Autor: Biserica Maranata Vulcan
Avantajele părăsirii zonei de confort

Mă voi referi în această meditare în deosebi la viața spirituală și la viața bisericii locale. Se știe că cei ce vor să evolueze, să realizeze ceva, trebuie să părăsească zona de confort. Dacă rămânem la căldurică, nu vom putea niciodată ajunge departe. Fiecare are vise, speranțe, idealuri și ne dorim să le atingem, dar numai cei ce părăsesc zona de confort au șanse. Ceilalți se vor resemna sau se vor văicări toată viața că e greu, că ceilalți nu îi ajută, că autoritățile nu îi susțin, că din cauza nevestei sau au bărbatului și-a ratat viața și alte plângeri în care devenim experți.
Pe plan religios, iar ne împărțim în două la atitudini. O grupă majoră e cea a temerarilor, oameni care își asumă rușinea, riscul de a fi vorbiți de rău, riscul de a suporta consecințe, părăsesc locul natal sau renunță din ale lor pentru lucrare. Acești oameni reușesc să contribuie la lucrare, încadrându-se în expresia ”lucrători împreună cu Dumnezeu”. Cealaltă categorie este cea a celor cărora confortul le place mai mult. Acești oameni de regulă sunt bisericoși, respectă programele bisericii, nu lipsesc, sancționează repede și drastic orice schimbare de program, stil, oră, decor, sunet sau cântare. Ei vor ca lucrurile să fie normale, ca și până acum. Orice schimbare este o abatere de la calea credinței adevărate, ”moștenite de la străbuni” sau de la înaintași, chiar dacă nu se referă la doctrină, ci doar la culoarea sau poziția amvonului.
În contextul acesta avem biserici pline de sfătoși, de critici și de oameni cu idei, dar nu avem oameni de acțiune, oameni dispuși să iasă din confortul lor, chiar și cel de la biserică, ca să își asume riscul de a evangheliza, de a ajuta, de a se păta în lucrare. Ba din contră, dacă vine careva care ”umblă pe afară” trebuie să se spele bine în comitete, ca să fie credibil. Așa se face că activitatea bisericilor e molcomă, avem nevoie de tobe la cântare să ne mai trezească, de ritmuri puternice, de predici ”cu sare și piper” ca să nu adormim și mai ales de temperatură optimă. Dacă e prea frig căutăm din priviri responsabilul cu căldura, dacă e puțin cald, căutăm telecomanda de la climă. Nu ne place să ni se altereze confortul, dar am vrea ca biserica să crească, am vrea ca altcineva, vreun înger, să gonească oamenii spre biserică. Știm și vedem ce e de făcut în biserică dar nu riscăm să facem pentru a nu greși ceva.
Confortul devine dăunător pentru viața bisericilor. Confortul face și va face schisme permanente, dar va transforma bisericile în cluburi elitiste. Nu vom mai găsi slujitori decât pe bani frumoși, dar în cazul acesta nu știu cât se mai numesc slujitori. Nu vom mai avea oameni care să ducă evanghelia. Nu vom crește și nu vom fi de mărturie. Într-un asemenea scenariu ne-am cam ratat menirea.
În Scriptură, oamenii prin care a lucrat Dumnezeu cu putere, au fost nevoiți să iasă din zona de confort și să sufere mult. Priviți la Ilie care e nevoit să riște viața sa, care trebuie să înfrunte păcatul. De fapt priviți la proorocii care au fost foarte prigoniți de ai lor, pentru că le altera zona de confort, îi zgâlțâia la porunca lui Dumnezeu ca să se trezească. Priviți și cum Dumnezeu îi scoate pe Israeliți, îi duce în robie, ca să iasă din zona de confort. Spune Scriptura la un moment dat: o voi ademeni şi o voi duce în pustie, şi-i voi vorbi pe placul inimii ei. Adică o va rupe de obișnuința în care zace. Mai mult avem exemplul Mântuitorului nostru, care a lăsat cerul, am putea spune confortul imens asigurat de prezența tatălui și a venit să sufere pentru noi.
