Categorie: EDITORIALE

Tot mai bine e în hainele tale

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

tot mai bine e in hainele tale

Cei care au trăit în condiții modeste, știu fenomenul ”haine de la second” și fenomenul ”haina lu frate-tu”. Era absolut normal, pe acea vreme, ca să te îmbraci de la second, de fapt second a devenit mai apoi, că denumirea originală era de la ”aju”. Ei bine, când te îmbrăcai așa luai ce îți pica. Nu erau făcute pentru tine hainele alea, dar dacă erau aproximativ pe mărimea ta le considerai bune. Dacă îți mai și plăceau puteau fi și două mărimi mai încolo, că tot le purtai cu inconvenientele de rigoare.

Nu știu câți ați avut ocazia să purtați hainele altora, dar eu am avut și îmi aduc aminte senzația. Senzaţia aia persistentă că nimic nu se așează pe tine, că nimic nu se potrivește și că hainele stau pe tina ca pe sperietoarea de ciori din lanul de porumb. Te simțeai ciudat la școală, te simțeai ciudat la joacă cu ceilalți copii iar la biserică… unde topurile erau topuri… era greu.

La haine mai era cum era, dar la papuci era jale mai mare. Îmi aduc aminte că ”picase” o pereche de pantofi de piele prin nu știu ce minune. Faină lucrătură, iar la tapaliga mea, cât piciorul de elefant, nu nimereai ușor ”păpuci”. Să vezi ce îmi rădea mustaţa care abia mijea. Numai că, pantofii ăia erau pentru unul cu un picior mai scurt, deci aveau talpa de la dreptul mai groasă. Pune Teo papucii în picioare și tai-o la gară. Era ceva ciudat, da am zis că mă acomodez eu. Vezi de treabă, mergeam șotânc-șotânc de parcă eram un cocostârc șchiop. Chin domle nu alta. La tot tărăboiul s-a făcut ca atunci să fiu scos la tablă, atunci s-a făcut să fiu trimis la directoare cu niște fișe, atunci s-a făcut să mă întâlnesc cu tăte fetele alea mai frumușele. Grea zi. Când am ajuns acasă am pupat amărâții de teniși, pe care îi aruncasem hăt sub pat, de bucurie că am pantofi de piele.

Ei, cam așa se întâmplă când îmbrăcăm viața altora. Suntem nefericiți. Ni se pare că alții au o viață mai de calitate, mai fericită, mai îmbelșugată, dar e viața lor și doar lor le stă bine și comod în ea. Nu mă îndoiesc că persoana care a purtat inițial pantofii aceia s-a simțit confortabil în ei, dar nu erau pentru mine.

Din păcate, de multe ori, părinții ne îmbracă de mici cu viețile altora. Din dorința lor de a ne face doctori, ingineri, patroni etc, ne dau haine care nu or să ne vină bine toată viața. Ajungem ceea ce părinții au vrut și nu ne trăim viața. Puțini părinți ar accepta că fiul lor e mai fericit ca instalator decât ca medic, dar unii pentru aia sunt făcuți. Așa se face că școala e chinuită, facultatea e chinuită, rezidențiatul e vai de el, iar cariera e mediocră. Părinții ne văd bine în haine ”mari” dar noi nu încăpem acolo.

Mare atenție părinților care visați voi cariera copiilor voștri, care cereți performanțe peste capacitățile lor, care puneți poveri mari copilașilor. Nu îi îmbrăcați cu alte haine decât cele ce le sunt potrivite. Or să se prăbușească sub ele mai devreme sau mai târziu. Eu am fost ca David, i-am zis mamei că armura lui Saul e prea grea și am lăsat-o jos, dar nu sunt mulți așa. Vor muri sufocați în hainele altora. Copiii nu trebuie să fie o extensie a părinților sau o continuare a lor.

Un alt mod de a îmbrăca haine mai mari, că la unele mai mici nu se înghesuie nimeni, e să pui mâna pe un băiat/fată cu funcție sau bani. Pfiii, zici că ți-a pus Dumnezeu mâna în cap. Să vezi binecuvântare, să vezi ”cum lucrează Dumnezeu drăguțul” așa băiat…. așa fată… Și așa se face că nunta e ca în basme, ține trei zile și trei nopți dar căsnicia nu e căsnicie ci căznicie. Deh, haine mari, picior mare, bani mulți, renume mare, dar cel sau cea ce se bagă în asemenea jug e prea mic pentru el. Nu poți pune o vacă sfrijită la jug cu un taur masiv. Nu merge, aia va sta spânzurată în jug la înălțimea taurului, se va sufoca toată viața. Cei ce au înjugat boi și vaci vreodată, știu despre ce vorbesc. Perechea înjugată trebuia să se potrivească.

