Categorie: MEDITAŢII

Aşezată pe o bancă de lemn din curtea frumos pavată, ascult rugăciunea tremurată a lui P. Cuvintele lui sunt simple pentru că  P. nu are prea multă şcoală… îmi taie inima pentru că, pe cât sunt de simple, pe atât sunt de reale, scoase brut din sufletul lui care nu ştie să cosmetizeze. Mută, mă uit la rugăciunile mele şi le compar cu ale lui.

P: “Îţi mulţumesc, Doamne pentru că ziua de azi a fost mai călduroasă decât cea de ieri.” Iar eu ştiu că pentru el, căldura de astăzi înseamnă că nu a mai tremurat pe stradă, şi că, poate la noapte, nu va fi la fel de frig în canalizarea unde doarme el.

Eu: “Te rog să faci să fie şi azi cald.” Şi ştiu că de fapt frământ în mine gândul că aş vrea să mă pot încălţa cu pantofi şi nu cu cizme.

P:  “Îţi mulţumim pentru că am venit aici, ca să ne întâlnim cu oamenii aceştia care ne ajută.”  Iar eu ştiu că el că este recunoscător pentru oamenii care l-au găsit pe străzi şi care i-au spus despre un Tată care îl iubeşte. Nu are pe nimeni altcineva şi de când i-a întâlnit pe ei, nici nu mai caută prieteni, pentru că în lumea lui e greu să te încrezi în oameni.

Eu: “Iar m-am aşezat pe un scaun de unde nu văd bine până la amvon !” Şi ştiu că am uitat să mă bucur de cei pe care îi numesc fraţii şi surorile mele.

P: “Îţi mulţumesc, Doamne că a venit şi M. astăzi, ca să audă şi el despre cei doisprezece paşi spre vindecare despre care învăţăm aici.” Şi ştiu că P. chiar se bucură că şi alţii ca el pot veni la această casă unde sunt primiţi cei marginalizaţi. E uimitoare legătura de suflet între oamenii care suferă împreună.

Eu: “ Aaaah, am ascultat şi ieri o predică, tot despre acelaşi subiect.” Şi ştiu că la începutul vieţii mele cu Hristos, preţuiam orice cuvânt despre Dumnezeu.

P: “Te rog, Doamne, să ne ajuţi să scăpăm şi noi de patima alcoolului!” Şi ştiu prea bine cum arată P. şi M. şi toţi cei pe care îi cunosc eu în lumea lor când sunt tentaţi. Le-am auzit strigătele de atâtea ori. E atât de tare funia care îi ţine legaţi!

Eu: “A, da! Ajută-mă şi pe mine să nu mă mai înfurii aşa de lesne pe aproapele meu…mi-e ruşine că nici acum nu am ajuns un model pentru cel de lângă mine.” Şi văd că rugăciunea mea păleşte şi scade în cuvintele lipsite de viaţă pe care le spun.

P: “Ajută-ne să scăpăm de băutură ca să fim şi noi OAMENI!” Şi plâng ascunsă în gulerul hainei, amintindu-mi de zecile, ba nu…de sutele de feluri în care P. şi ceilalţi ca el reaţionează crezând că nu sunt destul de buni pentru a fi numiţi oameni. Cât doare în mine respingerea care l-a făcut pe copilul acesta mare să creadă că nu e bun de nimic! Cât doare în mine amorţirea confortabilă în care intru atât de des!

E frig. Dalele de piatră abia se mai văd. S-a lăsat întunericul… P. s-a ridicat demult de pe băncuţa de lemn. Acum e înăuntru. Mănâncă. Îl văd prin fereastra aburită. Are spatele încovoiat şi într-o mână îşi ţine căciula murdară. Cu cealaltă mână mănâncă. M. este aşezat lângă el. În faţa lor, stau doi dintre OAMENII minunaţi de la care am învăţat atâtea. Oameni care continuă să lupte în linia întâi în tranşeele din Galaţi. Împreună, stau la masă. La fel ca într-o familie. Unde cu toţii sunt oameni. Unde oamenii înţeleg chemarea din “oridecîteori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” (Matei 25:40). E atât de simplu…şi fără prea multă teologie. Simplu, aşa cum sunt cuvintele lui P.

