Frică şi anxietate – Să începem


anxietate1

Îmi propun ca în următoarele meditări, să abordez frica. Şi dacă Dumnezeu va da putere, voi scrie despre frică în general, despre cele mai răspândite frici ale oamenilor şi mai ales despre stări anxioase care se deosebesc clar de frică.

Care e diferenţa dintre frică şi anxietate?Frica e ceva pus în noi „din fabrică”. Dumnezeu a pus în noi această emoţie puternică, pentru protecţia noastră. Ea face ca, în situaţii periculoase, să fim pregătiţi să ieşim. Se accelerează bătăile inimii, auzul, văzul, mirosul şi toate simţurile se „ascut”, muşchii de contractă, ţi se face „pielea de găină”, se secretă adrenalină şi nonadrenalină şi eşti pregătit pentru a ieşi din zona periculoasă sau pentru a limita pagubele. Unii o iau la fugă, alţii se împietresc. Totul pentru a limita pagubele situaţiei periculoase. De obicei, emoţia fricii, se citeşte pe faţă prin ochii larg deschişi şi gura deschisă, dar nu este obligatoriu. Ce este important: emoţiile şi stările acestea, trec odată cu depăşirea pericolului. Încet încet, după ce a trecut pericolul omul iese din starea de frică şi revine la normal. Până aici am vorbit de frică pentru a o identifica clar.

Acum să vedem care e treaba cu anxietatea. Deşi în Biblie nu sunt diferenţiate folosind termenii moderni, veţi observa că cel mai adesea, Scriptura face referire la anxietate folosind cuvintele de frică sau/şi îngrijorare. Pentru a înţelege anxietatea, trebuie să o comparăm cu frica sau să le punem alături. În general trăirile sunt aceleaşi, doar că anxietatea se referă la o primejdie presupusă şi nu la una reală în acel moment. E o anticipare a unei primejdii, care poate exista sau nu, anticipare care ne face să trăim aproximativ aceleaşi stări. Dacă frica are la bază un motiv real , anxietatea unul posibil, care de cele mai multe ori nu va exista în realitate. Frica este de scurtă durată, pentru că va trece odată cu pericolul, pe când anxietatea e de lungă durată şi poate dura la infinit devenind cronică, întrucât pericolul nu e real, ci anticipat. Frica se manifestă preponderent fizic, când te atacă un câine de exemplu, psihologic nu stai să analizezi expresia sa facială, dacă îl poţi îmblânzi sau alte chestii, pur şi simplu se secretă adrenalină şi corpul se pregăteşte să o zbughească sau să lupte. La anxietate, sunt preponderente manifestările psihice, neliniştea, îngrijorarea, teama etc.

Sper că am putut explica clar ce sunt cele două pentru a putea trece mai departe. Frica nu este deloc ocolită de Scriptură şi nici anxietatea, mai mult, frica, teama şi anxietatea sunt foarte studiate şi astăzi de oameni de ştiinţă, pentru că au un rol foarte mare în viaţa oamenilor. Frica, spuneam că e pusă în noi de Dumnezeu şi e naturală, dar cu timpul a „involuat” în anxietate, o boală a secolului în care trăim. De la ceva bun, menit să ne scape de primejdie sau să limiteze pagubele a ajuns o boală, un cancer, care ne distruge. În loc să ne salveze, ne omoară. Asta este o consecinţă a păcatului. Găsim prima frică a omului în Eden. Omul se ascunde de Dumnezeu, de frică, prin grădină şi recunoaşte starea de frică. Nu a luat bătaie de la Dumnezeu niciodată, nu l-a pedepsit Dumnezeu niciodată, frica a venit în omenire odată cu păcatul şi va rămânea câtă vreme va exista păcat. De aceea în scrierea viitoare voi aborda frica de Dumnezeu prima dată.

De multe se tem oamenii şi de multe lucruri se îngrijorează. Îngrijorarea, pentru că am ajuns la temeri, e anxietatea din termenii moderni. E teama de ceva ce s-ar pute întâmpla. Ei bine, ne e frică de multe situaţii în viaţă. Unele din frici sunt normale: de animale fioroase, de un incendiu care are loc, de un accident care a început să se întâmple, de a nu cădea, teama de înălţime etc.

