Categorie: POEZII

Azi centrul lumii e la Betleem,
Veniţi creştini cu toţi la sărbătoare,
Pruncul de-atunci e Salvator Suprem,
Să ne prosternăm deci în închinare.

Cu bucurie stând lângă păstori
Să Îi cântăm cum îngerii cântară;
Suntem mai motivaţi de mii de ori,
Scăpaţi de a păcatului povară.

De vii spre El pe drum făcut de magi
Nu căuta vreo stea strălucitoare,
Ci-n cămăruţa ta să te retragi
Cerând lumină călăuzitoare.

Dar nu uita că de la Betleem,
În drumul Său spre cruce, spre-nviere,
A fost mereu lângă acei ce gem
Dând pace, bucurie, mângâiere.

Îl vei găsi uşor, căci unde-I El
E dragostea agape împlinită,
Leul din Iuda are chip de miel
Şi pacea Lui este desăvârşită.

Veniţi să Îl sărbătorim cântând,
Unindu-ne-ale inimilor forţe,
Şi-n focul viu al dragostei arzând
Să le-nălţăm în cinstea Lui ca torţe.

Azi centrul lumii e la Betleem,
La iesle-I Pâinea, este Apa vie,
Veniţi creştini ca însetaţi să bem
Şi Pâine să mâncăm pentru vecie.

Amin
Vulcan, dec. 2006       Simion Felix Marţian

 

„Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.” (Mica 5:2)

Văzduhu’i plin de strune de argint
Din care curg neîncetat colinde
Pe raza lunii prinsă- n hiacint
Şi, din al veşniciei labirint,
Istoria ascultă şi se-aprinde.

Simte venind din zorii ei fiori
Pe imemoriale portative,
Cântări de îngeri, glasuri de păstori
Vibrând sub cerul nopţii până-n zori
Prin ale terebinţilor ogive.

Era-nceput de ev în Betleem,
Venea Dumnezeirea la Efrata
Într-un demers dramatic şi suprem,
Iar pământenii, într-un gest extrem,
Ca primitori, I-au oferit…poiata.

A fost smerirea până la pământ,
Când ieslea a îmbrăţişat Divinul
Şi când, luând teluricul veşmânt,
Pruncul păşea în Noul Legământ
Ca să-i croiască omului destinul.

O noapte sfântă, noapte de cântări
Din stele scânteind în constelaţii,
O noapte ce transcende timp şi zări
Trecând prin inimi, sentimente, stări
A mii şi mii de alte generaţii.

Şi cântul de atunci, astăzi colind,
Îmi reaprinde dorul de Efrata
Şi, către ieslea de atunci privind,
Vreau acest dor fierbinte-n stih să-l prind,
Din care să vibreze: Maranata!

Amin
Vulcan, 16 nov 2012    Simion Felix Marţian