De unde stau, mă rog şi eu zdrobită: “Ajută-mă, Doamne să fiu şi eu un creştin la care să te uiţi cu plăcere. Ia bisturiul cel mai ascuţit şi taie calusul acesta urât care s-a depus pe sufletul meu. Ajută-mă să mă rog cu intensitatea cu care se roagă cel care Îţi cere “pâinea cea de toate zilele” din cauză că îi este foame şi nu poftă. Ajută-mă să Te iubesc la fel ca cel care Îţi înţelege îmbrăţişarea de Tată după ce a cunoscut un tată care l-a alungat. Vreau să nu mai uit că nu sunt cu nimic mai presus decât cel care nu ştie că nu trebuie să facă nimic pentru a fi primit printre OAMENI. Vreau să mă foloseşti în continuare pentru ca P. să afle că Tu vrei să-i spui că este prinţ şi că vrei să şadă la masă cu Tine.”

P. este un băiat de pe stradă care vorbeşte în cuvinte simple.

Eu…sunt creştinul prea obişnuit cu biserica, şi cu statutul de cetăţean al cerului, creştinul căruia i-a crescut cálus pe suflet.

Tu…cine eşti?

https://cristinatudosechelariu.wordpress.com

Când fetița mea avea puțin peste un an, m-am trezit cerând iertare celor care au stat în jurul nostru la biserică…pentru…pentru ea. Pentru că se foise în timpul slujbei, pentru că deranjase, pentru că îmi ceruse nenumărate lucruri din geantă, pentru că, simțeam eu, fusese prea mult pentru cei din jur.

Îmi amintesc nodul din stomac pe care l-am simțit în drumul spre casă. Îl simt și acum ori de câte ori eticheta îmi cere să mă justific în fața adulților pentru existența copilului meu.

Îmi place să cred că am mai învățat câte ceva de atunci. Învăț încet și greșesc des.

Metoda de educație pe care am ales-o împreună cu soțul meu presupune colaborare, comunicare, înțelegere, disciplinare și multe altele dar exclude bătaia, umilirea, pedeapsa și, din nou, multe altele. Acest lucru vine în contradicție cu „sfaturile” privitorilor de pe stradă, din parcuri, sau din supermarket. Ei, străinii din jurul meu, m-ar învăța cum să-mi disciplinez copilul dacă i-aș lăsa.

Și pentru că nu îi las, pentru că nu te las, scriu aici câteva lucruri pentru care nu îmi voi cere iertare.

Mă voi depărta de tine, dacă te deranjează glasul copilului meu, dar

…nu îmi voi cere iertare pentru plânsul ei, pentru că plânsul e modul în care ea își reprezintă lumea, e modul prin care îmi comunică lumea ei, e modul prin care ea se vindecă.

…nu îmi voi cere iertare pentru cântecul ei fără noimă, pentru că în lumea ei lipsită de griji e în regulă să cânți chiar și atunci când se apropie scadența multor facturi, pentru că în lumea ei fără calendare, orice oră e potrivită pentru a cânta.

…nu îmi voi cere iertare pentru întrebarea pe care o tot repetă, pentru că eu știu că ea nu caută un răspuns, ci vrea să știe că sunt acolo și că existența ei nu mă obosește.

…nu îmi voi cere iertare pentru țipetele ei de bucurie, pentru că am nevoie de ele și eu ca să supraviețuiesc în lumea gri în care te zbați și tu ca adult.

…nu îmi voi cere iertare pentru că ți se adresează fără să te cunoască, pentru că pentru ea, toți oamenii, chiar și tu, sunt ființe demne de atenție.

