Categorie: EDITORIALE

Jocurile pe calculator – Virusarea copilăriei

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, FAMILIE

Una din cel mai des întâlnite probleme în consiliere când e vorba de relația copii-părinți e cea a jocurilor pe calculator. Deși credeam că am scris pe acest subiect am constatat că nu am făcut-o logic și cronologic de aceea îmi propun să aștern pe „hârtia electronică” aceste rânduri care ar putea fi de folos. Acest prim articol nu e țintit către una din „tabere” părinți sau copii, următoarele vor fi specifice. Cu toate acestea tema e departe de a se putea epuiza în câteva pagini scrise și probabil vom avea parte de mari surprize în viitor care ne pot da repede peste cap toate previziunile și planurile.

Tema jocurilor trebuie abordată delicat, precaut dar ferm. Orice zdruncinătură sau decizie categorică poate tulbura atmosfera familială iremediabil. Pe de o parte părinții se simt îndreptățiți să își impună punctul de vedere iar pe de cealaltă parte copiii se simt îndreptățiți să beneficieze de „jocurile copilăriei”. Pe de o parte există frustrarea generată de pierderea timpului, apatie și scăderea rezultatelor la învățătură, pe de cealaltă există frustrarea limitării față de ceea ce alți copii au dreptul. Și compararea „taberelor” poate continua cu multe contraste.

Un lucru e cert, problema trebuie rezolvată sau măcar ameliorată. Avantaj maxim au cei ce au copiii foarte mici care pot regla lucrurile altfel, cu mai mare lejeritate, rămâne de văzut dacă o vor face pentru că văd des, mult prea des, copii de un an sau doi cu telefonul în mâini, sedați de părinți cu „ecranită” ca să stea liniștiți. Vă rog să vă opriți, vă implor chiar, nu o veți putea face mai târziu decât cu mari eforturi și cu multe cioburi și așchii sărite de ambele părți (asta în cazul fericit).

JOCURILE SUNT ALE COPILĂRIEI ȘI COPILĂRIA E A JOCURILOR

Ei bine dintotdeauna copilărie și joacă au fost două cuvinte legate și asta e extraordinar de bine. Ce doliu ar fi ca ele să fie reparate. E din natura firii ca cei mici să se joace și vedem asta nu doar la oameni ci și la animale. Cei mici sunt plini de energie, de viață și prin natura existenței lor vin să tragă cu nesaț în piept din bucuriile vieții la vârsta la care încă nu au parte de necazuri întrucât părinții le sunt paravan (e drept nu la fiecare copil e situația asta din păcate). Un copil care să stea serios, nemișcat, cuminte, să facă doar ce i se ordonă ne duce cu gândul la unul cu o afecțiune ceva, nu prea ne închipuim cum ar fi posibil așa ceva. Iosua, fiul nostru e ca un o artificie care arde cu multe steluțe luminoase, are un râs colorat care umple casa, zburdă, se alintă, negociază, fură dulciuri, îl necăjește pe Timo când vrea să facă teme și nu se joacă cu el, râde de se prăpădește până adoarme, se joacă cu lego, mașinuțe și chestii închipuite de te apucă plictiseala și cireașa de pe tort, în fiecare dimineață pe la cinci râde în somn cu o poftă teribilă. Nu îmi închipui o altă definiție a copilăriei mai reușită. Mai mult, apără această definiție, dacă suntem prea serioși cu el ne întreabă „Da ce, eu sunt copil, nu mă lăsați să mă bucur? Eu vreau să fiu bucuros.”

JOCURILE VIRUSATE

Desigur că fiecare din noi putem spune alor noștri despre cum ne jucam noi ca și copii, ce năzbâtii făceam, că joaca noastră se numea „afară”, că alergam, săream, povesteam, construiam, munceam etc. Și ai mei ascultă fascinați cât de mult ne puteam bucura noi de la un castel construit din „cuicălăi” de la o păpușă din „pănuși de popușoi” de la trenulețe făcute din bucăți de lemn găsite în „rumeguș” și altele dar nu percep acea dimensiune decât ca basm. Ei știu că jocuri egal calculator. Aici se virusează sistemul copilăriei.

