În ultimele zile am vizionat câteva documentare despre oameni. Care sunt bolnavi şi care nu mai au mult de trăit. Am văzut copii care s-au născut cu o boală genetică rară, care nu le oferă decât maxim 15 ani de viaţă, după care se sting uşor. Am văzut oameni care au suferit unele accidente şi au rămas fără mâini sau imobilizaţi la pat, oameni care trec zilnic prin lupte mari pentru a supravieţui.. şi care găsesc puterea de a mai zâmbi şi de a fi încrezători în ziua de mâine. Ei şi-au ales ca scop să se bucure de ziua de azi, să râdă cât pot ei de mult şi să-şi păstreze gândurile pozitive, să nu-şi plângă de milă şi să-şi dorească moartea.. chiar dacă asta îi aşteaptă mai repede decât pe ceilalţi. Am descoperit oameni puternici în trupuri slăbite. M-am gândit la cât de neumulţumitoare şi cât de plictisită sunt de multe ori, când de fapt ar trebui să fiu plină de bucurie şi mulţumitoare. Mi-am dat seama că toate au un scop, că nimic nu se întâmplă fără ca El să nu afle şi că locul în care mă aflu şi ceea ce fac este ceea ce Dumnezeu doreşte astăzi pentru mine.
Viaţa este o luptă şi nu este tocmai uşoară. Unii oameni trăiesc în fiecare clipă a vieţii lor cu otravă curgându-le prin sânge sau trăiesc datorită unor aparate care respiră în locul lor.. şi totuşi, ei trăiesc. Oricât de mult am încerca să fugim de încercări şi de suferinţe, nu vom putea alerga atât de rapid încât ele să nu ne prindă din urmă. La un moment dat în viaţa noastră vom fi nevoiţi să ne confruntăm cu situaţii grele, care ne vor testa credinţa în Dumnezeu. Dar eu ştiu că fiecare greutate şi fiecare boală are scopul de a ne face mai puternici. De a ne schimba în bine. De a ne modela caracterul. Atunci când suntem trecuţi prin cuptorul de foc, să nu-L întrebăm pe Dumnezeu „de ce?”, ci „Doamne, ce trebuie să învăţ de aici?”. Îmi place ceea ce Victor Hugo spunea: „Focul întăreşte ceea ce nu poate distruge.”
Nu ştiu cu ce situaţii grele te confrunţi, cititorule. Poate te simţi gata să renunţi la tot şi doreşti să mori, fiindcă totul în jurul tău pare că se năruie. Nu este aşa… ci tot răul din viaţa ta lucrează spre binele tău. Trebuie să încerci să fii puternic, să te încrezi în Dumnezeu şi să nu te laşi biruit de gândurile descurajante care te bântuiesc în tăcerea nopţii. Tu trebuie să fii tare! Nu te aştepta să o facă alţii în locul tău fiindcă vei fi dezamăgit. E viaţa ta mijloc, eşti tu cel în cauză. Luptă pentru tine şi nu te da bătut! E greu acum, dar poate mâine va fi uşor. Răul din viaţa ta nu va dura la nesfârşit.
Îmi place povestea lui Betsie ten Boom care L-a lăudat pe Dumnezeu în mijlocul peisajului dezolant de la lagărul de concentrare Ravensbruck din Germania. Chiar dacă i-a fost foarte greu acolo, ea a privit numai la Isus. I-a adus mulţumiri până şi pentru păduchii ce o chinuiau cumplit. Sursa puterii lui Betsie venea de la Isus.
Greutăţile şi suferinţele au scopul să ne întărească.
Viata fiecaruia dintre noi este un mozaic de lumini si umbre, un amestec de bine si de rau, o alternanta intre biruinte si infrangeri. Dar, oricat de crancena ar fi lupta pe care o ducem cu raul din noi sau din afara noastra, aceasta nu este decat o infima parte dinmarea lupta care se duce intre bine si rau, intre Christos si Satana.