Dragii mei. Purtați hainele voastre. Iar dacă deja vă e frig din cauza hainelor largi, trebuie să faceți tot ce puteți ca să vă dezbrăcați de ele dacă se poate, iar dacă nu se poate, cum e cazul căzniciei, să vă îngrășați nițel. Doamne, îți mulțumesc de hainele ce le am, mulțumesc de viața pe care mi-ai îngăduit-o și ajută-mi să-mi îmbrac copii cu hainele lor.

http://www.filedinjurnal.ro/

Exista greseli in Biblie ?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Întrebări-Răspunsuri, DILEME, EDITORIALE

Desi Biblia a fost si este considerata de crestini ca fiind Cuvantul scris al lui Dumnezeu, o revelatie infailibila a vointei Sale, exista multe voci care ii contesta inspiratia si autoritatea divina. Incepand cu secolul al XVII-lea, in perioada Iluminismului, multi cercetatori ai Bibliei au gasit pe paginile ei tot felul de contradictii, greseli de natura stiintifica, discrepante in privinta numelor si numerelor , precum si un limbaj lipsit de precizie.

Care este adevarul cu privire la Sfintele Scripturi ? Este Biblia lipsita de greseli ? Si daca ele exista, cum se explica prezenta lor intr-o carte care se pretinde a fi inspirata de Dumnezeu ?

Biblia afirma despre sine ca este inspirata de Dumnezeu. In Vechiul Testament exista, dupa unele estimari, circa 2600 de afirmatii de genul: “Cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel…” (Ezechiel  32,1 ),“Domnul a vorbit lui…” ( Exodul 25,1 ) sau “Asa mi-a vorbit Domnul” ( Ieremia 17,19 ).

Mai mult decat atat, autorii Noului Testament confirma inspiratia divina a cartilor Vechiului Testament. Scriindu-i lui Timotei, apostolul Pavel afirma ca ”toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu” ( 2 Timotei 3,16 ), iar Petru spune ca “nicio prorocie n-a fost adusa prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, manati de Duhul Sfant” ( 2 Petru 1,21 ).

In ceea ce priveste Noul Testament, chiar daca autorii lui nu marturisesc despre sursa inspiratiei lor la fel de frecvent ca autorii Vechiului Testament, totusi si ei au considerat mesajul lor ca fiind inspirat. Scriindu-le credinciosilor din Tesalonic, Pavel le spune ca “atunci cand ati primit Cuvantul lui Dumnezeu auzit de la noi, l-ati primit nu ca pe cuvantul oamenilor, ci asa cum si este in adevar, ca pe Cuvantul lui Dumnezeu” ( 1 Tesaloniceni 2,13 ), iar credinciosilor din Corint le scrie: “Si vorbim despre ele nu cu vorbiri invatate de la intelepciunea omeneasca, ci cu vorbiri invatate de la Duhul Sfant” ( 1 Corinteni 2,13 ).

De asemenea, apostolul Petru se refera la scrierile lui Pavel ca fiind Scripturi inspirate, afirmand ca in epistolele sale “sunt unele lucruri greu de inteles, pe care cei nestiutori si nestatornici le rastalmacesc , ca si pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor” ( 2 Petru 3, 15.16 ).

Insa atunci cand afirmam ca Biblia este de origine divina nu trebuie sa pierdem din vedere elementul uman care a contribuit si el la alcatuirea Scripturilor. Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, dar transmis prin oameni nedesavarsiti, intr-un limbaj omenesc, nedesavarsit. Toate cele 66 de carti ale Bibliei poarta amprenta personalitatii autorilor lor, a mediului cultural in care au trait toti acestia, dar si a circumstantelor istorice in care au fost scrise cartile ei.