…nu îmi voi cere iertare pentru că întreabă cu voce tare de ce ești încruntat, pentru că ea acum învață să citească expresii pe care noi nu le mai vedem demult.

…nu îmi voi cere iertare pentru existența ei.

Voi curăța ce a murdărit, dar

…nu îmi voi cere iertare pentru firimiturile de biscuiți pe care vrea ea să le lase pentru păsări.

…nu îmi voi cere iertare, pentru că în căderea obiectelor ea învață despre gravitație.

…nu îmi voi cere iertare pentru mânuțele ei neîndemânatice, pentru că sunt mai frumoase decât mâinile mari care fac răul.

…nu îmi voi cere iertare pentru că nu îi place mâncarea ta, pentru că, în realitate, aș vrea si eu să fiu la fel de sinceră ca ea.

…nu îmi voi cere iertare pentru existența ei.

Îți voi înlocui paharul spart, dar

…nu îmi voi cere iertare pentru vârsta la care se află și nici pentru starea pe care ți-a creat-o, și, dacă te fac mai fericit, îți promit să nu te mai vizitez.

…nu îmi voi cere iertare pentru că nu o pedepsesc în fața ta, pentru a-ți satisface nevoia asta pe care o văd la atâția ca tine.

…nu îmi voi cere iertare pentru existența ei.

Îți voi ierta modul în care ai ales să îți educi copilul, dar

…nu îmi voi cere iertare pentru că fetița mea nu vrea să te privească atunci când tu lovești mica făptură care a greșit față de copilul meu, pentru că eu nu folosesc frica pentru a o convinge să facă ceva.

…nu îmi voi cere iertare pentru că fetița mea nu are aceeași reacție pe care o are copilul tău, pentru că încă nu a învățat să disimuleze, iar eu prețuiesc asta.

…nu îmi voi cere iertare pentru că fetița mea nu este la fel de rapidă, atentă, sau puternică, așa cum este copilul tău, pentru că ea este unică.

…nu îmi voi cere iertare pentru că fetița mea nu vrea să se joace cu copilul tău, pentru că ea este încă liberă să aleagă oamenii cu care interacționează.

…nu îmi voi cere iertare pentru existența ei.

Pentru mai târziu, voi face tot posibilul ca ea să-și facă temele la școală, dar

…nu îmi voi cere iertare că ea nu ți-a asimilat valorile, pentru că singurele valori sunt cele pe care le-a stabilit Dumnezeu și niciun sistem de învățământ nu poate fi absolut.

…nu îmi voi cere iertare că nu pare să devină cine vrei tu să devină, pentru că voi avea grijă să o îndrum spre ceea ce va descoperi ea că trebuie să devină.

…nu îmi voi cere iertare că nu te crede pe cuvânt, pentru că și tu ești om supus greșelii, chiar dacă stai la o catedră.

…nu îmi voi cere iertare pentru existența ei.

O voi învăța tot ce pot despre lume, despre oameni, dar

…nu îmi voi cere iertare că nu este la fel ca tine, pentru că ea este unică.

…nu îmi voi cere iertare pentru că fetița mea nu vrea să te îmbrățișeze, pentru că eu nu o forțez niciodată să mă iubească. Tu de ce ai avea dreptul acesta?

Pentru greșelile mele, pentru cele pe care le știu și pentru cele pe care mi le vei spune, da, îmi voi cere iertare. Ție și mai ales lui Dumnezeu.

Pentru greșelile ei, o învăț și o voi învăța nu numai eu, ci mai ales Dumnezeu să își ceară iertare. Ție și mai ales lui Dumnezeu.

Dar pentru existența ei…nu, nu îmi voi cere iertare niciodată!

*Nu încerca să identifici cine este acest „tu”! „Tu” reprezintă pe toți cei care așteaptă să îmi cer iertare pentru existența copilului meu.

