Salvează-ţi căsnicia (3) – Ordine în gânduri


couple-conflict

În momentul unei crize în căsnicie de regulă gândurile sunt „vraişte”. O mulţime de gânduri şi iedei se învârt haotic prin minte şi e un amestec mare de gânduri de vinovăţie, neputinţă, eşec, abandon, mânie, răzbunare, acuzare, trădare, lipsă de valoare şi multe altele. În acest context este foarte important să ne oprim şi să facem ordine în gânduri. Cum spunea Petru „Încingeţi-vă coapsele minţii voastre” e similar cu ţăranul care are de lucru mult şi dimineaţa se încinge bine ca să poată termina cu bine ceea ce începe. Clarificarea gândurilor este o etapă care nu poate lipsi într-un asemenea demers.

Cercetarea Scripturii în asemenea cazuri este crucială. E neapărat necesar să vedem în Biblie ce ne spune Dumnezeu despre căsnicie, despărţirea în căsnicie dar şi ce spune Dumnezeu cu privire la noi ca persoane. Mulţi văd doar partea lipsa, cea in care au ratat, in care e rău dar Scriptura ne vorbeşte mult si despre sprijinul lui Dumnezeu pentru oamenii care vor să îi facă voia şi despre valoarea pe care Dumnezeu o dă omului şi despre iertarea de care noi oamenii beneficiem. Un timp de clarificare a gândurilor poate face minuni în asemenea situaţii.

Recomand tuturor care vor să se apuce de reparat căsnicia să citească Scriptura şi să îşi încarce mintea cu material pozitiv, cu sfaturi, versete, predici, cărţi bune şi prieteni care vor să susţină un asemenea demers. E nevoie de ceva constructiv aici. Critici ai destui, nu îi căuta. Indiferent cine e vinovatul pentru situaţia în care se află căsnicia important este ca „ochii tăi să privească drept şi pleoapele tale să caute drept înainta ta. Cărarea pe fare mergi să fie netedă, şi toate căile tale să fie hotărâte” cum spune înţeleptul Solomon.

Sunt sectoare în care trebuie să fim estrem de atenţi. În acest procedeu de clarificare a gândurilor în lumina Scripturii trebuie să evaluezi aproape tot din căsnicia ta. Să vezi ce cere Dumnezeu şi ce aţi făcut voi. Un sector foarte important este evaluarea relaţiilor voastre cu alţii dar şi a relaţiei tale actuale cu alţii. Toate trebuiesc evaluate scriptural. Multe căsnicii s-au prăpădit din cauza influinţelor proaste şi e necesar să evaluăm cine şi cum ne influenţează. Aici evaluăm în special relaţiile cu părinţii şi prietenii. Cercetăm să vedem dacă suntem într-adevăr doar noi sau are drept de decizie şi altcineva. Multe căsnicii sunt coordonate încă de părinţi iar acest lucru este o dramă în adevăratul sens al cuvântului. În altele, prietenii au influenţă prea mare şi asta este o altă dramă. De aceea e bine să fie evaluate relaţiile. În alte căsnicii partenerii nu sunt maturizaţi şi nu au renunţat la copilării, în alte relaţii există aşteptări irealiste etc.

Gândurile pe care le ai în momentul în care vrei să repari relaţia sunt foarte importante şi dacă nu sunt biblice nu prea sunt şanse să reuşim în demersul de reparare a relaţiei. Trebuiesc rezolvate sentimente negative, resentimente, ura, trebuie acordată iertare, trebuie pusă iubirea la locul ei. Este necesar să ne oprim în loc şi să evaluăm la rece cu Scriptura în mână. Uneori e nevoie de ajutorul unui om mai maturi spiritual pentru clarificări dar mare atenţie pe cine alegeţi să nu vă strice intenţia de a repera relaţia.

E necesară încărcarea cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu o poziţie pozitivă faţă de acest demers. Fără o motivaţie bună nu prea putem să ne aşteptăm la succes. Dumnezeu dă izbândă în astfel de demersuri dar noi trebuie să ne rugăm ca şi când am şi primit.

http://www.filedinjurnal.ro/

Anunț – Cina Domnului


Cina D-lui

Duminică 4 mai 2014 de la ora 09.00 în Biserica Creştină Penticostală “Maranata”Vulcan va avea loc ;Cina Domnului

Vă anunţăm din timp ,pentru a vă putea pregăti trupurile şi sufletele printr-o jertfă de post şi rugăciune .

