Categorie: EDITORIALE

După ce în prima parte am vorbit mai mult desucces în optica mass-mediei de astăzi, în special a mass-mediei hollywoodiene, care e folosită cu succes pentru modelarea modului nostru de a vedea lucrurile, care e folosită cu succes pentru a manipula şi planta concepte noi, astăzi voi încerca să privim la teama de eşec în viaţa de zi cu zi, nu doar cu privire la carieră. Puţini oameni ajung să aibă „succesul” menţionat în prima scriere şi asta nu e rău aş zice.

Ca o precizare, nu am nimic împotriva succesului, eu sunt unul din oamenii care lupt şi depun efort să am succes în ceea ce fac. În activitatea de consiliere, mă lupt să fiu din ce în ce mai bun, de exemplu. Însă, pentru unii succesul ar fi însemnat să ajung mai sus, până spre vârful „breslei”, pentru mine succesul nu mai înseamnă asta, ci înseamnă să ştiu să ajut cât mai mulţi oameni în mod eficient şi prin intervenţia lui Dumnezeu. Când văd un om pe stradă bucuros, deşi cu luni în urmă era în prag de suicid, o consider un succes, nu atât al meu, cât al binelui în general. Da, am fost şi preşedinte în Asociaţia Consilierilor Creştini dar nu asta a însemnat pentru mine succesul, nu la un astfel de succes sunt chemat. Aşadar din frica de eşec în carieră, pot avea probleme cu o altă frică, frica de eşec în activitate.

Eşecul până la urmă face parte din viaţa noastră şi are o incidenţă mult mai mică decât credem. Multe nereuşite le numim eşecuri pe nedrept.Eşecul este atunci când ai făcut tot ce ai putut într-un domeniu şi totuşi, din cauze independente de tine, ai ratat ţinta propusă. Foarte aproape, şi asta crează confuzie, este nereuşita, care e cauzată fie de o pregătire necorespunzătoare, fie de un efort insuficient, fie de sub sau supraevaluare a ţintei sau a potenţialului.

Un lucru de care ar trebui să fim conştienţi, conform Scripturii, este că avem datoria să facem tot ce putem cu seriozitate şi perseverenţă. Munca este clar încurajată în Biblie şi hărnicia este considerată o  valoare „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” spune înţeleptul Solomon. În plus, în scrierile sale, Solomon prezintă munca în termeni pozitivi. Ce înseamnă pentru mine asta? Înseamnă că trebuie să mă străduiesc, să fac cât de bine pot lucrul încredinţat mie, să fiu credincios în lucrul meu, să perseverez şi să obţin rezultate bune.

Frica de eşec nu ar trebui să ne încătuşeze. Are o putere extraordinară de a ne ruina viaţa. Frica de a nu eşua, ne poate închide într-o închisoare a disperării, a tristeţii, a suspiciunii, a mediocrităţii. Frica de eşec ne poate afecta relaţia cu noi înşine, relaţia cu Dumnezeu, relaţia cu semenii. Frica de eşec poate arunca la gunoi, sau ţine cu capul în noroi oameni faini, cu capacităţi şi cu daruri unice. Frica de eşec nu trebuie să ne guverneze viaţa şi cei care o au, trebuie să ia măsuri pentru a o transforma în ceva pozitiv.

Ce poate fi pozitiv în eşec? Măcar două lucruri. Primul, e conştienţa că nu putem deţine controlul vieţii noastre în totalitate, oricât de deştepţi sau experimentaţi am fi. Asta ne ajută să recunoaştem pe Dumnezeu ca autoritate şi să depindem de El şi cine ajunge la descoperirea acestui adevăr, a câştigat de pe urma eşecului. Al doilea aspect pozitiv e că, din eşecuri putem trage multe învăţături. Eşecurile, deşi sunt dureroase, sunt o sursă extraordinară de informaţii folositoare pentru cei care vor să meargă înainte. Pentru unii devine o gaură din care nu mai ies, pentru alţii devine o trambulină de pe care să facă următorul salt.