Poate ești nemulțumit de mersul lucrurilor în biserica ta. Poate ești irascibil și ușor de deranjat, de ceea ce se întâmplă. Poate vezi multe lucruri care trebuiesc făcute și te mânii că nimeni nu le face. Poate te-ai supărat că s-a mutat amvonul, s-a schimbat programul, s-a pornit sau nu clima, că păstorul nu mai predică bine, că la cor lucrurile nu-s în regulă și altele. Există o rezolvare. Rezolvarea e ca tu și eu, să ieșim din zona de confort și să facem. Să ieșim din zona de confort și să lucrăm, să ne implicăm. Să ieșim din căldurica scaunului de la biserică, pe care aproape l-am cotropit și să ne ducem pe stradă, în sate, în grupuri de vecini și să vorbim de Isus. Este nevoie în lucrare de oameni și puține biserici au acoperită corect această nevoie. Se ajunge de multe ori ca oameni nepotriviți să facă lucrări pentru că doar ăia s-au oferit.
Da, e deranj, e osteneală, e efort, s-a dus confortul. Trebuie să înveți, să te pregătești, să te consumi, să dai din timpul și resursele tale, să depășești barierele autoimpuse. E nevoie să ieși din zona de confort, dar e spre beneficiul tău și al lucrării. Desigur, poți rămâne unde ești, dar rezultatul categoric nu va fi unul care să îmbunătățească situația. Stau și mă gândesc ce ”cutremur„ s-ar produce în comunitățile noastre, unde locuim, dacă fiecare din noi ar ieși la lucru. Cum ar merge biserica dacă fiecare din noi ne-am face partea faptic nu cu papagalul.
Avem la dispoziție puteri inimaginabile, dar care nu pot fi accesate cu puterea vorbei sau gândului, ci cu puterea faptelor noastre. Avem la dispoziție puterea și autoritatea Duhului Sfânt, dar oare le vom folosi?
Care trebuie să fie atitudinea creştinului faţă de vestimentaţie (haine)?

Motivul scrierii acestui articol este mesajul care am primit de la un cititor al portalului nostru. Iată conţinutul mesajului:
Dacă aţi putea, doresc să-mi spuneţi opinia Dvs., despre felul cum ar trebui să se îmbrace un adevărat creştin. Realitatea biblică nu corespunde nici 10% cu ceea ce văd eu prin biserici. Tineretul umblă îmbrăcat indecent, ceea ce cred că deranjează nu doar pe Dumnezeu, dar şi pe noi ar trebui să ne deranjeze. Vă mulţumesc şi aştept răspunsul Dvs.
În Biblie sunt menţionate des cuvintele “haine”, “înbrăcat”, îmbrăcăminte”, etc. şi nu este posibil într-un articol să facem analiză la toate aceste referinţe. De aceea, vreau să mă limitez la un număr mai mic de referinţe pe care le consider că au nemijlocită legătură cu întrebarea care mi-a fost pusă şi să vedem care este învăţătura acestor pasaje.
Vestimentaţia nu trebuie să fie prioritară valorilor spirituale ale creştinului
În vestita predică de pe munte Domnul Isus Hristos a spus:
De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât harana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai dep reţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrojoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuş vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: “Ce vom mânca?” Sau: “Ce vom bea?” Sau: “Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. (Evanghelia după Matei 6:25-32)
Când alergăm mai mult după haine decât după împodobirea noastră cu lucruri duhovniceşti, adică zidirea unui caracter frumos, atunci ne asemănăm cu Neamurile, adică cu păgânii. Aşa trăiesc ei. Fac din haine un cult, o religie. Am auzit despre persoane care se limitează foarte mult în mâncare doar ca să-şi poată cumpere o haină scumpă şi astfel, prin hainele pe care le are să impresioneze pe cei din jur şi să le formeze o impresie despre sine care nu corespunde realităţii. Este o mare rătăcire când cineva investeşte mai mult timp şi bani pentru procurarea hainelor, decât pentru dobândirea lucrurilor sfinte. De aceea Domnul Isus a spus la încheierea acestui pasaj din Predica de pe Munte astfel:
Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. (Evanghelia după Matei 6:33)
Vreau să pun cititorului câteva întrebări care te pot ajuta să-ţi faci o evaluare în acest sens. Pentru ce cheltui cei mai mulţi bani? Cât ai cheltuit anul trecut, luna trecută, pentru procurarea hainelor şi cât ai cheltuit pentru dobândirea lucrurilor sfinte, pentru zidirea unui caracter frumos cum ar fi (grup de studiu, tabra de studiu biblic, biserica, etc.)? Aceasta îţi va arăta care sunt priorităţile tale.
