi, Doamne, la reaşezare,
S-arunc din inimă ce-i de prisos!
Ah, deja simt! Simt o eliberare
Şi-n mine creşte mare, tot mai mare
Iubire din iubirea lui Cristos.

Mă fac mai mic, dar Tu mă-nalţi spre Tine
Şi astfel orizontul mi-l lărgeşti
Să văd mai mult, mai limpede, mai bine
Şi-mbrăţişând fierbinte pe oricine
Să îi iubesc cum, Doamne, Tu iubeşti.

„Să vă iubiţi!”-şi azi porunca sună
Şi pentru că dorim să o-mplinim
Să-I cerem Domnului inimă bună
Şi, smulşi din a răcelii văgăună,
Iubiţi de El şi noi să ne iubim.

Vulcan 03 ian.2012   Simion Felix Marţian

  A mai trecut un an prin calendare
Dar şi prin viaţa noastră a trecut
Cu clipe dulci şi uneori…amare,
Dar nu ne-ngrijorează anul care
Vine cu vălul de necunoscut,

Căci Dumnezeu a fost dintotdeauna
La cârma bărcii şi va fi mereu,
Chiar dacă valurile bat întruna.
Cum să mă sperie ,atunci, furtuna
Când Cel ce e la cârmă-i Tatăl meu?

Nu ştim ce-aduce anul care vine
Dar optimismul mi-e- mpletit în crez
Căci Domnul este stâncă şi tărie,
De-aceea-n mâna Lui,cu bucurie,
Iubindu-vă, acum vă-ncredinţez.

La El cămările sunt veşnic pline
Din care toarnă binecuvântări,
La El găsim alin pentru suspine,
Şi-n zbuciumul care adesea vine,
Răspuns la nerostite întrebări.

La El e pace şi iubire sfântă,
La El e vindecare în dureri,
La El e bucuria care cântă,
Şi tot ce Dumnezeu binecuvântă
Va odrasli spre ceruri mângâieri.

Sunt multe, multe, sunt nenumărate…
Cerul e plin de binecuvântări
Şi pentru voi eu le doresc pe toate,
Din mâna Celui care vrea şi poate,
Într-un an nou pavat cu îndurări.

Vulcan 30.dec.2011    Simion Felix Marţian

„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune.” (Geneza 1:31a)

Prin Logos toate s-au înfăptuit,
Creaţia întreagă-i o minune
Iar când lucrarea,Doamne, ai isprăvit
Spre tot ce ai făcut Tu ai privit
Şi ai văzut că toate-s foarte bune.

Eram cotat ca „foarte bun”şi eu
Fiind administrator pe planetă,
Purtam în mine chip de Dumnezeu
Dar m-a îngenuncheat păcatul greu
Şi mi-a mânjit această etichetă.

A trebuit să fie un Calvar
Marcând a veşniciilor răscruce,
Şi Fiul Tău, aducător de har,
Să-mi curăţească eticheta iar
Murind pentru păcatul meu pe cruce.

Acum, cu tot ce am dumnezeiesc,
Cu tot ce regăsesc curat în mine
Vreau să fac lucruri bune şi doresc
Să pot, la fel ca Tine, când privesc
La ce-am făcut, să spun că-i foarte bine.

Aş vrea să îmi dispară din auz
Păcatul vechi, tot zornăindu-şi lanţul,
Făcându-mă adeseori confuz,
Şi n-aş mai vrea ca iarăşi să mă scuz
Când, la sfârşit de an, îmi fac bilanţul.

Căci eu privesc la anul ce-a trecut
Şi caut cu-ndârjire numai bine,
Dar din ce văd prin ceea ce-am făcut
Nu-s impresionat în mod plăcut
Şi nu te mulţumeşte nici pe Tine.

Însă ştiind că eşti îndurător,
Pentru iertare eu te rog fierbinte
Şi pentru har în anul viitor,
Pentru ca la bilanţul următor
Să fii de mine mulţumit, Părinte.

Vulcan dec.2008     Simion Felix Marţian

  Părea că timpu-n cursu-i linear
S-a îndoit, vrând parcă să se rupă,
Când Te-ai născut Tu, bornă de hotar,
Ca să împarţi, în funcţie de Har,
Istoria în „înainte de…” şi „după…”

Era-mplinirea vremii, timp marcat
Să-nceapă planul sfânt de mântuire;
Când Te-ai născut Tu, când Te-ai întrupat,
Zăgazul cerului s-a-ndepărtat
Şi-a inundat pământul cu iubire.

Când Te-ai născut Tu, oştile cereşti
Cântau în cor, unindu-se-ntre ele,
Păstorii erau slujitori domneşti,
Iar staulele case-mpărăteşti
Şi-n Betleem erau mai multe stele.

Totul s-a petrecut cum era scris
Şi totul s-a-mplinit în Pruncul Rege
Venit să spună urii: interzis!
Când Te-ai născut Tu s-a-mplinit un vis,
Căci Tu ai transformat iubirea-n lege.

Te-ai coborât Tu, Fiu de Dumnezeu,
Ca drumul Tău prin lume să Te poarte
Şi pe la uşa sufletului meu;
Când Te-ai născut Tu, m-am născut şi eu,
Căci fără Tine-aş fi trăit în moarte.

Vulcan 05.dec.2007              Simion Felix Marţian

  „Vorbeşte,Doamne,căci robul Tău ascultă”.(1Samuel 3:9)

Cetatea a-mbrăcat a nopţii haină
Cu gluga ei de întuneric greu,
Numai în Templu pâlpâia în taină,
Pe ziduri,candela lui Dumnezeu.

La ceas de reculegere,când tihna
Se împletea cu umbre şi tăceri,
Un tinerel îşi căuta odihna
Ce parcă nu venea de nicăieri.

Dar când cu braţele-i mângâietoare
Somnul s-a-nfăşurat pe lângă el,
S-a auzit în Templu o chemare
Venind din întuneric:Samuel!

Cuprins în mreaja viselor,băiatul
A tresărit,de somn s-a scuturat,
Şi părăsind în mare grabă patul,
Spre Eli,preotul,a alergat

Zicându-i:eu ţi-am auzit chemarea
Şi iată-mă aici,în faţa ta;
El încă nu înţelegea lucrarea
Şi vocea Domnului n-o cunoştea.

Abia când a-nţeles de unde vine
Şi-a cui e vocea care îi vorbea,
A glăsuit:sunt robul Tău,Stăpâne,
Vorbeşte,dar,căci Te voi asculta!
***
Şi astăzi încă ne vorbeşte Domnul,
În asta nici o îndoială nu-i,
Dar,chiar de reuşim să-nvingem somnul,
Vom recunoaşte,oare,vocea Lui?

Spre a-nţelege vocea Lui profundă,
Mesaj venit din cer către pământ,
Să căutăm ca pe lungimi de undă
Cereşti,să ne-acordăm prin Duhul Sfânt.

Atunci vom şti,şi Îl vom recunoaşte,
Putând rosti cu-al inimii tumult:
Vorbeşte,Dumnezeul meu,vorbeşte,
Eu,robul Tău,mă-nchin şi Te ascult.

Petroşani  Mai 2011                Simion Felix Marţian