Categorie: EDITORIALE

Napoleon Bonaparte despre Isus Cristos

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Carti Recomandate, EDITORIALE

Napoleon a exprimat următoarele gânduri pe când era exilat pe insula Sf. Elena. Acolo, cuceritorul Europei civilizate a avut timp ca să reflecteze la măsura realizărilor sale. L-a chemat la sine pe contele Montholon şi l-a întrebat: “Poţi să-mi spui cine a fost Isus Hristos?” Contele nu i-a răspuns, aşa că Napoleon a avut ocazia să ofere unul dintre cele mai extraordinare răspunsuri cu privire la Isus Cristos:

Ei bine, atunci am să-ţi spun eu. Alexandru, Cezar, Carol cel Mare şi eu însumi am întemeiat imperii mari, dar pe ce s-au bazat realizările geniului nostru? Pe forţă. Isus singur Şi-a întemeiat imperiul pe dragoste, şi până în ziua de azi milioane de oameni sunt gata să moară pentru El…

Cred că înţeleg câte ceva despre natura umană; şi îţi spun că toţi cei amintiţi de mine au fost oameni, şi eu sunt om: nimeni nu e ca El; Isus Cristos a fost mai mult decât om… Eu am inspirat atâta devotament entuziast în oameni, încât au fost dispuşi să moară pentru mine…dar pentru asta era necesar să fiu văzut de ei, cu influenţa electrizantă a privirii mele, a cuvintelor mele, a vocii mele. Când îi vedeam pe oameni şi le vorbeam, aprindeam flacăra abnegaţiei în inima lor… Cristos singur a reuşit să înalţe mintea omului spre ceva nevăzut, aşa încât ea a devenit insensibilă la bariera timpului şi a spaţiului. De optsprezece veacuri, Isus porunceşte ceva ce e foarte greu de împlinit.

El cere ceva ce un filozof poate cere în van de la prietenii lui, un tată de la copiii lui, o mireasă de la mirele ei ori un bărbat de la fratele lui. El cere inima omului; şi o vrea în întregime pentru El. O cere necondiţionat; şi imediat cerinţa Îi e satisfăcută. Minunat! Sfidând timpul şi spaţiul, sufletul omului-cu toate energiile şi facultăţile sale- devine o anexă a împărăţiei lui Cristos. Toţi cei care cred sincer în El sunt animaţi de o dragoste deosebită şi supranaturală faţă de El. Acest fenomen este inexplicabil; el depăşeşte puterile oricărui om.

Timpul, marele distrugător, nu poate să stingă acest foc sacru; nu poate nici să-i slăbească puterea, nici să pună limite cuprinderii sale. Aceasta mă impresionează cel mai mult. M-am gândit adesea la lucrul acesta. El mă convinge mai presus de orice de Divinitatea lui Isus Cristos.

Fragment din cartea Isus între alţi dumnezei de Ravi Zacharias.

Unde este Dumnezeu când te confrunţi cu suferinţa?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, EDITORIALE

Unde putem găsi forţa interioară pentru a face faţă temerilor, tragediilor, dezastrelor şi atacurilor teroriste? Pentru ce anume ne putem baza pe Dumnezeu?

 

Cât de mult ne putem baza că Dumnezeu va fi cu noi? Este El o persoană la care putem apela… atunci când trecem prin necaz ca şi atunci când suntem liniştiţi?

Unde este Dumnezeu?

Dumnezeu este Creatorul universului, care doreşte foarte mult ca noi să-L cunoaştem. De aceea ne aflăm aici pe pământ. Dorinţa Lui este ca noi să ne bazăm pe El şi să experimentăm puterea, dragostea, dreptatea, sfinţenia şi mila Lui. Prin urmare, El le spune tuturor care doresc: „Veniţi la Mine”.

Spre deosebire de noi, Dumnezeu ştie ce se va întâmpla mâine, săptămâna viitoare, anul viitor, peste zece ani. El spune: „Eu sunt Dumnezeu şi nu este altul ca Mine. Eu am vestit sfârşitul de la început”1. El ştie ce se va întâmpla în lume. Mult mai important, El ştie ce se va întâmpla în viaţa ta şi poate fi alături de tine dacă ai ales să Îl incluzi în viaţa ta. El ne spune că poate fi „adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi”2. Dar trebuie să Îl căutam cu sinceritate. El spune: „Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta din toată inima”3.

