Naaman s-a mâniat, şi a plecat, zicând: „Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii, şi va vindeca lepra. 2 Împăraţi 5:11
Câte vise nu ne-am făcut noi înainte de căsătorie? Cât de mult am lucrat noi la construirea imaginii partenerului potrivit pentru noi. Câte informaţii am adunat, cât de mult nu am mai sortat până am construit „portretul robot” al partenerului care trebuia să ne aducă fericirea. Am făcut pentru acesta şi un loc special în care trebuia să încapă iar locul acela special era exact de forma contorsionărilor şi închircirilor noastre interioare, locul acela era construit de mintea noastră în funcţie de reuşite şi împliniri dar mai ales în funcţie de neîmplinirile şi frustrările „acumulate” în viaţă până atunci.
Fiecare om îşi caută un partener care să corespundă acelui „portret robot” şi mai ales care să intre fix în locuşorul pregătit pentru el. Acel partener nu trebuie să încurce deloc viaţa şi doar să o îmbunătăţească, nu trebuie să schimbe nimic în mine ci doar să completeze ceea ce eu nu sunt în stare. Nu trebuie să aibă personalitatea sa sau dacă o are să renunţe la a sa şi să o adopte pe cea pe care eu o voi spune.
Şi, ne-am căsătorit…
Cum te căsătoreşti încep să-ţi „iasă figurile din cap” şi să-ţi „zboare fluturaşii”. Căsătoria este pentru marea majoritate o trezire la realitate, o spulberare de vise nerealiste şi de planuri gata făcute în numele ambilor. Asta se întâmplă la puţină vreme după căsătorie. Toate planurile irealiste sunt spulberate de deflagraţia produsă de trezirea la realitate.
Avem conştient sau inconştient aşteptări de la partenerul de căsătorie. Aşteptările nu sunt un rău în sine, deşi recomandarea mea de adult la care a avut loc o deflagraţie puternică a realităţii este să nu vă faceţi planuri de unul singur pentru amândoi. Aşteptările irealiste sunt un mare rău pe care îl puteţi face relaţiei voastre prezente pentru cei căsătoriţi sau viitoare pentru cei necăsătoriţi.
Mă folosesc puţin de exemplul citat la început pentru ca mai apoi pe parcursul a 4-5 zile să vorbim de aşteptările majore de la relaţii.
Naaman era un om viteaz şi foarte bine văzut în poporul său dar avea lepră. Şi poţi avea tot ce vrei pe pământul ăsta dar dacă suferi în trup nu te poţi bucura de nimic. O fetiţă care era roabă în casa sa îi dă vestea că un om din poporul său îl poate vindeca. De unde a scos-o pe asta nu ştiu, nu găsim până la acel moment aşa ceva în scriptură dar fetiţa îi spune că poate fi vindecat. Naaman a conceput un plan care includea pe împăratul său şi pe împăratul lui Israel, includea oameni, merinde, daruri şi o călătorie până „acasă” la fetiţă.
Se prezintă Naaman la împăratul lui Israel cu “scrisoare de recomandare” şi cerere. Tensiune, supărare, e bai dacă Siria care era în plină expansiune de cucerire, este refuzată de împăratul unei ţări cât o virgulă pe hartă. În fine Elisei trimite să spună împăratului: Trimite-l la mine. De aici începe partea interesantă.
Ajunge Naaman la poarta lui Elisei şi e nervos, tună, fulgeră şi pleacă spre casă cu boala sa cu tot pentru că nu s-a întâmplat ceea ce el plănuise. El credea că vindecarea aceea se va produce prin ieşirea acelui om, rugăciune, punerea mâinii pe rană etc. Şi nu se întâmplase aşa. Planurile de acasă nu se potriveau cu realitatea din târg. De unde să ştie Naaman cum se procedează cu lepra în Israel?. El făcuse planuri după cultura din care venea el iar Elisei proceda cum îi poruncise Dumnezeu să facă. El nu avea voie prin lege să se apropie de un om lepros, ei erau obligaţi să se depărteze de leproşi iar aceştia trebuiau să avertizeze oamenii sănătoşi încă de departe. Aşa se face că Naaman nu are împlinite aşteptările.
Aşteptările lui Naaman nu erau exagerate dar erau făcute acasă la el şi fără să ţină cont de Elisei şi cultura lui. Drept urmare a plecat acasă cu lepră cu tot şi dacă nu erau slujitorii săi să-l potolească aşa ajungea acasă. Dacă se întâmpla asta probabil că nu era bine de fetiţă şi poate şi presupunerile împăratului lui Israel se adevereau: să ştiţi, deci, şi să înţelegeţi că el caută prilej de ceartă cu mine.
Dragii mei, există aşteptări realiste şi aşteptări irealiste de la partenerul de viaţă şi trebuie să analizăm corect şi critic tot ceea ce ne dorim de la soţ sau soţie. Trebuie să vedem cultura din care venim noi şi cultura din care provine el/ea. Trebuie să ţinem cont că nu toate aşteptările pot fi împlinite de partener şi mai ales trebuie să comunicăm aceste aşteptări şi să luăm în calcul şi varianta ca acestea să nu poată sau să nu vrea să le împlinească.
„Nebunii dau năvală acolo unde îngerii se tem să pășească”, e o zicală pe care nu vrem s-o înțelegem. Și de aceea, în locul lui Hristos am upgradat nimicul. Și în locul iubirii conștiincioase am inserat surogate. Prin urmare ne-am procopsit cu un Valentine’s day și-un Dragobete. O zi în care să ne-aducem aminte că suntem înamorați. O zi de promisiuni grandioase. Numai de nu le-am uita… De nu ne-am păcăli singuri.
De Valentine’s se fac promisiuni în tramvaie, în costumele lui Romeo și Julieta, sub balcoanele
împodobite cu lenjeria pusă la uscat, în școli sub oblăduirea profesoarelor și-n restaurante lângă chelnerii avizi de bacșiș. Dar nu și în biserici. Îndrăgostiții moderni cred că firul dragostei ține și fără Dumnezeu. Cupidon, inimi de pluș, ursuleți, SMS-uri lirice, declaraţii sub clar de lună, ciocolată, mese romantice, camere de hotel. (Anul ăsta am auzit că CFR-ul are reduceri de 50 % la Intercity!). Și toate astea pentru o zi… Dar căsătoria ține o viață.
