Păcate extreme. 1. Senzualitatea – viața cu bulină roșie – Nicolae Geantă


Senzualitatea este o înclinare spre plăcerile trupești. O atracție spre sensibilitate senzorială. Grecii o numeau hedonism. Latinii o numeau erotism. Românii o strigă sexualism…

Nicolaie Geanta ciresarii pustanSocietatea modernă e sugrumată de senzualitate. Trăim o cultură care se mândrește cu obsesia pentru sex, pentru atracții de intimitate. Priviți numai în jur: televiziunile, internetul, pressa, reclamele. Sunt sugrumate de senzualitate. Cel mai accesat cuvânt pe google (pornografia) face referire la senzualitate. Vremea nu poate fi prezentată decât senzual, Gazeta Sporturilor la fel. Până și pe chibrituri apare hedonismul ca stil de viață. În pictură, în sculptură, nudurile sunt cap de afiș, în muzică e musai și ceva limbaj obscen, pe stradă se vorbește vulgar, în școli viaţa fără perdea e la ea acasă, la emisiuni cu vedete se debitează trivialități (!) …

Taman în acest iureș al promovării senzualității (până și poeți de anvergură ca Eminescu, Brumaru, Geo Bogza sau Cărtărescu sunt promotorii erotismului!) trăiesc tinerii noștrii. Această generație a căror viață ar trebui, zi cu zi, marcată cu bulină roșie! Agresați de imoralitate, invitați să guste din ea, creștinii trebuie s-o condamne, să înfiereze fanteziile hedoniste. Apoi să le arunce la lada de gunoi…

Uneori senzualitatea este declanșată de curiozitate. Nu-i lucru păcătos curiozitatea în sine, dar ea stârnește pofte. Și pofta naște păcat. Iar păcatul e moarte spirituală. Senzualitatea stârnește simțurile fără nici o promisiune… Ea lasă emoțiile, simțurile, gândurile confuze, spune Josh McDowell. Fanteziile hedoniste măresc dorința unei personae de a fi stimulate în acest fel, până ajunge dependent de fascinația respectivă. Sau la renunțare.

În predica de pe munte Hristos a atacat la baionetă senzualitatea: „Aţi auzit că s-a zis în vechime: să nu preacurveşti. Dar Eu vă spun, că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:27-28)

Băieții declanșează senzorii prin privit. O singură privire e de ajuns să ai jăratic sub tălpi. Apoi se declanșează hipotalamusul în corp, și orice înger poate deveni un demon! Fetele măresc gradul de risc prin modă. Vestimentația sumară, mulată, decolteurile cât văile dintre munți, sprâncenele smulse, buzele îngroșate, botoxul, încălțămintea cu toc (întărește piciorul) sunt trendy, dar… crează victime! Ucid involuntar de cele mai multe ori. Nu și nevinovat.

Dumnezeu se chinuie să ne îmbrace și diavolul să ne dezbrace, spunea fratele Vladimir Pustan. Noi de cine ascultăm?

“Fugi de poftele tinereţii Timotee”, a strigat bătrânul Pavel din spatele gratiilor spre sfântul convertit din copilăriile. Pentru că te depărtează de Dumnezeu. Senzualitatea e atac diavolesc. Este mecanismul prin care cade cineva. Fie el și sfânt! Vasile cel Mare a strigat odată: “femeie n-am avut, dar fecior nu mai sunt!” Senzualitatea este linia subțire care impinge spre alte păcate extreme: pornografie, autosatisfacere, relații intime premaritale, adulter, homosexualitate…

E goană teribilă după senzualitate. După pavoazarea exteriorului. “Să arătăm bine!” Paradoxal am văzut mulţi oameni frumoşi în coşciuge! Iadul e plin de oameni ferchezuiţi…

Sursa – http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2014/07/pacate-extreme-1-senzualitatea-viata-cu.html