Chiar dacă are şi părţile sale bune, nu vă doresc eşec, vă doresc succes pe toate planurile. Să nu credeţi că am ceva cu cei care lucrează în domenii de top-level şi se luptă pentru succes acolo, nu, voiam doar să atrag atenţia asupra pericolelor la care se expun. În fond, fiecare din noi e liber să îşi canalizeze eforturile cum vrea şi asta nu însemnă că unii suntem mai grozavi ca alţii. Respectul ar trebui să ne guverneze relaţiile şi nu competiţia.

De, şi eu am avut eşecuri şi mai am teamă de eşec dar aleg ca din cele vechi să învăţ, iar la cele care au să vină aleg să iau în calcul şi varianta că, Dumnezeu vrea să mă înveţe anumite lecţii. La scrierea acestei postări, de exemplu, am experimentat eşecul. Copiii aseară au oprit în joaca lor  butonul prelungitorului în care îmi este alimentat computerul şi după o oră de scris, acesta s-a închis. Am pierdut aproape tot materialul acestei postări. Am zis că o las aşa azi, nu are rost. Totuşi am luat-o de la capăt. Probabil nu era forma care trebuia dată anterior cuvintelor. Nu ştiu. Ce ştiu e că m-am trezit cu eşecul . Ce am putut face? Să verific ceea ce iniţial nu verificasem, să mă uit dacă îmi ajunge curent  în computer, să salvez documentul (învăţăminte din eşec) şi apoi să o iau de la capăt cu încredinţarea că, Dumnezeu nu a fost de acord cu forma iniţială 

Vă doresc succes! Dar unul pozitiv, constructiv nu unul care să vă stoarcă de toată vlaga şi puterea.

http://www.filedinjurnal.ro/

Este cunoscută în popor ca „frica zilei de mâine” și de fapt,este o anxietate care poate varia ca intensitate, de la ușoare emoții, până la anxietate generalizată și poate tulbura și strica, pacea, liniștea, poate alunga mulţumirea, ne poate deposeda, de ceea ce avem azi și mai ales ne poate îmbolnăvi fizic, psihic și mental.

Poate o să vă mire, însă frica de viitor, frica de ziua de mâine, este prezentă și se manifestă mai mult la oameni care stau bine material, decât la oameni aflați în lipsuri. Pe măsură ce adunăm, avem, deținem, facem din aceste lucruri un nou standard, numit standardul minim și am vrea, cum zicea tata „când ne va fi mai rău, ca acum să ne fie”, așadar, ne vom îngrijora și speria de posibilitatea ca mâine să ne fie mai rău decât azi.

Iată câteva cauze ale fricii de ziua de mâine:

Standardul minim. Cum spuneam mai sus, ce avem azi am vrea să fie minimul, dacă mâine strângem mai mult, am vrea ca acela să fie minimul și ne întristăm sau ne îngrozim, că e posibil să avem mai puțin. A avea mai puțin, devine similar cu eșecul, insuccesul, blestemul. Uitați-vă cât de vehement se protestează dacă se anunță reduceri de pensii sau salarii, aproape cu disperare, unii sunt gata să se sinucidă deși nu vor fi muritori de foame, nu vor ajunge cerșetori, deși de pâine și haine ar ajunge. Plafonul minim ne face să ne temem. Vrem neapărat ca mâine să ne fie mai bine ca azi și cine atacă acest deziderat al nostru, ne poate deveni dușman de moarte (numai să întrebați câți nu ar vrea să îl omoare pe președintele Băsescu, pentru că, în urmă cu ceva ani, a îndrăznit să coboare nivelul pensiilor și salariilor)

Păcatul înfăptuit și tăinuit. Da, ne temem de mâine dacă mâine ar putea da la iveală lucruri pe care le-am tăinuit. Se tem de mâine oameni care au furat, se tem de mâine oameni care au curvit, se tem de mâine oameni care au mințit, se tem de mâine oameni care au fost invidioși și multe alte păcate, care mâine pot fi scoase la iveală. Există oameni care nu pot pune capul liniștiți pe pernă, pentru că ceea ce au făcut, îi urmărește, ceea ce au făcut poate fi descoperit, atunci, da, te temi pentru ziua de mâine. De fapt, păcatul întotdeauna a adus teamă, frică, anxietate. Păcatul a adus tulburare de când e lumea.