Daca ne referim la limbajul Bibliei, acesta este unul cotidian, popular si nestiintific. Totusi, lipsa preciziei stiintifice nu inseamna si lipsa veridicitatii. Autorii Bibliei s-au folosit de un numar foarte variat de forme literare: poezie, parabole, metafore, simboluri, proverbe, naratiuni istorice, texte juridice, s.a., fiecare din ele necesitand o interpretare diferita. Pentru a evita interpretarile gresite, e nevoie sa se tina seama de forma literara prin care este transmis mesajul divin.

De asemenea, deoarece multe pasaje biblice oglindesc obiceiuri antice, cunoasterea lor este deosebit de importanta pentru intelegerea textului si mesajului biblic.

Toate manuscrisele originale ale cartilor Bibliei s-au pierdut. Cele mai vechi manuscrise pe care le avem la dispozitie sunt doar copii ale originalelor. Desi evreii au manifestat scrupulozitate in copierea textului biblic, unele greseli minore s-au strecurat totusi in cursul procesului de transmitere si copiere a manuscriselor biblice. Daca evaluam greselile aparute in acest proces de copiere a manuscriselor, ele sunt atat de minore incat nu pun in pericol mantuirea niciunui suflet sincer.

Comparand Biblia cu alte scrieri antice, se poate conchide ca ea este documentul antic cel mai bine conservat. Unele discrepante intalnite in Biblie pot avea explicatii pertinente, altele insa se datoreaza greselilor facute de copisti si traducatori in cursul procesului de copiere si traducere a textului biblic. Insa toate aceste greseli sunt minore si nu altereaza mesajul divin. Dimpotriva, faptul ca in Biblie nu gasim o acuratete desavarsita, tocmai acest fapt este o dovada a caracterului sau istoric, facand credibil mesajul ei.

Daca Biblia ar fi fost plasmuita de o minte omeneasca, autorul ( sau autorii ) ar fi avut grija ca astfel de discrepante sa nu apara in text. Dar tocmai prezenta lor reprezinta o dovada ca mesajul Bibliei este de origine divina, fiind pe deplin veridic si credibil.

In ciuda discrepantelor prezente in Vechiul Testament, Domnul Christos si apostolii au considerat Vechiul Testament ca fiind Cuvantul lui Dumnezeu, iar informatiile din cartile lui ca fiind veridice. Cu toate acestea, Petru recunoaste ca in Scripturi ( cu referire la epistolele lui Pavel ) exista si “unele lucruri greu de inteles” ( 2 Petru 3,16 ).

Cand intalnim asa-zise greseli in Biblie, trebuie sa ne reamintim ca acestea nu sunt rezultatul revelatiei lui Dumnezeu, ci rezultatul rastalmacirii facute de om. Adesea, problemele care apar nu tin de textul biblic, ci de interpret.

De aceea, cand studiem Biblia, este absolut necesar sa fim onesti si lipsiti de prejudecati, folosind metodele cele mai potrivite pentru studiu. Rugaciunea si iluminarea data de Duhul Sfant, Cel care a inspirat cartile Bibliei, nu sunt doar utile, ci absolut necesare pentru a avea o perspectiva si o intelegere corecta a mesajului biblic.

Atunci cand intampinam dificultati in intelegerea textului biblic trebuie sa tinem cont de faptul ca Autorul mesajului Scripturii ne poate rezolva aceste dificultati tot prin Biblie. Scriptura este propriul ei interpret, de aceea este ncesara compararea textelor unele cu altele, tinand cont de contextul biblic.

Unele pasaje mai dificile ale Scripturii pot fi intelese prin prisma altor pasaje mai clare. Totusi, unele probleme pot persista in ciuda onestitatii cititorului. Aici intervine rabdarea celor credinciosi de a continua sa fie loiali Cuvantului lui Dumnezeu, desi au intrebari la care inca nu au raspunsuri.

Rabdarea este esentiala in viata unui crestin onest, ea definindu-i pe adevaratii copii ai lui Dumnezeu:“Aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus “ ( Apocalipsa 14,12 ). Este acea rabdarea si acea credinta ca intr-o zi ei vor primi toate raspunsurile chiar de la Acela care este adevaratul Autor al Scripturilor.

In concluzie, in Biblie pot exista unele greseli si discrepante, insa ele nu tin de mesajul ei, ci mai degraba de limbajul ei omenesc nedesavarsit. Nu Dumnezeu a pus aceste greseli in Biblie, nu El este autorul lor, ci instrumentele umane imperfecte. Chiar daca in Biblie exista discrepante, niciuna din ele nu afecteaza in vreun fel mesajul ei divin si nici mantuirea unui suflet onest.