Citeste blogul lui Nicolae Geanta aici – http://nicolaegeanta.blogspot.com

Nu te grăbi spre ceartă


Certa

Nu te grăbi să te iei la ceartă, ca nu cumva la urmă să nu ştii ce să faci, cînd te va lua la ocări aproapele tău. Proverbe 25:8

Nu de puține ori suntem puși ca oameni să facem față conflictelor, mereu suntem provocați să acționăm în fire și să rostim cuvinte dure și aspre. Îmi amintesc că cineva din cunoscuții mei îmi spunea cu ceva vreme în urmă că preferă să spună atunci când e caldă problema tot ce are de spus că după aceea îi mai trece mânia și nu le mai știe pe toate deci nu le mai spune pe toate și că preferă să explodeze odată și să provoace durere o singură dată chiar dacă durerea respectivă e foarte mare.

Să îți dai drumu gurii la mânie e un pericol mare. Multe vorbe pripite poți scoate din gură, multe exagerări se pot întâmpla, multă furie se poate revărsa. Eu sunt unul din cei care aplică metoda veche la mânie: Număr până la 60 :) firea m-a păcălit de prea multe ori ca să mai merg pe mâna ei, nu mai am încredere în ea.

Se spune despre un sofer de autobuz din Mexico că după un timp de lucru a început să se petreacă ceva ciudat. Într-o dimineață urcă dintr-o stație un om impunător care trebuia să se aplece pentru a încăpea pe ușă, era masiv efectiv. Urcă se uită la șoferul nostru și spune: – Big John nu plătește! după care se așează undeva pe primul scaun (că pe altele nu incăpea fiind mare).

Șoferul nostru a înghețat privindu-l că era mai micuț de felul său și slăbănog dar tare l-a deranjat asta. A doua zi la fel: – Big John nu plătește!  a treia, a patra etc. Așa că șoferul a trebuit să ia atitudine. S-a  înscris la ceva școli de karate și alt fel de lupte ca să poată într-o zi să îl ia la întrebări pe arogantul de Big John. După 8 luni când el era considerat pregătit urcă iar Big John în autobuz spune și spune: – Big John nu plătește! la care șoferul tot cu teamă dar mult mai sigur pe el îl întreabă aspru și autoritar dar și gata de ceva bătaie:
– Și de ce mă rog nu plătește Big John?
– Pentru că are abonament! Fu răspunsul.

Morala… Nu te grăbi să te iei la ceartă, ca nu cumva la urmă să nu ştii ce să faci, cînd te va lua la ocări aproapele tău. Proverbe 25:8

Tot scriptura ne învață să fim zăbavnici la mânie și mai spune că robul Domnului nu trebuie să se certe. Prefer să ies în pagubă decât să mă cert. Doamne ajută-mă să cuget bine când există provocări nde conflict.

http://www.filedinjurnal.ro/

SOȚUL ȘI SOȚIA


Photo credit runway.mk

Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască. Dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici.“ Proverbe 15:22

Un soţ şi o soţie şi-au săpat şi semănat grădina. Un strat a rămas însă nesemănat. Acolo soţul a semănat, în ascuns, salată, pentru a-i face astfel o bucurie soţiei. A doua zi soţia s-a gândit şi ea la stratul nesemănat şi a pus, în ascuns, fasole, pentru că soţul ei o mânca cu plăcere.

Cei doi mergeau mereu, independent unul de altul, la acel strat şi fiecare smulgea ceea ce considera a fi buruiană: soţia salata, iar soţul fasolea. S-au străduit însă în zadar, pentru că fiecare a distrus sămânţa celuilalt.

Ceva asemănător se petrece în „grădina căsniciei şi a educaţiei“. Dacă soţul şi soţia nu sunt de acord, şi nu discută ceea ce intenţionează să facă, la sfârşit nu vor vedea roade. Strădania lor va fi zadarnică. Înţeleptul Solomon a exprimat aceasta în cuvintele:

 „Planurile se pun la cale prin sfat“.    ​

Într-o căsnicie discuţia unul cu altul este indispensabilă. Să ne luăm timp pentru a discuta împreună! Dar nu numai atât, ci şi să ne rugăm împreună!

