V-aţi întrebat vreodată cum ar fi arătat omenirea fără biserică? Fără lăcaşul unde se coboară Dumnezeu printre noi? Unde s-ar mai propovădui dragostea, iertarea, dărnicia, bunătatea, smerenia, cinstea, speranţa…? De fapt, biserica e singura speranţă a lumii. Fără ea lumea ar rămâne pierdută.
Biserica poate fi speranţa cartierului, oraşului, satului, a regiunii sau chiar a naţiunii, numai în măsura în care slava Lui Dumnezeu se revarsă peste credincioşi, încălzindu-le inimile (şi nu mintea!), şlefuindu-le sufletele, modelându-le caracterul, ridicându-i când sunt căzuţi, acoperindu-i când sunt goi, vorbindu-le când tac, îndrumându-i când greşesc ori înflăcărându-i pentru lucrarea Celui ce-a părăsit cerul să se jertfească pentru omenire. Însă o biserică, unde slava Lui Dumnezeu stă ascunsă sub obrocul neputinţei, poate deveni rece, atmosfera ei de doftană nemaiatrăgând pe nimeni, tocmai de teama de a nu-i răci.
Inimile multora dintre noi se frâng mute când vedem atâta neputinţă, nepăsare sau automulţumire, când întâlnim sfinţi de gheaţă pregătiţi în frigidere spirituale, a căror prezenţă în viaţa bisericii este echivalentă cu activitatea stalactitelor sau stalagmitelor ce asistă nepăsătoare la scurgerea timpului. Nu-şi mai revarsă Dumnezeul neschimbării burduful binecuvântărilor (Plângerile 3:22), nu mai coboară limbi de foc peste creştini (Faptele Apostolilor 2:3), nu mai taie ca o sabie Cuvântul Scripturii? (Apocalipsa 2: 16). Atunci de unde atâta răcoare?
Biserica este locul unde săracul primeşte castronul cu mâncare, călătorul o pernă moale, suferinzilor li se şterg lacrimile cu colţul basmalei, învinşilor li se oferă consolare, prigoniţilor un crâmpei de cer… Dar pentru a trăi toate acestea ea trebuie să deschidă uşa credinţei (Ioan 11:40). În spatele căreia, uneori, Mântuitorul rămâne afară (Apocalipsa3:20). Astfel, zgârcită în descoperire,corabia omenirii pluteşte sub deriva vânturilor reci. De aceea, astăzi este
imperios necesar ca biserica să rămână ancorată în Isus Hristos. Degeaba visăm că într-o zi oamenii se vor întoarce în masă la Dumnezeu, dacă nu credem că Dumnezeu o poate face. El nu onerează lacrimile, nici rugăciunile kilometrice, nu caută predicatori mai buni, evanghelişti mai învăţaţi, cântăreţi mai competenţi sau clădiri mai impozante. Dumnezeu caută sfinţi. „Topiţi sfinţii !” a strigat Oliver Cromwell când Anglia rămăsese fără rezerve monetare. Topiţi sfinţii îngheţaţi din biserici şi lacrimile lor vor adăpa pământul sterp din cauza secetei!„Puneţi-mă la încercare, şi ve-ţi vedea… belşug de binecuvântare”(Maleahi 3:10), ne provoacă din înaltul cerurilor Dumnezeu, care caută pe cineva să mai „parieze” pe Numele Său.
Strecuraţi prin iarmarocul itinerant al democraţiei, unii predicatori se-ntreabă dacă o ceată de sfinţi poate dansa în vârful unui ac, studenţii întocmesc studii despre sexul îngerilor, obligativitatea baticului sau compoziţia pâinii folosită la Cină, teologii se chinuie să traducă perfect Biblia din limba greacă, pentru că societatea modernă „crede numai dacă vede”, se clădesc biserici uriaşe care rămân cu canapelele tapisate goale, se tipăreşte literatură care zace necitită (ori nedistribuită!), se investesc milioane în „scule” pentru cor (instrumentele rămânând în biserici iar tineri plecând afară)… Şi, din toate acestea societatea are câştig zero. Iar biserica?… Nu dorim să rămânem mulţumiţi cu iluminările personale! Nu dorim să rămânem nişte uriaşi fricoşi, care ne lăsăm presaţi de tiparele lumii! Biserica trebuie să salveze societatea din caverna lumii unde stă legată cu funii de patimi şi păcate! Cine altcineva poate? Guvernul? Parlamentul Europei? Companiile de asigurări? Fundaţiile? Spitalele? Farmaciile? Cui îi pasă de sufletele lor?
În generaţiile anterioare biserica a servit adesea drept conştiinţă a societăţii şi a jucat un rol important în viaţa socială a membrilor ei. Astăzi acest rol s-a schimbat considerabil. Biserica parcă e mai plictisită, apatică ori comodă (nu se mai implică, nu mai are timp). Ea nu este numai consumatoare de programe, de spectacole ori show-uri, ci trebuie să trăiască explozii de fericire. Din nefericire însă, uneori atmosfera începe să ucidă! Lipsa de evlavie aduce în biserică lumea, dar nu şi pe Hristos. Odată intraţi, „pestriţii” aduc valuri de răceală. Diavolul are o doftană rece de oferit acestei lumi… Paradoxal, Dumnezeu doreşte biserici fierbinţi. În ele El vrea să topească inimile de gheaţă, pentru că aici e un cămin unde doreşte să-Şi descopere faţa (Psalm 4:6). Pentru aceasta Biserica trebuie să înţeleagă slujirea. Atenţie însă, bisericile formează slujitori mai mult decât slujitorii formează biserici!
Chiar dacă statisticile confirmă, refuzăm să credem că bisericile nu cresc. Pentru că Dumnezeu le hrăneşte neîncetat. El le doreşte mature. Le dă rod la timpul potrivit(Psalmul 1: 3). Mai mult, refuzăm să acceptăm că este posibil ca o biserică ce I se supune necondiţionat Lui, să treacă prin perioade de regres! Să doarmă în timp ce incendiul lumii îi mistuie pereţii! În mod cert aşa ceva nu se poate! Dumnezeu care a hotărât să se nască biserica la Cincizecime şi a revărsat Duhul Său peste ea, a călăuzit-o 2000 de ani ajutând-o să treacă prin întuneric. Nu a abandonat-o niciodată fiindu-i alături în prigoane, suferinţe, batjocuri, închisori, în muncă, în necredinţă (!?), apărând-o de săgeţile vitriolante ale diavolului şi duhurilor răutăţii (Efeseni 6:12). El nu permite ca astăzi, când noi am rămas ambasadorii Săi să suferim eşecuri. Nu vrea să-naintăm târâş prin pustia lumii, căci ne-a născut învingători!