Vă aşteptăm pe toţi cei care a-ţi făcut un legământ cu Domnul şi sunteţi pregătiţi să participaţi împreună cu noi la acest eveniment minunat şi important din viaţa unui credincios,de a sta la masă cu Domnul.   Fiți binecuvântați!

BOGĂŢIA PĂRTĂŞIEI FRĂŢEŞTI


AVEM PĂRTĂŞIE   (1Ioan.1:1-10).

*Cuvîntul de aur:  Dar daca umblam in lumina, dupa cum El insusi este in lumina, avem partasie unii cu altii; si sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curata de orice pacat. (1Ioan.1:7).

AVEM PĂRTĂŞIE CU:

1.  PĂRTĂŞIE CU TATĂL

-Părtaşia Tatalui s-a văzut în Grădina Eden, cînd Tatal in racorea zilei îl cerceta pe om.

-Părtăşia s-a rupt datorita păcatului.

-Tatăl a cautat sa aducă părtăşia din nou.

-Părtăşia cu  Tatăl  prin Fiul

2.  PĂRTĂŞIE CU FIUL

-Părtăşia cu Tatal a fost posibilă prin moartea Fiului pentru păcatul omeniri la Golgota.

-Legătura părtăşiei s-a făcut prin cruce.

-Părtăşia cu Fiul s-a vazut in umblarea ucenicilor cu El, iar azi a noastra în Lumina Lui.

-Părtăşia cu El prin Duhul Sfînt (ne vorbeşte)

-Părtăşia vorbiri cu El se face prin rugăciune.

-Părtăşia e aşa de strînsă încît am devenit prieteni cu El.

3.  PĂRTĂŞIE FRĂŢEASCĂ (UNI CU ALŢI)

-Părtăşia este datorită înfrăţiri făcută de El.

-Părtăşia se bazează pe aceiaşi credinţă.

-Legătura părtăşiei s-a facut în urma ce am primit curăţirea de păcate prin single Lui Isus Hristos.

-Părtăşia nu are a face cu culoarea pielii, cu limba vorbita, cu ţara de origine, ci simplu cu încredere care o avem unul faţă de altul , încredera care am dobîndit-o prin încrederea pe care El a aşezat-o în inimile noastre.

http://slujitorul.wordpress.com/

Are creștinul putere și autoritate asupra Satanei?


Întrebare:

Pastorul bisericii a invitat un pastor să predice Cuvântul. El a predicat despre diavol, fără să deschidă Biblia și să citească vreun verset din ea. La finalul mesajului vorbitorul a invitat un membru din biserică, înscenând că diavolul este sub picioarele noastre. Este diavolul sub autoritatea noastră? Ne-a dat Dumnezeu putere asupra lui Satan? Știu că Dumnezeu ne-a eliberat de sub puterea Satanei, dar nu știu dacă avem autoritate asupra lui.

Are creștinul putere asupra Satanei?

Când este omul eliberat de puterea Satanei?

Biblia spune că toți am păcătuit, iar plata păcatului este moartea: “De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit.” (Romani 5:12) Diavolul, deci, are putere asupra necredinciosului prin puterea morții care este o consecință a încălcării poruncii lui Dumnezeu. Autorul epistolei către Evrei scrie:

Astfel dar, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El însuși a fost deoportrivă părtași la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolulu, și să izbăvească pe toți aceia, care prin frica morții erau supuși robiei toată viața lor. (Evrei 2:14-15)

Prin moartea și învierea Sa, Domnul Isus Hristos ne-a izbăvit de sub puterea diavolului ce prin frica morții ne ținea în robie, robi greșelilor și păcatelor noastre, în care trăiam odinioară, după valorile lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Însă când am cunoscut harul și dragostea lui Dumnezeu, în Isus Hristos am fost iertați și eliberați și puși să ședem împreună în locurile cerești, în Isus Hristos. Apostolul Pavel în Coloseni 1:13-14 spune:

 El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.

Satana nu mai are nici o putere asupra celui ce și-a mărturisit păcatele și prin credință a intrat în legământ cu Domnul Isus Hristos.

Are Satana autoritatea asupra creștinului?

