ESTI SIGUR DE MÂNTUIREA TA?


Ce zici dacă va trebui să-L întâlneşti pe Domnul chiar acum?

În prima zi când te naști ești deja destul de bătrân ca sa și mori.

Un lucru din două, se poate întâmpla în orice secundă; ori să se întoarcă Domnul după aleșii lui, ori să mori.

Zilele astea m-am gândit foarte serios la aceste doua lucruri, dar mai ales la ultimul, datorita faptului că în mai puțin de o săptămână, am auzit de 3 persoane, pe care le cunosc foarte bine și care nu știam să aibă nici o problemă de sănătate, cum au avut parte de surprize și cum doi dintre ei, doar printr-o minune mai sunt încă în viaţă, dar unul a plecat în veșnicie. Toţi 3 intre 50-62 ani, deci nu prea bătrâni, aşa încât sa te aștepți să moară. Unul dintre este cumnatul meu John Tipei.
Întrebarea mea este dacă eu sau tu va trebui sa plecăm, aşa inopinat, voi fi sau nu MÂNTUIT?
De fapt cum putem fi siguri de mântuirea noastră, care este aşa de importantă?
Question
Unii cred că vor fi mântuiți prin religia lor, alții prin biserica pe care o frecventează. Unii cred ca îi vor mântui faptele lor bune, alții că vor fi mântuiți, prin sacrificiile lor. Sunt multe versiuni pe care le invocă oamenii când este vorba de dobândirea mântuirii. Unii nici nu cred în iad sau rai. Unii cred că exista doar rai, fiindcă un Dumnezeu plin de dragoste, nu poate să trimită pe nimeni în iadul veşnic pentru doar câţiva ani de ne-veghere. Cu toate ca fiecare crede ca aşa cum știe el este cel mai bine, atunci când vom sta în faţa lui Dumnezeu, (numai tu și Dumnezeu) lucrurile vor fi complet diferite de ceea ce am crezut noi și totul va fi cum spune CUVÂNTUL DOMNULUI.
În evanghelia după Ioan, cap.3 versetele 3-5, Cuvântul Domnului este foarte clar: ISUS A ZIS; ADEVĂRAT ADEVĂRAT ÎȚI SPUN CĂ, DACĂ UN OM NU SE NAȘTE DIN NOU, NU POATE vedea împărăția lui Dumnezeu și nici intra în ea. (Încurajez citirea întregului text: Ioan 3:1-21)
Este clar că toți cei care sunt născuți din Nou sunt pregătiți să-și întâlnească MÂNTUITORUL.
Cum putem ști dacă cineva este născut, din nou? Cei născuți din nou vor aduce roada, dar nu roada lor, ci roada Duhului Sfânt, pe care o găsim în Galateni 5:22-23.
 Fruit of the Spirit_1
ROADA DUHULUI ESTE:
1.Dragostea – dacă cred că am dragoste, ar fi bine să mă verific, citind 1 Corinteni 13.
2.Bucuria- Se sesizează cei din jurul meu că sunt o persoană care radiez multă bucurie?
3.Pacea – O pace care întrece orice pricepere, chiar și când toate îmi merg rău, eu trebuie să am o inima plină de pace.
4.Îndelunga răbdare – Pot spune cei din jurul meu că sunt un om răbdător, or spun exact opusul?
5.Bunătatea – Sunt eu bun cu toți cei din jurul meu, ori doar cu mine și cu ai mei?
6.Facerea de bine – Sunt eu gata să renunț la mine și să sar să-i ajut pe alții, ori sunt interesat doar de binele meu și a celor din familia mea?
7.Credincioşia – Poate spune Dumnezeu și cei din jurul meu, că sunt un om care știu sa îmi păstrez hotărârile și deciziile, indiferent de prețul care trebuie sa-l plătesc?
8.Blândețea – Spun cei ce mă cunosc, (dar mai ales cei din familia mea) că sunt un om blând, sau „explodez” la cel mai mic conflict?
9.Înfrânarea poftelor – Cred ca eu, personal îmi pot răspunde cum stau la acest capitol. Cât de mult renunț la poftele firii?
Fruit of the spirit
Aceste întrebări, sunt oglinda în care putem să vedem deslușit, dacă suntem sau nu, născuți din nou.
Dacă suntem corigenți, sau repetenți la acest capitol, eu cred că ar fi bine să ne gândim serios la ce se va întâmpla cu noi, dacă unul din cele doua lucruri pomenite la început, (venirea Domnului, sau moartea) s-ar întâmpla astăzi sau mâine. SUNT EU SIGUR DE MÂNTUIRE?
Ignoranţa noastră faţă de citirea Cuvântului lui Dumnezeu, sau necredința noastră, nu ne vor scapă de aceasta întâlnire iminentă, care se poate întâmpla în viaţa oricui şi oricând.
Nu doresc sa sperii pe nimeni, dar doresc să trag un semnal de alarma;
Dumnezeu să ne ajute să înțelegem bine problema naşterii din nou şi cu multă seriozitate să acordăm importanţa cuvenită NAȘTERII DIN NOU.
Nici legalismul nu are ultimul cuvânt, nici liberalismul, ci CUVÂNTUL SFÂNT AL EVANGHELIEI.
Să citim dar și să împlinim Cuvântul Domnului, nu altceva.
Domnul sa ne ajute!
Cu multa dragoste,
Mike Olari
Sursa: http://family2fam.com/