Bine, bine, veţi zice, dar ce soluţii viabile care pot da rapid rezultate se pot adopta? Multe. Vom menţiona doar 10 chei. Uşor de ţinut minte. Numai atâtea pentru că doar 10 degete avem la mână. 1 – să citim Biblia!; 2 – să predicăm o Evanghelie curată!; 3 – să nu facem niciodată compromisuri; 4 – să renunţăm la egoism; 5 – să respectăm şi să promovăm valorile; 6 – tot ce facem să fie ca pentru Domnul; 7 – să construim o comunitate devotată slujirii: 8 – să promovăm un belşug de dărnicie; 9 – să rezolvăm amiabil conflictele; 10 (dar nu în ultimul rând) – să lucrăm împreună cu Mântuitorul Hristos. Vrem ca biserica noastră să fie „Just Jesus” nu „Just …us”!
Timpurile grele parcă, au sleit Mireasa Domnului de puteri, lăsând-o moţăind pe treptele cerului. Vine Mirele!!! Este timpul trezirii! Dumnezeu cercetează Biserica, cercetează România, cercetează sufletul meu şi-al dvs. Starea bisericilor reci poate fi schimbată. În istoria sa, biserica a mai avut urcuşuri ori coborâşuri. E timpul ridicării. Să smulgem uşa necredinţei din balamale şi s-o aruncăm în iadul de foc şi pucioasă, pentru ca gloria Lui Hristos să ne umple inimile aşa cum e fundul oceanului plin de ape. Haideţi să cerem lucruri mari de la Dumnezeu. El poate să mute munţii! O credinţă mică te poate duce în cer, dar o credinţă mare aduce cerul la tine (R. Wurmbrand). „Nu ţi-am spus că dacă vei crede vei vedea slava Lui Dumnezeu?”(Ioan 11:40)
Nu am pretenţia să fi realizat o superioară şi vindecătoare analiză a “moravurilor” bisericii. De altfel sunt aproape sigur că anumite persoane se vor simţi lezate în amorul propiu, dar le anunţ că sunt solidar şi sângerez împreună cu ele. Probabil nu sunt un bun chirurg, nu am utilizat doar bisturiul dragostei, dar operaţia nu mai suferă amânare! „Scopul bisericii este de a câştiga lumea pentru Cristos”. Nu invers. Trăim în lume dar nu ca lumea! (Romani 12:2). Nu uita; biserica sunt eu. Şi… dumneata!
* Doftana – fostă închisoare în localitatea prahoveană Telega. Renumită în era comunistă pentru că aici a fost încarcerat Ceauşescu.
1 Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele! 2 Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi. 3 Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, 4 nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut. 5 El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii, 6 ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte şi care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; 7 pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui. 8 Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
Primul strat – Reguli
Deasupra apei se vad regulile de viata si obiceiurile de viata. Deasupra apei. Pana aicea, daca ne intalnim asa, eu nu pot sa-mi dau seama care sunt valorile dvs., principiile dvs., care sunt prioritatile dvs. Dar daca intram unii in casele noastre si de ex. ma invitati sa stau pentru 3 zile in casele dvs., imediat o sa-mi dau seama de regulile casei. Ba, dvs. chiar o sa mi le spuneti. O sa ziceti: “Frate, bine ati venit in casa noastra. Uite, cam astea-s regulile casei.” Eu asa fac cu cei care vin in casa noastra. Le spun: “Uite, bine ai venit in casa noastra, cam astea sunt regulile casei. Noi cam asa procedam. Cand vine seara, pe la ora 8:20, indiferent ce program aveti dvs., noi ne adunam aicea si citim Scripturile. Facem lucrul acesta de familie. Cand ne trezim dimineata, cam astea sunt regulile de familie: micul dejun este aicea.” Reguli. Clare. Avem nevoie de structuri, dragii mei. Tentatia generatiei noastre este sa avem un program fluid, in fiecare zi altceva, ce ne trece prin cap. Haotic. Ne vine o idee: “Hai sa plecam la tara.” Hai sa plecam la casa de vacanta. Sa facem altceva. Traim in virtutea impulsului, a pulsiunilor de moment. Daca ai o structura care nu se vede, de principii clare, de valori bine fixate, de prioritati bine randuite, vor rezulta reguli de viata care sa structureze familia si sa-ti tina familia laolalta.
Avem 6 copii- 3 pe pamant si 3 in ceruri. Fetita noastra nu mai este fetita, dar din reflex, scap, ii tot spun fetita. Are 22 de ani, se pregateste pentru casatorie. A terminat in anul acesta facultatea si in urma cu vreo 3 luni de zile am trait acel sentiment de spaima si in acelasi timp un sentiment dulce, ca am dus-o la prima ei slujba. Slujba temporara, deocamdata, dar prima ei slujba. Si am simtit cumva ca o povara care apasa mai usor, ca am terminat cu unu, dar in acelasi timp mai greu, ca trebuie sa o purtam in continuare in rugaciune, pentru familia ei pe care o va forma, probabil in urmatorii ani. Al doilea copil care ne este in viata, Naum, are o perioada dificila si v-as ruga si v-as lasa aceasta povara: purtati-ne in rugaciune pentru el. Familia Cosman au trecut pe aici. Mi-au fost o reala incurajare si in perioada aceasta ne-au sfatuit, ne-au incurajat si multumim Domnului ca sunt altii care au trecut pe acest drum inaintea noastra. Ne rugam pentru Naum si multumim Domnului pentru el. Si mai avem acuma inca un copilas care este pe drum. In urmatoarele 2 1/2 luni trebuie sa se nasca. E situatie foarte interesanta. Lucrul pe care l-am observat la Naum, fiul nostru, este ca lucrurile pe care le-a vazut in casa noastra s-au construit, desi ne-a spus: “Nu vreau sa va urmez caile voastre. Nu cred ceea ce credeti voi.” Structura aceasta de principii, de reguli, de valori, au ramas. Dragii mei, un lucru l-am invatat in perioada aceasta: noi nu ne putem mantui copiii. Dumnezeu ii poate mantui. Noi ne educam copiii. Dar Dumnezeu este responsabil cu mantuirea copiilor.
Daca n-am fi trecut prin aceasta experienta cu fiul nostru, probabil, in seara aceasta as fi venit cu multa mandrie inaintea dvs. si sa va spun ca exista retete, exista formule: faceti pasii 1, 2, 3, 4 si ca la carnat, bagi pe o parte si ce iese pe cealalta parte e mai bun, ca in mainile noastre stau procedurile. Nimic mai fals decat asta! Sunt lucruri pentru care nu-mi pare rau ca le-am pus ca reguli in casa. Sunt lucruri pentru care nu-mi pare rau ca le-am transmis mai departe copiilor nostri. Sunt lucruri pentru care-mi pare rau, am gresit. Dar sunt aceste lucruri care sunt reguli in casa si obiceiuri in casa, pe care as vrea sa vi le impartasesc in ultima parte si sa vi le las sa le incercati. Faceti ce tine de dvs. si restul este harul si mila Domnului. L-am vazut pe fiul nostru si i-am spus: “Te admir pentru onestitate.” Pot sa las banii, toti, portofelul pe masa. Nu se atinge. Cand discutam, imi spune: “Nu vreau sa mint. Vreau sa spun adevarul. Si chiar daca nu credem la fel, vreau sa raman in adevar.” In perioada aceasta, cat sunem in acest pasaj al unei vai intunecoase, ma bucur ca Domnul il tine si nu va pot da multe detalii. Am simtit puterea postului, a rugaciunii si Domnul il tine departe de rele pe care noi ni le putem imagina, dar nu dorim sa i se intample. Rugati-va pentru copiii dvs. rugati-va si pentru copilul nostru. Rugati-va pentru toti copiii care sunt departe de biserica. Rugaciunile vor primi raspuns, intr-un fel sau altul. Am incredere in Domnul, in acest lucru.