Acest lucru nu înseamnă că cei care Îl cunosc pe Dumnezeu nu vor avea perioade dificile, pentru că vor avea. Când un atac terorist produce suferinţă şi moarte, şi cei care Îl cunosc pe Dumnezeu vor suferi. Dar prezenţa lui Dumnezeu le ve da pace şi putere. Un urmaş al lui Cristos a spus aşa: „Suntem apăsaţi din toate părţile, dar nu zdrobiţi; suntem dezorientaţi, dar nu disperaţi; suntem persecutaţi, dar nu abandonaţi; suntem doborâţi la pământ, dar nu omorâţi”4. Realitatea ne spune că în viaţă vom avea probleme. Totuşi, dacă trecem prin ele cunoscându-L pe Dumnezeu, putem reacţiona având o perspectivă diferită şi o putere care nu este a noastră. Nici o problemă nu este de netrecut pentru Dumnezeu. El este mai mare decât toate problemele care ne lovesc şi nu suntem lăsaţi să ne confruntăm singuri cu ele.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Domnul este bun. El este un loc de adăpost în ziua necazului şi-i cunoaşte pe cei care se încred în El”5. Şi: „Domnul este lângă toţi cei care-L cheamă, lângă cei care-L cheamă cu toată inima. El le împlineşte dorinţele celor care se tem de El, le aude strigătul şi îi scapă”6.

Iisus Cristos le-a spus ucenicilor aceste cuvinte pline de alinare: „Nu se vând oare două vrăbii pe un dinar? Şi totuşi, niciuna dintre ele nu va cădea pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi firele de păr din cap vă sunt numărate. Prin urmare, nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii”7. Dacă te întorci la Dumnezeu cu adevărat, El se va îngriji de tine aşa cum nu a mai facut-o nimeni şi cum nimeni nu o poate face.

Voinţa noastră liberă

RazboiDumnezeu a creat omul cu capacitatea de a alege. Aceasta înseamnă că nu suntem forţaţi să intrăm într-o relaţie cu El. El ne îngăduie să Îl respingem şi să comitem şi alte fapte rele. El ne-ar fi putut forţa să fim iubitori. Ne-ar fi putut forţa să fim buni. Dar atunci, ce fel de relaţie am fi avut cu El? Nu ar mai fi fost deloc o relaţie, ci o ascultare forţată şi controlată. Dar El ne-a dat demnitatea umană a voinţei libere.

Fireşte, strigăm din adâncul inimii noastre: „Dar Doamne, cum ai putut lăsa ceva atât de grav să mi se întâmple mie”?

Cum am vrea să acţioneze Dumnezeu? Vrem ca El să controleze acţiunile oamenilor? Care ar fi numărul acceptabil de morţi, pe care Dumnezeu să îl îngăduie, în cazul unui atac terorist? Ne-am simţi mai bine dacă Dumnezeu ar îngădui să moară numai câteva sute de persoane? Am prefera ca Dumnezeu să permită doar moartea unei singure persoane? Dar dacă Dumnezeu ar împiedica moartea unei singure persoane, nu ar mai exista libertatea de a alege. Oamenii aleg să Îl sfideze pe Dumnezeu, să meargă pe calea lor şi să comită fapte oribile unii împotriva altora.

Lumea noastră

Planeta aceasta nu este un loc sigur. E posibil să fim împuşcaţi de cineva sau să fim loviţi de o maşină. E posibil să fie necesar să sărim de pe o clădire atacată de terorişti. Şi mai sunt o mulţime de alte lucruri care ni s-ar putea întâmpla în acest mediu nemilos numit Pământ, locul unde voia lui Dumnezeu nu este întotdeauna urmată.

Totuşi, Dumnezeu nu stă la mila oamenilor, ci lucrurile stau exact invers. Din fericire, noi suntem la mila lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care a creat universul cu mulţimea lui de stele, prin simpla rostire a cuvintelor: „Să fie nişte luminători pe întinderea cerului”8. Acesta este Dumnezeul care spune că El „domneşte peste naţiuni”9. Puterea şi înţelepciunea Lui sunt nelimitate. Deşi problemele ni se par de netrecut, avem un Dumnezeu extraordinar de capabil, care ne reaminteşte: „Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva cu neputinţă pentru Mine?”10 El poate să le lase oamenilor libertatea de a alege şi totuşi să Îşi ducă la îndeplinire voia. Dumnezeu spune foarte clar: „Eu am plănuit şi eu voi înfăptui”11. Dacă vieţile noastre Îi sunt supuse, putem sta liniştiţi, ştiind toate aceste lucruri. „Căci Dumnezeu este împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.”12

Unde este Dumnezeu acum?

Mulţi dintre noi – nu, noi toţi – alegem uneori să-L respingem pe Dumnezeu şi căile Lui. În comparaţie cu alţii, şi în mod cert în comparaţie cu un terorist, ne-am putea considera persoane respactabile şi iubitoare. Dar dacă ar fi să stăm înaintea lui Dumnezeu în toată sinceritatea, am fi conştienţi de păcatele noastre. În momentul în care începem să ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciune, nu ne cuprinde oare acel sentiment că El ne cunoaşte foarte bine gândurile, acţiunile şi egoismul noastru? Prin vieţile şi prin acţiunile noastre ne-am distanţat de Dumnezeu. Adesea am trăit ca şi cum ne-am conduce foarte bine vieţile şi fără El. Biblia spune: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui”13.