Tot ceea ce am discutat putem să aducem cu îndrăzneală înaintea luiDumnezeu şi să discutăm împreună cu El. Dumnezeu stă cu ajutorul Său la dispoziţia noastră şi El ştie orice cale de ieşire, chiar şi acolo unde cei doi parteneri, în ciuda faptului că au discutat împreună, nu văd nicio soluţie.

“Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El(D-zeu), L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” 2Cor.5:21

Inteligenta fara dragoste, te face pervers.
Justitia fara dragoste, te face implacabil.
Diplomatia fara dragoste, te face ipocrit.
Succesul fara dragoste, te face arogant.
Bogatia fara dragoste, te face avar.
Supunerea fara dragoste, te face servil.
Saracia fara dragoste, te face orgolios.
Frumusetea fara dragoste, te face ridicol.
Autoritatea fara dragoste, te face tiran.
Munca fara dragoste, te face sclav.
Simplitatea fara dragoste, isi pierde valoarea.
Vorbele fara dragoste, te fac introvertit.
Legea fara dragoste, te supune.
Politica fara dragoste, te face egoist.
Credinta fara dragoste, te face fanatic.
Crucea fara dragoste, reprezinta tortura.
VIATA FARA DRAGOSTE…ISI PIERDE SENSUL.

“DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE”. 1 Ioan 4:8
Cu multa stima si respect
Viorel Balaian

După ce principiu vor fi osândiți oamenii la judecata de apoi?


 

 

Judecata viitoare

Întrebare:

Bună ziua. Scuzați-mi deranjul, însă mi-a apărut o întrebare la care nu găsesc răspuns și v-aș fi foarte recunoscător dacă m-ați ajuta. Cred că Isus este Fiul lui Dumnezeu, că a murit și a înviat. Nu înțeleg, însă, cum a murit El pentru păcatele mele atunci când eu încă nu existam? Și dacă El a murit pentru toate păcatele mele, atunci de ce eu mai sunt amenințat azi cu pierzarea veșnică, dacă nu-L primesc pe El ca Mântuitor personal? Doar prin moartea Lui am fost iertat de toate păcatele mele? Vă mulțumesc.
Domnul Isus într-adevăr a murit pentru păcatele întregii lumi: ,,El este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29).
Cum a putut-o face? Apostolul Pavel în epistola sa către Romani la capitolul 5 compară aceasta cu felul cum a intrat păcatul în lume prin Adam:
… Astfel, dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă care a lovit pe toți oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viața. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulți vor fi făcuți neprihăniți (Romani 5:19-20)
Dumnezeu este în afara timpului: veacurile au fost create prin Domnul Isus (Evrei 1:2). Pe de altă parte, Dumnezeu este omniprezent (adică prezent și activ pretutindeni) și cunoaște inima și alegerile omului înainte ca el să se fi nascut și-i hotărâște soarta în dependență de inima și alegerile acestuia. De aceea, apostolul Pavel, în epistola sa către Romani, scrie:

De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. Căci pe aceea pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit. (Romani 8:28-30).