Al doilea strat – Obiceiuri
Urmatorul strat dupa reguli sunt obiceiuri. Obiceiurile sunt acele lucruri care se repeta in fiecare zi si dau stabilitate, iterativitate vietii noastre si repetanduse dau echilibru familiei. O sa va dau in final 4 obiceiuri pe care noi le avem in casa. Dar inainte de asta, haideti sa ne uitam in Scripturi, sa vedem ce-am citit, inainte de-a ajunge la cele 4 obiceiuri:
Psalmi 78:1 – Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele! Primul lucru pe care il observam in Psalmul 78 este ca acest cadru de invatatura pe care-l pomeneste Asaf este unul comunitar in poporul Domnului. “Asculta, poporul meu, niste invataturi.” Sunt niste principii care sunt enuntate aici. Luati aminte la cuvintele gurii mele. Imi deschid gura si vorbesc in exemple, in pilde. Vestesc intelepciunea vremurilor stravechi. Avem de-a face cu o traditie. Stiu ca acest termen ‘traditie’ este un termen care ne face sa tresarim imediat, ca neoprotestanti. Dragii mei, traditie este si sa-l invatam pe copil sa manance cu lingura si cu furculita. Este o traditie, ca ar putea sa manance cu mana. In momentul cand il invatam sa-si taie unghiile, sa se spele pe dinti, sa foloseasca speed-stickul (deodorant), sa-si faca patul, sa se trezeasca si dupa aceea sa faca singuri lucrurile pentru scoala sunt lucruri pe care le transmitem, sa faca lucrurile in randuiala.
“Vestesc intelepciunea vremurilor stravechi”. Luam ceva de la generatiile anterioare si purtam din generatie in generatie. Este aici o invatatura transgenerationala. Ce-am auzit, ce stim, nu zvonistica despre miturile generatiilor anterioare. Ce stim. Si aicea, cuvantul se refera la lucruri care sunt conceptualizabile. Nu spunem povesti, nu spunem mituri, nu spunem basme. Noi nu avem in Scriptura o traditie care trebuie transmisa din generatie in generatie formata din basme si povesti, ca si in cultura Toaregi. In cultura Toaregilor, spre ex. toate invataturile trebuie insotite de catre o naratiune. Scripturile care ni le da Domnul, legile si poruncile Domnului sunt conceptualizate. Sunt lucruri care incep cu ‘da’ si ‘nu’. Daca va uitati la toate cele 10 porunci, sunt lucruri care sunt afirmate clar: Sa nu faci cutare lucru, sa nu faci cutare lucru, sa nu faci cutare lucru, sa faci cutare lucru, ce am auzit, ce stim, ce ne-au povestit parintii nostri din istorie, lucrurile adevarate. Si acuma, as vrea sa fiti atenti la cate generatii sunt aici. “Nu vom ascunde de copiii lor, ci vom povesti neamului de oameni care va veni…” si acuma va rog sa vedeti care este continutul lucrului pe care trebuie sa-l vestim.
Ce sa le spunem copiilor nostri? Despre ce sa le vorbim? Care sa fie curiculum? Despre ce anume ar trebui sa le istorisim? Iata despre ce? Nu vom ascunde copiilor nostri, ci le vom vesti neamului de oameni care va veni:
1. Cantatile copiilor laudele Domnului
– Discutam saptamanile trecute despre copiii nostri si am intrebat-o pe sotia mea: “Uite, acuma ne da Dumnezeu inca un copil. Ne mai pune inca odata la test. Ne mai da o sansa. Ce-ti pare cel mai mult rau, ca n-am facut pentru copiii nostri?” Raspunsul ei m-a surprins, m-a socat si m-a facut sa imi curga lacrimi pe obraji. “Stii ce-mi pare rau? Imi pare rau ca n-am cantat mai mult cu ei. Tu ai atata talent la cantat, avem atatea carti de cantari. In casa avem 32 de instrumente de toate tipurile.” Am o intreaga colectie. “Imi pare rau ca n-am cantat mai mult.” Ce ispita celui rau a fost in viata noastra, ca avand atata de multa muzica in casa, intr-o familie de muzicieni n-am cantat mai mult? Stiti de ce? N-AM AVUT TIMP. Nu exista regret mai mare, cand iti vezi copiii zburand din cuib si o marturisesc toti care au peri albi aicea. Spuneti-mi care-i cel mai mare regret care-l aveti fata de copii? Stiti care? Va spun eu, va citesc pe fete. N-am avut timp mai mult cu ei, sa petrecem mai mult timp cu ei.
Vad mamele care-si conduc fetele si le pun parul pe moate la nunta si le trimit pe alee, sa mearga alaturi de tatii lor. “De ce plangi sora?” “Pleaca fata din casa mea.” “De ce plangi?” “Nu te bucuri ca se marita? Uite, altele si-ar dori sa se marite. Se marita. Bravo ei, se marita bine.” “Mi-ar fi placut sa mai stea un pic cu mine acasa. Sa mai petrecem timp ca mama si fiica.” “De ce plangi frate, ti-a plecat copilul la facultate.” “Am vrut sa mai pescuim impreuna. Sa-l invat eu sa mearga pe bicicleta impreuna. Sa-l tin eu de mana, sa-l imping. L-au impins bunicii, l-au impins unchii si matusile, ca noi am fost ocupati cu altceva. Le-am facut avere. Le-am facut betoane.” Si copiii o sa se uite in ochii nostri si o sa zica: “N-am nevoie de betoanele tale cu prost gust, ca nici nu mai imi plac. Imi fac eu betoanele mele. Am avut nevoie de tine. N-ai avut timp.” Stiti ce facem acuma cu acest copil care ne vine? Ii cantam din burta mamei. De la a 25-a saptamana deja aude copilul. Si cand ii cantam, incepe sa se foiasca. Cantatile copiilor laudele Domnului.