Consecinţa? Păcatul nostru ne-a separat de Dumnezeu şi afectează nu numai această viaţă. Pedeapsa pentru păcat este moartea sau separarea veşnică de Dumnezeu. Totuşi, Dumnezeu a pregătit o cale prin care noi să fim iertaţi şi să Îl cunoaştem.

Putere interioară prin dragostea lui Dumnezeu

-Dumnezeu a venit pe pământ pentru a ne salva. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El”14.

Dumnezeu cunoaşte durerea şi suferinţa cu care ne confruntăm în această lume. Iisus a părăsit siguranţa casei Sale şi a intrat în acest mediu nemilos, în care trăim noi. Lui Iisus I S-a făcut foame şi sete, a obosit, a înfruntat acuzaţii din partea altora şi a fost ostracizat de familie şi de prieteni. Numai că Iisus a exeprimentat mult mai mult decât greutăţi de zi cu zi. Iisus, Fiul lui Dumnezeu în trup omenesc, a luat de bună voie păcatele noastre asupra Sa şi a plătit pedeapsa cu moartea în locul nostru. „Dragostea stă în faptul că El Şi-a dat viaţa pentru noi.”15 A fost torturat, a murit de o moarte lentă şi umilitoare, sufocându-se pe cruce, pentru ca noi să putem fi iertaţi.

Iisus le-a spus celorlalţi cu mult înainte că va fi crucificat. El a mai spus că va învia după trei zile, demonstrând că este Dumnezeu. Nu a spus că se va reîncarna. (Dacă s-ar fi reîncarnat, cine ar ştii că este El cu adevărat?) El a spus că după ce va sta în mormânt trei zile, se va arăta fizic celor care L-au văzut crucificat. A treia zi, mormântul lui Iisus a fost găsit gol şi mulţi oameni au depus mărturie că L-au văzut înviat.

Acum ne oferă viaţă veşnică. Nu o merităm. E darul pe care Dumnezeu ni-l oferă, dar pe care-l primim atunci când Îi cerem să intre în viaţa noastră. „Darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Cristos Iisus.”16 Dacă ne pocăim de păcatele noastre şi ne întoarcem la El, putem avea darul vieţii veşnice prin Iisus Cristos. E foarte simplu. „Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, iar această viaţă este în Fiul Său. Cine Îl are pe Fiul are viaţa; cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa.”17 El doreşte să intre în viaţa noatră.

Putere interioară prin planul lui Dumnezeu

Ce putem spune despre cer? Biblia spune că Dumnezeu a „pus în om gândul veşniciei”18. Poate că asta înseamnă că ştim, în inimile noastre, cum ar arăta o lume mai bună. Moartea celor pe care îi iubim ne convinge de faptul că ceva nu e bine cu viaţa şi cu lumea aceasta. Undeva în adâncul sufletului nostru ştim că trebuie să fie un loc mai bun, lipsit de dureri şi dificultăţi chinuitoare. Fără îndoială, Dumnezeu chiar are un loc mai bun, pe care ni-l oferă. Va fi o lume complet diferită, în care voia Lui se va face în permanenţă. În acea lume, Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii oamenilor. Nu va mai fi jale, plâns, moarte sau durere.19 Iar Dumnezeu, prin Duhul Său, va locui în inimile oamenilor în aşa fel, încât aceştia nu vor mai păcătui niciodată.20

Atacurile teroriste sunt înfricoşătoare. Dar a refuza o relaţie veşnică cu Dumnezeu, pe care ţi-o oferă Iisus, este şi mai rău. Şi aceasta nu numai în lumina vieţii veşnice, pentru că în această viaţă nu există nicio altă relaţie care să poată fi comparată cu cunoaşterea lui Dumnezeu. El este scopul nostru în viaţă, sursa noastră de mângâiere, înţelepciunea noastră în vremuri tulburi, puterea şi speranţa noastră. „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Binecuvântat este omul care se încrede în El.”21

Unii au spus că Dumnezeu este doar o cârjă. Dar e foarte probabil că El este singura pe care te poţi spijini.

Iisus a spus: „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se înspăimânte”22. Iisus a spus că cei care se încred în El în timpul vieţii sunt ca cei ce îşi zidesc casa pe Stâncă. Indiferent de dificultăţile cu care te confrunţi în viaţă, El te poate ţine tare.