Fricile au trei origini majore toate subordonate fricii iniţiale: experienţele traumatizante, cum sunt accidentele de orice fel, incendiile, inundaţiile etc, experienţele stresante cum ar fi zboruri repetate cu avionul, călătorii dese cu maşina etc şi efectul retroactiv – acea senzaţie că ai scăpat de data asta. Frica care apare după ce a trecut pericolul. Toate descind din păcat şi se finalizează în teama cea mai mare – teama de moarte.

Fricile sunt sănătoase, atâta timp cât ne sunt de folos, pentru a ne proteja. În momentul în care fricile ne fac rău, când fricile se instalează în viaţa noastră şi nu mai pleacă ele nu mai sunt bune pentru noi ci toxice. În situaţiile când ne e frică de lucruri ipotetice, când ne temem de situaţii viitoare deja vorbim de frică, anxietate, îngrijorare care ne dăunează. Sper ca prin această serie de meditări să ne înţelegem mai bine fricile şi să putem să le depăşim, să putem să le încredinţăm lui Dumnezeu pe cele care ne ruinează viaţa. Vom descoperi cât de mult trăim din frică, câte lucruri facem de frică şi vom învăţa să controlăm noi frica şi nu ea pe noi. Dumnezeu ne face oferta să se ocupe El de fricile noastre şi dacă învăţăm şi acceptăm asta, vom putea să ne facem viaţa puţin mai frumoasă, prin puterea şi ajutorul Său.

http://www.filedinjurnal.ro/

Ce înseamnă să fii femeie în 2014


0838f687c92104ea6c46a7894e45e50a

Din punctul meu de vedere să fii femeie în tot momentul, nu numai în 2014, înseamnă multe. În primul rând, anul acesta am întâlnit multe provocări, începând cu momentele în care trebuie să-mi susţin soţul prin post şi rugăciune, dar şi simplul fapt că sunt lângă el în momentele grele. Uneori sunt ca un ,,stâlp” pentru el, deoarce chiar dacă e bărbat are nevoie de mine să-l sprijin. Chiar dacă nu îmi cere asta, eu văd că are nevoie de mine. Este atât de multă nevoie de soţii care să-şi susţină soţii în momentele grele, chiar şi atunci când aceştia nu merită. Ar trebui să-i privim aşa cum sunt ei, nu să tot folosim termeni de comparaţie: uite cum face ăla, ia ce îi cumpără ăla la nevastă-sa. Soţul tău e unic, preţuieşte-l şi ajută-l să-şi evidenţieze calităţile, nu îi tot arăta defectele că-l distrugi!

În al doilea rând, să fii femeie înseamnă să fii ajutorul potrivit. Înainte de toate pentru soţul tău, pentru copii tăi, pentru părinţii tăi, iar apoi chiar şi pentru un străin. Poţi să-l ajuţi cu ceva, nu să fii indiferentă. E de ajuns şi un simplu zâmbet, poate aduci bucurie în sufletul celui necăjit şi plin de amărăciune.

Bărbaţii spun despre noi, femeile, că suntem slabe din punct de vedere emoţional şi sentimental, dar este adevărat, chiar şi Biblia afirmă lucrul acesta. „Femeia este un vas mai slab”. Cu toate astea ne găsim puterea să mergem mai departe prin probleme, greutăţi şi dificultăţi în a ne exprima uneori părerea. Am descoperit recent că noi vedem lucrurile în roz, iar bărbaţii în albastru. Rozul arată că toate lucrurile sunt bune dacă se fac cum spunem noi şi gândim cu inima. Albastrul arată că bărbaţii văd lucrurile în alt mod, ei gândesc cu mintea, analizează lucrurile din punct de vedere logic.

În al treilea rând, a fii femie înseamnă să nu-i tot aminteşti celui de lângă tine greşeala pe care a făcut-o. În general, nouă, femeilor ne place să vorbim mult, dar cred că este momentul ca femeile din anul acesta să înceapă să-şi înfrâneze limba. Aşa cum probabil, ne deranjează despre cum se vorbeşte despre noi, tot aşa îi deranjează şi îi doare pe ceilalţi când noi suntem tot cu gura pe ei. ,,Cine acoperă o greşeala, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni”.