Dragostea tip Valentine’s e o iubire în orb. Tip Leea și Iacov. Se consumă doar în noaptea nunții. A doua zi cel de lângă tine devine străin. E o iubire tip Casanova. El, ea, vor să fie și cu altcineva. Valentine’s e o iubire shaorma. Făcută la McDrive. Tip Amnon și Tamar. Te-ai ridicat, te-ai șters la gură și pleci ca și cum n-ai mâncat nimic. Atenție: iubirea pe fugă poate provoca indigestie! Ades se termină cu un divorț ce costă cât un tiramisu.
Byron spunea că toate tragediile se încheie cu o moarte și toate comediile cu o căsătorie. Nu vă grăbiți să fiți clowni! Şi nici să aveți o lehamite în doi… Chesterton scria că îndrăgostiții au o înclinație naturală să-și facă promisiuni. Cântece de dragoste sunt pline de jurăminte. Biblia cere îndrăgostiților să ia în serios ceea ce însuși sentimentul îi impulsionează s-o facă. Dacă nu, casa nu va fi colțul de Rai. Și cred că nimănui nu-i place căminul ca groapă menajeră…
M-a întrebat azi cineva dacă e bun ceva la Valentine’s. Da, e bun: nu numai că scoate florăresele din faliment, că șterge zeci de riduri celor ce robotesc prin bucătărie, că înțelegem că fericirea e doar în jertfă. Dar ne aduce aminte că Hristos nu ne-a iubit numai o zi. Cu Valentine’s iubești doar o zi. Cu Hristos vei iubi în toate zilele!
Apropos, știți de ce se promovează avid o sărbătoare a inimilor de-o zi? Pentru că biserica nu mai predică iubirea permanentă. Și când Biserica tace, lumea dansează manele Satanei. Dumneavostră să nu faceți așa! Ar fi o păcăleală ciudată. Autopăcăleală. Creştinii nu spun minciuni, deci nu au voie să trăiască minciuni!
Eu cred cu toata inima si am afirmat si in alte imprejurari, ca viitorul bisericii este mult mai mare si glorios decat trecutul ei. Viitorul bisericii lui Dumnezeu este mai inaltator decat trecutul ei. Sa nu uitam ca ne asteapta ziua intalnirii cu Domnul. Dar si in expresia ei de pe pamant, biserica lui Dumnezeu are rezervate din partea Domnului multe binecuvantari. In seara asta as dori sa vorbim despre una dintre ele si anume puterea Duhului Sfant….
Umplerea cu Duhul Sfant – Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfant, poate sa patrunda sufletul, sa penetreze sufletul, sa ajunga in ratiune, in sentimente, in vointa. Poate sa penetreze mintea, sa intre in mintea unui om, sa treaca asa cum lumina trece prin aer. Poate ca pe palierul acesta vom intelege mai bine conceptul de umplere cu Duhul Sfant.
TEXT – Faptele Apostolilor 1:4-8
4 Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. 5 Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” 6 Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” 7 El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. 8 Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”
Biserica crestina este chemata sa fie un popor a lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu sa-Si proslaveasca Numele si sa-Si faca pe pamant, printre oamenii Sai, lucrarile Sale minunate. Domnul Isus, inainte de a pleca la cer, a lasat copiilor Sai fagaduinta, fagaduinta care a primit- de la Tatal, fagaduinta care anunta ca, nu dupa multe zile, Duhul Sfant se va cobori peste ucenici. Si in urma acestei lucrari Dumnezeiesti, ei, ucenicii, vor primi o putere, in urma careia, prin care vor fi capacitati sa fie martori pentru Domnul Isus in toata Iudeea, in Ierusalim, in Samaria si pana la marginile pamantului. Adevarul este ca cei 12 ucenici ai Domnului Isus, nu ar fi avut nici o sansa de succes in implinirea misiunii lor, daca nu ar fi venit peste ei puterea Duhului Sfant.
De fapt, biserica primara a fost insotita de Dumnezeu si binecuvantata de Dumnezeu prin aceasta putere. Marturia lor, miracolele care au fost savarsite, providenta divina care s-a exprimat printre ei, toate acestea erau reprezentari concrete ale puterii Duhului care opera in biserica. Biserica a inceput prin puterea Duhului, a continuat, a actionat prin puterea Duhului. Si asa a facut tot timpul cat a fost Duhul Sfant in mijlocul ei. Cand biserica a pierdut puterea, ea s-a ascuns, cum spunea un om a lui Dumnezeu, in transee- incercand cumva sa protejeze teritoriile cucerite. Biserica insa nu este chemata sa fie o entitate care sta in transee. Caracterul ofensiv al bisericii lui Dumnezeu este marturisit de Domnul Isus in multe locuri, mai ales atunci cand El spune ca portile locuintei mortilor nu vor birui biserica. Batalia dintre biserica si locuinta mortilor nu se da la usile bisericii, ci se da la usile locuintei mortilor.
Pe de alta parte, nu putem sa nu observam faptul ca in vremurile noastre, adunarile noastre trec printr-o criza de putere duhovniceasca, de putere spirituala. Se vede aceasta criza, nu doar in adunari, ci se vede si in familii. Se vede la fel de bine si in vietile crestinilor. O criza de putere, o lipsa de angajare duhovniceasca, care poate sa aiba la baza multe explicatii. Probabil ca in unele circumstante este vorba de indoiala, in altele de indiferenta, in altele, poate ca au aparut frustrari de un fel sau de altul. Sau, poate si mai rau, in loc s-au asezat surogate care sunt numite putere a lui Dumnezeu, dar de fapt nu sunt asa.
Eu cred cu toata inima si am afirmat si in alte imprejurari, ca viitorul bisericii este mult mai mare si glorios decat trecutul ei. Viitorul bisericii lui Dumnezeu este mai inaltator decat trecutul ei. Sa nu uitam ca ne asteapta ziua intalnirii cu Domnul. Dar si in expresia ei de pe pamant, biserica lui Dumnezeu are rezervate din partea Domnului multe binecuvantari. In seara asta as dori sa vorbim despre una dintre ele si anume puterea Duhului Sfant.