Cristina Tudose Chelariu

https://cristinatudosechelariu.wordpress.com/

Saul este trimis să găsească măgărițele și pentru asta străbate un teritoriu destul de mare, trece prin diferite localități, străbate ținuturi, ajungând în cele din urmă unde, de fapt îl trimitea Dumnezeu, fără ca el să știe. Planul lui Dumnezeu a fost ca Saul să ajungă la Samuel, trebuia uns ca împărat. Nu a primit anterior nici un indiciu despre ce va urma. Habar nu avea de ce aleargă aparent bezmetic, după niște măgărițe. Totuși, Dumnezeu avea un scop și inima lui era lucrată pentru scopul acesta.

Uneori și inima noastră este tulburată și nu înțelegem ce se petrece în ea. Maria, mama Mântuitorului, a fost tulburată, ținea acele lucruri și se gândea la ele în inima ei. Un plan  măreț al lui Dumnezeu, o includea și pe ea, cu un rol foarte important. Cum ar fi azi ca o logodnică, care nu s-a culcat deloc cu iubitul ei, să primească vestea că e însărcinată. Ce tulburare ar pricinui o asemenea veste? Cum să nu ți se tulbure gândurile la intervenții de felul acesta ale lui Dumnezeu.

La fel Avraam, primește vestea că la vârsta sa, aproximativ 100 de ani, soția sa va naşte un copil. O veste dincolo de logica omenească. O veste care sfida legile biologiei de două ori: vârsta și menopauza. O astfel de veste, îl face să râdă în inima sa, pe Avraam. O astfel de veste e teribilă prin efectul ei și are nevoie de explicații.

Câte situații nu ai în inima ta pentru care e nevoie de lămuriri? Lui Saul Samuel îi spune: Samuel a răspuns lui Saul: „Eu Sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălţime, şi veţi mânca astăzi cu mine. Mâine te voi lăsa să pleci, şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta. (1 Samuel 9:19) Asta înseamnă că și în inimă Dumnezeu îl lucra, schimba, transforma, iar Saul era cam confuz.

De câte ori nu suntem confuzi cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu? De câte ori atitudinile sau vorbele oamenilor nu ne bulversează? De câte ori situațiile ivite în viața noastră nu ne năucesc? De câte ori nu am vrea să apelăm la ”văzător”, să ne ajute să ne orientăm? Și totuși nu de fiecare dată răspunsul vine atunci când îl dorim noi sau când credem că avem cea mai mare nevoie de el. La Iov de exemplu, se întâmplă o mulțime de dezastre și parcă Dumnezeu e mut, nu comunică deloc cu el, nu îi spune nimic din ”pariul” făcut pe spinarea lui. Vin și prietenii și îl dărâmă și mai tare, îl provoacă soția sa și tot nu intervine Dumnezeu, să lămurească lucrurile atunci.

Uneori am vrea detalii, am vrea să știm scopul unor evenimente sau lucruri, am vrea măcar să ni se spună că suntem pe calea bună, că lui Iov prietenii îi sugerau că a păcătuit. Am vrea să vedem măcar un mic semn, că va fi totul bine, dar nu este. Uneori Dumnezeu ne cere să mergem prin întunecime, cu credința că El e lângă noi, chiar dacă nu avem nici cel mai mic indiciu despre asta.

Două situații la poluri opuse: Saul, căruia Dumnezeu îi explică ce se petrece în inima lui și Iov, căruia Dumnezeu, nu îi explică nimic, decât foarte târziu. Bineînțeles că am vrea să fim în situația lui Saul cu sfârșitul lui Iov, dar pentru fiecare din noi, Dumnezeu are parcursul Său. Nu ne va da socoteală niciunuia. Ne va da lămuririle, pe care consideră El că trebuie să le știm și când vrea El. De la noi se cere doar ascultare deplină, fără dovezi, fără explicații și lămuriri. Acestea vor veni, doar dacă avem nevoie reală de ele.