Nu sunt nicidecum împotriva tehnologiei, o folosesc zi de zi și o consider bună. Nu sunt nici împotriva jocurilor pe calculator, a celor decente și corecte dar mă îngrijorează semnul egal dintre joacă și calculator sau dispozitive electronice. De fapt mai mult decât îngrijorare văd drame, unele din ele sfâșietoare. Să auzi tineri plini de viață, în putere, inteligenți, sănătoși, întregi la minte, cu de toate acasă că „nu are rost să mai trăiesc”, „am o viață de rahat”, „am cei mai nașpa părinți”, „nu are nici un rost viața” și altele de felul acesta ți se rupe sufletul în două. Simți sfâșierea în tine chiar dacă nu sunt copii tăi și când sunt ai tăi te spulberă efectiv o așa afirmație.

CE PUTEM FACE ÎN ASEMENEA SITUAȚIE?

E total eronat să ne așteptăm la o soluție universal valabilă, o soluție eficientă și vindecătoare. Cazurile diferă mult, infecția nu e la fel la toți, copii nu sunt la fel, părinții nu sunt la fel de aceea e imposibil de găsit un leac universal dar unele principii pot fi enunțate, unele idei pot fi scrise, și în unele cazuri se pot înregistra îmbunătățiri. Vă provoc la o discuție pe baza acestei serii de meditări întrucât știu că fiecare are experiența lui și ca părinte dar și copiii și putem găsi idei frumoase care să ne ajute mult. Continuăm…

Foto: flickr.com

Sursa:  https://www.filedinjurnal.ro/

Valoarea unui om depinde de comportamentul si de viata lui

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

guilt-pic

Valoarea unui pom este hotarata nu de nume, ci de roadele lui. Daca roadele sunt fara valoare, numele nu poate scapa un pom de la pieire.

Proorocul Ioan ne-a spus ca situatia noastra fata de Dumnezeu urmeaza sa fie hotarata de caracterul nostru si viata noastra. Marturisirile de credinta ne sunt oare, lipsite de valoare? Daca viata si caracterul nostru nu sunt in armonie cu Legea lui Dumnezeu, noi nu suntem poporul Lui.

Toti cei care devenim supusi ai Imparatiei lui Hristos va trebui sa dam dovada de credinta si pocainta.Trebuie ca in viata noastra sa se vada bunatatea, cinstea si credinciosia. Se va vedea astfel dreptatea, mila si iubirea lui Dumnezeu. Cine nu ia seama la aceste lucruri , va fi ca pleava care se arunca in foc.

Proorocul Ioan boteza cu apa spre pocainta, dar Cel ce a vienit dupa el era mai puternic decat el. ,,El va boteza cu Duhul Sfant si cu foc”. In toti aceia care se supun puterii Sale, Duhul Sfant va mistui pacatul. Dar, daca se agata de pacat, oamenii se indentifica astfel cu el. Atunci slava lui Dumnezeu care nimiceste pacatul, trebuie sa-i nimiceasca si pe ei. Tu, eu ce fel de roade aducem?

Este timpul ca azi sa ne cercetam inimile si gandurile noastre sa ne privim in oglinda sa ne vedem caracterul: este bun? sau rau?

Lui Avraam ingerii trimisi i-au zis:,,CU DUMNEZEU TOTUL ESTE POSIBIL CREDE DOAR”. De ce noi sa nu credem asta si sa ne intoarcem cu adevarat catre drumul care duce la IMPARATIA CERURILOR?

Primul pas este sa-I cerem iertare lui Dumnezeu pt toate pacatele (stiute sau uitate de noi), al doilea pas este ca vointa ta sa fie spre transformarea si schimbarea comportamentului si vietii tale, astfel sa poti fi slujitorul lui Hristos, iar al treilea pas este sa spui si altora tot ce a facut Dumnezeu pentru fiecare OM ca nimeni sa nu piara ci sa aibe viata VESNICA, despre jertfa Lui pentru pacatele noastre ale fiecaruia, ca noi sa fim mantuiti.