Putere interioară prin Fiul lui Dumnezeu

Îl poţi primi pe Iisus în viaţa ta chiar acum. „Tuturor celor care L-au primit, adică celor care cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu.”23 Prin Iisus Cristos ne putem întoarce la Dumnezeu. Iisus a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”24. Iisus ne mai spune: „Iată, Eu stau la uşă şi bat; dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el”25.

Chiar acum Îl poţi ruga pe Dumnezeu să între în viaţa ta. Poţi face acest lucru printr-o rugăciune. Prin rugăciune vorbeşti deschis cu Dumnezeu. Chiar în acest moment Îl poţi chema pe Dumnezeu, spunându-I în mod sincer ceva de genul acesta:

„Dumnezeule, m-am îndepărtat de Tine, dar vreau să schimb acest lucru. Vreau să Te cunosc. Vreau să Îl primesc pe Iisus Cristos şi iertarea Lui în viaţa mea. Nu mai vreau să fiu despărţit de Tine. Fii Dumnezeul vieţii mele de azi înainte. Mulţumesc, Doamne”.

L-ai rugat chair acum în mod sincer pe Dumnezeu să între în viaţa ta? Dacă da, te aşteaptă multe lucruri frumoase. Dumnezeu a promis că îţi va da o satisfacţie şi mai mare în viaţă prin faptul că Îl cunoşti pe El.26Unde este Dumnezeu? El a promis că va face din inima ta casa în care va locui.27 Şi El îţi dă viaţă veşnică.28

Indiferent de ce se întâmplă în jurul tău, Dumnezeu poate fi acolo lângă tine. Cu toate că oamenii nu urmează căile lui Dumnezeu, El poate folosi circumstanţele oribile pentru a-Şi împlini în final planul Său. Dumnezeu este în ultimă instanţă în control peste evenimentele din lume. Dacă Îi aparţii lui Dumnezeu, te poţi bucura de promisiunea că „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”29.

Iisus Cristos a spus: „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se înspăimânte. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”30. El promite că nu ne va lăsa şi nu ne va părăsi niciodată.31

Pentru a creşte în cunoaşterea lui Dumnezeu şi a voii Sale pentru viaţa ta, citeşte cărţile Matei, Marcu, Luca şi Ioan din Biblie.

http://www.everystudent.ro

Viaţa în rate – Prima rată

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Creditele au ajuns o componentă a vieţii secolului în care trăim. Puţini oameni se pot „lăuda” că nu au credite de plătit iar numărul oamenilor îndatoraţi către bănci, magazine, firme şi alţi oameni creşte constant. Suntem nu doar încurajaţi să împrumutăm, ci chiar agresaţi prin reclame bine gândite şi foarte atent create ca să atingă scopul.

Băncile, unele din cele mai profitabile „industrii”, dispun de banii necesari creării unor reclame eficiente, la creditele pe care le oferă. Aceste reclame sunt făcute pe baza cercetărilor în domeniul sociologiei, psihologiei, culturii şi a tuturor elementelor necesare. Acolo contează şi se are în vedere fiecare umbră, fiecare culoare, fiecare gest, fiecare cută a feţei. Prin aceste reclame suntem programaţi să accesăm creditele lor cum de altfel la aproape toate reclamele suntem programaţi să cumpărăm ceva anume.

Reclamele la credite au în genere aceeaşi tematică: omul devine fericit dacă se împrumută. Fie că se împrumută pentru telefonul mobil cu un hectar de ecran, fie că se împrumută pentru geamurile termopan, fie că se împrumută pentru o casă, maşină, mobilier, renovări în toate reclamele omul apare extrem de fericit şi satisfăcut că a făcut împrumutul dar reclama se opreşte acolo, reclama nu ne arată „făţuca” omului şi după ce plăteşte 4-5 ani de rată.

Dacă ar fi să surprindem aspectul omului după plata a 4-5 ani de rată aceasta nu va mai fi aşa de zâmbitoare din măcar patru motive.

  1. Bunul pentru care a luat banii nu mai este nou şi timpul s-a schimbat, îşi doreşte deja altceva. Uneori chiar îi pare rău că nu a luat altceva cu banii.
  2. Rata devine împovărătoare. Trebuie să muncească mult şi din banii pe care îi câştigă, duce băncii sau magazinului o sumă consistentă. Asta e deprimant, o spun pe pielea mea, de cele mai multe ori am dus întreg salariul meu plus încă ceva. Nu e nici o plăcere să munceşti o lună şi să cheltui în câteva secunde întreaga sumă ducând-o în „gaura neagră”.
  3. Nu poţi să-ţi mănânci acum pâinea anilor viitori şi să fii fericit. E nenatural să mănânci azi ceea ce vei semăna peste 5 ani şi orice e nenatural este forţat, forţările nu aduc fericire şi stres. Aşa se face că mulţi oameni, în frunte cu mine, devin stresaţi. Aparent nu de la rate, practic de la ele pornesc multe din elementele stresante ale vieţii.
  4. Viaţa în robie nu e una de veselie. Încearcă să munceşti mai puţin şi ai să vezi că banca nu e de acord, încearcă să stai mai mult cu familia şi banca nu va fi de acord, încearcă să te bucuri mai mult în casa pe care ai luat-o pe rate sau pe canapeaua luată în rate şi banca nu te va lăsa. Încearcă să jertfeşti o zi pe săptămână în folosul altora şi banca nu te va lăsa…