Sunt anumite întâlniri, situații, care îți lasă ”urme” în suflet pentru toată viața. Aceste ”urme” nu sunt neapărat vizibile, dar ele își lasă amprenta pe felul tău de a vedea lucrurile pentru tot restul vieții. Aceste urme eu le numesc filtre. De exemplu: de când am ajuns să conștientizez dezechilibrul numeric dintre bărbații și femeile din biserici, datorită acestui filtru, de fiecare dată când intru într-o biserică fac o evaluare rapidă a acestui raport. La unii, aceste filtre, se datorează pregătirii lor profesionale și sunt numite defecte profesionale: pantofarul vede imediat ce fel de pantofi porți, stomatologul îți analizează inconștient dinții, frizerul se uită inevitabil la aranjamentul părului, iar psihologul sau păstorul îți citește sufletul ca-n palme. Ultima este doar parțial adevărată.
Probabil că fiecare om care are rate la bancă ar putea scrie propriile sale poveşti şi întâmplări, fiecare are motivaţiile sale, fiecare ar putea documenta cum a luat o decizie bună sau cum că nu avea încotro sau cum planifică el să termine mai repede cu acele datorii. Oricum, un om echilibrat nu se va simţi confortabil cu o datorie, va încerca să o achite cât de repede se poate şi asta e normal. Şi Scriptura ne îndeamnă să ne ferim de datorii „să nu datoraţi nimănui nimic”. Bineînţeles că există şi excepţii, am întâlnit oameni care contractează credite fără a avea intenţia să le ramburseze, însă asemenea situaţii se încadrează la infracţiuni chiar dacă acei oameni au senzaţia că deja au destul „ticăloşii de bancheri” şi că ar face o faptă de bravură prin asta.
Meditam ieri la omul acesta cu datorii, risca să îşi piardă de două ori pe cei dragi. Odată i-a pierdut când s-a împrumutat că trebuia să muncească ca să dea banii înapoi şi acum risca să-i fie vânduţi cei dragi. Pentru ce oare? Pentru ce ne preocupăm atât de mult pentru confortul copiilor crezând că aste le este cea mai mare nevoie, credem că suntem părinţi reuşiţi dacă muncim din zori până seara să le facem condiţii foarte bune copiilor, credem că ei vor fi fericiţi dacă au ultimele achiziţii în materie de haine, accesorii, electronice, mâncare şi în realitate ei devin foarte foarte nemulţumiţi,pentru că nu asta le este nevoia cea mai mare, încercăm prin astea să acoperim o nevoie fundamentală de tata şi de mama şi suntem trişti când vedem iar nemulţumire. Nu fiţi trişti dragii mei, copiii voştri au nevoie de voi, nu de banii voştri. Uitaţi-vă la o familie de ţigănuşi săraci şi e foarte posibil ca ai lor copii să fie de zece ori mai fericiţi şi zâmbitori decât ai voştri, de ce? Nu bunurile, nu materie aduce fericire.
Cei mai mulţi înţeleg aici că e vorba de sex şi parţial au dreptate dar datoria de soţ şi de soţie nu e doar în privinţa sexului. Datoria asta implică prezenţă în viaţa celuilalt, implică comunicare, suport, afecţiune, iubire, jertfire. Datoria de soţi nu e uşor de împlinit şi mai ales nu se poate face de la distanţă. Datoria de soţ nu înseamnă să aduci mulţi bani acasă, datoria de soţ implică mai ales să stai acasă. Munca îşi are vremea ei, timpul ei limitat. La ce folos să mă căsătoresc dacă soţul sau soţia oricum nu este al meu ci al banilor, al muncii, al ratelor? La ce îmi trebuie un partener care doar doarme acasă? Aşa pot să-mi iau un ursuleţ cu care să dorm… Soţii au datorii faţă de parteneri şi astea fac parte din adevăratele datorii în viaţă.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 