CREDE, SCHIMBA-TE, CONSACRA-TE lui DUMNEZEU, FII POPORUL LUI!

Autor: Ada Rosu

Sursa: http://afirmativ.com/

Rugaciune la vreme potrivita

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

RUGACIUNE LA VREME POTRIVITA

“Toate isi au vremea lor si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui”- spune inteleptul  Solomon in cartea Eclesiastului ( cap. 3, 1 ). Apoi, el enumera o lista intreaga de lucrari, activitati si trairi sufletesti ale omului despre care afirma ca exista un timp prielnic pentru orice lucru, cand eficienta poate fi maxima: nastera, moartea, saditul, ziditul si daramatul, plansul si rasul, bocitul si jucatul, cautarea si pierderea, razboiul si pacea…

In final, eclesiastul ne indreapta atentia spre Insusi Dumnezeu, despre care spune ca “orice lucru El il face frumos la vremea lui…”  (Eclesiastul 3, 11 ).

Exista multa incurajare in aceste cuvinte.

Poate ca ai o problema nerezolvata de mult timp. Nu fii descurajat. Dumnezeu o va rezolva “frumos si la vremea lui.”

Poate ca te rogi de multi ani pentru o persoana iubita, ca sa se intoarca la Dumnezeu si sa se bucure de mantuire. Nu obosi in asteptarea ta ! Dumnezeu va salva tot ce se poate salva, asa cum nici nu ne imaginam. Si o va face “frumos si la vremea lui”

Poate ca rabdarea incepe sa te paraseasca in asteptarea unor schimbari pe care le doresti implinite in biserica ta. Nu-ti pierde rabdarea ! Biserica e a lui Christos si El va face totul “frumos si la vremea lui.”

Dar oare in aceasta lista lunga amintita de Solomon poate fi inclusa si rugaciunea ?

Exista o vreme potrivita si pentru rugaciune, sau rugaciunea este la fel de eficienta oricand ne-am ruga ? Conteaza momentul ales pentru comuniunea cu cerul ?

Pentru  a gasi un raspuns biblic la aceste intrebari, ma voi folosi de cateva exemple:

1. Geneza 27, 32-35.38: Esau si binecuvantarea pierduta

“Esau a zis tatalui sau: “N-ai decat aceasta singura binecuvantare, tata ? Binecuvinteaza-ma si pe mine, tata ! Si Esau a ridicat glasul si a plans .” ( vers. 38 )

A fost buna rugaciunea lui Esau ? A cerut el ceva rau tatalui sau ? Binecuvantarea in urma dreptului de intai nascut nu era ceva randuit de Dumnezeu ?

Desigur ! Rugaciunea sa a fost, din punct de vedere al continutului, buna. Ca timp, ea era insa tardiva. Trecuse vremea potrivita pentru ea. Esau ar fi trebuit sa faca aceasta cerere atunci cand, lihnit de foame, a fost dispus sa-si vanda dreptul de intai nascut pentru o farfurie de ciorba. Atunci ar fi trebuit el sa planga si sa se lupte in rugaciune pentru a birui ispita de a desconsidera dreptul de intai nascut. Acum era prea tarziu. Mult prea tarziu…

Daca ne gandim la ceea ce presupunea dreptul de intai nascut, care in mod natural i-ar fi revenit lui Esau, si daca privim peste timp la ceea ce au ajuns urmasii lui Esau ( poporul edomit ), ne putem da seama ce binecuvantari imense a pierdut acest om, impreuna cu urmasii sai, doar pentru ca a pierdut ocazia, pentru ca  a ratat vremea potrivita rugaciunii. Despre Edom, profetii Bibliei au numai cuvinte de judecata:

”Paraiele Edomului se vor preface in smoala si pulberea lui in pucioasa. Da, tara lui va fi ca smoala care arde. Nu se va stinge nici zi, nici noapte si fumul lui se va inalta in veci. Din veac in veac va fi pustiit si nimeni nu va trece prin el in veci de veci.” Isaia 34, 9-10

Edomitii- un popor care a iesit din istorie pe usa din dos… Si aceasta pentru ca stramosul sau- Esau- a pierdut vremea potrivita pentru rugaciune, pentru pocainta si pentru orice valoare spirituala care la-r fi putut imbogati pe el si pe urmasii sai.