Puterea Duhului Sfant
Vorbind pe marginea acestui subiect si cu gandul la timpul de rugaciune care urmeaza sa-l avem peste o saptamana, in aceasta seara vom cauta raspunsla trei intrebari:
Cine este Duhul Sfant? Cu atat este mai relevanta aceasta intrebare, cu cat Isus a spus: “Voi veti primi o putere cand se va pogori Duhul Sfant peste voi.” Cine este de fapt Duhul? Cine urmeaza sa vina?
Ce este puterea Duhul Sfant? Care sunt valentele si expresiileacestei puteri? Domnul a zis: “Voi veti primi o putere.” Ce asteptam sa vina? Ca in final, sa mergem spre lucrurile concrete cautand raspunsul la intrebarea:
Cum se primeste aceasta putere? Si ce implica de fapt cautarea dupa ea?
Sigur ca, daca ar fi sa punem intrebarea: cati dintre noi cei prezenti suntem linistiti, multumiti, cu experientele noastre duhovnicesti si cu masura de putere pe care am primit-o de la Dumnezeu> Probabil ca n-ar fi printre noi niciunul care sa spuna: “Starea in care ma gasesc e buna si n-are cum sa cunoasca vreo imbunatatire pentru ca sunt deja pe culme.” Nu cred ca ar fi printre noi un asemenea om cu o asa indrazneala, cu o asa experienta, ca sa nu zic: cu o asa orbire. Haidem sa luam la rand aceste trei intrebari.
1. Cine este Duhul Sfant?
Sau, cine este Duhul? Cuvantul Duh vine din ebraicul Ruach, care inseamna vant sau miscare a aerului si cuvantul grecesc pneuma, care inseamna acelasi lucru. Cu alte cuvinte, Duhul lui Dumnezeu, sau ‘duhul’, cum spunea un om a lui Dumnezeu numit Tozer, un mod de fiintare, un mod de existenta. Si aici, ne referim la duh in general. Dumnezeu care a creat tot ceea ce exista, a creat si a impartit lucrurile in doua mari realitati: Realitatea spirituala si realitatea materiala.
Cand e vorba de realitatea spirituala in aceasta componenta a existentei sunt ceea ce se numeste duhurile. Sunt duhuri de ingeri, duhuri rele care si-au pierdut demnitatea. N-au fost facute de la inceput rele. Ele au devenit rele in urma caderii in pacat. Sunt duhurile oamenilor, duhul nostru, fiecare are un duh al lui. Este Creatorul care este duh. Dumnezeu este Duh. In sanul Sfintei Treimi este aceasta persoana care se defineste pe Sine ca fiind Duhul Sfant.
Materia are un mod al ei de fiintare. Materia are greutate. Este supusa legii gravitatiei. Poate fi cantarita. Poate fi masurata. Poate fi prelucrata. Asa-i materia. Noi avem corp si din aceasta perspectiva suntem materie. Ne-am nascut in trup. Ne-am hranit cu lapte, care este materie. Am mancat paine, care-i materie. Ne-am imbracat cu haine, care sunt tot materie. Locuim in case care-s facute tot din materie. Aceasta componenta a existentei lumii materiale este o forma de existenta creeata de Dumnezeu. Dar mai exista o forma de existenta, o forma fiintiala creata tot de Dumnezeu si aceea se numeste duh.
Este duhul nostru, sunt duhurile ingerilor, sunt duhurile demonice. Dar deasupra acestor forme create de Dumnezeu, exista ceva suprem, insusi Dumnezeu care este duh. Daca materia are propietatile ei si Duhul are propietatile lui. Felul lui de fiinta, felul lui de existenta- el nu se poate cantari. E duh. Dimensiunile nu i se pot masura. E duh- nu poate fi incadrat in spatiu. Nu-i materie, e duh. Si ceea ce este foarte interesant de observat este ca duhul poate patrunde materia. Trece prin ea. O patrunde, daca am folosi expresia lui Tozer- “o penetreaza”. Trece prin ea. Asa cum lumina trece prin aer, e aer, e intuneric bezna. Se deschide un geam, se aprinde un bec. De-odata lumina intra prin aer. Asa, duhul trece prin materie. Zgomotul merge prin aer. Sunetul. Duhul are propietatea de a patrunde corpurile. De a patrunde lucrurile. De-a patrunde lumea materiala si de a influenta, de-a locui in ea.
Duhul poate sa patrunda trupurile noastre. Nu doar duhul, ca Duh Sfant, si duhurile. De aceea vorbim despre duhuri demonice care locuiesc in trupuri de oameni. Un duh rau a intrat in cineva, spunea Scriptura intr-o imprejurare. Asa avem duhurile noastre, duhul care locuieste in noi, duhul nostru. Trup, suflet si duh suntem. Dar acel duh anima corpul. Il ia Dumnezeu? Cade fara viata corpul. De ce spun toate acestea? Noi vorbim despre locuirea Duhului Sfant in noi.
Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfant, poate sa patrunda sufletul, sa penetreze sufletul, sa ajunga in ratiune, in sentimente, in vointa. Poate sa penetreze mintea, sa intre in mintea unui om, sa treaca asa cum lumina trece prin aer. Poate ca pe palierul acesta vom intelege mai bine conceptul de umplere cu Duhul Sfant. Mai trebuie sa spunem ca Duhul lui Dumnezeu este cel care da viata, energizeaza. Nu trebuie sa intelegem Duhul ca fiind curajul pe care cineva s-ar putea sa-l aiba, adica: ‘Ii plin de duh’- ca ii curajos. Nu, Duhul da curaj. Dar, Duhul nu e curaj. Nici n-ar trebui sa intelegem ca Duhul este entuziasm sau ceea ce vine, asa, de odata peste noi, o bucurie, o stare de bucurie. Acestea sunt efecte ale Duhului. Duhul este ceva mult mai adanc.