Nu te lăsa impresionat de oameni din pricina vestimentaţiei lor
Iacov, în epistola care îi poartă numele, le-a scris creştinilor astfel:
Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului. Căci, de pildă, dacă întră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi întră şi un sărac îmbrăcat prost; şi voi puneţi ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare, şi-i ziceţi: “Tu şezi în locul acesta bun!” Şi apoi ziceţi săracului: “Tu stai colo în picioare!” sau: “Şezi jos la picoarele mele!” Nu faceţi voi oare o desoebire între voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele? Ascultaţi, prea iubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc? Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătorilor? (Iacov 2:1-6)
Nu te lăsa nici odată impresionat de vestimentaţia oamenilor, indiferent cum sunt ei imbrăcaţi, cu haine scumpe sau cu haine proaste. Caută să priveşti mai departe de haine, să priveşti în sufletul omului şi aceasta poţi afla doar atunci când comunici cu el, când te interesezi de el, când doreşti cu adevărat să-i slujeşti.
Nu căuta să impresionezi pe oameni prin vestimentaţie
Pentru că majoritatea oamenilor sunt părtinitori şi judecă după învăţişare, de aceea mulţi cad în cursa aceasta şi depun tot efortul doar ca să aibă haine prin care pot impresiona. Cei mai mulţi vor să impresioneze cu haine scumpe, dar sunt şi de cei care vor să impresioneze pe oameni cu “smerenia” lor îmbrăcând în mod intenţionat haine vechi, cârpite, etc. prin care pot să iasă în evidenţă ca nişte oameni smeriţi. Hainele nu sunt indicatorul cel mai precis al spiritualităţii omului. De aceea…
Îmbracă-te în chip cuviincios
Pasajul următor a fost adresat de Apostolul Pavel în primul rând femeilor, dar se aplică şi la bărbaţi. Să citim mai întâi pasajul care spune:
Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase. (Epistola 1 a lui Pavel către Timotei 2:9-10)
Dacă privim atent, pasajul singur defineşte ce înseamnă a te îmbrăca în chip cuviincios şi specifică “cu ruşine şi sfială”, adică nu sfidător. Dacă cândva tendinţele modei era să scoată în evidenţă frumosul, acum se pare că în cele mai multe cazuri este să sfideze. Asfel, modelierii caută să facă haine “cât mai sexi” cum se exprimă ei, şi apoi femeile poartă aceste haine care trezesc dorinţele sexuale ale bărbaţilor din jur. Aceasta sfidează bărbaţii, soţiile lor, societatea întreagă şi valorile morale.
A te îmbrăca în mod cuviincios înseamnă să te îmbraci aşa, ca hainele de pe tine să nu lase în umbră caracterul tău, sau să-i facă pe oameni din start să creadă cu totul altceva decât ceea ce eşti în realitate. Să mai dau un exemplu. Dacă ai îmbrăcat o haină, pe care o crezi tu la modă şi pe care este şi capul acelui iepuraş ce este logo la revista Playboy, fii sigur că din start oamenii vor crede că împărtăşeşti concepţiile acelei reviste şi deci, eşti o fată sau un băiat cu gândire uşuratică.