2. Matei 27, 3-4: Iuda pierde ultima ocazie de pocainta

“Atunci Iuda, vanzatorul, cand a vazut ca Iisus a fost osandit la moarte, s-a cait, a dus inapoi cei treizeci de arginti, i-a dat preotilor celor mai de seama si batranilor si a zis: “Am pacatuit, caci am vandut sange nevinovat.” “Ce ne pasa noua?” i-au raspuns ei. “Treaba ta.”

A fost buna rugaciunea de marturisire a lui Iuda ?  Nu era el cu inima sfasiata de cele ce facuse cu Mantuitorul lumii ? Desigur ! Ii lipseau insa doua lucruri:

1. Destinatarul cuvintelor sale de pocainta era gresit. Nu preotilor si carturarilor ar fi trebuit el sa le recunoasca grozavia faptei sale, ci el ar fi trebuit sa o faca in primul rand inaintea lui Dumnezeu.

2. Trecuse vremea potrivita pentru pocainta  sa. Stiti care a fost pentru Iuda ultima ocazie de pocainta pe care i-a oferit-o cerul ?

In seara aceea de joi- in noaptea in care Iisus Mantuitorul isi lua ramas bun de la ucenicii Sai in intimitatea camerei de sus- lui Iuda i se oferise ultima ocazie de har. Iisus  a condus in asa fel discutia incat sa-l determine pe ucenicul tradator sa–si recunoasca pacatul teribil. Cu tact si delicatete, Domnul, prin Duhul Sau cel Sfant, a facut ultimul apel la inima lui Iuda. Daca el si-ar fi marturisit pacatul in acea seara, cu cateva ore inainte de rastignire, cu siguranta ca ar fi fost iertat si numele lui Iuda ar fi fost scris pe una din cele douasprezece temelii ale Noului Ierusalim ceresc. Dar nu a fost sa fie asa. Desi a fost la un pas de pocainta si de iertare, Iuda a pierdut ultima ocazie.

“Ucenicii nu stiau nimic despre planurile lui Iuda. Numai Iisus putea sa cunoasca taina lui. Si, cu toate acestea, nu l-a demascat. Iisus il iubea din toata inima. Simtea pentru el aceeasi povara ca pentru Ierusalim, cand a plans pentru cetatea nepocaita. Inima Lui plangea. ”Cum pot sa te parasesc ?”Puterea constrangatoare a acestei iubiri a fost simtita de Iuda. Cand mainile Mantuitorului i-au spalat picioarele murdare si le-au sters cu stergarul, inima lui Iuda s-a cutremurat de dorinta ca atunci si acolo sa-si marturiseasca pacatul. Dar n-a vrut sa se umileasca. Si-a impietrit inima si nu s-a pocait , iar vechile porniri, date pentru o clipa la o parte, au ajuns din nou sa-l stapaneasca pe Iuda… Era stapanit de un demon si s-a hotarat sa desavarseasca lucrarea pe care o acceptase, de a trada pe Domnul sau.” E. G. White, Hristos Lumina Lumii , pag. 601

Pana la momentul in care Iuda a iesit afara din camera de sus, in intunericul de afara, pentru a-si desavarsi lucrarea de tradare, el a mai avut har. Din acel moment insa, vremea potrivita pentru pocaita lui trecuse. Pentru totdeauna…

3. Psalmul 32, 3-6: David- un om pocait la vremea potrivita

“Cata vreme am tacut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Caci zi si noapte mana Ta apasa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usuca pamantul de seceta verii. Atunci ti-am marturisit pacatul meu si nu mi-am ascuns faradelegea. Am zis: “Imi voi marturisi Domnului faradelegile!” Si Tu ai iertat vina pacatului meu. De aceea orice om evlavios sa se roage Tie la vreme potrivita ! Si chiar de s-ar varsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.”