Nu trebuie sa pierdem din vedere ca Duhul Sfant este viu. E persoana. El reprezinta o fiinta cu caracter personal, cu existenta personala. Aceasta fiinta care in natura ei, in substanta ei este Duh, ne patrunde in corpul tau, madularele, in oase, in vene, in muschii, in organele tale interne, in brate, in picioare, El patrunde in personalitatea ta. El poate patrunde personalitatea omului, structurile interne ale sufletului, ale spiritului. Acel izvor al vietii, inima omului, acolo intra Duhul. E persoana, si e Divina. E Dumnezeu. E Atotputernic, prezent pretutindeni, e vesnic, e neschimbator. Simte. Se bucura sau se intristeaza. Iubeste sau se manie. Actioneaza. Misca. Imputerniceste. Ridica, trimite, cheama, e dinamica in — Lui. aici gasim sensurile sau raspunsurile la intrebarea “Cine este Duhul”. Prin urmare, cand ne apropiem de Dumnezeu sau cand citim aici in acest Cuvant ca “Voi veti primi o putere cand se va pogori Duhul Sfant peste voi”, nu trebuie sa intelegem ca si cum ar veni peste noi o umbra. Nu trebuie sa intelegem ca si cum s-ar apropia de noi o influenta, cum ar bate un vant a carui adiere o simti peste tine.
Nu, e Duh si are propietatea de a penetra, a patrunde materia, sufletul, trupul, mintea, carnea, simtamintele, personalitatea. Si tu esti persoana. Iata cum Duhul Sfant intra intr-un om. Il patrunde si face din el locuinta- templu, casa. “Trupurile voastre,” spunea Pavel, “sunt temple ale Duhului Sfant.” Adica, a venit aceasta persoana care este Dumnezeu Duhul Sfant si efectiv s-a napustit, s-a aruncat, s-a coborat peste om si l-a patruns. Inchipuiti-va spatiul aceasta care-i plin cu aer, il respiram. S-a facut lumina. Lumina asta trece prin aer. Aerul e aer, lumina e lumina. Dar lumina e aici, a patruns prin aer, prin moleculele de aer a trecut. Aerul are greutate. E materie. Dar, lumina l-a penetrat. Tu esti trup, suflet si spirit. Duhul are propietatea de a patrunde materia, spiritul si Duhul si sufletul omului. Fiinta lui personala se aseaza peste persoana noastra si divinitatea, Dumnezeirea, in atotputernicia Sa, face din noi locuinta Sa. Asta a vrut sa spuna Domnul cand a spus cuvintele: “Se va pogori Duhul Sfant peste voi.”
Nu e numai asa, stiu eu, o emotie, o tresarire. Nu e o influenta venita din exterior. Este efectiv un mod de fiintare care se suprapune pe modul nostru de fiintare omenesc. E Duhul care intra in noi. Trebuie sa avem asta in minte. Asta face din crestini ceva unic. Pentru ca o persoana divina, Dumnezeu Creatorul, Dumnezeu care impreuna cu Tatal si cu Fiul e slavit in veci – Dumnezeu Duhul Sfant, vine. Nu o putere, e acest Duh care se coboara, se aseaza si locuieste in acela in care si-a gasit placerea. Acuma, te intreb: E Duhul lui Dumnezeu in tine? E Duhul lui Dumnezeu in fiinta ta, a patruns fiinta ta? Cu asta sa mergem spre intrebarea:
2. Ce este puterea Duhului? Cum se cuantifica ea?
De observat este ca in cuvantul ‘putere’ – limba greaca este foarte complexa si cu multe nuante de sens. Limba romana nu are aceeasi bogatie. E cuvantul ‘dunamis’, care inseamna forta, putere. E energie acolo. E o forta dinamica. De aici, poate si cuvantul dinamita. Inchipuiti-va energia care se declanseaza prin explozie, se elibereaza prin explosie. Puterea Duhului este acea energie spirituala capabila sa transforme radical viata unui om. Cand vine, are capacitatea de a transforma radical viata unui om. Cand se aseaza, cand il patrunde, cand se aseaza in personalitatea lui, se aseaza in fiinta lui, in mintea lui, in sentimentele lui, in judecata lui, in vointa lui, in liberul lui arbitru, cand se pune acolo, rupe legaturile pacatului, desfiinteaza vechile obiceiuri si transforma efectivfiinta aceea. Asta-i puterea Duhului.
Noi nu putem asta. Nu putem nici lamuri pe cineva. Daca ar fi sa ne batem in vorbe doi, cel mai destept invinge pe cel mai putin destept. Vorba lui Petre Tutea: Cel cu scule mai multe il bate pe ala fara scule. Dar inima, nu i-o castigi niciodata. Exista insa ceva de la Dumnezeu. Cand acest Duh patrunde, cand intra efectiv in omul care aude cuvantul, cand prin vorbele vii rostite din Evanghelia lui Dumnezeu, Duhul care a agatat aceste vorbe si care a si creat aceste vorbe intra efectiv, patrunde ca lumina prin aer, asa intra in fiinta aceea, il schimba. Acolo-i putere de viata.
O discutie intre doi mineri: Amandoi betivi candva. De acuma, unul s-a intors la credinta. Si daca s-a intors la credinta, de pahar nu s-a mai tinut. S-a tinut de familie, s-a tinut de Evanghelie, s-a tinut de bierica si de munca. Dar, gata cu paharul. Colegii lui l-au luat peste picior si la bascalii. SI printre altele, i-au spus: “Auzi, Daca tot e rau sa bei vin, ia explica-ne si noua, cum a facut Hristos din apa vin?” La care, omul s-a uitat asa la el si a zis: “D-le, eu nu stiu multe lucruri N-as putea sa-ti explic cum a facut din apa vin. Dar, pot sa-ti explic ceva: Cum a facut din vin, ciorapi.” Au facut ochi: “Ce vorba-i asta?” “Iti explic. Cand eram cu voi la pahar si dupa ce luam salariu, nu ne mai trezeam trei zile. Mergeam acasa, faceam scandal, spargeam tot ce-i princ asa, imi bateam nevasta si copiii. Si, nu mai ramaneau bani nici de mancare, nici de taxa si nici de cele si imi trimiteam copiii, incalcati fara ciorapi, la scoala. S-au dus banii pe bautura. De-acuma, m-am intalnit cu Isus, copiii mei au ciorapi. Vezi cum a facut din vin, ciorapi?” E Duhul care schimba.Cand vine, trebuie sa faca aceasta schimbare, oameni buni. Schimbarea este o schimbare profunda, o schimbare care te transforma in martor.