Biblia ramane vrednica de incredere si, pe zi ce trece, noi descoperiri arheologice sau din alte domenii ale stiintei confirma veridicitatea ei. Orice barbat sau femeie care doreste sincer mantuirea poate gasi in Biblie calea spre adevarul mantuitor.

“Incredeti-va in Domnul Dumnezeul vostru si veti fi intariti ! Incredeti-va in prorocii Lui si veti izbuti !” ( 2 Cronici 20,20 )

Lori Balogh

Prelucrare si adaptare dupa articolul lui Frank M. Hasel, profesor de teologie sistematica la Seminarul Bogenhofen, intitulat “Exista greseli in Biblie?”, publicat in volumul “Interpretarea Scripturii”, ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, 2012, p. 35-43

http://www.loribalogh.ro/2014/08/exista-greseli-in-biblie/

Iertarea înseamnă viață

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, EDITORIALE

iertarea inseamnă Viață

Spuneam ieri că, pentru a ierta, e nevoie să murim măcar puțin. E nevoie să ne dăm morții pretențiile, dreptatea noastră, plăcerea și satisfacția de a îl vedea pe greșit plătind sau pedepsit și moartea niciodată nu a fost ușoară. Moartea înseamnă despărțire și în cazul acesta înseamnă despărțire de unii ”dragi”. Ne place să avem dreptate, ne place să ni se facă mofturile sau micile hachițe, ne place să ne știm răzbunați și ne place să ni se plătească paguba, ba mai mult, ne considerăm perfect îndreptățiți să ne cerem dreptatea și în societatea în care trăim, ar însemna să fii fraier, să fii prost, să nu profiți pe urma greșelii cuiva față de tine.

Totuși, iertarea înseamnă moarte ca să se producă viața. Moartea nu este punctul final al iertării ci e punctul final al firii cu micile ei plăceri. Moartea e punctul de început al vieții. Când murim puțin pentru a ierta, de fapt aducem viață, purificăm mintea noastră de gunoaie și de toxine. Murind pentru iertare, renunțăm la pretențiile firii pământești și ne transformăm mai asemenea Mântuitorului. Murind pentru a ierta, de fapt înviem pentru relații sănătoase și corecte.

Iertarea înseamnă viață pentru cel care iartă. Da, neiertând ne închidem într-o capcană periculoasă. O capcană a morții fără viață. Neiertând trupul nostru începe să moară câte puțin. Într-un fel, fugim de moarte dar nu spre viață ci spre o moarte care se strecoară în toate celulele corpului nostru. E nevoie de iertare pentru a ne trezi la viață. E nevoie de iertare pentru a putea trăi liberi, vioi, energic. E nevoie de iertare pentru ca viața noastră să fie eliberată, dezlegată, puternică. Viața care vine în urma iertării, e plăcută de trăit, chiar dacă e dureroasă uneori la amintirea acelor fapte care ni s-au făcut.

Omul care iartă poate trăi, poate experimenta și mai ales poate relaționa eficient și corect. Călătoria fără bagajele neiertării, este infinit mai plăcută decât cea cu colcăiala neiertării în spate. Bucuria libertății venită în urma iertării e așa de binefăcătoare încât aduce sănătate în trup, suflet și minte. Viața dată de iertare este de neprețuit.

iertarea inseamnă viatăIertarea înseamnă viață pentru cel iertat. Oamenii au nevoie de iertarea noastră. Scriptura ne spune că ceea ce legăm pe pământ, va fi legat și în ceruri și ce dezlegăm pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri. Iertarea noastră are consecințe eterne pentru că neiertarea este o legare a celui care ne-a greșit, este o încătușare a sa. În rugăciunea pe care Domnul Isus ne-a lăsat-o ca model, apare iar aspectul acesta: Și ne iartă nouă greșelile cum iertăm și noi celor ce ne greșesc. Cel de lângă mine au nevoie de iertarea mea la fel cum și eu am nevoie de iertarea lui Dumnezeu.