Desi a fost un om cu slabiciuni si pacate, David este apreciat de Scriptura ca fiind un “om dupa inima lui Dumnezeu “ ( Fapte 13,22 ; 1 Samuel 13,14 ). Printre calitatile pe care le avea David se numarau si cele care reies din Psalmul 32- psalmul pocaintei sale. Spre deosebire de Iuda, care greseste destinatarul, David stie catre cine sa indrepte rugaciunea sa de pocainta: “sa se roage Tie…”Si mai este un motiv pentru care acest imparat al lui Israel a devenit un om al lui Dumnezeu: el a stiut sa se roage la vremea potrivita, sa se pocaiasca in timp optim, cand harul era inca deschis pentru el. Aceasta intelepciune de a face ceea ce trebuie facut la vremea potrivita, l-a salvat pe David de la o cadere definitiva si a facut din el un model de urmat in ceea ce priveste legatura sa cu Dumnezeu.

Si, pentru ca sa nu credem ca David era doar un bun sfatuitor pentru altii, el insusi se da drept exemplu:

“De aceea catre Tine imi inalt rugaciunea, Doamne, la vremea potrivita…” ( Psalmul 69, 13 )

Concluzii:

Exista un timp optim pentru orice lucru. Daca se pierde ocazia, fie ca acel lucru nu mai poate fi facut, fie el va fi facut cu lipsuri. Rugaciunea este unul din lucrurile pe care trebuie sa le facem la vremea potrivita, daca dorim ca viata noastra spirituala sa aibe eficienta maxima.

Traim inca in timp de har. Nu stim cand harul lui Dumnezeu se va inchide pentru totdeauna. Daca acum nu este vremea potrivita sa ne rugam mai mult, mai fierbinte si mai insitent, atunci cand va veni acel timp ?

Nu este oare acum vremea potrivita sa ne rugam pentru copiii nostri, pentru sotii sau sotiile noastre, pentru parintii nostri care inca nu au gustat din bunatatea lui Dumnezeu ? Cand Mantuitorul nostru- Marele nostru Preot din Sanctuarul ceresc – va inceta lucrarea Sa de mijlocire pentru pacatosi, rugaciunile , oricat de fierbinti si insistente vor fi, nu–si vor mai gasi destinatia. Va fi prea tarziu… Mult prea tarziu…

Nu este oare acum vremea potrivita sa ne rugam pentru Duhul Sfant, ca El sa ne pregateasca pentru criza finala in care va intra intreaga omenire ?

Nu este oare acum vremea potrivita sa ne rugam pentru ca Evanghelia sa fie dusa la orice suflet, iar noua sa ni se descopere locul nostru in aceasta nobila si sfanta lucrare ?

Daca nu acum, atunci cand va fi vremea potrivita ?

“Cautati pe Domnul cata vreme se poate gasi! Chemati-L cata vreme este aproape. Sa se lase cel rau de calea lui si omul nelegiuit sa se lase de gandurile lui, sa se intoarca la Domnul care va avea mila de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseste iertand. Isaia 55, 6-7

Lori Balogh

Sursa: http://www.loribalogh.ro/

Divinitatea Duhului Sfant

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Duhul Sfânt, EDITORIALE

Divinitatea Duhului Sfant

 

Scripturile Il prezinta pe Duhul Sfant ca fiind Dumnezeu adevarat, una in esenta cu Tatal si Fiul, egal in maretie si putere cu celelalte Persoane divine.

Argumente care demonstreaza divinitatea Duhului Sfant

1) Duhul Sfant are atribute divine, asemenea Tatalui si Fiului:

– Omniprezenta – Psalmul 139, 7: “Unde ma voi duce departe de Duhul Tau si unde voi fugi departe de Fatza Ta ?”

– Atotputernicia – Zaharia 4, 6: “Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tarie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul.”

– Vesnicia – Evrei 9, 14: “Duhul cel vesnic”

– El este viata – Romani 8, 2: “Legea Duhului de viata in Christos Iisus m-a izbavit de legea pacatului si a mortii.”

– El este adevarul – Ioan 14, 17: “Si anume Duhul adevarului pe care lumea nu-l poate primi pentru ca nu-L vede si nu-L cunoaste.”