Uneori facem greșeala de a ne duce la ”văzători”. Am vrea ca proorocii, să ne spună ce și cum, vrem noi să știm și gata. Am vrea dacă se poate să cunoaștem, chiar dacă Dumnezeu nu vrea să ne descopere și în felul acesta ne expunem pericolului de a fi înșelați, de a ne speria, de a crede baliverne, la fel ca Saul, după ceva timp, când fusese lepădat și îl cheamă pe Samuel din morți. Personal, am ajuns la concluzia că, tot Dumnezeu știe cel mai bine ce pot duce și ce nu pot duce. O ”descoperire” nepotrivită pentru mine, m-ar strivi. Oare ce ar fi făcut Iov, dacă ar fi știut că în cer s-a făcut ”un pariu” pe viața lui? Putea duce o astfel de povară? Oare nu era prea mare pentru el? Oare nu se umplea de mânie, furie sau poate mândrie, că are o asemenea postură? Nu se mânia zicând ”Bine Doamne, dar copiii? De ce trebuie să sufere ei pentru rămășagul acesta?” Nu știu ce s-ar fi întâmplat, dar sunt convins că așa a fost cel mai bine.

Poate vrei să știi ce se petrece în inima ta. Nu este rea dorința asta, dar cere și așteaptă un răspuns fără să disperi. Acceptă că Dumnezeu are uneori și răspunsuri negative, iar alteori, nu vrea să dea răspunsuri. Mai mult, citește Scriptura și vorbește zilnic cu El, vei fi surprins câte lămuriri și răspunsuri primești. Aleargă mai degrabă la Scriptură, decât la ”văzători”. Dumnezeu nu poate fi tras la judecată, El nu poate fi chemat la explicații, dar de multe ori El ne explică și noi nu înțelegem.

Continuare pe….http://www.filedinjurnal.ro/

Plata pacatului este moartea. Romani 6:23 Photo via biblicalproof.wordpress.com

• ….pacatul e atragator firii (is appealing to your flesh). De ce credeti ca atatia oameni isi pierd demnitatea, isi pierd jobul, isi pierd tot respectul cand pacatuiesc cu cineva sau fac ceva? De ce? Pentru ca pacatul este placut. Nu putem sa spunem ca pacatul nu-i placut. Pacatul ne gadila firea.

Daniel 5:1-9; 24-31

1 Împăratul Belşaţar a făcut* un mare ospăţ celor o mie de mai-mari ai lui şi a băut vin înaintea lor.
2 Şi, în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint pe care* le luase tatăl său, Nebucadneţar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai-marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.
3 Au adus îndată vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din Casa lui Dumnezeu din Ierusalim, şi au băut din ele împăratul şi mai-marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.
4 Au băut vin şi au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fier, de lemn şi de piatră.
5 În clipa* aceea, s-au arătat degetele unei mâini de om şi au scris în faţa sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mână care a scris.
6 Atunci, împăratul a îngălbenit şi gândurile atât l-au tulburat că i s-au desfăcut încheieturile şoldurilor şi genunchii* i s-au izbit unul de altul.
7 Împăratul a strigat* în gura mare să i se aducă cititorii** în stele, haldeenii şi ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvântul şi a zis înţelepţilor Babilonului: „Oricine va putea citi scrisoarea aceasta şi mi-o va tâlcui va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănţişor de aur la gât şi va avea locul al treilea† în cârmuirea împărăţiei.”

Citeste / Vezi

1. Partea 1 – aici – Daca zidurile ar putea vorbi – Partea 1- Pentru o vreme, pacatul aduce placere (Sin is fun for a season)
2. 2. Exista un punct al pacatului de unde nu te mai poti intoarce! Vers. 5-6. Sin has a point of no return!

