Categorie: POEZII

Se-anină țurțurii de calendar
Și ultima sa filă stă să cearnă
Omăt, când caii crivățului, iar,
Mușcă zăbala, nechezând a iarnă.

O fi zăpadă și prin alte țări,
La fel de rece și de…luminoasă,
Dar scârțâitul ei nu-i nicăieri
Cum este al omătului de-acasă.

Până și zurgălăii de la cai,
Și lemnul când, mușcat de ger, trosnește,
Sună la noi, pe-acest picior de plai,
Ca nicăieri în lume: românește!

Dar decât toate astea mai presus ,
Chiar steaua magilor, ce luminează
La sărbătoarea Pruncului Isus,
Tot românește ne îmbrățișează.

Căci chiar dacă Pruncul sărbătorit
Prin Naștere pământu-ntreg cuprinde,
Niciunde nu-i mai călduros primit
Ca-n țara ce grăiește prin colinde.

Veniți români acasă de Crăciun,
Acel „acasă” care se cunoaște
Prin „mai frumos”, „mai luminos”, „mai bun”,
Și toți să colindăm „Cristos se naște…”

Simion Felix Marțian

Din vremea când şi David păstorea
Erau în Betleem păşuni şi turme,
Iar păstoritul se perpetua
Prin generaţii de păstori sadea,
Călcându-şi unii altora pe urme.

Dar cei aleşi, cei binecuvântaţi
În noaptea care-şi înstela decorul,
Au fost acei de îngeri vizitaţi
Şi primii dintre oameni, înştiinţaţi
Că S-a născut, între păstori, Păstorul.

Încă din vremea când Boaz ara
Punând sub brazdă spicele de mâine,
Iar Rut printre secerători cânta,
Mereu la Betleem se unduia,
Râzând în soare, un ocean de pâine.

Dar dintre toţi aceşti cultivatori
Cu secera în prelungirea mâinii,
Doar unii au avut acest favor,
De a putea vedea cu ochii lor
Cum Pâinea S-a născut în Casa pâinii.
***
A fost o vreme, timpul crucial,
Iar Betleem a fost un loc anume,
Dar de atunci, ca un favor total,
Privim la naştere în mod egal
Căci e un Betleem întreaga lume.

Zilnic se naşte-n inimi noi Isus,
Când imnul dragostei îşi cântă nota.
Primeşte-L şi tu-n inimă, supus,
Ca să porneşti cu El pe-un drum, doar dus,
Din Betleem la cer, via Golgota.

Amin
Vulcan, dec. 2007    Simion Felix Martian

Creştinii au azi, pretutindeni în lume,
Un praznic pe care Crăciun l-au numit;
E Naşterea Celui ce datu-ne-a nume
Deşi al Său Nume la praznic acum e
Mai rar, mai încet sau deloc pomenit.

De două milenii creştinii serbează,
Cu fast tot mai mare, mai viu, mai sonor,
Dar cel mai ades Cel serbat nu contează
Şi-ncet de la praznic Se îndepărtează,
Iar crezul creştin se transformă-n folclor:

O iesle, un Prunc într-o ţară străină,
Un cântec de îngeri, păstori bucuroşi,
Şi magii, conduşi de a stelei lumină,
Se-amestecă-ncet, spre deruta deplină,
Cu sănii, cu reni, cu bărbi ninse de moşi.

Trezeşte-te astăzi, revino-ţi creştine,
Visarea plăcută din somnul tău greu
Te duce departe, pe drumuri străine,
Priveşte acuma la iesle mai bine
Şi crede că Pruncul era Dumnezeu.

La iesle-ncepea planul sfânt de salvare
Când omul părea pe vecie pierdut
Şi Pruncul venit din cereasca splendoare
Se smerea pentru noi aducând îndurare,
O nouă speranţă, un nou început.

La iesle se-acordă un gir mântuirii,
O şansă trimisă de Tatăl de sus,
Primeşte cu pace mesajul iubirii
Şi-n inima ta, ca în ieslea smeririi,
Se va naşte din lacrimă sfântă Isus.

Amin
Vulcan, dec. 2006     Simion Felix Marţian