2. Vestiti puterea Domnului
Intotdeauna exista porunca: povesteste copiilor cum te-a scos, cum ai fost un Arameu pribeag. Si cum te-a scos Dumnezeu prin puterea Lui, cum te-a trecut prin marea despicata, cum ti-a dat mana. Povesteste neamului de oameni care va veni toata puterea Domnului, toate minunile pe care ti le-a dat. Povestiti-le copiilor cat de minunat este Domnul. Unul dintre lucrurile pe care le povestesc intotdeauna, peste tot pe unde merg si am timp si le-am povestit-o copiilor nostri de nenumarate ori este ca una dintre principiile pe care le-am avut, dupa cum va amintiti, este: niciodata sa nu depindem decat de resursele Domnului. Ca atare, in momentul in care eu vad banca- nu va condamn pe cei care ati imprumutat din banca- dar eu cand vad banca, trec pe partea cealalta, intotdeauna. Cand e vorba de imprumut, mama, vaduva la 27 de ani, care ar fi avut toate motivele sa se imprumute ca intotdeauna ramanea fara bani la sfarsit, avea acest principiu: niciodata sa nu va imprumutati, asta nu-i un lucru, intotdeauna intinde-te cat ti-e plapuma. Si am invatat asta de la mama, nu ma imprumut. Cand ne-am pus noi principiile si regulile si obiceiurile din casa, cu sotia, am zis: “Uite, draga mea, nu trebuie sa ne imprumutam. De acord? Deci, gata. Nu ne imprumutam.”
La un moment dat, student fiind, ea insarcinata, n-am mai avut nimic de mancare. O poveste lunga, mi s-au furat toti banii… La un moment dat, am luat salariu, munceam la un liceu. Un hot ne-a taiat geanta, ne-a luat de acolo salariile pe trei luni, 6.000 de lei pe vremea aia. Am ramas fara niciun ban. Prima zi ne-am descurcat. A doua zi, cu cea mai fost prin frigider, a treia zi, nimic. A patra zi, postim. Eu am vazut-o, cu o saptamana inainte lesinase din cauza anemiei, sotia mea este anemica din cauza unei boli genetice. Si am zis: “Fata, gata. Asculta-ma. Dumnezeu ne-a dat principii, dar ne-a dat si ratiune. Eu sunt capul familiei, trebuie sa ne imprumutam.” “Nu.” “Sotie, eu sunt capul familiei.” “Marius, ai zis ca nu ne imprumutam. Nu ne imprumutam.” Se face ora 22:00. Zic: “Gata. Uite, noi ne-am rugat: painea noastra cea de toate zilele, da-ne noua astazi. Dupa ceasul politetei din Romania, eu nu mai pot deranja pe nimeni la orele 22:30, ca sa ma duc si sa cer imprumut, 22:30 este ultimul termen in care mi-as putea deranja cei mai buni prieteni, sa le cer vreun 10 lei imprumut, sa cumparam o paine.” Ajungem la 22:29 si ea spune: “Nu.” Eu, frustrat, stau: “No, acuma sa vedem ce facem. Tu infometata, eu infometat, in hipoglicemie amandoi.” Auzim o bataie in usa. Deschid usa si cand vad in fata usii, sora care ne era gazda. Stateam in gazda la ea. In topul zgarcitilor, pentru mine, este asa: Hagi Tudose si apoi urmatorul loc, aceasta sora. Cand ii dadeam chiria, intotdeauna ne cerea la centima. Deci, schimbat din marci in lei, la centima. Nici mai mult, nici mai putin.
Cand o vad s-a nascut in mine gandurile acestea: Asta vine sa-mi ceara chiria. Acum. La 22:30. O vad si pe ea incruntata si suparata. Se uita la mine. Eu: “Pace.” “Pace. Imi pare rau ca va deranjez asa tarziu, nici eu n-am vrut sa va deranjez asa tarziu, dar o sora de la biserica noastra m-a trimis.” Si de langa usa, dinspre lift, era liftul, intuneric pe scara si usa noastra. Trage doua plase cu greu. Si se vede ca era frustrata, ca ea le-a carat pana acolo. Ni le-a pus, cu tot ce doriti dvs. in vremea aia: salam de Sibiu, baghet din aceea Dambovita, zahar, ulei, conserve, tot ce doriti. De putine ori am imbratisat o femeie, dar am sarit si am imbratisat-o amandoi pe sora respectiva si i-am explicat istoria din spate si cum a folosit-o Dumnezeu si cum a lucrat Dumnezeu. Din ziua aceea, dupa ce am fost umilit in fata nevestei, prin extraordinarului simt de umor pe care-L are Dumnezeu n-am mai vrut sa depindem de alte resurse decat de resursele lui Dumnezeu. Povestiti-i copilului puterile Domnului. Este parte din puterile Lui. Ca el ofera resursele- Al Domnului este pamantul cu tot ce este pe El. Si noi suntem turma pasiunii Lui. Si in momentul cand Domnul umple pasiunea, o umple si stie El de ce o goleste cand o goleste. Si suntem turma pasiunii Lui. “Povestiti neamului de oameni care va veni puterea Lui, minunile pe care le-a facut. El a pus o marturie in Iacov.” Dragii mei, dar istoriile de genul acesta, fara lege si fara Cuvant, te ingrasa emotional, dar te usuca intelectual. De aceea, intotdeauna trebuie sa cuplam, dar intotdeauna trebuie sa cuplam in educatia copiilor nostri valoarea Cuvantului lui Dumnezeu. Cuvantul lui Dumnezeu, studiul Scripturilor si o sa revin imediat, pe final, la acest lucru.
3. Transmite-ti Cuvantul lui Dumnezeu mai departe
‘5 El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii, 6 ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte şi care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;’ Patru generatii, cel putin, aveti enumerate aici: parintii nostri sa ne invete pe noi, noi sa-i invatam pe copii si copiii nostri sa-si invete copiii, ca cand se vor face mari si ei, a cincea generatie sa poata povesti. Ceea ce vedeti in Psalmul 78 a lui Asaf este aceasta transmisie a invataturii, a bunei traditii, a Cuvantului lui Dumnezeu, laudele Domnului, puterea Domnului, minunile Domnului, dar toate imbracate in acest ambalaj extraordinar – Cuvantul lui Dumnezeu conceptualizat, transmis mai departe. ‘e copiii care se vor naşte şi care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;’ Observati cate generatii sunt insiruite aici? Din generatie in generatie, esenta, sangele care trece dintr-o generatie intr-o generatie, ADN-ul nostru spiritual, ADN-ul nostru intelectual, principiile, valorile, toate se aduna in jurul acestui lucru, Cuvantul lui Dumnezeu care trebuie transmis mai departe.
Si urmeaza motivatia in vers. 7 – 7 pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui. Finalmente, ceea ce trebuie sa facem, ca vom reusi sau nu sa-i vedem pe copiii nostri e treaba lui Dumnezeu, sa-i vedem pe copiii nostri urmandu-ne pe carari, pentru ca isi aleg sa-si puna increderea in Dumnezeu. Sa nu uite lucrarile lui Dumnezeu si sa pazeasca poruncile Lui. Sa-si puna increderea in Dumnezeu- o relatie personala cu Domnul, sa nu uite lucrarile lui Dumnezeu, o traditie personala cu Domnul si sa pazeasca poruncile Lui- o cunoastere profunda a poruncilor, a conceptelor, modelelor de lucru a lui Dumnezeu. Si vers. 8, o avertizare cumplita- 8 Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu! Ce cumplit. Ce cumplit avertizment.
4 Stalpi de Rezistenta
V-am spus despre aisbergul nostru, acestea au fost temeliile pe care ne-am fundat casnicia. Acuma, dati-mi voie sa va impartasesc foarte pe scurt, in ultimele minute 4 stalpi de rezistenta pe care i-am pus in casa si nu-mi pare rau ca i-am pus.