Ungerea Spirituala – Puterea Duhului este ungerea spirituala care da consistenta cereasca inchinarii noastre, inchinarii noastre in biserica, inchinarii noastre personala. E asa numita rugaciune prin Duhul. Exista o parte a inchinarii care tine de efortul nostru. Ne silim. Dar, peste efortul nostru vine ceva Dumnezeiesc. Cand acest Du vine si patrunde biserica, iata, ceva se intampla, simtim in aer. Am simtit azi dimineata. Asa-i? E ceva Dumnezeiesc care patrunde comunitatea. Merge printre randuri, ne atinge. Cei duhovnicesi o simt. Iar cei care nu sunt duhovnicesti se mira: Ce-i aici? Dar cand vine si peste ei, ei zic: Vai de mine! Aici e Dumnezeu. Taina inimii e data pe fata. Omul incepe sa-si vada pacatele. Incepe sa se caiasca, sa se intoarca la Dumnezeu si spune: Si eu vreau sa ma pocaiesc. E Duhul care intra in atmosfera bisericii. Dar si cand te rogi acasa. Cateodata rugaciunea e asa o povara, numai sa te rogi n-ai vrea. In schimb, cand vine Duhul si patrunde atmosfera aceea, intra peste tine, se aseaza in vorbele tale si iti curg din gura vorbe la care nu te-ai gandit. Ce sa mai vorbim, cand iti spune vorbe in alta limba? Dar, chiar si cele romanesti, simti cum din cosul pieptului tau, tasneste pentru lauda lui Dumnezeu rugaciunea. Ala-i Duhul. O, cum nu L-am dori si in cantarile si in rugaciunile si in toata atmosfera bisericii si in predici. Amin.
Aceasta putere a Duhului, cand vine si de ea avem nevoie si pe ea trebuie s-o cautam, acorda bisericii o trasatura- foarte interesanta trasatura. Trasatura care face din ea o marturie divina. Numai Duhul poate sa faca asta. Duhul lui Dumnezeu se coboara peste biserica si biserica nu-s peretii astia (fizici). Nu, nu, biserica sunteti/suntem noi, dvs., noi impreuna. Acei 2 sau 3 sau 200 sau 500 pusi impreuna in numele lui Isus, in adunarea lor, in comunitatea lor, in comuniunea lor, din ei, Duhul face o fiinta spirituala, un organism spiritual care-i comparat cu un corp. E folosita metafora trupului, care trup, are madulare ce-s legate intre ele si au un cap. Acolo-i unitate, e o legatura. Duhul, cand vine si se aseaza peste biserica, face ca in biserica sa fie bucurie, sa fie pace, sa fie putere, sa fie dulceata, sa fie har, sa fie semnificatie, sa-ti doresti, cum spunea astazi cineva, cu cat vine mai mult, cu atat te simti mai atras sa te duci la adunare.
Mai in urma cu ceva vreme am primit asa o observatie, un comentariu din partea unui membru din adunarea noastra. Stiti ce a zis ca-i place cel mai mult in adunare? Timpul de rugaciune. Ca acolo-i ceva. Si printre altele mi-a zis: “Nu stiu ce sa facem cu spectacolul.” Nici eu nu stiu. Intelege-ti? La un moment dat, deci, cand Duhul se retrage, ramane spectacolul, distractia. Daca-i de calitate sau nu. Te chinui sau te bucuri, depinde de calitatea spectacolului. Dar, cand e Duhul, acolo-i viata. Cantarea da viata. Trebuie sa cantam. Nimeni n-a zis sa nu cantam. Daca cineva a vazut ca este spectacol, inseamna ca a notat absenta Duhului. Roaga-te sa vina Duhul si toate o sa prinda viata. Ca biserica trebuie sa se roage, trebuie sa cante, trebuie sa citeasca si sa predice Evanghelia. Ce sa facem cand venim laolalta? Biliard? Astea le vom face pana Domnul va veni. Dar daca Duhul lipseste, ele raman doar un spectacol ieftin. Daca Duhul e prezent si opereaza prin acestea, toate-s vii si schimba. De asta avem nevoie. Si pentru asta, in aceste zile, postim si ne rugam. Si de maine intr-o saptamana, vom fi seara de seara sa staruim sa vina acel Duh, care sa dea bisericii Emanuel acel specific Dumnezeiesc, care sa-i convinga, fara sa-i spunem noi o vorba, pe oamenii care intra aici. Sa-i convinga si sa stie: Aici e Dumnezeu. Dumnezeu sa ne ajute si sa aiba de noi mila.
Puterea Duhului Manifestata Prin Miracole – Puterea Duhului, cand Duhul lui Dumnezeu vine, El este acea forta, acea energie care produce minuni. El face minuni. Aduce raspuns la rugaciuni. Realizeaza miracole. Noi credem in minuni, vindecari supranaturale. Eliberari de puterea intunericului, dezlegari de patimi. Exorcizari. Interventii providentiale a lui Dumnezeu. Circumstante gandite, operate de el. Cand esti in mijlocul lor, ti se par fara noima. La doua, trei luni distanta, iti pui mana in cap s zici: “Slavit sa fi, Doamne, cum ai lucrat.” E opera Lui. Duhul lui Dumnezeu, cand vine, puterea Duhului cand vine intr-o comunitate, intr-o familie , intr-un om, el capaciteaza cu aceasta energie, cu aceasta putere, de-a fi miracole.
Puterea lui Dumnezeu se manifesta prin minuni, prin vindecari. Si adevarul este ca pe acest palier avem mult de cautat pe Dumnezeu. Ii multumim ca ne-a raspuns. Ne-a raspuns in multe feluri. Si ce mai stiu este ca Duhul lui Dumnezeu va face acele miracole ori de cate ori considera ca este necesar. E persoana, e Dumnezeu, noi sa-L cautam si Duhul va dirija si lucrurile acestea. Noi sa fim dependenti de El. Sa venim la El cu trupurile noastre, cu sufletele noastre, cu duhurile noastre, ca El sa intre prin noi cum lumina intra prin aer. Sa se salasuiasca in noi si apoi va stii El ce e de facut si cu minunile si cu vindecarile.
Vom fi echipati cu daruri, pentru ca aceasta putere a Duhului inseamna exprimarea potentelor, a darurilor Duhului, care sunt lasate dupa cum voieste El si si cui voieste. Este tot lucrarea Duhului.