Neseriozitatea. Fie că e vorba de copii care au mâine teză sau lucrare de control, fie că e vorba de angajatul care trebuie să predea mâine un proiect, fie că e vorba de antreprenorul care trebuie să expedieze mâine comanda clientului, de părintele care a făcut o promisiune doar ca să scape de gura copilului, de copilul care a promis ceva doar ca să scape de cicăleala părinților și multe alte instanțe. Neseriozitatea ne aduce teamă de ziua de mâine. Dacă mâine este termenul limită pentru ceva și acel ceva nu e gata, sau nu m-am apucat de el măcar, mâine este o zi de care îmi este frică.

Veșnicia. Veșnicia este una din cauzele temerii de ziua de mâine. Mai ales dacă ești bolnav, ziua de mâine devine înfricoșătoare. Perspectiva eternității te sperie. Oamenii care nu şi-au asigurat veșnicia prin Sângele Mântuitorului se tem, și se tem pe bună dreptate. Şi tot aici se încadrează și cei care „doar pentru viața aceasta și-au pus nădejdea în Dumnezeu”. Este acea „așteptare înfricoșată”  de care vorbește autorul epistolei către evrei.

Cu siguranță temeri privitoare la ziua de mâine mai sunt, dar m-am focalizat pe cele mai răspândite. În același timp țin să menționez că nu toate temerile cu privire la ziua de mâine sunt rele și păcătoase pentru că este normal să avem emoții cu privire la ce va urma, dar nu este normal ca acestea să dureze la nesfârșit. Nu este normal ca să trăim în fiecare zi cu teama zilei de mâine.

Oricare ar fi cauza fricii de ziua de mâine ea trebuie rezolvată. Dacă este vorba de păcat, acesta are rezolvare, orice păcat care ne urmărește trebuie mărturisit și consecințele trebuiesc suportate. Chiar dacă asta înseamnă pierderi materiale sau de imagine, pacea căpătată și liniștea sunt imens mai de preț. Mărturisirea păcatului aduce binecuvântare și David spune asta foarte direct „Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate”.

Dacă veșnicia este factorul de stres cu privire la ziua de mâine, este bine să știm că jertfa Domnului Isus Hristos, Mântuitorul nostru, încă poate scăpa oamenii de chin veșnic, de iad, de teamă. Nu merită să trăim cu o astfel de teamă pentru că ne îmbolnăvește. Nu se merită pentru că avem leacul gratuit, plenar și deplin pentru teama aceasta. Ar fi neînțelept să ne îmbolnăvim cu medicamentul pe masă.

Neseriozitatea nu trebuie să fie un motiv de teamă pentru ziua de mâine. Suntem chemați să ne trăim viața responsabili, suntem chemați să ne facem datoria oriunde ne-am afla, suntem chemați să fim cei mai serioși dintre oameni, iar lenea să nu fie prietenă cu noi. Deci, una din cauzele temerii de mâine poate fi eliminată prin destoinicie.

Iar standardul minim… păi deși ne-ar plăcea ca mâine să avem mai mult ca azi, trebuie să recunoaștem că adunatul de averi pământești, de confort, de bunuri, de dotări este o capcană în sine. Cu cât avem mai multe cu atât avem motive  mai mari de teamă. Nu spun că nu trebuie să ne bucurăm de ce ne-a dat Dumnezeu, spun doar că, nu trebuie să ne legăm de ele, cu cât suntem  mai tare legați de ele cu atât teama de ziua de mâine este mai mare. Scriptura ne spune să nu ne îngrijorăm cu privire la necesarul pentru ziua de mâine și trebuie să alegem să credem că El va purta de grijă. Trebuie să ne facem treaba bine unde suntem așezați fiecare și să cerem protecţia și binecuvântarea divină.