1. Iosua 1:8 – Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune. In urma cu 13 ani, in biserica din Alesd, am pornit un program de citire a Scripturii. Il am tot timpul in Biblie si este un program simplu. Dimineata se citeste din Vechiul Testament, seara din Noul Testament. Dimineata e timpul privat a fiecaruia din familie, seara este timpul comunitar. Cititi Biblia cu voce tare. De ce cu voce tare? Pentru ca atunci cand ajungem la pasaje cunoscute, cum ar fi Psalmul 23: “O, pe asta-l stiu. Ma grabesc, Trebuie sa schimb uleiul la masina.” Cand ajungem la Cronici: “Pfff…” Avem familia Achim, cu 8 copii, in biserica noastra. Iulia, cea mai mica, in urma cu cativa ani, abia invatase sa vorbeasca, se plictisea la cititul Bibliei si intreba: “Tati, dar de ce trebuie sa pronunti tu toate numele astea care sunt asa de greu de pronuntat?” Duhul lui Dumnezeu i-a dat pe moment raspunsul, tatalui. Zice: “Draga Iulia, uite, noi cand vom fii in ceruri, este o cantare despre ceruri, care spune ‘Cand se vor citi numele, acolo-i fii. Acolo, Domnul are niste carti cu nume, asa ne spune Scriptura in Apocalipsa si va trebui sa citeasca numele. Imagineaza-ti ca trebuie sa citeasca numele chinezilor si numele japonezilor si numele altor natii. Trebuie sa avem rabdare. Noi, de fapt, cand citim Cronici, ne cultivam rabdarea pentru cer. Copilul a inteles si a stat cuminte, ca daca acolo vor fii atatea miliarde, trebuie sa aiba rabdare, ca trebuie sa ajunga in cer.
Dragii mei, este important sa citim Biblia cu voce tare pentru ca asta ne ajuta sa evitam, sa trecem cu usurinta peste Scripturi. In cei 13 ani de lectura a Scripturilor, am descoperit ca de fiecare data cand citesti cu voce tare Scripturile, parca o alta fateta a diamantului care este Scriptura ti se reveleaza. Este asa de frumos, cand erau copiii mici, le citeam noi si ei ascultau. Si dupa ce au invatat sa citeasca, au inceput sa ne citeasca ei noua. Timp de 11 ani ne-au citit ei Scriptura. Acum, cand fiul nostru nu mai vine cu noi sa citeasca Scriptura, cand fiica noastra se pregateste sa citeasca Scriptura copiilor ei, stim ca vom tanji dupa cea mai frumoasa melodie pe care am ascultat-o si nu-i sunte mai dulce decat sa-ti asculti copiii citindu-ti Scriptura. Puneti-i sa citeasca Scriptura. Poate ca regret faptul ca in unii ani, mergand dupa alte programe, am tinut sa ne facem portia, sa citim seara si din Vechiul Testament si din Noul Testament si n-am facut timp sa discutam. Cand copiii ne puneau intrebari, ii fugaream: “Stai, stai, stai sa citim. Bifam portia.” Asta regret. Ce nu regret este ca am citit Scriptura impreuna cu ei. Stiti care este nadejdea mea, acuma, pentru fiul nostru? Cuvantul lui Dumnezeu nu se va intoarce fara rod. El are in mintiuca lui, de 13 ori cel putin, trecut Cuvantul lui Dumnezeu. Si mai este un aspect.
Am observat un lucru. In momentul cand am incercat in Biserica din Alesd sa punem acest lucru, au fost unii care au zis: “Da frate, lasa-ne d-le, ca popa sa citesc in familie? Lasa ca o sa citeasca fiecare pentru el, ca acuma avem Scripturi destule. Eu n-o sa fac aceste lucruri.” Si unii au ales sa n-o faca. Copii care au avut atunci 7 ani, acum au 20. Copiii care au avut atunci 13 ani, acum au 26 samd. Si dupa 13 ani se vad rezultatele si se vad doua feluri de cai- a familiilor care si-au luat Scripturile inauntru si familiile care au lasat, ca: “Noi nu avem timp pentru asta.” Cititi Scripturile cu voce tare. Este un prim pilon de rezistenta in viata familiilor.
2. Rugati-va cu voce tare
Rugati-va cu voce tare, sot si sotie. Rugati-va cu voce tare cu copiii. Uneori nu stiam ce se intampla cu copiii nostri. Si nu ne spuneau. Noi nu aveam timp sa investigam foarte mult. Dar in momentul rugaciunii: “Doamne, ajuta-am sa fiu mai bun si iarta-ma ca am mintit pe mami si pe tati.” Auzi. La un moment dat, m-am rugat o rugaciune pe care am facut-o de la inceputul casniciei, dar m-am scapat cu voce tare. Eram eu, sotia, cei doi copii. Si ma rugam: “Doamne, te rog frumos, ajuta-ma sa mor impreuna cu Natalia. Amin.” Ea imi da un ghiont. Am spus: “Terminam cu Dansul (Dumnezeu) si dupa aia discutam noi doi.” M-a luat: “Mai, tu nu-ti dai seama ce te rogi? Cum adica, sa murim noi? Dar cui raman copiii? Raman orfani de amandoi parintii?” I-am explicat. De unde sa stie femeia ce-mi trece mie prin cap, daca nu afla prin rugaciune?” Noi, barbatii, avem orgoliile noastre. Nu vii acasa sa spui: “Stii? Am fost umilit de sef. Nu prea imi convine. Sunt foarte suparat.” Vii acasa: “Iara e prea fierbinte. Iara …” In momentul cand ne rugam impreuna, creem un triunghi comunicational, prin care varsandu-ne inimile inaintea lui Dumnezeu, comunicam lucruri pe care nu le-am putea comunica altfel cu ceilalti. Rugati-va cu voce tare.
3. Postul si Rugaciunea
In cei 13 ani, de cand impreuna cu cei din Biserica din Alesd am pus o zi de post, Vinerea, am vazut minuni, dragii mei. Am vazut cancer de stadiu 3 oprit de Dumnezeu si persoana este in viata. Am vazut un accident de motocicleta la care medicii au spus: “Ne pare rau, prea multe sanse de supravietuire nu sunt, cam 20% si daca va supravietui, va fii o leguma toata viata. Va trebui sa-l duca sotia, va trebui sa-l poarte. Ne pare foarte rau, nici nu stiu ce sa va zicem.” Ne-am rugat, am postit cu biserica. Omul s-a ridicat, a lucrat pana la pensie, si-a castorit amandoi copiii si acuma isi vede nepotii. Va pot povesti nenumarate experiente despre post si rugaciune. Dragii mei, este o arma care Dumnezeu ne-o da la dispozitie si este modalitatea in care te cunosti mai bine pe tine, in momentul in care te constrangi si te pui in lanturile postului si a rugaciunii. Isaia 58 este o lectura foarte buna, s-o luati acasa, sa vedeti ce fel de post ii place lui Dumnezeu.