Deşi a devenit „normal” ca oamenii să deţină rate, multe din credite sunt luate pe lucruri care nu sunt atât de urgente şi importante încât să merite un împrumut. Puţini oameni sunt cei care iau împrumuturi pentru cineva care este în spital şi nu are bani pentru tratamente. Puţini oameni fac împrumut pentru a putea mânca în lunile următoare. Un studiu pe care l-am citit acum aproape doi ani, prin vara lui 2012, spunea că cele mai multe împrumuturi sunt pentru: electronice, amenajări, case şi maşini.

Ce poziţie trebuie să avem noi ca şi copii ai lui Dumnezeu, ca şi oameni care trebuie să fim caracterizaţi de înţelepciune de sus, ca oameni care suntem călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu?

Romani 13:7-8 spune:  Daţi tuturor ce Sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea. Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea.

Putem oare să considerăm ratele ca fiind ceva păcătos? Putem să ne încăpăţânăm şi să nu accesăm împrumuturi? Avem voie să trăim plini de rate şi datorii? Ce ne spune Dumnezeu în Scriptură despre asta? Mâine continuăm cu „Rata a doua” la meditarea despre împrumuturi. Până atunci gândiţi-vă la toate datoriile pe care le aveţi ca să puteţi să le abordaţi cu maturitate şi echilibru.

http://www.filedinjurnal.ro

Cât de stresantă este încercarea

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Cei care se numesc credincioşi cunosc foarte bine termenul de „încercare”. Unii îl percep ca pe ceva rău venit în urma necredinţei, alţii îl percep ca pe ceva rău dar venit la pachet cu credinţa şi unii îl percep ca fiind ceva normal vieţii de credinţă şi mai sunt şi unii care îl percep ca pe ceva bun, pozitiv. În funcţie de modul de percepţie al încercării găsim mai multe moduri de reacţie la încercare. De regulă, la cei mai mulţi dintre creştini, încercarea e de nedorit. Mulţi creştini se roagă ca să le meargă bine  şi nimic care le-ar putea strica „binele” să nu dea peste ei, nici boală, nici lipsă, nici prigoană, nici traume, nici îndoială, nimic. Creştinii ar vrea ca toate lucrurile să le meargă bine.

Aşa se face că orice încercare care vine asupra unui credincios devine un factor de stres puternic şi acesta reacţionează la încercare specific stresului:  corpul său eliberează acid în stomac, accelerează bătăile inimii, pregăteşte omul de apărare sau luptă. Stresul se pare că e factor major al cauzei bolii Alzheimer, bolilor de inimă, ulcerului, diabetului, infertilităţii, migrene, tuse, răceală şi cancer. Aşa că o percepere a încercărilor ca fiind ceva anormal va crea mari probleme şi trebuie neapărat să regândim ce înseamnă încercarea şi ce rol are aceasta.

Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic. Iacov 1:2-4  

Fiecare din cei ce citiţi aceste rânduri aţi urmat o şcoală şi aţi trăit viaţa de elev. Una din caracteristicile vieţii de elev este examinarea. Examinarea poate produce mare stres fie că este vorba de o banală verificare la teme sau de o lucrare de control, teză sau de un examen de bacalaureat, licenţă sau doctorat examinările de regulă sunt stresante pentru că educaţia primită de noi este în spirit competitiv. Suntem învăţaţi de mici că scopul mergerii la şcoală este competiţia, clasamentul. În acest fel examenele au un stres suplimentar, examenele nu mai sunt metode de verificare a ceea ce s-a învăţat, ci devin factori stresori foarte puternici iar aşteptarea notelor la aceste examene e grea şi chinuitoare.

Focalizarea pe ţintă e foarte importantă. Un elev care priveşte doar la şcoală, materii, examene, cărţi va fi demotivat în cele din urmă. Unul care priveşte la ce vrea să devină va putea să înveţe mai cu spor, mai eficient. În viaţa de credinţă focalizarea pe pământ, necaz, durere, material, avere etc ne fac să vedem  examenele foarte grele, ilogice dar focalizarea pe ţintă, pe finalitate va da putere oricărui creştin să treacă altfel prin şcoală şi examene.