În al patrulea rând, cred că femeie se simta împlinită când are un copil. Fie îl poartă în pântecele ei, fie are o mamă surogat sau fie îl adoptă. Vizavi de această idee am găsit o poezie minunată:

„Aş prefera să fiu mamă,
Decât pe lume ”cineva,,;
Să cresc unul sau doi copii,
Normal, fără pretenţii undeva.

Aş prefera să ţin la piept
Un bebeluş îmbujorat,
În loc de-un medalion de aur
Pentru sufletu-mi mai puţin binecuvântat.

Aş prefera să pun un copilaş
În patul lui bine-nfăşat,
Decât o diademă de regină
Pe capul meu înfumurat.

Aş prefera să spăl o feţioşoară
Cu doi ochi mari şi luminoşi,
Decât să zugrăvesc faima-n culori
Sau să mă numar printre filosofi.”

Lumea de azi a adoptat concepţia cum că să ai un copil e o pierdere de vreme, îl creşti şi apoi pleacă. Problema este că unii părinţi nu înţeleg că odraslele le sunt date pentru o vreme, iar când vine momentul ca ele să zboare din „cuib” parcă nu le-ar mai lăsa. Investiţia într-un copil este cea mai mare realizare, deoarece el cât trăieşte duce mai departe ce-a învăţat de la părinţii lui. Chiar dacă unii îşi investesc timpul şi banii în case, maşini, terenuri, vacanţe,  averi, timpul pe care poţi să-l petreci cu copilul tău, nu îl mai poţi recupera niciodata. Nimic nu e mai presus de petrecerea timpul în prezenţa copilului tău.

Vă doresc tuturor femeilor şi mamelor să aveţi o viaţă frumoasă şi împlinită alături de familia pe care aţi primit-o fără să o cereţi şi care vi se va lua fără să vi se ceară.

Fiţi fericite pentru că meritaţi!

http://ramonascurtu.com/

O altfel de libertate – de Florin Ianovici


Filimon 1:14 „Dar n-am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentru ca binele pe care mi-l faci să nu fie silit, ci de bunăvoie.”
Suntem în Uniunea Europeană și putem circula liberi.
Putem oricând să ne exprimăm liber părerea cu privire la primar, guvern sau președinte.
Avem libertatea să ne îmbrăcăm cum vrem.
Putem cumpăra tot ce ne dorim și de unde dorim.
Toate ușile sunt deschise: de la cafenele până la biserică.
Avem libertatea de a învăța la orice școală dorim.
Dar…!
Dacă nu am primit eliberare la Golgota sunem tot robi, chiar dacă lângă steagul României flutură cel al Uniunii Europene. Până nu va flutura steagul Fiului Său peste tine, tu nu ești liber: Cantarea cantarilor 2:4 „El m-a dus în casa de ospăţ, şi dragostea era steagul fluturat peste mine.”
Până când cuvintele noastre nu vor izvorâ dintr-o inimă iertată și vindecată de Hristos noi suntem robi chiar dacă ,,we speak english’’: 1 Corinteni 13:1 „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.”
Dacă harul mântuirii nu ne-a îmbrăcat din cap până în picioare noi suntem robi char dacă Versace, Armani sau Dolce Gabana sclipesc pe noi: Galateni 3:27 „Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos.”
Poate fi coșul plin și frigiderul să geamă, pot fi mesele îmbelșugate dar noi suntem tot robi dacă nu am gustat din Domnul și nu ne-am ospătat din Cuvântul lui plin de dulceață cerească: Psalmii 34:8 „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!”
Chiar dacă toate ușile ne sunt deschise, cel puțin pe hârtie, tot robi suntem dacă ușa îndurării Lui a rămas închisă pentru noi: Apocalipsa 3:8 „„Ştiu faptele tale: iată, ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu.”
Putem merge la Harvard, Cambridge sau Oxford, putem flutura, diplome, atestate, licențe și tot robi să fim dacă nu am absolvit abc-ul Bibliei: Matei 11:29 „…învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.”
Dacă inima ta poate spune mulțumesc Doamne pentru toate, dacă inima ta este plină de pace chiar în mijlocul durerii, dacă înainte de cafea ai alergat la biblie în această dimineață, dacă privind spre cer ai suspinat cu dor, dacă ai plecat din casă fredonând o cântare cerească, dacă ești binevoitor semenilor tăi și vezi Soarele neprihănirii chiar dacă plouă și este înnorat…atunci ești liber!
La mulți ani România, la mulți ani români!
Florin Ianovici

Din poartă-n poartă cu colind curat – Pitt Popovici


Am primit-o de la fratele Pitt Popovici și mă grăbesc să vi-o trimit ca avertisment și îndemn pentru marea sărbătoare duhovnicească de care ne apropiem cu toți. Cine are urechi de auzit, să audă !