Iar în epistola către Efeseni scrie că hotărârea aceasta Dumnezeu a luat-o înainte de întemeierea lumii:
În El (în Domnul Isus), Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaiantea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. (Efeseni 1:4-6).
Următoarea întrebare este: dacă Domnul Isus a murit pentru păcatele mele, de ce mai sunt azi amenințat cu pierzarea veșnică?
Deoarece Domnul Isus a murit pentru păcatul întregii omeniri, toți vor învia în Hristos, după cum este scris:
… după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi ro; apoi, la venirea Lui, cei ce sutn ai lui Hristos. (1 Corinteni 15:22-23)
Deci, toți vor învia în Hristos, doar că soarta lor de mai departe va fi diferită:
Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică. (Daniel 12:1)
De ce? Pentru că viața veșnică este pentru cei ce cred în Domnul Isus, căci El a murit pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică (Ioan 3:15,16)
Domnul Isus, la prima sa venire, a venit ca să mântuiască lumea de Ziua Domnului, care este o zi de judecată asupra lumii:
Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu a lui Dumnezeu. (Ioan 3:17-18)
Deci, osânda este pentru cei care nu cred în Fiul lui Dumnezeu, care a murit pentru păcatele lor.
La Apocalipsa 20:11-15 este descrisă judecata de apoi (Biblia vorbește desrpe mai multe judecăți). Potrivit acestui text, la judecata de apoi oamenii vor fi judecați după faptele lor, dar osândiți vor fi pentru că numele lor nu a fost găsit în cartea vieții:
Apoi am văzut un scaun de domnie mare și alb, și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele. Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea  scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința Morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Și Moartea și Locuința Morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Și moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieții a fost aruncat în iazul de foc. (Apocalipsa 20:11-15)
După cum vedeți, amenințarea este pentru cei care nu cred în Numele Domnului Isus Hristos, care a murit pentru păcatele lor. Și ei nu vor fi osândiți la pierzare veșnică pentru păcatele săvârșite împotriva lui Dumnezeu, ci pentru faptul că nu au crezut în Numele Singurului Fiu a lui Dumnezeu, care a murit pentru păcatele lor.

Orașul – pactul voit cu stresul


Joi, am ajuns cu 5 minute mai devreme la grădiniţă, să îmi iau copilul. Ușa se descuie exact la ora 3, abaterea e de câteva secunde cel mult, așa că am rămas în mașină și priveam cele ce se întâmplau pe lângă mine. Am găsit în cele cinci minute, argumente pentru scrierea de azi și pentru încă câteva. Oamenii sunt foarte, foarte stresaţi, agitați, grăbiți și parcă renunță la umanitate din ce în ce mai mult.

Vedem adesea oameni încordați, puși pe ceartă. Alții sunt stresaţi pur și simplu, deși se străduiesc să fie și să pară în regulă. Alții sunt speriați profund, dar inconștient și dacă privim în mediul acesta al orașelor rar vom vedea oameni care să emane pace și liniște ”by default”. Cei mai mulți, marea majoritate, sunt ca într-o cușcă. De fapt, suntem în cuști, ceva mai mari, e drept, dar suntem în cuști. Cuştile astea au ”zăbrele” invizibile, dar foarte puternice și nu ne lasă să fim oameni. E cumva prețul pe care îl plătim pentru confort, pentru tehnologie, pentru curățenie și altele.

Nu ne obligă nimeni să stăm în orașe, dar alegem asta pentru anumite avantaje pe care le considerăm importante iar prețul este pe măsură. Betonul a devenit mediul nostru, iar sticla îl mai lustruiește puțin. E un mediu stresant pentru noi, întrucât nu seamănă cu mediul inițial. Omul a fost creat să locuiască în grădină, în natură, în contact permanent cu natura, viața, ființele, plantele. Omul a fost creat să respire aer curat, să vadă până hăt departe în zare, să alerge, să se miște să trăiască. Din păcate puține din acestea se mai întâmplă la orașe. Să nu credeți că ”la țară” nu se poate întâmpla, ba da, putem merge cu cușca după noi că am devenit dependenți de ea.