Elanul Divin – Mai trebuie sa spunem ceva. Duhul lui Dumnezeu, puterea Duhului lui Dumnezeu, e reprezentata de acel elan divin. Nici nu stiu cum sa-mi gasesc cuvintele – acel elan divin pus peste cantaret. Adica, e ceva Dumnezeiesc ce vine peste el, il suprapune. Peste predicator- acel elan Dumnezeiesc care creeaza o convingere, care-l determina pe cel care aude Evanghelia ca sa zica: “Cred si ma pocaiesc.” Duhul va dovedi lumea vinovata. Trebuie sa cautam asta. Avem nevoie de asta. Fara aceasta putere a Duhului in mijlocul bisericii ne stingem, murim. Devenim robii sistemelor religioase, dirijate de oameni- fara Hristos, fara viata, fara mantuire.
Spurgeon a zis ca daca n-ar fi Duhul in biserica sau daca nu-i Duhul in biserica, atunci, pe usa acelei biserici trebuie sa batem niste scanduri. Sa nu mai poata fi deschisa usa aia. Si ca sa inteleaga cineva de ce s-au batut scanduri in usa ei, sa se scrie acolo mare: AICI LOCUIESTE MOARTEA. NU INTRATI ACOLO. Dar daca-i Duhul, acolo-i viata. El face ca toate sa propaseasca, sa prospere, sa infloreasca. V-as intreba: Avem noi nevoie de Duhul Sfant sau n-avem noi nevoie? O, cati dintre noi traim ca si cum n-am avea nevoie. Ne-am gasit mersul nostru si fara sa ne mai punem multe intrebari, stim … In viata unui om, in viata unei familii, in viata unei biserici din care lipseste Duhul, totul este previzibil, predictibil, usor de anticipat, nu se intampla nimic, nu te abati din drum, totu-i cum stii.
Un frate, cu inima zdrobita, care mijlocea in rugaciune pentru trezire spirituala, l-au pus fratii sa se roage la deschiderea unei slujbe. S-a rugat printre altele zicand: “Doamne, fa azi ce n-avem in program.” Cand avem totul in program si nimic din afara programului nu se mai intampla, e bai mare. E bai mare. Sa vina in acea viata de la Dumnezeu peste noi, oameni buni. Sa aspiram catre Dumnezeu, sa tanjim dupa El, ca sa vina peste noi. Si atunci, ce vom face? Ma gandeam asa: Cum cantam noi alta data? Claudiu, iti aduci tu aminte cum cantam noi alta data – “E putere.. e putere..”? Cum cantam alta data? Tot cantam si acuma cantam. Da cum? Amintiti-va, va rog, de vremea aceea de cercetare, de bucuria aceea care s-a asezat ca ceva, ca un curent care a trecut prin noi. Conductorul e acolo, dar lipseste forta adusa de curent sa vina peste noi. Sa ne-o dorim. Sa o cautam.
Acum, mergand spre incheiere, n-as putea totusi sa trec la urmatorul gand cu incheierea fara sa fac o indoita observatie. Duhul lui Dumnezeu lucreaza in acord cu planul lui Dumnezeu. Nimeni nu-L poate manipula. Nimeni nu poate sa-L dirijeze, nu-L poate trimite. Nu-L poate lua, nu-L poate controla. El opereaza in acord cu planul lui Dumnezeu. E fiinta divina, e persoana divina, e Dumnezeu. Nu-L obligi sa faca minuni cand vrei tu. Nu. Nu. El e suveran. Au aparut facatori de minuni la comanda. Ei sunt siguri ca vor fi minunile si camerele de luat vederi le aduc. Ziaristii is de fata. Se vor intampla minuni. Poftim?
Si mai inca o observatie. Duhul lui Dumnezeu isi manifesta puterea in slabiciune. Adica, puterea Lui se face desavarsita, nu cand se uneste cu partile noastre tari! Ci atunci cand se intalneste cu slabiciunea noastra, care ne face sa strigam strigatul disperarii omului limitat. “Doamne, ai mila de noi!” Atunci vine Duhul. Pavel nu mai putea. Tepusul, suferinta: “I-al de la mine, Doamne. Nu-l mai pot duce.” De trei ori s-a rugat. Si Duhul i-a spus, Domnul i-a spus: “Puterea mea se face desavarsita in slabiciune.” Iar cand le scria Corintenilor, le vorbea despre felul lui de predicare. Avea asa un fel de predicare ap. Pavel, cel putin asa se descrie pe sine, in ep. 1 Corinteni. Nu stiu daca am avea placere mare sa-l ascultam vorbind. Ca orator stralucit nu l-am auzit. Mi-e teama sa fac comentarii. Citesc doar textul. Deduceti dvs.
1 Corinteni 2:1-
1 Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. 2 Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit. 3 Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur. 4 Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii,
Ati vrea sa ascultati un asemenea predicator? Auziti ce zice el:
ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, 5 pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
Sa o aduca Dumnezeu peste noi. Puterea lui Dumnezeu se face desavarsita in acest fel de slabiciune.
3. Cum putem sa primim aceasta putere?
Acum, mergand spre a treia intrebare: Cum putem sa primim aceasta putere?
Intai, trebuie sa fii sigur ca poti sa fii umplut de Duhul Sfant. Trebuie sa fii sigur ca-i pentru tine, ca-i planul lui Dumnezeu pentru tine. Ca esti vizat, ca Duhul te poate patrunde. Trebuie sa fii sigur.
Apoi este foarte, foarte important sa fii sigur ca a fi umplut cu Duhul Sfant nu implica nimic ciudat, bizar, anormal, excentric, ceva de care trebuie sa fugi. Am inatlnit printre noi aceasta parere: “Vai, esti umplut cu Duhul Sfant, botezat cu Duhul Sfant. Ce patesti! Ce ti se intampla, te manifesti!” Ascultati-ma, astea sunt descurajari de la cel rau. Va trebui sa fii convins ca in aceasta opera Dumnezeiasca nu-i nimic bizar, nimic ciudat, nimic de care trebuie sa fugi. Este Dumnezeiesc. E de la El. Slavit sa fie numele Lui.