Iubite frate în Hristos Domnul

Aș vrea ca Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru să fie sărbătorită în adâncă închinare, nu „având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea”.  2 Tim. 3:5

Pentru unii creștini Sărbătoarea Nașterii Domnului Isus e o  Sărbătoare de paradă. Împodobesc casa cu lumini în toate culorile. Se face chiar o întrecere în ornamentare. Am văzut la cineva chiar și acoperișul casei cu sute de lumini. În casă e bradul frumos ornamentat, –  și unii îl bagă și în biserică –  iar afară în fața casei e cumpărată o iesle de plastic, bine iluminată, cu figurine de Iosif, Maria și pruncul Isus, precum și câteva vitișoare tot din plastic. Omul își zice că așa Îl cinstește pe Fiul lui Dumnezeu, născut în sărăcie la Betleem. Și lumea curioasă se încolonează în șir lung de mașini să admire ingeniozitatea și religiozitatea creștinului proprietar.

Dar e aceasta o cinstire, o închinare adusă Domnului Isus ? A cerut El vreodata așa ceva ? Au făcut apostolii sau Biserica Primară așa ceva? Nu, niciodată!  Închinarea acceptată de Domnul e „în duh și adevăr” (Ev. Ioan 4:24). Toată aceasta e o arătare a mândriei omului firesc, o demonstrare că nu Îl cunoaște pe Hristos Domnul, ci religia lui este de plastic, are forma, dar nu are forța adevăratei religii prin Duhul Sfânt. Aceasta e o închinare adusă omului, e ,,homolatrie“. Asta e caracteristica vremurilor din urmă.  O, Doamne ai milă de noi!

Oamenii sunt gata să plătească scump acest fel de închinare. Dacă ar fi mers cineva să le ceară câțiva bani pentru misiune sau o milostenie pentru săraci sau orfani, ar fi spus că nu au bani, dar pentru mândria lor, sunt  gata de orice. Și e durere că mulți așa ziși „pocăiți”, tac la așa ceva, căci trăiesc „după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului” (Efes.2:2).

Îmi aduc aminte că în timp ce eram păstor la biserica baptistă din Los Amgeles, într-un an, am vorbit în prealabil cu biserica, să sărbătorim Nașterea Domnului Isus nu cu îmbuibare de mâncare și băutură, ci să fie o zi de post și rugăciune. Erau vreo 400 de membrii. S-au învoit cu toți, nu a fost nici o abținere și în ziua Sărbătoririi, clădirea a fost plină și am avut o zi de o adâncă mulțumire și închinare în duhul.

Azi vrem religia vizibilului, Dumnezeu să fie ca noi, materie, nu noi ca Dumnezeu. Peste tot poți observa cruci, dar fără Hristos. Unele reviste mai ales acum de sărbători, sunt pline de cruci, ca să arate că sunt creștine. Am văzut cruci pe cravate, pe haina de botez, pe amvon, și în ziare la reclama vrăjitoarelor, că doar acesta e semnul creștinismului. Aceștia îl cred pe Constantin cel Mare, nu pe Hristos Domnul, care a spus că DRAGOSTEA e semnul creștinismului. In seara înainte de arestare, El a spus ucenicilor: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții” (Ev. Ioan 13:35). Dar asta a fost în Biserica Primară, nu în cea de azi.

Dumnezeu a spus în porunca a doua „să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor”. Pentru creștinii de la început crucea a fost lemnul blestemat (vezi Gal. 3:13) Ea era obiectul de tortură, pregătit de păgânii veacului, ca să producă dureri groaznice Domnului Isus. Nici apostolul Petru, nici Pavel nu a spus „sfânta cruce”, ci au spus că Hristos Domnul a fost atârnat pe lemn (vezi Fapt.10:39, Gal.3:13, 1Pet. 2:24), iar când vorbesc de crucea Domnului ei fac referire la Jertfa, la suferințele groaznice îndurate de Domnul Isus. El a ieșit  biruitor prin cruce, nu prin lemn, ci prin Jertfa Sa. Jertfa era mistuită prin foc. Pe Golgota, prin lemnul crucii s-a declanșat un foc mult mai grozav ca focul, care a mistuit Jertfa Supremă. Dar aceasta nu se poate zugrăvi. Crucea e simbolul a ceea ce a dat răutatea omului la dragostea lui Dumnezeu. Azi răutatea e îndumnezeită, i se dă adorare, închinare, iar Copilașului sfânt I se dă înjurături și blesteme. Oare când ne vom trezi?