4. Biserica
Si al patrulea lucru: Biserica- Comunitatea Duhului, Comunitatea sfintilor in inchinare. V-am povestit despre socrul meu. Un om care a crescut 10 copii si toti cei 10 copii umbla cu Domnul. E meritul Domnului, e harul Lui. Nu cumva sa confundam lucrurile. Dar cred ca este ceva, pe care Domnul foloseste si din ceea ce putem face noi pentru copii. Unul din lucrurile pe care le-am vazut la socrul meu este ca in momentul in care era Duminica dimineata, la 7:30, isi lua baietii de guler, ii planta in bocanci si hai la biserica. Sa nu parasiti adunarea, cum au unii obicei. Dragii mei, nu cred ca ma cunoasteti sau cei care ma cunosc, ma cunoasteti ca un legalist. Cred ca am destula libertate a cugetului si a Duhului si cred ca inteleg libertatile altora. Insa, mi se rupe inima cand vad ca unii decid ca e prea frumos afara ca sa mai vina la biserica. Am putea sa ne plimbam prin parc. Am putea sa facem altceva. Pretuiti inchinarea. Intrebati-i pe crestinii din China, care tanjesc sa se intalneasca in subteran, sa vina in adunare la inchinarea sfintilor si sa celebreze unirea Duhului. Intrebati-i pe cei din Irak si Iran, care tanjesc. Intrebati-i pe cei din Sudan, care pentru ca se aduna la adunare sunt macelariti de ceilalti. Pretuiti, atata vreme cat se mai poate, cat mai avem voie si cat putem faptul ca Domnul este in mijlocul nostru si putem sa ne inchinam in mod atat de liber. S-ar putea ca odata si odata, copiii copiilor nostri sa nu mai aiba aceste libertati.
Concluzie:
Patru stalpi care ne sustin cumva, ca structuri, ceea ce incercam sa punem in continutul familiei. Citirea Scripturii cu voce tare, un obicei pe care cred ca-l poate adopta oricine. Nu-ti trebuie nici masterat in teologie, nici doctorat in filosofie religioasa ca sa poti face lucrul acesta. E atat de simplu. Rugaciunea cu voce tare. Postul si rugaciunea. Si Biserica, frecventarea bisericii. S-au schimbat multe lucruri de la batranii nostri in Psalmul 78. S-a schimbat arhitectura caselor noastre.
As vrea sa inchei cu o amintire dulce pe care o am din copilarie. Unchiul meu a plecat la Domnul in aceasta toamna. In iarna, Domnul l-a luat acasa. Mi-a fost mentor, mi-a fost inlocuitor de tata. Mi-a fost cel care mi-a ascultat confesiunile si cel care mi-a fost un sprijin spiritual in toata perioadele dificile prin care am trecut. Si mi-aduc aminte cu placere, cand in copilarie, intram in casa lor si nici macar nu era tras curentul in casa aceea. Lavita, lavita si cerga prinsa in patru cuie in perete, ca sa nu fie rece de la perete. In mijloc, o masa. Pe masa, o sticla cu apa, acoperita cu un stergar. Un cos cu paine, acoperit cu un alt stergar. Si deschis mare, o Biblie cu ochelarii deasupra si lampa cu petrol. Abia astepta sa vina aprinsul lampilor, cum se spune in Oltenia si in aprinsul lampilor, sa intre in casa sa se hraneasca cu Scriptura, dupa o zi intreaga de coasa. Si mi-l aduc aminte si pe el si pe bunicul, citind rar Scriptura, cu voce tare. Cand intrai in casa aceea micuta, cu cele doua lavite, centru de atentie era lampa cu lumina Scripturii in centru. Mergeti cu gandul la dvs. acasa. Vizitati-va mental, acum, locuinta. Si ganditi-va, care este principalul centru de atentie. Cand intri la tine in sufragerie, care este lucrul care iti atrage prima data atentia? Este acesta Scriptura? Probabil, nu. Probabil nu mai avem acel obicei de-a fi ostentativi deschizand o Scriptura pe masa.
Dar in arhitectura mentala a ta? Dar in inima ta? Cum ti-ai aranjat casa inimii? Care sunt acele lucruri care ocupa spatiul central? Ma rog Domnului sa intelegem ca nu putem construi noi o viata de familie, fara sa-L chemam pe Domnul sa fie centrul vietii noastre, fara ca toata viata noastra sa nu graviteze in jurul Lui, fara sa-L facem pe El inceputul si sfarsitul, Alfa si Omega, fara sa apelam la harul Lui, la indurarea Lui si la mila Lui.
Daca luati aceste lucruri care vi le-am spus, s-ar putea sa fiti ispititi, cum am fost si eu ispitit in anul trecut, sa credeti ca daca avem reteta asta- ‘Am aflat in seara asta o reteta minunata! Daca o sa fac cu copiii mei (1) citirea Scripturii in fiecare zi (2) rugaciune cu voce tare, ii duc la biserica si postesc si ma rog impreuna cu ei, o sa iasa neaparat crestini pe banda rulanta.’ Sper sa nu fi inteles acest lucru. Sper sa fi inteles, din tot ce v-am spus in aceasta seara, ca prinicapul operatiei pe care trebuie sa o facem este sa ne deschidem inima, sa ne ancoram de inima lui Dumnezeu. Sa ne legam de Dumnezeu si dupa aceea sa ne lasam in mila, harul si indurarea Lui. Aceasta am vrut sa intelegeti. Sa intelegeti ca El ne este capul nostru, al barbatilor, si daca Il luam pe El ca si cap si intelepciune, El ne da si vointa si infaptuirea si toate miscarile mentale, care ne sunt necesare pentru a ne conduce familiile pe calea Lui.
Si probabil, probabil, vom avea dezamagiri si probabil vom avea fii risipitori. As vrea sa citez un frate care mi-a dat o incurajare mare in ultimul timp. Daca ar fi sa ne consideram tati ratati cu totii si eu cred ca am ratat ca tata, ma uit la Dumnezeu si imi este un foarte bun coleg de banca. Daca ma judec pe mine dupa rezultate, sunt un tata ratat. Haideti sa ne uitam la Dumnezeu, cum spunea fratele respectiv: “Daca ne uitam la Dumnezeu, ce fel de tata este, daca-L judecam dupa rezultate? Un tata ratat. Dar, hai sa-L judecam pe Dumnezeu dupa investitii, ce fel de tata este: un Tata atat de iubitor, care a dat pe singurul Sau Fiu pentru tine si pentru mine.” Judecati-va, frati si surori, dupa investitii, nu dupa rezultate. Lasati-L pe Dumnezeu, ca a Lui sunt rezultatele, a Lui sunt concluziile si El trage linia finala de judecata. Dar sa fim si noi cu atentie, ce anume investim in familiile noastre? Faceti in asa fel ca ai nostri copii sa vesteasca copiilor lor si copii lor, copiilor lor, ca si copiii lor sa stie, sa ramana credinciosi Domnului. Amin.