– 1 Ioan 5, 6 up.: “Duhul este adevarul.”

– El este iubire – Romani 15, 30: “Va indemn dar , fratilor, pentru Domnul nostru Iisus Christos si pentru dragostea Duhului, sa va luptati impreuna cu mine in rugaciunile voastre catre Dumnezeu pentru mine.”

– Sfintenia – Efeseni 4, 30: “Sa nu intristati pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu prin care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii.”

2) Duhul Sfant poarta nume divine:

– Duhul Meu – Geneza 6, 3: “Duhul Meu nu va ramanea pururea in om.”

– Duhul lui Dumnezeu – Geneza 1, 2: “Si Duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor.”

– Duhul Domnului – Isaia 11, 2: “Duhul Domnului se va odihni peste El.”

– Duhul lui Iisus – Faptele apostolilor 16, 7: “Duhul lui Iisus nu le-a dat voie”

3) Biblia prezinta Persoana Duhului Sfant in asociere cu celelalte doua Persoane divine:

– Formula rostita la botez – Matei 28, 19: “…Botezandu-i in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh.”

– Binecuvantarea apostolica – 2 Corinteni 13, 14: “Harul Domnului Iisus Christos si dragostea lui Dumnezeu si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti !”

– Asocierea intre Pesoanele divine facuta de Petru – 1 Petru 1, 2: “Dupa stiinta mai dinainte a lui Dumnezeu Tatal, prin sfintirea lucrata de Duhul, spre ascultarea si stropirea cu sangele lui Iisus Christos.”

– Asocierea intre Persoanele divine facuta de Ioan – 1 Ioan 5, 7: ( “Caci trei sunt care marturisesc in cer: Tatal, Cuvantul si Duhul Sfant; si Acestia trei una sunt.” ) Parantezele indica nesiguranta cu privire la autenticitatea afirmatiei. Diferitele traduceri ale Bibliei, fie folosesc parantezele in cazul acestui verset, fie nu le folosesc.

4) Marturia lui Iisus Christos – In fagaduinta trimiterii Mangaietorului, Domnul Christos vorbeste despre un “alt Mangaietor”, punand astfel Duhul Sfant pe aceeasi treapta cu Tatal si Fiul – Ioan cap. 14-16.

5) Biblia vorbeste despre Duhul Sfant ca despre o Persoana divina – 1 Corinteni 3, 16.17: “Nu stiti ca voi sunteti templul lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi ?”

– Faptele apostolilor 5, 3.4: “Pentru ce ti-a umplut Satana inima ca sa minti pe Duhul Sfant ? N-ai mintit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”

6) Duhul Sfant participa activ la lucrarile lui Dumnezeu:

– Creatiunea – Geneza 1, 2: “Pamantul era pustiu si gol; peste fatza adancului de ape era intuneric si Duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor.”

– Nasterea din nou – Tit 3, 5: “El ne-a mantuit nu pentru faptele facute de noi in neprihanire, ci pentru indurarea Lui, prin spalarea nasterii din nou si prin innoirea facuta de Duhul Sfant.”

– Invierea – Romani 8, 11: “Si daca Duhul Celui ce a inviat pe Iisus dintre cei morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Christos Iisus din morti va invia si trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Sau, care lucuieste in voi.”

Concluzii: Facand parte din Trinitate, avand aceleasi atribute divine ca si Tatal si Fiul si participand la aceleasi lucrari cu celelalte doua Persoane divine, Duhul Sfant este obiectul adorarii si inchinarii oricarei creaturi. Ca fapturi iesite din mainile lui Dumnezeu, nu avem dreptul sa privam o Persoana divina de inchinarea care I se cuvine, fara ca sa pierdem din aceasta atitudine.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Tri(u)nitatea Divina și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.
Sursa: http://www.loribalogh.ro/

Mereu pe lângă subiect

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Nu rar mi se întâmplă să constat cum lucrează matricea interpretării legaliste a Bibliei. Una din demonstrațiile „de forță” a legalismului se vede în unele biserici după sau în timpul predicii. Poate vi s-a întâmplat și vouă asta și probabil nu vă este necunoscută situația pe care o descriu mai jos.