Oamenii iertați scapă din închisoarea noastră și pot relaționa liberi cu noi. Oamenii iertați, pot trăi relații sănătoase, pentru că iertarea dă viață relațiilor. Oamenii iertați ”pot învia” relația dintre noi și ei, pentru că un om viu este un om al relațiilor.

Iertarea înseamnă viață spirituală. Noi avem nevoie de relație cu Dumnezeu pentru a trăi pe acest pământ plăcut înaintea Sa. Iertarea eliberează ”căile de respiraţie spirituale”, dă voie vieții și puterii divine să curgă în noi. Cel care iartă are parte de iertarea lui Dumnezeu și iertarea lui Dumnezeu înseamnă viață.

Iată cum, iertarea înseamnă moarte dar o moarte care aduce viață pe când neiertarea înseamnă moarte, dar o moarte care aduce moarte.

” ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta”

http://www.filedinjurnal.ro/

Paşi spre fericire în cămin

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, FAMILIE

Cum putem fi fericiţi în familie? Ce trebuie să facem pentru aceasta?

Pentru că sunt foarte multe impedimente care stau în calea fericirii şi în ciuda faptului că este nevoie de aşa un efort ce trebuie depus pentru a păstra o relaţie de căsătorie, mulţi se întreabă dacă merită. Alţii nu mai pot crede că există cupluri care au reuşit să aibă o viaţă de căsătorie fericită şi împlinitoare.

Sunt mulţi care întreabă care ar fi soluţia ca în familiile lor să fie bine, să fie pace, să fie dragoste şi înţelegere.

Iată câteva elemente esenţiale într-o familie care vrea să suprevieţuiască peste ani:

MATURITATEA

Dacă cel mai mare impediment în calea fericirii conjugale este egoismul, primul pas spre o viaţă de căsătorie fericită şi împlinită îl reprezintă maturitatea – spune Tim LaHaye (2002). Maturitatea se defineşte prin echilibrul emoţional şi lipsa de egoism a partenerilor. Fără aceste calităţi, în primii ani de căsătorie în mod special se pot naşte o serie de conflicte de interese.

Când doi tineri obişnuiţi să ia decizii bazate doar pe nevoile şi dorinţele lor trebuie să înveţe să ţină cont şi de nevoile celuilalt, se pot naşte o serie de conflicte, în funcţie de gradul de maturitate al partenerilor. Acesta se poate determina şi în funcţie de motivul pentru care fiecare dintre parteneri a intrat în relaţia de căsătorie: pentru a scăpa de situaţia nefericită de acasă, pentru că s-au săturat ca părinţii să le spună tot timpul ce să facă, pentru că au vrut ca cineva să-i iubească. Toate acestea sunt motive imature pentru a începe o căsnicie şi dacă pe cei doi nu-i leagă şi o dragoste lipsită de egoism şi care nu caută doar interesul propriu, problemele nu vor întârzia să apară.

Tinerii ar trebui să se căsătorească cu scopul de a-şi face partenerul fericit, neaşteptând nimic în schimb. Propria maturitate va determina în timp creşterea în maturitate şi a partenerului, deschizând cheia spre o viaţă de căsătorie fericită şi împlinită.

DRAGOSTEA

Am întâlnit mulţi tineri care doreau să se căsătorească, dar refuzau sfatul sau ajutorul oricui, susţinând sus şi tare: „Dar noi ne iubim!“ Probabil că acesta este cel mai popular, dar şi cel mai puţin înţeles termen. În mod car, este legat şi de maturitate, deoarece dragostea presupune lipsa de egoism şi dăruirea necondiţionată, fără a aştepta ceva în schimb, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără un anumit grad de maturitate. Dumnezeu cere şi soţiilor să-şi iubească soţii (Tit 2:4), dar cere în mod special bărbaţilor să-şi iubească soţiile ca pe trupurile lor (Ef.5:25, 28, 33), şi este imposibil ca o soţie care este iubită în acest mod să nu întoarcă dragostea soţului ei.

COMUNICAREA

Dragostea presupune şi cunoaşterea partenerului de căsătorie, iar cunoaşterea nu se poate realiza fără comunicare. În general, cuplurile necăsătorite sau căsătorite de curând înţeleg acest lucru şi nu au probleme de comunicare. Totuşi, după o perioadă, această capacitate de a comunica eficient dispare, lăsând loc conflictelor nerezolvate, certurilor explozive sau, dimpotrivă, lipsei de comunicare. Multe cupluri, în special cele de vârsta a doua, nu au învăţat niciodată să comunice şi se mulţumesc cu o căsnicie de mâna a doua, deoarece nu sunt dispuse să depună nici un efort.