De-a lungul istoriei religia a fost un motiv serios de ceartă, conflicte, ură, crime, războaie și alte acțiuni negative duse în numele religiei. Creștinismul nu a făcut excepție, ci s-a încadrat în același trend. Totul este pentru că unii oameni se cred autorizați să împartă după concepțiile lor, sau după modul lor de înțelegere, Sângele Mântuitorului, care este singura cale de acces în ceruri. Așa că, marii lideri religioși afirmă sus și tare că, la ei este cea mai perfectă combinație de acces în ceruri. De aici până la vărsare de sânge în numele credinței, nu a fost mult.
Din păcate și în zilele noastre situația e tot cam așa. Ce s-a schimbat totuși, este legislația și obligația supunerii față de legi omenești, pentru că dacă nu ar fi asta, cred că s-ar face și azi multe crime ”în numele Domnului”. Știu persoane, conversez cu persoane care nu s-ar gândi de două ori înainte de a te ucide în numele religiei, dacă ar avea voie. Până una alta, se mulțumesc să ucidă cu vorba. Astfel aud credincioși dorind moartea sau schilodirea celor ce nu cred ca ei, aud credincioși dorind pierzarea veșnică a dușmanilor lor, aud credincioși dorind condamnarea eternă a unor păcătoși față de care ei au antipatii mai mari sau repulsie. Recent cineva mi-a spus: ”Mă, dacă va fi vreun fost homosexual mântuit în cer, eu fac cerere să mă duc în iad”, dar persoana e fostă practicantă a curviei și curvia este în opinia sa ”acceptabilă”, în comparaţie cu homosexualitatea.
Uite așa, unii din noi alegem să ne postăm taxatori la poarta raiului. Fără să ne pună Dumnezeu în asemenea posturi, fără să existe un asemenea post, fără să gândim matur, noi primim sau respingem oameni în cer. Îmi aduc aminte de o situație tragicomică în care o soție, foarte evlavioasă, venită la consiliere spunea că ea va cere lui Dumnezeu să nu primească în cer nici un bărbat care a dorit să facă sex cu soția sa pentru plăcerea lui și chiar s-a rugat în prezența mea pentru asta, cu o ură în glas cum rar mi-a fost dat să aud. De fapt, a început să se roage că am oprit-o.
Zilele trecute iar am auzit de două cazuri de acest gen. Oameni care își zic că sunt creștini de soi și care se bucură de răul altora, că ar fi de fapt pedeapsa lui Dumnezeu, întrucât acei oameni odată, cu ani în urmă, i-au ofensat pe ei, preasfinții. Un alt caz este al unui ”mai mare” dintr-un cult neoprotestant, care reproșa sus și tare că el ar face parte din biserica lui Hristos și că ceilalți, pleava, păcătoșii, nu pot înțelege și nici nu au cum intra. Și din păcate cazurile sunt așa de multe că aș putea să le înșir în pagini bune, dar nu e a bine. Dumnezeu nu a înființat un post de taxator la poarta raiului și nici măcar nu mă va întreba pe mine sau pe tine cine are voie. Nici nu ne va întreba ce pedeapsă să dea lui cutare sau cutare, cum am auzit de vreun an de zile de la cineva. Cine ne-a învățat pe noi așa ceva?
Situația e mai mult tragică decât comică. E tragică pentru că, din păcate, oamenii deși își zic pocăiți, deși zic că studiază scriptura, ajung să creadă o grămadă de baliverne. Într-o zi plângeam în cabinetul de consiliere în prezența unei familii care avea mari probleme de dinamică conjugală, din cauza învățăturilor eronate, bazate pe mai știu eu ce profeții tâmpite și complet nebiblice, ale unor oameni vrednici de dispreț. Oameni buni, trebuie să ne trezim și să ne ghidăm viața exclusiv după Scriptură și să lăsăm deoparte ORICE altă învățătură. Sunt timpuri foarte sensibile, sunt momente dramatice pe care le trăiește umanitatea, apele sunt tulburi și în aceste condiții singurul mod de trai este SOLA SCRIPTURA. În astfel de condiții, nu mai poți da credibilitate profeților moderni, oricât de vestiți ar fi ei, mai ales nu putem da crezare profeților apăruți peste noapte, care pretind a vorbi în Numele Domnului.
Am ajuns să avem între noi, oameni cu ură în inimă și ei să ne fie lideri. Am ajuns să avem între noi, oameni plini de dorință de răzbunare, îmbrăcată evlavios, și ei să ne fie modele. Sincer, îmi dau lacrimile când scriu asta pentru că văd depărtarea imensă de caracterul Cristic. Nu sunt susținătorul ideilor că toată lumea va fi mântuită până la urmă, dar să spui că, tu îi vei trimite pe unii în iad că așa e drept, să spui că ”vor ajunge ei în mâna ta” când va fi judecata, să spui că vei fi fără milă cu ei la judecată e deja prea mult. Unde e creștinismul? Unde e Cristos?
Dragilor, accesul în cer se face doar pe baza Sângelui Mântuitorului și a prezenței Duhului Sfânt ca pecete primită odată cu legământul încheiat. Nimeni nu va fi portar la rai. Atâta vreme cât Hristos va spune ”Veniți!” nici un ”șmecheraș” spiritual nu se va putea ”lua de voi”. De fapt, ei se prea poate să fie în altă parte atunci, dacă nu se pocăiesc. O, ce binecuvântare avem că Dumnezeu nu a lăsat lucrarea de mântuire în seama oamenilor ci a făcut-o El, prin moartea Fiului Său. Dumnezeu să aibă milă de noi și nu uitați, nu dați crezare la nimeni și la nimic în afară de Sfânta Scriptură! Vor apărea tot mai mulți ”șmecherași” spirituali, nu vă luați după ei, credeți Scriptura.
Sătui de viaţa cotidiană, de monotonie şi facturi la gaze, de singurătate şi zile negre, ne retragem sub carapacea viselor şi începem a ne făuri o lume perfectă, în care trăim perfect şi totul e aşa cum vrem noi să fie. O lume în care nu există lacrimi, nici teme sau ceas deşteptător. O lume în care avem greutatea potrivită, suntem înconjuraţi doar de oamenii pe care îi dorim în preajma noastră şi ni se oferă iubire exact de la cine vrem să primim. O lume fără inimi frânte, fără familii dezbinate, fără datorii, fără ştirile de la ora 5, fără cerşetori, fără vene tăiate… O lume ideală… Şi în acelaşi timp ireală.
Omul se refugiază în lumea viselor atunci când nu e mulţumit de realitate. Dar asta nu înseamnă că lumea reală nu mai există. Sau că se va asemăna câtuşi de puţin cu utopia. Nu! Lumea aceasta rămâne la fel. Durerile nu dispar peste noapte. Lacrimile nu încetează să curgă. Oamenii încă mor. Soarele tot intră în nori. Dar asta nu înseamnă că nu ma există speranţă…
Pentru că e o diferenţă majoră între a visa şi a spera.