Iesle fără Hristos, cruci fără Hristos ! Infiorați-vă! Dați-vă seama de starea lumii din jurul vostru. Și noi am fost ca ei, dar am fost deșteptați de Duhul Sfânt să-L primim pe Hristos ca Mântuitor și Domn. Cântarea „Ce-ar fi făptura-mi fără Tine, Mântuitorul meu slăvit, ce-aș fi de n-ai fi Tu în mine cu Harul Tău nemărginit?  arată starea grozavă în care am fi, și fără să ne dăm seama; dar se arată și starea glorioasă prin harul Său:

   „Așa aș fi dar slavă Ție,
Tu-mi e
ști a vieții bogăție
comoara harurilor vie
ce mă inundă pe vecie,

   Eu n-aș ști azi ce-i strălucirea
vie
ții-n mii și mii de fețe,
și n-aș fi cunoscut iubirea
cu-nfiorări
și frumusețe.

   De n-ai fi fost Tu, Bunătate,
Începătorule a toate
cu taine-adânci
și minunate,
ce totul vrea
și totul poate,

   Tu m-ai suit în slăvi divine
din lutu-ntunecatei tine,
Isuse, sunt ce sunt prin Tine
și-acum și-n veacul care vine

Doamne, deschide-ne ochii! să cunoaștem bine Darul Tău și „să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică „fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor”(Evr.13:28,29).

  Tu Cum sărbătorești Nașterea Domnului ? Pentru tine ce are importanță slava ta sau Slava Lui și mântuirea altora?

Bătrânul fr.Pitt

https://barzilaiendan.wordpress.com

Antidot pentru lăcomie


in mana lui DUmnezeu

Am scris despre lăcomie şi potenţialul de distrugere al acesteia zilele trecute, aici şi aici. Mai sunt multe de scris despre sectoarele afectate de lăcomie şi despre impactul, pe care aceasta îl are în aproape toate sectoarele vieţii umane. Rămâne un subiect deschis şi pe care mă angajez, să îl mai abordez în viitor. Dar pentru că vreau ca aici, pe blog-ul acesta, să fie un loc al speranţei şi al pozitivului, aş vrea să scriu şi despre antidotul pentru o aşa boală.

Lăcomia afectează profund viaţa umană. Distruge relaţii, distruge vieţi, face oamenii nefericiţi, aduce o fericire falsă şi de scurtă durată, distruge căsnicii, copii, părinţi, biserici, şi state întregi. La nivel global, din cauza lăcomiei unora, alţii sunt condamnaţi la foamete şi sărăcie şi vorbim de ţări întregi. Cu mâncarea aruncată de anumite oraşe mari, am putea hrăni o ţară africană în întregime. Lăcomia face ca unele ţări să fie jefuite, lăcomia face ca unele teritorii să fie distruse, păduri tăiate, până şi rocile de sub pământ sunt sparte din lăcomia omului modern. Ei bine, în faţa acestei realităţi monstruoase realizăm că, balaurul lăcomiei, are nevoie de un antidot puternic, e un cancer al omului lăcomia şi orice formă de cancer se vindecă tare greu.

De unde vine lăcomia? Aşa cum am mai scris, lăcomia porneşte din nevoia noastră de siguranţă în cele mai multe cazuri, nevoie care din cauza păcatului căutăm să o împlinim greşit, cu surogate înlocuitoare şi artificiale. Este ca şi cum, la foame, ne-am mulţumi şi cu fructe din plastic, care oricum arată foarte bine şi realistic. Nu doar nevoia de siguranţă căutăm să o împlinim prin lăcomie, ci şi cea de apreciere şi iubire. Credem că având, devenim mai importanţi pentru cei din jur, credem că, deţinând ne putem alunga singurătatea, care merge de mână cu noi. Aşadar, lăcomia, vine dintr-o nevoie satisfăcută greşit şi după aceea creşte foarte repede.