Apoi, trebuie sa doresti sa fii umplut cu Duhul Sfant. Trebuie sa-ti doresti asta. Vei spune: “Dar, eu imi doresc, frate.” Chiar esti sigur? Intelegi tu ce-ti doresti? Esti siur ca-ti doresti? De fapt, ce-ti doresti, cand iti doresti sa fii plin cu Duhul? Iti doresti ca aceasta fiinta suprema, numita Duhul Sfant, parte din Sfanta Treime, Dumnezeu adevarat, El e Duh, sa vina peste tine. Sa-ti patrunda oasele, muschii, venele, sistemul nervos. Sa intre in organele tale interne. Sa intre in sufletul tau. Sa-ti patrunda vointa, ratiunea, sentimentele. Sa intre in caracterul tau si sa intre in acele incaperi ale sufletului inc are nu-i lumina. Si apoi sa puna randuiala, sa-si aseze tronulin sufletul tau. Sa patrunda in constiinta ta si sa decida ce-i rau si ce-i bine. Sa faca reforma in personalitatea ta. Iti doresti asta? Sau, de fapt, n-ai chiar vrea? “El sa-mi conduca afacerea? Pai, am atatea lucruri planificate, prgramate, care trebuie sa se implineasca.” Ecouri din trecut. Curse, tot soiul. Sa le fac si pe astea. Relatii de cultivat. Promisiuni de implinit. Nu chiar e vremea sa vina Duhul sa faca revolutii din astea. Ne punem in randuiala intai.” Ce inseamna, de fapt, sa vina Duhul? A veni Duhul inseamna efectiv – sa fii stapanit de El. Gata cu libertatea. De fapt, asa gasesti adevarata libertate. Vorba fratelui Petru, la predica de dimineata: “Cine-i liber? Cine nu se poate lasa de fumat? Sau cine nu vrea sa se apuce de el?” Cine-i liber? Stim cine-i liber.
In final, ati dori sa fii plin de Duhul Sfant inseamna sa vrei sa fii stapanit de El. Sa-i predai Lui cheile sufletului. Sa te predai total si ireversibil. Sa accepti. Sa asculti. Cand zice El sa vii, te duci. Cand zice El sa pleci, pleci. Nu uita ca este persoana. Si plinatatea Duhului nu poate fi definita decat in termenii unei relatii interpersonale. Esti persoana, Duhul e persoana. A fi plin de Duh inseamna sa fii patruns de Duhul care sa te conduca din interior. Sa faca din tine un ucenic autentic al Domnului Isus. Vrei asta? Slavit sa fie Domnul daca vrei!
Dar, trebuie sa stii pretul, ca s-ar putea ca unii oameni sa nu primeasca raspuns cand se roaga, pentru ca ei doresc doar beneficiile, doar statutul, care deriva din ce inseamna plinatatea Duhului. Nu vor ascultarea. Si Dumnezeu nici nu le da. Ce sa le dea? Ca nue Duhul Sfant si botezul Duhului Sfant un trofeu cu care sa ne impodobim si sa ne aratam intre ceilalti mai grozavi. Trebuie ascultare totala. De fapt, asta a spus Petru, cu cuvintele: Dumnezeu a dat Duhul Sfant celor ce asculta de El. Apoi, trebuie sa fii sigur ca ai nevoie sa fii botezat, sa fii umplut. Trebuie as fii sigur ca ai nevoie. E foarte posibil ca unii dintre noi sa nu fie atat de siguri. E foarte posibil sa ne fii gasit felul nostru independent de supravietuire. Putem depasi marea si in barca gaurita. Mai scoatem apa, mai vedem noi. Rezolvam noi cumva. Exista oare acea disperare pe care a avut-o Petru, nu in barca, a fost si acolo disperat, dar stia ca e in barca. Disperarea omului aceluia care s-a pornit sa umble pe mare si incepe sa se scufunde. Strigatul acela: “Doamne, scapa-ma!” No, acolo a fost exprimata in mod autentic nevoia. Si acolo a dat Dumnezeu. Dar, cand zici [simplu]: “Doamne, scapa-ma,” dar am planul B, C, D, E… nu mai functioneaza.
Mai e ceva. Ceva foarte, foarte important. Va trebui sa-ti aduci trupul inaintea lui Dumnezeu. Cum scrie la Pavel: “Aduceti dar trupurile voastre ca o jertfa vie.” “Doamne, aici sunt.” Stiti ce inseamna asta, practic? Sa vii la rugaciune. Si cu fiinta ta, cu tot ce e, sa te pui in fata lui Dumnezeu si sa zici: “Doamne, acum coboara-te peste mine si fa din mine locuinta Ta. Schimba-ma. Transforma-ma. Innoieste-ma. Locuieste-ma, patrunde-ma prin trupul meu, sufletul meu, duhul meu. Fa din mine casa Ta, Templul Tau.” Roaga-te asa. Isus a zis ca Tatal v-a da Duhul Sfant celor ce Il cer. Si crede ca Dumnezeu iti va raspunde. Ca va face. Slavit sa fie Domnul.
Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire… Efeseni 4.29
Filozoful german Arthur Schopenhauer spunea: „Noi n-am mai schimba nicio vorba cu cei mai multi dintre cunoscutii nostri apropiati, daca i-am auzi cum vorbesc despre noi in absenta noastra.“
Prin natura sa, defaimarea este distrugatoare. Primul autor al defaimarii si intretinatorul ei este diavolul. Intelegem de aici ca defaimarea este un rau foarte mare.
Pacatul defaimarii domneste peste tot. Este un rau dezgustator, cu adevarat diabolic. Cel care defaima provoaca necaz la trei persoane:1. lui insusi, 2. celui care-l asculta si 3. celui pe care-l defaima.
Pacatul defaimarii se rasfrange in doua directii: Il supara pe Dumnezeu si ii afecteaza pe oameni. Ca atare, si reabilitarea trebuie sa se raporteze la aceleasi coordonate: pocainaa fata de Dumnezeu si cererea iertarii de la cel defaimat.
Cum ar trebui raspuns celor ce-ti soptesc la ureche: „Ai auzit de cutare si cutare?“ Cuvantul lui Dumnezeu, Biblia, este un indrumator sigur. Citim: „Cand nu mai sunt lemne, focul se stinge, si cand nu mai este niciun clevetitor, cearta se potoleste“ (Proverbe 26.20). Spune-le calm, dar apasat unor astfel de „prieteni“, ca barfa este dureroasa. Daca aceasta metoda nu da roade, indeparteaza-te de ei!
