Grupul „SARDONIX” – El e viu.


Salvează-ţi căsnicia (2)


salveaza-ti casicia singur

Odată ajunsă în criză relaţia maritală devine dureroasă indiferent dacă intenţia este de a o repara sau de a o distruge şi mai tare. Cel puţin unul din soţi suferă într-o asemenea fază, de cele mai multe ori însă, suferinţa este de ambele părţi chiar dacă unul din ei pare a fi cauza. Şi dacă tot doare, măcar să doară cu folos, le zic eu la mulţi. Adică dacă tot trebuie să treacă acel cuplu prin durere să existe dorinţa de reparare a relaţiei şi durerea respectivă să aibă un final şi finalul ei să fie o victorie a voii lui Dumnezeu şi a dragostei.

Mulţi soţi sau soţii sunt în postura lui Toma despre care ne amintim azi, în prima duminică după sărbătoarea învierii. Ar vrea să creadă că relaţia lor poate fi şi bună, dar au nevoie să vadă semne palpabile. Nu mai au speranţa învierii relaţiei până nu au dovezi. Pe de altă parte indiferent dacă Toma ar fi crezut sau nu în învierea Domnului Isus, aceasta tot era reală, însă Toma a fost binecuvântat cu unele dovezi palpabile ale învierii dar în căsnicie nu toţi au parte de asemenea dovezi şi trebuie o „cantitate” mare de credinţă. Nu o credinţă în puterea personală sau a partenerului de căsătorie, ci  o credinţă în puterea lui Dumnezeu de a repara şi restaura relaţii.

O femeie a declarat la capătul unei lupte grele pentru căsnicia sa, luptă în care dragostea a biruit, că „Însuşi termenul divorţ ar trebui şters complet din mintea a două persoane care se căsătoresc” şi mare dreptate avea. Atâta vreme cât divorţul şi despărţirea sunt unele din opţiuni, nu mai eşti atât de determinat să lupţi pentru salvarea căsniciei. O altă femeie care se afla în aceeaşi situaţie, după un an de muncă pentru a îşi „aduce soţul înapoi în relaţie prin dragoste” declara „Ştiţi, totul a fost un câştig pentru mine. Sunt un alt om. Parcursul acesta a fost umilitor pentru mine dar a meritat!”

Lupta de unul singur pentru a reface căsnicia e un demers greu şi costisitor emoţional dar finalitatea e una binecuvântată. Ştiu multe persoane care efectiv au fost umilite în încercarea lor de restaurare a căsniciei. Un bărbat declara că în încercarea sa de a ţine familia laolaltă, să îşi ţină soţia acasă, ajungea atât de obosit de respingerea continuă, încât nu mai simţea nimic în afară de hotărârea de a face ce spune Biblia şi de a lăsa rezultatele în seama lui Dumnezeu. El spunea „singurul lucru de care eram sigur era că Dumnezeu va lucra într-un fel spre binele meu pentru că El a promis asta prin Cuvântul Său. Niciodată însă nu mi-am imaginat ce aventură de dragoste ne va fi dăruită de El. El face într-adevăr mai mult decât putem cere sau gândi noi!”

Ce vreau să spun cu aceste mărturii ale unor victorii câştigate este că, finalul poate fi unul binecuvântat. Nu vreau să spun nicidecum că parcursul e unul uşor, ci că, lupta pentru salvarea căsniciei e una care poate fi câştigată. Cei care acum treceţi printr-o asemenea bătălie probabil vedeţi aşa de îndepărtat finalul acesta dar vreau să vă încurajez să îl anticipaţi. Dumnezeu e de partea voastră, El poate da mai mult decât cereţi sau gândiţi voi.

Mulţi descurajează când văd că partenerul lor nu mai vrea să repare relaţia dar până la urmă, aproape toate relaţiile care ajung la consiliere sunt în postura asta. Puţini sunt cei care vin şi rămân împreună în procesul de consiliere. Cei mai mulţi luptă de unii singuri şi aduc victoria în această bătălie. Bătălia se pierde doar atunci când renunţăm. Cazurile în care nu  mai este speranţă sunt puţine şi vizează relaţiile deteriorate grav, una din ele este când divorţul s-a pronunţat şi partenerul s-a recăsătorit deja. Însă, atâta vreme cât sunteţi în aceeaşi casă, atâta vreme cât nu aţi divorţat încă, atâta vreme cât nu s-a recăsătorit niciunul din voi există speranţă, merită să lupţi, chiar dacă în lupta asta eşti doar tu cu Dumnezeu şi nu e şi partenerul. În meditarea de mâine vom face primii paşi împreună spre un asemenea demers ajutaţi de diferiţi autori în domeniu, dar în princpal de dr. Ed Wheat prin  cartea sa Viaţa de dragoste, din care vom cita adesea.

Nu uitaţi, Dumnezeu are soluţii pentru problemele noastre. Dumnezeu e de partea celor care vor să rămână în voia Sa, aşa că victoria e asigurată pentru cei care doresc salvarea căsniciei şi care îl ascultă pe Dumnezeu în coordonarea acestui demers.

http://www.filedinjurnal.ro/

Diana Țicle – Doar în Cristos mă-ncred mereu


Întâlnire Grup Suport C.C.E.S (Copii cu cerințe educaționale speciale) și pers.cu dizabilități


Isus, Toma şi… eu


FelixVenind din moarte viu, biruitor,
În trup de slavă ca o haină nouă,
Păşeai spre-ai Tăi, Isuse, dor spre dor,
Trecând prin zid, prin uşa cu zăvor,
Să-i binecuvântezi cu… ”Pace vouă!”

Uimiţi, ei încă mai credeau că-i vis
Dar semnele din palmă, mărturie,
Au şters al îndoielilor înscris
Cu-al bucuriei foc  de nedescris
Dar… Toma nu era la părtăşie.

Când s-a întors, încă se îndoia
Căci numai el, din toţi, nu Te văzuse;
Ar fi crezut şi parcă nu putea,
Voia să-şi pună palma-n palma Ta
Să simtă semnul cuielor, Isuse.

Tu nu Te-ai supărat, căci l-ai iubit
Şi pentru el ai mai venit o dată
Spunându-i blând, cu glas abia şoptit:
„Priveşte,Toma, unde-am fost lovit,
Semne de cuie şi de lance, iată!”

De data asta nu i-a mai fost greu
Căci ochii lui uimiţi puteau să vadă
Şi a rostit cu glas crescând mereu:
„O, Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Şi îi era aşa uşor să creadă.

Toma a vrut să vadă şi-a crezut
Dar, Doamne,Tu m-ai fericit pe mine
Privind spre viitor dinspre trecut,
Căci semnul cuielor nu l-am văzut
Şi totuşi Te iubesc şi cred în Tine.

Prin har Te văd în alte semne-acum
Şi nu în urma cuielor, ca Toma;
Te văd în al Creaţiei album,
În urmele ce mi le laşi pe drum,
Şi-n Duhul Sfânt Îţi simt din plin aroma.

Simion Felix Marțian