Nu te grăbi să condamni pe oameni din pricina hainelor
Cunosc un cuplu, care la un moment au ajuns într-o mare criză financiară, aşa încât soţul, care avea doar o singură cămaşă, nu a reuşit să-i cumpere soţiei decât o rochiţă simplă de vară, una aşa de simplă care de obicei poartă femeile prin casă la ţară. Fiind de curând întorşi la Dumnezeu şi având o mare dorinţă de a-L cunoaşte mai mult, ei au mers duminica la biserica pentru a asculta mesajul Biblic şi pentru a se închina cu toată biserica. La încheiere, s-a apropiat de soţia acelui bărbat o femeie din biserică şi i-a făcut observaţie că sunt prea descoperiţi umerii acelei rochii şi că nu este cuviincios să vină la biserică imbrăcată astfel. Apropo, femeia care a făcut această observaţie era tocmai stăpâna unui atelier de croitorie, iar haina soţiei acelui bărbat arăta bine starea lor materială la acel moment şi că numai din dorinţă de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi-a permis să vină aşa la biserică. Femeia ce a făcut observaţia putea mai degrabă să le facă o invitaţie la ei acasă, să ia măsurile şi să-i coase o rochie frumoasă acelei doamne tinere. Aceasta ar fi fost o atitudine şi o faptă cu adevărat creştinească şi frumoasă.
Un alt caz a fost atunci când portarul unei biserici a oprit-o pe o fată să mai vină la biserică pentru că purta pantaloni strânşi pe corp care scoteau în evidenţă relieful corpului. Am rămas foarte întristat când am auzit despre acest caz pentru că presupun că acea fată era atât de săracă încât nu-şi putea permite la moment să-şi cumpere alte haine ca să se poată îmbrăca în chip cuviincios iar altă dată, pe când era departe de Dumnezeu, nici nu realiza cum se îmbrăca. Un om condus de dragostea lui Dumnezeu va fi plin de îngăduinţă răbdătoare şi nu va proceda ca portalul din acest caz.
Iată hainele desăvârşite pe care ne îndeamnă Dumnezeu să le îmbrăcăm din moment ce am devenit copiii Lui:
Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă pe altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. (Coloseni 3:12-13)
Pe drumul cu spini…
Pe drumul cu spini pietros şi prea lung
Venea un creştin cu anii-n amurg…
Purta grea pe umeri o cruce ce-apasă
Ar vrea să alerge dar crucea nu-l lasă…
Cu trupul slăbit şi mâini tremurând,
Cu tălpi sângerânde şi dorul în gând
Venea aplecat sub povara prea grea
O, cum ar lăsa-o un pic de-ar putea…
Dar vede alături…şi-n faţă şi-n urmă
Cum vine cuminte a Domnului turmă
Şi parcă i-e teamă…de-ar sta o secundă
S-ar pierde în noapte pe-a timpului undă…
Şi merge creştinul cu pas gârbovit
Prin valea de plângeri…pe colţi de granit…
Cu fraţii alături mai prinde puteri
Mai soarbe o cupă de dulci mângâieri…
El ştie…e drumul aproape sfârşit
Şi gândul îl poartă la tot ce-a iubit…
Priveşte la paşii ce-n urmă-a lăsat
Şi are credinţa că este salvat…
Sleit de putere se-ndreaptă spre zări
Şi-nalţă o rugă pe-albastre cărări…
Primeşte-mă Tată…mă strânge la piept
E vreme-ndelungă de când Te aştept!
Vulcan-18-03-2015 Maria Luca
Maria Nechita – Povestea unei vindecari miraculoase din Maramures
Maria Nechita este o femeie credincioasă din județul Maramureș. În urmă cu un an și șapte luni avea 60 de ani și credea ca viața s-a a ajuns la sfârșit.
Dumnezeu a intervenit și acesta a avut parte e o experință extraordinară. Atât soțul său, Ioan Nechita, cât și soția pastorului din biserica Filadefia din Baia-Mare, care s-a rugat pentru ea, au fost martori ai acestui miracol.
https://rodiagnusdei.wordpress.com