Speranţa te ţine cu picioarele pe pământ şi cu ochii aţintiţi la cer. Ea e conştientă de realitatea crudă a vieţii, dar şi de faptul că există şansa ca într-o zi totul să se schimbe în bine. Speranţa e singura ancoră din lume care are abilitatea ca, la momentul potrivit, să se transforme în aripi de înger. Speranţa îţi cere aşteptare. Valoarea unui lucru creşte odată cu greutatea efortului depus pentru a-l obţine.
Visul este exact opusul. El nu numai că te detaşează de realitate şi te face să vieţuieşti într-o lume închipuită, cu capu-n nori, dar visul nu te lasă deloc să aştepţi. El vrea totul de-a gata. Rapid. Un fel de fast-food al sufletului…..
Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. Efeseni 4:29
Cuvântul care zideşte e un concept destul de puţin utilizat astăzi. Deşi avem la dispoziţie o mare putere cei mai mulţi dintre oameni nu sunt conştienţi sau dacă sunt conştienţi o folosesc în mod egoist. Câţi oameni sunt conştienţi că fiecare vorbă pe care o rostim are un potenţial în ea, va produce un efect în cei care o aud?
Orice vorbă ieşită de pe buzele noastre va produce un ecou în ceilalţi, îi va afecta, îi va transforma. Dacă vorbele sunt pozitive ei îşi vor schimba starea, dispoziţia într-una bună, mai pozitivă. Dacă acele cuvinte vor fi negative schimbarea celorlalţi va fi în consecinţă. Mai mult, cuvintele produc ecouri, nu dau în misticism, e ceva logic. Dacă eu am cuvinte bune pentru tine şi starea ta se schimbă în una bună atunci sunt şanse ca şi tu să ai cuvinte mai plăcute, mai bune deci şi următorul om să fie afectat în bine şi lanţul poate continua. Mă gândesc acum că o vorbă bună poate ajuta mulţi oameni.
Mass-media şi unii „deştepţi” ai lumii ştiu multe despre puterea cuvintelor şi aşa manipulează oamenii. Se lansează o veste de criză undeva (calculat bine) apoi aceasta vibrează efectiv în lume şi produce efecte de care ei se vor folosi, de aceea vă recomand cât pot de prietenesc, evitaţi mass-media, hrăniţi-vă din relaţia cu Dumnezeu, citiţi cărţi şi relaţionaţi cu oameni pozitivi, optimişti care transmit o energie bună.
Noi suntem otrăviţi zilnic cu cuvinte ca: război, boală, viol, crimă, accident, bătăi, conflicte, criză, preţuri, înşelare, trădare etc. Cuvintele astea efectiv pătrund în mintea noastră şi produc efecte. Doar rostiţile şi observaţi cum vi se schimbă dispoziţia. Pe când cuvintele destinate zidirii dau o stare de bine. Ce simţiţi când auziţi cuvinte ca: pace, linişte, binecuvântare, eşti frumoasă, eşti puternic, poţi, îţi stă bine, curaj etc? Sigur că apar sentimente mult mai plăcute. Nu vă mai otrăviţi cu ce ne dă mass-media, hrăniţi-vă cu cuvinte bune, de zidire.
Ce se poate face ca să ne folosim de puterea cuvintelor bune:
Nu asculta cuvinte „stricate”. Ştii foarte bine că un măr stricat într-un coş cu mere bune le va strica pe toate în timp. Nu asculta cuvinte stricate, vorbe fără sens, glume ieftine, tâmpenii. Dacă ţii cât de cât la tine trebuie să renunţi la a le asculta pentru că „te vor strica”. Fereşte-te de oamenii care vorbesc aşa, fereşte-te de orice sursă de poluare a cuvintelor. Asociază-te, caută anturajul oamenilor care vorbesc bine, care au cuvinte bune.
Nu rosti cuvinte stricate. Fiecare din noi avem în noi alterate cuvintele pentru că am ascultat cuvinte stricate şi ne-a afectat dar te rog încearcă să nu rosteşti cuvinte „stricate” e foarte important să ai mereu vorbe de apreciere, de încurajare, de îmbăbătare. Dacă nu ai asemenea cuvinte atunci mai bine taci. Totuşi dacă vrei să poţi vorbi „bine” şi nu găseşti în tine resurse atunci:
Vindecă-ţi cuvintele. În Scriptură spune un om al lui Dumnezeu: Vai de mine căci sunt un om cu buze necurate dar Dumezeu îl atinge şi îl vindecă da asta. Dumnezeu poate vindeca buzele tale de rostirea de cuvinte negative, stricate. El are puterea asta, trebuie doar să îi ceri.
Nu asculta bârfe. Oricât de dulci ar fi aceste vorbe vibrează negativ în tine.Nu uita că ascultarea vorbirii de rău este o participare. Adică nu doar asculţi ci prin asocierea cu vorbitorul de rău îl vorbeşti de rău şi tu pe aproapele. Ce produce în tine vorbirea de rău pe care o auzi? Dumnezeu ne spune să nu ne vorbim de rău unii pe alţii. Nu uita , vorbirea de rău cât şi ascultarea vorbirii de rău te afectează negativ.
Nu uita: Cuvintele pot vindeca. Da oameni bolnavi pot fi vindecaţi cu ajutorul cuvintelor fie că e vorba de afecţiuni care ţin de psihic fie că e vorba de boli fizice. Cercetările confirmă că un om care aude cuvintele pozitive se vindecă mult mai repede, răspunde cu eficienţă la orice fel de tratament.
Spunea cineva că anual rostim cam 25 000 de cuvinte adică aproximativ 500 de cărţi de 100 de pagini, e impresionant de mult. Ce scrie în cărţile tale? Sunt plăcute la citit. Zâmbeşte cel care le-ar citi sau se încruntă. Inspiră adânc sau i se face rău? Ce fel de cuvinte se găsesc acolo?
Ce mesaj transmiţi tu azi oamenilor prin cuvinte? Ai „pregătite” cuvinte de zidire? Eu am, multe, şi le voi rosti. Încep acum:
Ştiu că poţi să te schimbi, ştiu că ai cuvinte plăcute pe care să le foloseşti, ştiu că poţi zidi prin vorbele tale, te încurajez să foloseşti puterea extraordinară a cuvintelor astăzi pentru a crea ecouri pozitive şi vei fi binecuvântat din cuvintele gurii tale.
Biserica poate fi speranţa cartierului, oraşului, satului, a regiunii sau chiar a naţiunii, numai în măsura în care slava Lui Dumnezeu se revarsă peste credincioşi, încălzindu-le inimile (şi nu mintea!), şlefuindu-le sufletele, modelându-le caracterul, ridicându-i când sunt căzuţi, acoperindu-i când sunt goi, vorbindu-le când tac, îndrumându-i când greşesc ori înflăcărându-i pentru lucrarea Celui ce-a părăsit cerul să se jertfească pentru omenire. Însă o biserică, unde slava Lui Dumnezeu stă ascunsă sub obrocul neputinţei, poate deveni rece, atmosfera ei de doftană nemaiatrăgând pe nimeni, tocmai de teama de a nu-i răci.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 