3. Tu alegi pacatul, Dumnezeu alege consecintele – You choose the sin, God chooses the consequences. vers. 18-28, 30.

Crinisor Stefan: Ai libera alegere, poti sa alegi binele sau raul, poti sa alegi sa traiesti o viata curata sau o viata pacatoasa. To alegi pacatul, Dumnezeu alege consecintele. Si uitati ce se intampla. Nimeni n-a stiut sa-i talcuiasca scrierea. Si vine mama, batrana imparateasa si spune: auzi imparate, fii linistit imparate, ca in imparatia ta exista un om  care poate sa-ti citeasca ceea ce este scris pe perete.

Frati si surori, am un cuvant, intai pentru fratii lucratori si apoi pentru dvs. din biserica. Eu sunt un pic partinitor pentru ca si eu sunt lucrator. Frati slujitori, Traim vremuri ciudate, oamenii nu ne baga in seama. Oamenii ne barfesc, oamenii vorbesc rau despre noi, oamenii ne ataca, oamenii nu ne inteleg, cutare si asa mai departe. Nu ne baga in seama. Va veni vremea insa in care omul lui Dumnezeu este bagat in seama. Sa sti. Omul acela care nu te-a bagat in seama ani de zile, cand ii vine necazul, apeleaza la tine. Ce vei face? Nu vei spune: nu. Va trebui sa mergi acolo pentru ca tu traiesti pentru Dumnezeu.

Si il cheama pe Daniel. Si Dumnezeu il foloseste pe Daniel  ca sa-i dea imparatului o lectie. Si acum, imparatul vine si imparatul este in clasa si invata o lectie, imparatul. Dumnezeu face scoala cu imparatul:

1. Prima lectie care-i da, ii da o lectie de istorie. (v. 18-21) ¹⁸ Împărate, Dumnezeul* cel Preaînalt dăduse tatălui tău, Nebucadneţar, împărăţie, mărime, slavă şi strălucire. Daniel ii predica acuma, e pregatit imparatul, ii tremurau genunchii, a ingalbenit, acuma numai bun era ca sa asculte o predica. Si Daniel incepe si-i spune istoria: Imparate, nu mai sti tu ce i s-a intamplat lui Nebucadnetar? Care, la un moment dat a spus: asta-i Babilonul meu care l-am construit. Ce grozav sunt eu, nu mai e nimeni ca mine acum. (parafrasez, ca sa nu citesc totul). Nimeni nu-i ca mine. Nu-ti aduci aminte ce a patit el? Cum a ajuns sa manance iarba ca si fiarele, nu-ti aduci aminte? Imparatul nu si-a adus aminte. Si la lectia de istorie, Belsatar, primeste un 4. A ramas corigent, a ramas repetent  la lectia de istorie, pentru ca nu si-a adus aminte. Si noi, oamenii, de multe ori nu ne aducem aminte. Nu invatam din istorie. Nu invatam de la parintii nostri. Nu invatam de la altii. Lectia de istorie a cazut-o. 
2. Mergem mai departe. Ii da o lectie de teologie. (v. 22-23)
   • ²² Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai* smerit inima, măcar că ai ştiut toate aceste lucruri. ²³ Ci te-ai* înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din Casa Lui au fost aduse înaintea ta şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai-marii tăi, nevestele şi ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră, care** nici nu văd, nici n-aud şi nici nu pricep nimic, şi n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna† căruia se află suflarea ta şi toate căile tale!
   • Belsatar, la lectia de teologie ai luat un 4. Ai picat. La istorie ai picat, la teologie ai picat, pentru ca tu te increzi in alti dumnezei. Pentru tine, Dumnezeul tau e pantecele, vinul, imoralitatea. Astia-s dumnezeii tai. Ai picat la lectia aceasta.
3. Si merge mai departe Daniel si da o alta lectie. O lectie de ortografie. (v.24-25)
   • ²⁴ De aceea a trimis El acest cap de mână care a scris scrierea aceasta. ²⁵ Iată însă scrierea care a fost scrisă: ‘Numărat, numărat, cântărit şi împărţit!
   • La lectia de ortografie, un 4. A picat si la asta. Cateodata ne uitam in cuvantul lui Dumnezeu si cadem la lectia de ortografie. “Auzi,” zicea cineva, “nu te-am mintit, doar te-am dezinformat”. A gasit o alta formulare a pacatului. Si falimentam. In LOC SA CITIM PACAT, CITIM SLABICIUNE. Faliment!
4. Mai da o lectie de matematica. (v. 26-28)
   • ²⁶ Şi iată tâlcuirea acestor cuvinte. Numărat înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei şi i-a pus capăt. ²⁷ Cântărit* înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor! ²⁸ Împărţit înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită şi dată mezilor* şi perşilor**!”
   • Belsatar, s-a terminat cu tine. Pana aici ti-a fost. Te-ai jucat cu pacatul si as vrea sa precizez in lucru. Belsatar nu numai pentru asta l-a pedepsit pe Belsatar, pentru pacatul din ziua aceea. Acesta a fost un stil de viata, dar a culminat cu vasele acelea pe care le-a luat. Dar, Dumnezeu a avut rabdare cu Belsatar. A picat si la clasa de matematica. Cuvantul lui Dumnezeu ne spune in Evrei 9 :27   E un verset care noi il spunem numai la inmormantari, dar ar fi bine cateodata sa-l spunem si in biserica. SA NU CUMVA SA CADEM IN PLASA SA NU MAI SPUNEM PACATULUI PE NUME. Dumnezeu cunoaste numarul zilelor tale, numarul zilelor mele. Dumnezeu stie ca va veni o zi cand eu voi sta in fata Lui. Si va trebui sa stau in fata Judecatorului cel Drept, Judecatorul care nu tine seama cine sunt, cati bani am. Nu conteaza ce educatie am, nu conteaza daca sunt tanar sau in varsta, Dumnezeu este cel care va judeca drept.
   • Si spune Cuvantul lui Dumnezeu in Tit 2:11-13 
     • ¹¹ Căci harul* lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost** arătat¹² şi* ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi** cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,¹³ aşteptând* fericita noastră nădejde** şi arătarea† slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.
   • Asta ne cere Dumnezeu. La asta ne-a chemat Dumnezeu. Nu putem sa toleram lucru acesta. Nu putem doar sa vorbim despre crestinatatea care ne face sa ne simtim bine. Mai aud cateodata, zice: “Pastore, eu nu mai vin la biserica asta, ca tu tot timpul vorbesti despre pacat. Dar, spune-mi ceva sa ma simt bine.” “Auzi, nu tot timpul vorbesc: vorbesc si despre dragostea lui Dumnezeu si despre mania lui Dumnezeu. Ele merg mana in mana.” AM auzit un pastor mare, n-am sa-i spun numele. Grozav, de la un interviu: “Ceea ce eu vreau de la biserica de la mine,” si are biserica de zeci de mii de oameni, “vreau ca oamenii cand parasesc biserica, sa se simta bine despre ei insisi.” Ok? Simte-te bine, sa mergi acasa fericit. Eu am spus, ca vreau ca oamenii care pleaca de la biserica, sa mearga acasa sfinti. Amin? Sfinti, nu fericiti. Ca daca suntem sfinti, esti si fericit. Ca, Dumnezeu ma va trage la raspundere odata, daca am predicat Evanghelia asa cum este ea si la asta suntem chemati, sa predicam Evanghelia asa cum este ea.

Tu alegi pacatul, Dumnezeu alege consecintele si plata pacatului este moartea. De acea, Cuvantul lui Dumnezeu, in seara aceasta ne vorbeste. Ai grija cum traiesti. Ai grija ce faci.

La Biserica Philadelphia Atlanta, Pastor Teodor Luca.

Crinisor Stefan – Daca zidurile ar putea vorbi from Agape Church on Vimeo.

https://rodiagnusdei.wordpress.com/