Există mai multe piedici în calea unei comunicări eficiente între parteneri. Probabil că cea mai mare piedică o constituie auto-protecţia. Ştim că, în timp ce comunicăm, ne facem vulnerabili în faţa partenerului şi atunci preferăm să ne protejăm imaginea proprie, emoţiile şi sentimentele.

O modalitate de exprimare a auto-protecţiei o reprezintă mânia explozivă. Când partenerul ne descoperă o slăbiciune, căutăm repede să ne protejăm, comunicându-i că, dacă se apropie mai mult de noi, vom exploda.

Dacă în general bărbaţii tind să folosească această armă, femeile se apără într-un mod mai subtil şi aparent mai nevinovat, dar în realitate mai dăunător, pentru că nici măcar nu este conştientizat ca atare. Femeile izbucnesc în lacrimi când sunt confruntate cu neajunsurile lor, transmiţând acelaşi mesaj: „Nu-mi dezvălui slăbiciunile, pentru că te voi face să te simţi prost pentru asta şi voi începe să plâng!“ Bineînţeles, nu de fiecare dată când o femeie plânge o face pentru a se auto-proteja. Bărbaţii trebuie să înveţe să distingă între lacrimile de auto-protecţie şi cele cauzate de emoţie, stres, bucurie sau supărare.

Cea de-a treia armă de apărare este tăcerea sau închiderea în sine. Aceasta este o armă deosebit de periculoasă şi este alimentată în special de mânie. Din nou, această tactică este folosită cu precădere de bărbaţi pentru a-şi pedepsi soţiile într-un mod mai subtil, dar este foarte dăunătoare relaţiei şi întristează pe Duhul Sfânt (Efeseni 4:30-32). Nici un soţ sau o soţie nu poate spune că are pe Duhul Sfânt şi în acelaşi timp să ţină mânie pe partenerul de căsătorie, pedepsindu-l prin lipsa de comunicare.

RUGĂCIUNEA

„Rugăciunea este cel mai bun mijloc de comunicare dintre doi oameni“, susţine Tim LaHaye (2002), care a văzut multe cupluri complet transformate odată ce au început să se roage împreună. Acesta este un pas important în calea spre fericirea în relaţia de căsătorie. Cineva spunea odată: „Nu te poţi certa cu femeia cu care te rogi în fiecare zi.“ Dacă ar înţelege importanţa şi beneficiile rugăciunii, mult mai multe cupluri s-ar bucura de o relaţie armonioasă şi de o comunicare reală.

ISUS HRISTOS

Dacă cei doi parteneri au amândoi o relaţie personală şi reală cu Hristos, atunci vor avea o relaţie bună şi unul cu altul. Nici o căsătorie care nu Îl are în centru pe Hristos nu va experimenta binecuvântarea lui Dumnezeu peste acea relaţie. Hristos sfinţeşte relaţia dintre cei doi parteneri şi vrea ca ei să se bucure unul de altul: „…bucură-te de nevasta tinereţii tale(…); fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!“ (Prov.5:18, 19) Fără îndoială, Hristos reprezintă cea mai importantă cheie spre fericirea în căsătorie.

http://www.intrebariimportante.ro/

Iertarea înseamnă moarte

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, EDITORIALE

iertarea inseamna moarte

Cineva mă întreba într-o ședință de consiliere recent: De ce este așa de greu să ierte soția care i-a greșit? De la întrebarea aceasta, am pornit o discuție interesantă cu acel om, care a fost revelatoare și pentru mine și am descoperit că greutatea iertării este mare, din cauza prezenței morții în acel act. De fapt, iertarea înseamnă moarte. Cine ar putea să definească mai bine conceptul decât Isus Hristos, cel care ne-a iertat pe noi și a murit ca noi să avem parte de iertare.

De ce spun că iertarea înseamnă moarte? Pentru că în mai multe sectoare ale vieții, a ierta înseamnă a muri puțin sau mult. Iată câteva ”morți” cauzate de iertare.