Fiul nostru, Timotei, a venit într-o zi cu un şase la o materie lejeră. Era supărat, agitat dar pentru că regula e regulă nu a  durat 5 minute de când a intrat în casă şi ne-a comunicat nota. I-am spus „Bravo” dar nu ironic, nu sarcastic, nu cu lingura în mână. A fost foarte uimit că nu l-am mustrat, era primul 6 luat de el. „Dar nu mă cerţi?” m-a întrebat. Am spus: Nu, nu te cert. Nota ta arată cât ai învăţat tu, e pentru tine, tu te verifici, important este să îmi spui ce crezi tu acum? Aşa am avut una din discuţiile cele mai frumoase cu Timotei şi l-am asigurat că nu va fi pedepsit pentru note proaste şi că acestea reprezintă unităţi de măsură cu care se poate verifica dacă este pe un traseu bun sau mai trebuie ceva corectat.

Iacov ne spune în epistola sa că încercarea ar trebui să fie un motiv de bucurie şi cumva m-a surprins iniţial, dar este destul de logic. Un creştin este cu atât mai stresat cu cât credinţa este mai slabă. Cum creşte credinţa, cum stresul se reduce. Stresul apare când ai încercări dar nu ai credinţă. Ce ar fi şcoala fără examene? Care ar fi finalitatea? Cum te-ai putea măsura dacă ai progresat sau nu? Mai devreme sau mai târziu e nevoie de examinare, fie că aceasta e de forma unei teze, lucrări sau a unui proiect care trebuie realizat. În credinţă este la fel iar încercarea nu va deveni un motiv de bucurie până când credincioşii nu vor realiza că finalitatea examinării lor este maturizarea spirituală şi în cele din urmă desăvârşirea credinţei adică, asemănarea cu Hristos. Cu cât elevul este mai dornic să devină în viaţă specialistul care îşi doreşte cu atât examenele devin doar trepte care îl ajută să ajungă acolo. Un student care vrea să devină medic, va fi bucuros să poate demonstra că merită să fie medic, că are abilităţile şi cunoştinţele necesare. În viaţa de credinţă este similar.

Examenele sunt foarte stresante când nu te-ai pregătit. Orice elev a trecut prin asta, sau aproape orice elev, eu am trecut. Examenele erau criminal de grele dacă nu aveam materia învăţată. Spuneam sute de rugăciuni să nu îmi pice partea neînvăţată la examen şi de obicei… aţi ghicit (mare dreptate avea Murphi ăsta). În credinţă de foarte multe ori este la fel. Dacă avem lecţiile nefăcute, încercarea e foarte foarte grea, e stresantă, e dificilă, e de nedorit. Încercarea credinţei devine o chestiune de viaţă şi moarte şi de stres extrem. Dar dacă am fost „atenţi la lecţii” dacă am fost prezenţi „în clasă” dacă am ascultat „profesorul” şi dacă „ne-am făcut temele” atunci examinarea va fi plăcută şi stresul va fi mic. Fără stres deloc nu cred să existe examene, dar cei ce s-au pregătit pentru examene vor avea parte de stresul constructiv, cel care îi ajută să facă faţă examinării.

Încă un aspect e cel al seriozităţii elevului în şcoală. Sunt multe tipuri de elevi dar unii se remarcă prin absenţe, neatenţie, tulburarea colegilor, deranjul la ore, comentarii inutile etc. Aceştia la examen trec în cel mai bun caz din milă. Când vorbim de şcoala spirituală, astfel de elevi vor avea parte de mari traume la examinare. Vor vedea pe Dumnezeu nedrept, fără milă, prea aspru, vor vedea încercările ca imposibilităţi pentru că ei nu au luat niciodată şcoala în serios. Examenele şcolii credinţei însă sunt întotdeauna evaluate corect şi Profesorul este imposibil de mituit sau prostit. Merge faza cu fraţii, cu surorile, cu apropiaţii, cu pastorul sau preotul dar la examen nu mai merge nici un „giumbuşluc” şi nici o „şmecherie”. Acolo nota e notă.

Cum este încercarea credinţei pentru noi? Cât este de stresantă? Ce putem îmbunătăţi? Eu m-am hotărât pentru a reduce stresul să fiu elev mai bun adică: să nu lipsesc la ore, să fiu atent, să învăţ, să-mi fac temele, să respect colegii şi Profesorul şi să privesc spre finalul şcolii la „premiul alergării”. Asta mă va ajuta mult în trecerea cu bucurie a încercărilor. Nu am ajuns în stadiul acesta dar ştiu calea într-acolo.

http://www.filedinjurnal.ro

CRESTINUL SI POLITICA – DE CRISTI SOIMARU

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

Iată-ne la începutul unui Nou An! Dumnezeu mai adaugă un an la viața noastră. Să fie un An Bun în viețile noastre și cu roadă bună pentru Împărație!

