Când stai în cabinetul de consiliere cu oameni în faţa ta zilnic este foarte uşor să observi anumite deformări general valabile ale psihicului şi reuşeşti să identifici şi cauzele destul de uşor la unele din ele. Aproape că ajungi să recunoşti unele tipologii după aspectul exterior al oamenilor, după mimică şi gesturi, după tonalitatea vocii. Unii oameni mai că nu au nevoie să îţi spună care le este problema că e destul să îţi spună religia din care vin.
Poate risc acum să fiu judecat greşit dar deja aş putea grupa şi în funcţie de religie clienţii care vin pentru că unele afecţiuni sau dereglări sunt specifice oamenilor din diferite religii. Asta înseamnă că în acele religii sau culte (de fapt în doctrina acelor culte) există un factor favorizant sau declanşator pentru anumite afecţiuni sau dereglări ale minţii umane.
Una din problemele cu care vin cei din cultele neoprotestante este o stimă de sine proastă. Fie e criticată şi ucisă din faşă orice raportare sau preocupare de sine, fie unii scapă şi în secret construiesc monştri din sinele propriu. În general, această categorie de oameni este afectată de o imagine de sine proastă. Bineînţeles că fiecare cult în parte are o anumită poziţie faţă de sinele uman însă de cele mai multe ori e o poziţie agresivă faţă de acesta şi vă este cunoscut cât de mult se insistă pe necesitatea de a înnăbuşi sinele de a îl ucide.
Stăm destul de bine la promovarea iubirii de aproape şi mereu milităm scriptural pe investiţia în semeni, pe iubirea semenilor, pe trăirea unei vieţi în folosul altora. La fel stăm bine pe învăţătura despre iubirea de Dumnezeu şi pe necesitatea iubirii lui Dumnezeu şi în aspectele acestea deja suntem de apreciat. Măcar la teorie stăm bine, şi de foarte multe ori şi la practică, sau la intenţia de practică. Spun intenţia de practică pentru că un om care nu se raportează deloc sau corect la sine le afectează inevitabil şi pe acestea. Adică nu poţi iubi aproapele fără să te iubeşti pe tine, nici nu poţi iubi corect pe Dumnezeu dacă nu ştii exact cine eşti.
Educaţia religioasă extremistă e prezentă în multe biserici. Înţelegerea superficială a Scripturii şi preocuparea de dezvoltare spirituală personală ne dezavantajează. În situaţiile în care nu citim, nu cercetăm, riscăm să fim duşi în eroare de oameni zeloşi dar nepricepuţi. Nu uitaţi că destul de puţini predicatori sunt atenţi cu sufletele oamenilor. Ei pretind că sunt duri ca să salveze suflete dar în realitate, duritatea lor vine din probleme emoţional sau chiar psihice nerezolvate. Foarte mulţi abuzatori emoţionali trec pe la amvoane, foarte mulţi frustraţi, foarte mulţi dominatori isterici, mulţi oameni care zbiară efectiv, alţii care plâng la comandă pentru a manipula şi aşa mai departe. Aceşti oameni fac o educaţie religioasă eronată în cel mai fericit caz ca să nu mai vorbim chiar de îndepărtarea oamenilor de Dumnezeu. Aceşti oameni nu îţi vor spune că trebuie să te iubeşti ci vor ucide orice intenţie în acest sens. Ei vor pune egal între sine şi eu şi vor milita foarte vocal pe necesitatea uciderii oricărei stime sau iubiri de sine considerându-le păcătoase şi greşite apoi vor biciui pe cei care nu iubesc aproapele după norma sa sau pe Dumnezeu după standardul său.
În realitate, fără să ai o stimă de sine corectă, fără să te reportezi corect la tine, fără să te iubeşti pe tine corect vei fi incapabil să iubeşti pe aproapele şi pe Dumnezeu. Capabilitatea de a iubi pe alţii nu este dată de intenţia de a face asta doar ci şi de condiţia în care suntem. Chiar scriptura ne spune să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Adică standardul e sinele, iubirea de aproapele nu trebuie să fie mai sus decât iubirea de sine şi nici nu va putea. Adesea sunt criticaţi oamenii care nu iubesc pe fraţi sau surori dar puţini se gândesc că acei oameni nici pe sine nu se iubesc şi o proastă stimă de sine generează o proastă relaţionare cu semenii. Nu, nu gândim aşa, ne place doar să punem şablonul şi să judecăm.
De ce este necesar să ai o stimă de sine bună? De ce este necesar să te iubeşti pe tine? Pentru că în funcţie de capacitatea de a te vedea, de a te aprecia, de a te iubi vei împlini poruncile aşa de importante privind iubirea de Dumnezeu şi iubirea aproapelui. Atenţie, nu vorbesc aici de egoism, de autosuficienţă, de mândrie, de narcisism ci de o poziţionare corectă a fiecăruia faţă de persoana sa. De aceea te provoc astăzi să îţi răspunzi la câteva întrebări în acest sens:
Cine eşti? Te simţi bine cu tine însuţi? Eşti mulţumit de tine? Îşi place ceea ce ai devenit? Unde te vezi peste 5 ani? Întrebările nu sunt menite să laude „eul” tău ci să te ajute să te vezi pe tine. De foarte multe ori e foarte incomod să rămânem noi cu noi şi căutăm repede ocupaţie. Dacă rămânem singuri cu sinele preferăm să aprindem televizorul, radioul, calculatorul doar să nu ne vedem puşi în situaţia de a sta noi cu sinele nostru faţă în faţă. Cum te simţi răspunzând la aceste întrebări?