Gandeste-te la consecinte! Nu cauta sa te inalti defaimand pe altii. Cauta prin propriile tale calitati sa te deosebesti de oamenii barfitori. Cine barfeste pe un om care isi vede de treaba lui, se pateaza singur; cine arunca cenusa in aer, aceluia ii cade pe cap.
Oamenii intelepti stiu ca daca le spui o barfa, ii vei defaima si pe ei. Deci, cel mai bun lucru este ca fiecare sa aplice in practica invatatura versetului de inceput.
Una din cele mai frecvente întrebări pe care o primesc în şedinţele de consiliere este: „Cum pot să îl schimb pe soţul/soţia mea?” Mulţi, foarte mulţi s-au căsătorit cu gândul destul de păgubos că îl pot schimba pe celălalt după căsătorie şi puţini, foarte puţini au reuşit să facă asta. Dorinţa de a îl schimba pe celălalt este de altfel destul de problematică întrucât de foarte multe ori în spatele ei se află doza personală de egoism. În definitiv celălalt are dreptul să fie cum vrea şi orice schimbare trebuie să înceapă de la noi. Căsătoria odată oficializată presupune acceptarea celuilalt aşa cum este, deci nu pot fi impuse condiţii noi pe parcurs decât cu acceptul ambelor părţi.
Să credem că oamenii nu se schimbă după căsătorie e utopic, problema e că ei nu se schimbă cum am vrea noi, nu că nu se schimbă. Totuşi, sunt cazuri în care soţul sau soţia ar vrea prin viaţa sa să influenţeze în bine pe partenerul care, fie se poartă necuviincios, fie are probleme cu alcoolul sau alte patimi, fie e leneş, inactiv în relaţie, neimplicat în educarea copiilor sau câte şi mai câte variante pot fi. Ei bine, una din cele mai eficiente metode este cea a aprecierii.
De ce e eficientă? Pentru că mai întâi lucrează sau trebuie să aibă efect în cel care vrea să schimbe şi mai apoi în celălalt şi pentru că realizează o schimbare de perspectivă.
Cum îl schimbă aprecierea pe omul care alege să aprecieze? Păi dacă îţi propui să schimbi ceva în celălalt prin această metodă ea te va obliga să îi vânezi celuilalt lucrurile bune şi nu greşelile. Aprecierea presupune mulţumirea, remarcarea aspectelor pe care celălalt le face bine. Pentru a „vedea” acele aspecte trebuie să schimbi modul de a îl vezi. Dacă până atunci greşelile erau cele care îţi atrăgeau atenţia, greşelile erau singurele pe care le vedeai, acum alegi voit să observi foarte bune, atitudini bune, calităţi, eforturi cât de mici, iar asta te va focaliza pe latura pozitivă a celuilalt. Deja vorbim de o repoziţionare a criticului şi nemulţumitului din „apreciator” deja nu mai „hrăneşte” spiritul justiţiar şi vederea paiului din ochi, ci alegi să încurajezi orice tentativă bună. Devii un vânător de fapte sau atitudini bune. Asta înseamnă o schimbare radicală care este un efect complementar benefic schimbării celuilalt.
Mai mult, mulţumirea este una din cele mai bune şi plăcute companii în viaţă. Prin focalizarea pe a mulţumi categoric devii o companie plăcută. Atenţie aici, nu exageraţi cu aprecierea ca aceasta să nu devină laudă, că atunci vorbim de manipulare. Aprecierea se face în cuvinte sincere, bazate pe realitate. Mulţumeşti, apreciezi, dai pupicuri, îmbrăţişări, mici cadouri pentru faptele sau atitudinile bune iar la cele pe care nu vrei să le încurajezi încerci să nu critici ci să nu oferi aceste recompense. Lauda va strica socoteala. De fapt lauda se foloseşte atunci când îl consideri pe celălalt mai tâmp şi încerci să îl cumperi în speranţa că nu se va prinde.
Cum îl schimbă aprecierea pe omul apreciat? Principiul recompensei si al mediului încurajator sunt unele din cele mai eficiente principii în motivarea oamenilor. Fiecare din cei căsătoriţi vine din anumite medii în căsnicie. Unii vin din medii bune, alţii din medii mai nefavorabile relaţiilor. Unii au venit cu răni adânci pe ei în acele relaţii alţii au venit cu aşteptări irealiste, alţii cu modele parentale foarte puternice dar fiecare din noi, când am intrat în relaţii am dorit să fim importanţi pentru cineva, am avut nevoie de aprecierea, acceptarea şi dragostea cuiva. Motivul pentru care am decis unirea cu cineva pentru toată viaţa de regulă este unul măcar puţin egoist, am vrut să ne fie bine, am vrut să fim importanţi pentru acea persoană cu care ne-am căsătorit, am căutat aprecierea acelei persoane şi faptul că am primit aceste lucruri ne-au făcut să spunem: Da, asta este persoana pe care o vreau alături de mine pentru toată viaţa.
În momentul în care ceea ce sunt eu nu mai este de ajuns pentru a mulţumi acel om de lângă mine intervine drama. De aceea e bine să fim sinceri in relaţii şi până la căsătorie nu doar după. Oamenii care au fost acceptaţi aşa cum sunt cu bune si rele deodată se trezesc că nu mai sunt acceptaţi şi că trebuie să se schimbe simt o mare trădare şi înşelare şi de obicei se răzvrătesc exact in sensul nedorit de partener.
Un mediu de apreciere şi mulţumire îl determină pe un om la schimbare. Un mediu în care părţile sale bune sunt apreciate, scoase în evidenţă, el se va simţi bine să exceleze să facă mai mult. Mediul critic îl poate motiva o vreme dar nu mare, pe când mediul de apreciere este unul în care îi va plăcea să se întoarcă. Aprecierea îl va face pe omul criticat până atunci să se schimbe natural şi nu forţat, de voie şi nu de nevoie.
Aprecierea îl face pe partenerul de viaţă unul lângă care să doreşti să stai iar pe cel care este apreciat in unul cu potenţial. Tu ce vei face în relaţia ta?
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 