Carmen Szolga – Eu sunt cu voi în orice zi


Eu ţi-am vorbit!


Maria Luca

Eu ţi-am vorbit în multe feluri
Când rătăceai ca frunza-n vânt
Dar tu în goana ta nebună
N-ai ascultat al Meu Cuvânt!

Te-am ridicat cu braţ puternic
Când, ostenit de–al vieţii drum
Te străduiai să cauţi lumina
Prin nori de amăgiri şi fum…

Ţi-am fost aproape-n suferinţă
Când trupul îţi gemea slăbit…
Am pus balsam…ţi-am dat putere
Şi te-am iubit…o, te-am iubit…

Da…ţi-am vorbit în multe feluri
Atunci şi astăzi şi mereu
Îţi voi vorbi căci tu-Mi eşti fiu
Iar Eu sunt veşnic Dumnezeu!

Vulcan-28-08-2015    Maria Luca

O Noua Aparitie Editoriala – Manualul catehetic al Cultului Creștin Penticostal


Sursa ITP

La Congresul al X-lea Electiv al Cultului Creştin Penticostal din România a fost lansat Manualul catehetic al bisericilor penticostale din România, scris la recomandarea Consiliului Bisericesc al C.C.P.R. de către Pastor Dr. Ioan Brie, Rectorul Institutului Teologic Penticostal din Bucureşti, şi Pastor Dr. Ciprian-Flavius Terinte, Decanul Facultăţii de Teologie Penticostală din cadrul ITPB.

Preocuparea de veacuri a Bisericii lui Hristos pentru pregătirea prin învăţătură a noilor convertiţi pentru botezul în apă s-a păstrat şi în bisericile penticostale, fiind bine cunoscută rânduiala catehizării premergătoare actului botezului. Prezentul manual catehetic vine să acopere nevoia fundamentală a unui material didactic care să-i ofere slujitorului învăţător o sinteză a învăţăturilor biblice de bază, pe care ucenicul lui Hristos trebuie să şi le însuşească înainte de experienţa botezului.

Pe de o parte, experienţa pastorală a autorilor face ca temele abordate să fie cele esenţiale pentru formarea duhovnicească a noilor convertiţi; pe de altă parte formaţia lor academică le conferă gândirea integratoare şi rigoarea ştiinţifică necesare unei argumentaţii convingătoare.Manualul este tipărit cu aprobarea Consiliului Bisericesc al Cultului Creştin Penticostal din România şi credem că va fi un mijloc eficace pentru modelarea de raţiuni deiforme, îmbibate de cunoştinţa dumnezeiască.

Manualul este tiparit cu aprobarea Consiliului Bisericesc al Cultului Crestin Penticostal din Romania.

Comenzile pot fi facute pe adresa de e-mail: daniela.terinte@itpbucuresti.ro sau la telefon 021-434-16-23

https://rodiagnusdei.wordpress.com

Mihaela Marțian – E Puternicul lui Israel…