Ar mai fi multe de spus despre frica de ziua de mâine dar nu este spațiul necesar pentru asta acum. Ca o concluzie însă vreau să atrag atenția că nu se merită să trăim cu teama zilei de mâine, decât în situații grave și pentru un timp limitat. Teama de ziua de mâine nu este biblică, nu este benefică, nu este recomandată. Avem un Dumnezeu care ne învață în Scriptură cum să alungăm frica și El însuși promite că ne va însoți în permanență. Mai avem motive de teamă?

http://www.filedinjurnal.ro/

Deşi se leagă şi este tot din categoria fricii de oameni, frica lipsei de iubire necesită o abordare separată, datorită răspândirii şi a efectului pe care o are. Iubirea este una din nevoile bazale nu putem face abstracţie şi acum nu vorbesc de iubirea romantică, dintre soţ şi soţie, ci despre acceptarea şi aprecierea după care tânjim ca să le primim din partea celorlalţi. Bineînţeles că această nevoie diferă ca intensitate la fiecare din noi şi ne raportăm diferit la ea, în funcţie de vârsta pe care o avem, dar nu o putem nega nici ca importanţă nici ca prezenţă. Omul are nevoie să fie iubit, tânjeşte după asta, aşa e construit, aşa e de la creare. Lipsa de iubire poate da o frică îngrozitoare, aşa de mare încât pentru unii oameni e mai teribilă decât frica de moarte. Lipsa de iubire poate da o anxietate generalizată, poate da depresii severe, nevindecabile cu medicamente. Lipsa de iubire nu poate fi trecută cu vederea, ignorată, pusă într-un raft.

Pentru oamenii care nu se simt iubiţi, greutăţile vieţii devin mai greu de depăşit, bătăliile sunt mai grele, obstacolele par mai mari şi în consecinţă, viaţa devine mai grea şi lipsită de strălucire. Mai mult, oamenii care nu sunt iubiţi, sunt predispuşi la tot felul de excese, la tentaţia de a reconsidera moralitatea, la depresii, la ură faţă de alţi oameni sau categorii de oameni. În consecinţă, nevoia de iubire nu e un moft, nu e o găselniţă pe care batem monedă de dragul de a scrie, ci o nevoie fundamentală, pe care o regăsim clar în Biblie. Unul din versetele cele mai importante ale Scripturii, unul din primele învăţate de copii la biserică, începe cu „fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”

Dumnezeu ştie de această nevoie fundamentală, pentru că El a aşezat-o în noi. Dumnezeu a văzut şi vede alergarea noastră permanentă după iubire şi tentativele noastre de a ne potoli această nevoie cu tot felul de surogate şi de aceea, vine în întâmpinarea acestei nevoi a oamenilor şi mai mult, ne învaţă şi pe noi să iubim corect prin exemplul Domnului Isus Mântuitorul.

De când ne naştem avem nevoie de iubire. De când venim pe lume ne dorim afecţiunea, ne dorim sa fim strânşi la piept, ne dorim să fim mângâiaţi, ne dorim să fim apreciaţi, îngrijiţi, ocrotiţi. De copii încă, dorim să ne asigurăm iubirea părinţilor şi pentru asta devenim nişte „mici cerşetori de iubire” şi profitori, alintându-ne, maimuţărindu-ne sau fiind rebeli. Creştem apoi şi încep furtunile în noi, ne sperie modificările pubertăţii şi ne simţim agitaţi. O întrebare ne frământă toată perioada pubertăţii: Oare sunt iubibil? Întrebarea asta poate lua mii de forme, dar zbaterea este aceeaşi. Până acum m-au iubit părinţii, acum nu îmi mai este de ajuns, vreau o altfel de iubire. Până acum am fost iubit pentru drăgălăşenia mea, acum voi fi iubit şi acceptat pentru ce sunt?

Frământări, zbateri, lupte şi teamă. Teama lipsei de iubire. În bătălia aceasta contează foarte, foarte mult dacă mama şi tata mi-au umplut „rezervorul de iubire” corect, adică plin şi proporţional. Nu că dispare bătălia şi zbaterea, dar suntem mult mai echilibraţi şi mai puţin predispuşi la excese. Ei bine, pentru mulţi bătălia asta continuă până la căsătorie dar nu se termină acolo. Dorinţa de a fi iubit şi teama de a nu fi iubit rămâne în toată viaţa noastră şi oscilează, în funcţie de maturitatea noastră, de iubirea de care avem parte şi de etapele vieţii prin care trecem. Bătălii similare perioadei pubertăţii simţim şi în perioada crizei vârstei de mijloc, aproximativ la aceeaşi intensitate. Teama fiind mult mai mare pentru că unele avantaje nu mai sunt, nu mai suntem aşa de frumoşi fizic. Apoi un puseu este în perioada bătrâneţii la care ne gândim cu groază de multe ori. Oare mă va iubi cineva aşa de tare încât să-mi fie un ajutor la bătrâneţe? Oare se va găsi un copil sau un nepot să aibă grijă de mine când nu mai pot? Cu alte cuvinte, teama lipsei de iubire rămâne toată viaţa în sufletul nostru şi indiferent dacă suntem sau nu suntem iubiţi de oameni, tot o resimţim. Iubirea omenească nu ne poate satisface.