Anul 2014 se prefigurează a fi un an politic important pentru țara noastră. În 25 mai vor avea loc alegeri europarlamentare, iar pentru ultima lună a anului se anunță alegerea unui nou președinte, eveniment important pentru conducerea și administrarea României. E posibil ca în acest an să se adopte și o revizuire a Constituției – legea fundamentală a țării.

Cum ar trebui să se relaționeze credincioșii (ucenicii Domnului Isus) la acest an politic? Unii ar putea da un raspuns scurt și cuprinzător: “Creștinii nu trebuie să se amestece în politică!”, iar alții, mai pragmatici din fire, ar putea răspunde într-un mod diferit: “Păi, să vedem care sunt ofertele și ce avantaje putem negocia pentru comunitățile noastre”. Înteleg astfel de abordări, dar consider că există și un cadru mai larg pe care trebuie să-l avem în vedere.

În primul rând trebuie să clarificăm ce înțelegem prin cuvântul “politică”. Dacă prin acest cuvânt ne referim la clișeele obișnuite legate de minciună, promisiuni goale, trădări, orgolii și manipulare, atunci e corect să afirmăm că ucenicii Domnului Isus nu ar trebui să se amestece în “politică” sau dacă o fac să o facă de la “distanță” ca să nu se “mânjească”. Insă nici definiția corectă și nici originea cuvântului nu ne îndreaptă spre astfel de înțeles al politicii. Cuvântul izvorăște din cuvântul grecesc „polis” care desemna un oraș, o cetate ce era condusă de cetățeni prin intermediul unui sistem de organizare, de participare și de atingere a unor obiective comune. Se pare că ne-am cam îndepărtat de sensul original, dar poate nu e prea târziu să-l redescoperim.

Are Biblia ceva de spus în această privință? Cu siguranța că da și as vrea, în aceste rânduri, să abordez câteva din aceste texte și contexte:
Adeseori noi cităm spre aducere aminte și încurajare textul din Ieremia 29:11: “Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” Această promisiune făcută de Domnul poporului Său în circumstanțe dificile (robia Babiloniană) răsună peste vremuri. Dar poate ar trebui să ne amintim mai des și mesajul versetului 7 din același capitol din cartea profetului Ieremia: “Urmăriți binele cetății în care v-am dus în robie și rugați-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!”

Mă număr printre acei cititori ai Bibliei care consideră că învățatura si principiul din acest verset nu au aplicație doar pentru evreii contemporani cu Ieremia, ci și pentru copii Domnului de peste veacuri care deși sunt “străini și călători” în această lume sunt și “sare și lumină”, ca ambasadori împuterniciți ai Împărației (2 Corinteni 5:20) și purtători ai Luminii și Prezenței divine (1 Petru 2:9-20, Matei 5:13-16).
Avem deci chemarea (1) să ne rugam pentru cetate (oraș, țară), dar și (2) să “urmărim” binele ei.

În cartea 1 Timotei cap. 2 găsim acest îndemn transmis prin Pavel: “Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii , pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită cu toată evlavia și cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.”

“Înainte de toate”, Cuvântul ne învață să ne rugăm pentru oameni, inclusiv pentru “împărați și pentru cei înălțați în dregătorii”, adică pentru cei “cu autoritate”. În contextul nostru aceasta ar include astfel de persoane: președinte, prim-mistru, ministru, senatori, deputați, primari, consilieri, directori de instituții centrale și locale, dar și directorii, patronii și liderii din mediul privat. Chemarea și responsabilitatea trebuie să se manifeste indiferent de preferințele și gândurile personale față de oamenii care ocupă vremelnic aceste poziții de influență.

În contextul anului pe care tocmai l-am început mă întreb ce consecințe ar exista, în lumea spirituală și înconjurătoare, dacă mai mulți credincioși români, din diferitele nuanțe denominaționale, ar veni înaintea Domnului cu astfel de “rugăciuni, cereri, mijlociri și mulțumiri” pentru toți cei aflați în poziții de autoritate.

O propunere specifică ar fi ca din chiar prima lună a acestui an – la a cărui final se alege un nou președinte – să mijlcocim înaintea Domnului ca El să ridice un om potrivit pentru cea mai înaltă poziție de răspundere și decizie din statul român. Fie ca Dumnezeu să ridice un om cu frică și credință de El, un om capabil și cu un caracter bun, un om care să iubească cinstea, adevărul și dreptatea. Dumnezeu poate face ceea ce uman pare imposibil de realizat.