Mă aflam la invitația unor cunoscuți într-o biserică din zona Ardealului unde am susținut un mesaj despre creștere spirituală prin care încercam să scot în evidență cât de benefică este maturizarea spirituală în comparație cu infantilismul spiritual. În timpul mesajului analizam chipurile celor din sală și mi se păreau unele din ele din piatră efectiv, acele chipuri „poker face” care cu greu ar putea trăda vreun sentiment, gând sau emoție. La final în discuția de după încheiere în cadrul unei părtășii întrebările venite spre mine au fost: „Frate, câți copii ai?” „Frate, ce crezi despre siguranța mântuirii?” „Ești arminian sau clavinist?” și ultima pe care mi-o amintesc „Crezi că va intra vreun homosexual în cer?”

Am fost atât de dezarmat încât am dat niște răspunsuri evazive și m-am retras din conversații prelungind jenant de mult conversația cu un grup de adolescenți din încăpere. Am fost dezarmat pentru că ne facem așa de repede timp de ciorovăieli doctrinare care nu ajută la nimic și așa de puțin timp pentru discuții constructive și benefice omului spiritual. Preferăm să îi dăm steroizi și să îl umflăm iresponsabil de tare pe omul spiritual în loc de creștere sănătoasă din cuvânt.

Într-o abordare directă a cărturarilor și a fariseilor Mântuitorul le atrage atenția că asupra ciorovăielilor doctrinare spunându-le: „Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţînţarul şi înghiţiţi cămila!” El se referea exact la același lucru și anume la importanța pe care aceștia o dădeau unor aspecte neconstructive ci doar legaliste. De multe ori acolo ne aflăm și noi, ne concentrăm pe lege lepădând harul. Ne concentrăm pe lege ignorând Cuvântul care dă viață, uităm că legea aduce condamnare și insistăm să ne concentrăm pe săbii și bătălii în locul abordării serioase a Cuvântului Vieții.

Nu am pretenția că abordez în mesaje cele mai senzaționale subiecte. Nu am pretenția ca audiența să izbucnească în „amin-uri” vocale și aprecieri. Am doar dorința dacă se poate să fim totuși în acord cu îndemnurile primite. Am dorința (poate nelegitimă) ca să mai ieșim din forme și să ne expunem Cuvântului, să ne facem vulnerabili Duhului Sfânt care ne poate transforma și crește. Părerile mele despre subiectele pe care sunt abordat cel mai des sunt de găsit pe acest blog, nu le ascund sau evit dar nici nu doresc să discut la nesfârșit pe aceste teme. Aceste discuții nu fac bine nimănui exceptând firea unor oameni care ar vrea în „neprihănirea lor” să ucidă măcar din vorbe pe toți cei ce nu se încadrează în tiparele lor de gândire.

Dacă am înțelege câtă bunătate, dragoste, prospețime, energie, curăție, acceptare și bucurie găsim în Cuvântul Vieții… Dacă am vrea să descoperim pe Isus în toată frumusețea lui. Dacă am dori să ne adăpăm din Izvorul Vieții pentru a ne potoli setea și a en spăla de pornirile aspre, rigide, tăioase ale firii religioase. Dacă am vrea să iubim ca El, să acceptăm ca El, să aducem speranță ca El. Toate le avem acolo dar noi preferăm să ne ciorovăim. Nu e păcat?

Nu e păcat să tai când poți uni? Nu e păcat să fii aspru când poți fi blând? Nu e păcat să judeci când poți ierta? Nu e păcat să închizi când poți elibera? Nu e păcat să scrâșnești din dinți când poți zâmbi? Nu e păcat să condamni când poți aduce vestea bună? Nu e păcat să respingi când poți primi?

O dacă am vrea să ne lăsăm pătrunși de „adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu!” astfel încât în urma noastră să răsară, să înflorească, să curgă râuri, să izbucnească viață…

Sursa: https://www.filedinjurnal.ro