Zbateri, frământări, lupte, teamă şi frică. Toate pentru că ne temem să rămânem neiubiţi. Fără iubire viaţa noastră nu mai are strălucire, nu mai are sens, nu mai are farmec, nu se mai merită trăită. Mulţi oameni, din cauză că nu se simt iubiţi se sinucid emoţional, psihic şi uneori fizic. Suntem predispuşi la greşeli enorme din această dorinţă de a ne simţi iubiţi. Tentaţia mare este să călcăm principiile morale, să păcătuim, să ne vindem pentru iubire şi deja infestăm iubirea şi ea nu ne va mai potoli nevoia interioară. Uneori ispita este să cumpărăm iubirea, alteori suntem ispitiţi să acceptăm compromisuri pentru a fi iubiţi, alteori apelăm la iubiri de plastic, iubiri care arată impecabil de altfel, dar care nu ne potolesc setea. Uneori ispita este să căutăm iubirea în locuri nepermise, alteori suntem ispitiţi să înlocuim iubirea cu obiecte, substanţe, poziţie, funcţii, putere. Toate sunt ilegitime, toate vor aduce odată cu ele otrava păcatului. Ele, cele de mai sus, sunt bune doar pentru ce sunt create. Nevoia de iubire se poate satisface doar din Izvorul Iubirii. Fără a fi conectaţi la Izvorul Iubirii, nu vom fi în stare să iubim dar nici măcar să ne evaluăm corect nevoile.

Ştiu, unora vi se pare că prea o dau pe cele spirituale, dar altfel nu putem discuta. Nu putem înţelege iubirea şi nu ne putem potoli setea de iubire fără raportare la iubirea pură, la Iubirea însăşi. Doar aşa, şi numai aşa, putem verifica dacă „iubirile” de care avem parte sunt corecte sau otrăvitoare. Noi avem nevoie de iubirea lui Dumnezeu. Doar acea iubire ne poate alunga frica lipsei de iubire din suflet.

Ştiţi cât de plăcut este să te simţi iubit necondiţionat, deplin şi total? Ştiţi că în relaţia cu Dumnezeu, oamenii pot experimenta ceea ce nu au experimentat deplin niciodată? Ştiţi că în relaţie cu El, cu Izvorul Iubirii, noi putem găsi ceea ce ne poate da răspuns căutărilor de o viaţă, ne putem găsi valoarea, ne putem găsi satisfacţia şi împlinirea. Ştiţi că, doar în relaţie cu El, putem iubi corect pe alţii?

Relaţia cu Dumnezeu alungă frica lipsei de iubire pentru totdeauna şi pune stop căutărilor dăunătoare, încercărilor nenumărate, otrăvirii prin încercarea surogatelor şi oboselii? Dar duşmanul nostru, nu vrea ca noi să cunoaştem această iubire.El ne vrea nefericiţi, ne vrea flămânzi alergând ca nişte năluci slăbite şi flămânde prin viaţă, el ne vrea abătuţi, trişti, depresivi, dezamăgiţi, otrăviţi, întinaţi, fără speranţă şi în alergare permanentă.

Dumnezeu este Izvorul Iubirii, în El şi doar în El putem să ne potolim setea de iubire. El e singurul care ne poate iubi necondiţionat aşa cum suntem. El e cel care deja a plătit preţul ca să ne salveze, un preţ uriaş. El este Cel care a dovedit iubirea ce ne-o poartă? De El avem nevoie. El este Iubirea.

http://www.filedinjurnal.ro/