E momentul potrivit să ne amintim și de cateva din pildele din cartea înteleptului Solomon care vorbesc despre viața cetății și a țării:

  • “Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului pe care îl îndreaptă încotro vrea.” (Proverbe 21:1)
  • “Cetatea se înalță prin binecuvântarea oamenilor fără prihană, dar este surpată prin gura celor răi.” (Proverbe 11:11)
  • “Un împărat întăreste țara prin dreptate, dar cine ia mită o nimicește.” (Proverbe 29:4)
  • “Cei ușuratici aprind focul în cetate, dar întelepții potolesc mânia.” (Proverbe 29:8)

Cât de adevărate și relevante sunt aceste versete pentru contextul politic, administrativ, educațional, medical și din mass-media de la noi din țară?!

Să ne ajute Dumnezeu să fim oameni întelepți care binecuvântează, înalță și întăresc țara prin cuvintele, declarațiile și rugăciunile rostite prin credintă. Fiecare credincios, familie și biserică, dar și organizațiile și mass-media creștine (cum e și televiziunea Alfa Omega TV) au un rol aparte în binecuvântarea țării.

Să nu uităm însă că Biblia – pe lângă rugăciune – ne învață și să “urmărim binele cetății”, iar asta are de-a face cu atitudinile și comportamentele noastre fată de viața cetățenească, socială și politică a localităților și țării în care Dumnezeu ne-a așezat.

Cum putem – la nivel practic – “să urmărim binele cetății”? În primul rând, împlinind în viața de zi cu zi porunca Mântuitorului de “a ne iubi aproapele ca pe noi înșine” (Matei 22:39) și de „a ne uita și la folosoasele/interesele altora și nu doar la ale noastre” (Filipeni 2:4). Dumnezeu ne dă zilnic ocazii și posibilități de a ne raporta în acest mod la semenii noștri (concetățeni).

Pe lângă aceste aspecte general valabile există unele aspecte specifice prin care putem “urmări binele cetății” din punct de vedere politic. Îngăduiți-mi să vă prezint câteva:

Credincioșii care se călăuzesc după Cuvăntul Domnului și îndemnurile Duhului nu ar trebui să caute să afle doar ce promit candidații sau felul în care își critică contracandidații, ci prin analiza faptelor, atitudinilor și cuvintelor lor să discearnă experiența și credibilitatea planurilor lor. E drept că adeseori cetățenii sunt puși în fața alegerii “între două rele”, dar prin rugăciuni serioase și acțiuni întelepte și oferta politică va fi mai bună.

Rolul europarlamentarilor români (31 in 2014) poate părea confuz și fără legătură cu viața noastră zilnică. Dar acești reprezentanți ai României nu sunt trimiși la Bruxelles doar ca să se lupte pentru fonduri de coeziune și subvenții agricole mai mari pentru țara noastră, ci și pentru a vota și susține reglementări, legi și directive europene corecte, care să nu contrazică valorile creștine ce trebuie promovate mai presus de “corectitudinea politică”. De aceea e important să aflăm care sunt valorile, convingerile, poziționările și acțiunile acelora care se vor afla în fruntea listelor de candidați ce ne vor fi propuși de partide.

Sper că vom fi învățat ceva din situația de la alegerile europarlamentare precedente când mulți evanghelici români au fost convinși să voteze lista unui anumit partid în speranța iluzorie că așa vom trimite și pe unul “de-al nostru” în Parlamentul European. De fapt candidatul respectiv nu era pe un loc eligibil, ci avea mai degrabă rolul de “momeală” pentru unii credincioși (neo)protestanți români. Mi-am adus aminte de această “capcană” din 2009 acum câteva săptămâni când, la un vot important din parlamentul european, o parte din europarlamentarii români – ce au ajuns acolo și prin votul multor credincioși români – au votat pentru sustinerea “dreptului” la avort.

Raportat la viața publică și politică este bine să ne amintim și de povața Mântuitorului care ne spune să fim “fără răutate ca porumbeii și înțelepți ca șerpii” în mijlocul oamenilor cu care avem de-a face.

Este convingerea și rugăciunea mea că, pe măsură ce mai mulți credincioși români cresc în ascultarea și împlinirea acestor porunci și principii biblice, și viața social-politică a țării va fi mai bună, ca astfel “să putem duce o viața pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea.”
Dumnezeu nu face greșeli. Faptul că suntem cetățeni români nu este un accident. El nu vrea ca noi doar să supraviețuim, ci să viețuiem pașnic și liniștit. Să fim o binecuvântare. Să răspândim “Lumina și Sarea” astfel încât oameni să-L slăvească pe Dumnezeu, să vină la cunoștința adevărului și să fie mântuiți.

Dumnezeu să vă binecuvânteze! El să binecuvânteze prin rugăciunile, vorbele și faptele noastre – România!

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/viata-spirituala/romania-puls-spiritual/2787-crestinul-si-politica-de-cristi-soimaru#ixzz2pyKDFVLX