Sunt aceste nevoie greşite? Nu. Nevoia de siguranţă şi cea de apreciere şi de importanţă, sunt în noi de la crearea noastră. Dumnezeu le-a pus în noi şi trebuiesc împlinite. Problema nu este la nevoile pe care le avem, ci la modul în care alegem să împlinim nevoile pe care le avem. Dacă ne este foame de exemplu, nu este condamnabil, dar dacă pentru a ne împlini nevoia de a mânca furăm , ucidem, minţim o împlinim greşit. La fel şi dacă alegem să mâncăm fructe şi legume din plastic. Nevoia de siguranţă şi securitate trebuie împlinită corect.

Cum putem să împlinim această nevoie corect? Ei bine, personal cred că această nevoie de securitate si siguranţă a apărut de la prima despărţire de Dumnezeu, de la prima tură când omul s-a ascuns în existenţa sa. De atunci a apărut şi nevoia de protecţie, de ascundere, de înconjurare în mormane de bani şi resurse. Omul tânjeşte după o ascundere de pericole, după puţină linişte şi pace într-un loc nepericulos. Inconştient, căutăm să ne construim acel loc de siguranţă prin puterile noastre şi lăcomia este foarte importantă în acest demers. Trebuie să adunăm mult şi repede, nenatural de mult şi de repede, ne trebuie un agent de afânare, un agent de favorizare a demersului nostru şi apelăm la lăcomie. Efortul este imens şi culmea e că, odată construite acea fortăreaţă, simţim că este ineficientă.

Singurul mod de a împlini corect această nevoie, este ascunderea în Dumnezeu, este revenirea la Dumnezeu. Omul până la păcat nu s-a ascuns, trăia liniştit alături de tot felul de animale din care multe fioroase, nu era problema temerii. Păcatul a adus teama, insecuritatea, frica, nevoia de ascundere şi dacă păcatul a făcut asta, cel mai corect este să căutăm o rezolvare la problema păcatului. Pentru a găsi o rezolvare avem o singură soluţie – Isus Hristos. Noi oamenii trebuie să ne împăcăm cu Dumnezeu, El este cel care ne poate împlini nevoia noastră de siguranţă şi importanţă. Orice altă încercare de împlinire va fi ca şi consumul de fructe si legume din plastic pentru a potoli foamea.

Împăcarea cu Dumnezeu poate satisface nevoia de siguranţă în mod aproape inexplicabil. Ştiu oameni care sunt în mari lipsuri şi totuşi se simt adăpostiţi. Mulţi oameni ai lui Dumnezeu au făcut închisoare şi s-au simţit în siguranţă. Alţii au privit moartea în ochi şi s-au simţit în siguranţă şi nu s-au temut. Daniel a stat în groapa cu lei si nu s-a temut. Cei trei tineri au ajuns în cuptorul de foc şi nu s-au temut, sau poate mai corect este că teama pentru siguranţa lor nu i-a stăpânit, nu i-a făcut să apeleze la metode omeneşti de a evita pericolul.

Când ne încredem în Dumnezeu şi acceptăm voia Sa, pericolul nu dispare, nu este mai mic, nu suntem protejaţi de un bol de sticlă, ci doar avem încredere că prin orice am trece, El este în controlul vieţii noastre. Când ne predăm viaţa Lui, renunţăm la dreptul de proprietate fals, pe care credem că îl avem asupra vieţii noastre şi ne transformăm, încet, încet, din lacomi, în oameni care se pot bucura de viaţă şi pot ajuta şi pe alţii să se bucure. Eforturile noastre nu vor mai fi să construim un turn în care să ne ascundem, ci să relaţionăm, să admirăm, să ajutăm, să ne implicăm. Când ne încredem în Dumnezeu, dispare stresul major al vieţii, pentru că în El ne găsim siguranţa şi aprecierea de care avem nevoie.

Omul lacom tânjeşte după o relaţie autentică cu Dumnezeu, asta e nevoia lui şi numai aşa poate fi satisfăcută. Orice altă cale va duce la eşec. Lăcomia are un singur antidot – Isus Hristos.

http://www.filedinjurnal.ro/