Personal am ajuns să repet ca înțeleptul Solomon: ”O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune. Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?” Muncim pentru ce nu satură, trudim pentru ce nu avem timp să gustăm, ne facem confort cu mare trudă, dar nu avem cum să ne bucurăm în el, la început din cauza timpului investit în crearea lui, apoi din cauza bolii ivite din excesele făcute. Câștigăm mult și cheltuim tot atât. Nu avem timp de relații, nu avem timp de soți și soții și tot înțeleptul Solomon spunea că ” Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti, în tot timpul vieţii tale deşerte pe care ţi-a dat-o Dumnezeu sub soare, în această vreme trecătoare; căci aceasta îţi este partea în viaţă, în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare.” Nici să ne mai bucurăm de ce avem voie nu mai avem timp. Habar nu avem să mai iubim pentru că nu avem timp de investit în ”prostii” din astea. Facem sex pornografic, contactless, deși suntem creștini, pentru că nu avem timp sau energie de investit mai mult. Când mor oamenii au preponderent aceleași păreri de rău și în top e părerea de rău că nu a trăit viața, părerea de rău pentru relațiile slabe sau inexistente și părerea de rău pentru ce puteau face pentru alții și nu pentru ei. Oare așa să mor și eu?

Da, se pare că Solomon chiar a fost extraordinar de înțelept, totul e o mare deșertăciune. Facem tot ce nu e vital necesar, iar ce e foarte important, lăsăm să facem când om fi la pensie, iar atunci nu mai putem, nu mai vrem, nu mai apucăm. Ce aiuriți putem fi… Statul în cușcă ne-a limitat perspectiva la aici și acum, deși ne pretindem noi doritori de cer. Habar nu avem să mai privim în sus. Declarăm că vrem cerul, dar ne sperie îngrozitor perspectiva de a muri. Câți dintre noi ne-am uitat în ultima lună în sus, spre cer și să vedem acolo speranța și bucuria noastră? Nici nu mai ridicăm capul din pământ, iar dacă îl ridicăm, vedem preponderent beton și îl lăsăm jos.

Nu mai știm să ne ”citim” copiii, dar avem pretenții de mari părinți. Nu mai știm să ne ”citim” nevasta, dar avem pretenții de bărbați destoinici, femeile nu mai știu să ”citească” soții, dar se pretind femei evlavioase. Suntem prizonieri într-o cușcă de sticlă și beton din care putem ieși, dar nu mai vrem. Nu vrem să pierdem confortul, nu vrem să pierdem dotările și utilităţile, ne sperie gândul să avem mai puține, ne sperie gândul că ar trebui să ne spălăm ”păpucii” de noroi. Preferăm să stăm în cuşcă, iar orașele sunt mediile în care putem fi cu toții conectați și coordonați.

Ne pretindem liberi, dar habar nu avem ce e aia libertate. Nici nu mai știm ce gust are. Ia să ieșim o lună de concediu în cel mai îndepărtat sătuc, unde nu avem nimic decât acoperiș și vom vedea că începem să trăim. Toate mecanismele puse de Dumnezeu în noi se vor trezi din amorțeală. Va trebui să căutăm noi hrană nu să o așteptăm de la alții pe bani, va trebui să ne păzim noi, nu să ne bazăm pe poliție, va trebui să trăim pur și simplu pentru noi nu pentru sisteme. Ei…. dar asta e greu. Nu mai vrem. Nu considerăm că merită plătit prețul într-o societate care face toate astea în locul nostru. Suntem bolnavi de robie și nu vrem a ieși din Egipt unde avem pâine și usturoi. Preferăm robia.

Da, e blestemul orașelor despre care scriam data trecută. E un blestem al marilor metropole, un lucru împotriva căruia Dumnezeu a intervenit ca să le facă un bine oamenilor, dar noi avem o fixație, o pasiune pentru ele, la fel cum o femeie abuzată face o fixație pentru soțul ei alcoolic și abuziv creându-se relația de codependență. Nu, nu sunt deloc un critic al vostru, ci al meu. Nu cred că poate cineva să dea lecții la acest capitol înainte de a ieși complet afară din sistem, iar eu nu sunt acela. Doar am tras un semnal de alarmă pentru a ne mai trezi nițel. Eu sunt pus pe gânduri și zdruncinat puternic.

http://www.filedinjurnal.ro/