Din moment ce creștinul a intrat în legământ cu Domnul Isus Hristos, nu mai este sub autoritatea Satanei, ci trăiește viața în ascultare de Domnul și Mântuitorul vieții sale, Domnul Isus Hristos. Biblia ne relatează un exemplu în care Dumnezeu stabilește limitele Satanei. Prin aceasta se vede că Dumnezeu este în controlul situației.

Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.” Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” Şi Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui acoperă ţara. Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.” Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” Şi Satana a plecat dinaintea Domnului. (Iov 1:6-12)

Este evident că Dumnezeu Cel Prea Înalt stabilește limitele Satanei: “iată, îți dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” Dumnezeu îngăduie lucrul acesta pentru a vedea credincioșia lui Iov față de El. Însă nu același lucru îl dorește Satana, ci el dorește ca cel credincios să-L blesteme pe Dumnezeu.

Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s-a înfăţişat înaintea Domnului. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.” Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.” Şi Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui. Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.” Domnul a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa.” Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului până în creştetul capului. Şi Iov a luat un ciob să se scarpine şi a şezut pe cenuşă. Nevasta sa i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu, şi mori!” Dar Iov i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?” În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui. (Iov 2:1-10)

Dumnezeu Cel Prea Înalt este în control, iar cel rău nu ne poate atinge fără permisiunea Celui Prea Înalt. Și chiar dacă îngăduie Dumnezeu să fiu atins de Satana, trebuie să am atitudinea lui Iov și să nu păcătuim cu buzele sau cu fapta. Dumnezeu nu este sursa răului, ci El îngăduie răul în viața noastră și El poate să întoarcă răul în bine.

Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume, să cape viața unui popor în mare număr. (Geneza 50:20)

Are creștinul putere asupra Satanei?

În Evanghelia după Luca 9:1-2 Domnul Isus trimite pe cei 12 ucenici să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu, dându-le putere și autoritate/stăpânire peste toți dracii și să vindece bolile.

Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți dracii și să vindece bolile. Apoi i-a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să tămăduiască pe cei bolnavi.

În Luca 10:18-19 este scris că Domnul Isus a mai rânduit alți șaptezeci de ucenici și i-a trimis doi câte doi să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu, dându-le putere peste toată puterea vrăjmașului/Satanei.

Isus le-a zis: Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer. Iată că v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii, și peste toată puterea vrăjmașului: și nimic nu vă va putea vătăma. Totuși, să nu vă bucurați de faptul că duhurile vă sunt supuse, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri. (Luca 10:18-20)

Domnul Isus a biruit puterile întunericului și prin El suntem și noi biruitori. Centrul bucuriei și închinării noastre trebuie să fie Domnul Isus Hristos, dar nu bucuria de a avea stăpânire asupra dracilor. Creștinul este chemat să predice Evanghelia și Împărăția lui Dumnezeu și nicidecum despre diavol. Afirmația Domnului Isus în Luca 10:20 nu se referă la ținerea șerpilor veninoși în mână și la tot felul de experimente și show-uri pentru a demonstra cât de grozavi sunt creștinii. Unii creștinii au plătit cu însăși viața lor pentru scamatorii și show-uri cu șerpi etc. Bucuria creștinului este cerul și relația persoanală cu Dumnezeu, accentul vieții și lucrării creștinului este Evanghelia Domnului Isus Hristos și mântuirea celor pierduți. Să luăm exemplu de la apostolul Pavel.

Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieșit înainte o roabă, care avea un duh de chicire. Prin ghicire, ea aducea mult câștig stăpânilor ei. Roaba aceasta s-a luat după Pavel și după noi, și strica: Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului Celui Preaînalt și ei vă vestesc calea mântuirii. Așa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors, și a zis duhului: În Numele lui Isus Hristos îți poruncesc să ieși din ea. Și a ieșit chiar în ceasul acela. (Fapte 16:16-18)

Pavel era preocupat de Evanghelie și mântuirea celor pierduți. Cuvintele duhului au adunat o audiență, însă peste câteva zile cuvintele acestuia devenise o pacoste și o problemă. Cuvintele duhului nu trebuie interpretate nicidecum ca fiind proclamare a Evangheliei, ci strângerea unei audiențe. Pavel a poruncit duhului în Numele Domnului Isus să iasă din ea. Probabil după ce femeia a fost eliberată a primit mântuirea și a devenit creștină. Pavel este preocupat de Evanghelie și aceasta trebuie să fie și prioritatea fiecărui creștin.

Acasă

Grupul Natanael Vol 1(Album mp3)


Grupul Natanael Vol 1