Iertarea înseamnă moartea așteptărilor. Când cineva a greșit față de tine, înseamnă că a acționat contrar așteptărilor tale. Când o soție a fost infidelă, a înșelat așteptările soțului care se prognozase că aceasta îi va fi credincioasă. El își construise o parte din viață, având în fundament această așteptare, a considerat că e normal ca soția să îi fie fidelă toată viața și poate  a și investit pentru asta. Când s-a produs acea infidelitate așteptările au fost înșelate.

Ca să ierți într-un asemenea caz, trebuie să moară așteptările, da acele așteptări care îți dădeau un confort psihic plăcut. Iertarea înseamnă moartea așteptărilor privitoare la celălalt și o asemenea moarte e greu de suportat, o asemenea iertare e greu de acordat.

Iertarea înseamnă moartea pretențiilor. Și cu siguranță avem multe și în relația de căsnicie și în relațiile umane de orice fel. Ne așteptăm să fim respectați, ne așteptăm la puțină apreciere, la puțină dragoste, pretindem un anumit câștig din relații, iar iertarea înseamnă și renunțarea, de fapt… moartea pretențiilor privitoare la celălalt. Când trebuie să iert, moare pretenția de a avea dreptate, moare pretenția de a fi respectat și adesea moare pretenția de a fi iubit. Și moartea e întotdeauna dureroasă.

iertarea insemană viațăIertarea înseamnă moartea dorinței de a te vedea pedepsit. Când vreau dreptate, o voi considera împlinită dacă tu îți primești o pedeapsă meritată. Când iert, această ”satisfacție” va trebui să moară. Când te iert nu mai solicit, nu mai aștept, nu mai doresc să fii pedepsit pentru răul ce mi l-ai făcut. Dorința asta moare și e cumplit de greu să dai morții o asemenea satisfacție.

Iertarea înseamnă moartea dorinței de a te vedea suferind. Probabil nu e greu să identificați în voi dorința aceasta, o dorință profundă, ca cel care v-a greșit, să sufere ”măcar tot atât”, eu am găsit gândul acesta adesea. Uneori se solicită imperios să se vadă acea părere de rău și suferință. Unii refuză să ierte fără prezența acestei suferințe, cuantificabile, în viața celuilalt. Așa apare dorința, ca greșitul, să se afișeze în genunchi, să plângă cu lacrimi, să implore iertare… să se vadă că suferă. Ei bine, iertarea înseamnă moartea acestor dorințe. Renunț la ele, le ucid în mine.

Iertarea înseamnă moartea dreptății personale. Da, și aici e nevoie de moarte. Uneori asta este principala piedică în calea iertării. Dreptatea care trebuie să ne fie atribuită nouă, dreptate care trebuie văzută și cunoscută dar și atribuită nouă de către ceilalți. Ei bine, în relații ”am dreptate” face mai mult rău decât bine. Când este vorba de iertare, dacă ”am dreptate” nu moare, nu se poate produce iertarea. Când iert renunț și la ”dreptatea mea” de dragul iertării și de dragul relației. Uneori credem că am rămas singurii apărători ai dreptății și asta ne împiedică să iertăm și nu ne închipuim că dreptatea o va apăra Dumnezeu.

Da, iertarea înseamnă moarte. Moartea a ceva din noi, moartea pretențiilor, orgoliilor, dreptății personale, dorinței si satisfacției de a îl vedea suferind si pedepsit pe celălalt. Iertarea înseamnă moarte dar aspectul frumos este că cei care aleg să moară iertând pot aduce viață. Moartea nu e punctul final, moartea e șansa unui nou început. Prin moartea bobului de grâu poate apărea un spic întreg.

Un astfel de exemplu ne-a lăsat Mântuitorul. El care avea dreptatea deplină, El care era îndreptățit să aibă pretenții și așteptări, El care ne crease și pusese în noi divinitate a renunțat la tot, a venit jos ca să moară fiind nedrept primit și tratat și nu și-a căutat aici dreptatea, a murit ca noi să avem viață. Tot așa ni se cere și nouă, să murim câte puțin ca să dăm şansa de viață relațiilor, să murim ca să ne dăm nouă dreptul la o viață nelegată de oameni, să iertăm ca să dezlegăm oamenii, să iertăm ca să scăpăm de sufocarea morbidă a satisfacției suferinței celorlalți.

Ești dispus să mori? după moarte urmează viață!

http://www.filedinjurnal.ro/