Dor de zbor


FelixDoar gândul fâlfâie înaripat,
De pe planeta mea cu ochi albaştri
Pornind prin univers la colindat,
În zbor cu aştrii.

Îl simt cum soarbe spaţiu cu nesaţ
În universul fără bariere,
Cântând, cu galaxiile la braţ,
A netăcere.

Doar gândul gustă zborul spaţial
Intersectând orbite fără jenă,
Căci eu mai sunt aici, material,
Pe vechea scenă.

Dorind, mă doare dorul de-a zbura,
Nemărginindu-mă şi eu, ca gândul,
Şi universul, în splendoarea sa,
Îmbrăţişându-l.

Doar gândul zboară-atotcuprinzător
Necunoscând în mersul său distanţe,
Iar eu îmi mângâi dorul meu de zbor
Nutrind speranţe.

Încă n-am aripi, am doar rădăcini
Îmbrăţişând natura vinovată,
Şi nu e verde frunza la smochini,
Deocamdată.

Dar ştiu că dorul meu e dor ceresc,
Un vis ce-şi are în Cuvânt sorginte,
Şi simt cum aripile cresc, şi cresc
Din taine sfinte.

Şi în curând, chemat de Dumnezeu,
Eternizându-mi printr-un zbor solia,
Voi fi cu El, ştiind că timpul meu
E veşnicia.

Amin
Vulcan, 15 februarie 2014      Simion Felix Martian

Am să Te-aştept…


Maria LucaAm să Te-aştept… cu-acelaşi dor fierbinte
Ce-n dragostea dintâi s-a întrupat…
Am să Te-aştept… şi-mi voi aduce-aminte
Că m-ai iubit şi m-ai răscumpărat…

Am să Te-aştept… prin soare sau furtună
Păşind pe roze sau călcând pe spini…
Am să Te-aştept… când norii se adună
Ştiu… vei veni cu drag să mă alini…

Am să Te-aştept… în zorii dimineţii
Şi-am să veghez în orele târzii…
Am să Te-aştept…Tu eşti Lumina Vieţii
Eşti Dragostea venind din veşnicii!

Am să Te-aştept… şi doare aşteptarea
Când inima îmi sângeră în piept…
Dar voi spera… când va veni chemarea
Voi fi aici… mereu, să Te aştept!

Vulcan-16-02-2014     Maria Luca

Vremea de acum !


Maria LucaClepsidra lumii picură ispite,
Viclean îşi ţese plasa de intrigi şi plăceri,
E totul poleială şi-atâta falsitate….
O goană după vânt…un drum spre nicăieri!

Tentacule se-ntind şi-ncearcă să apuce,
Să tragă spre abis,spre iadu-ntunecos,
Pe cei ce n-au vegheat în ceasul de-ncercare
Şi n-au cerut puterea ce este în Cristos!

Aşa de mulţi aleargă călcând peste destine,
Se lasă duşi departe în noapte şi pustiu…
Ei caută bogăţia şi desfătarea lumii
Nu văd că îi aşteaptă Isus cel veşnic viu!

Dar EL încă mai bate…EL încă mai aşteaptă
Să se deschidă inimi,s-aducă izbăvire…
Căci doar prin EL găsim putere şi iertare,
Numai prin EL iubim căci EL este IUBIRE!

Amin!

Vulcan 09.09.2011    Maria Luca

Sonetul lacrimei


Maria LucaCând limpede mă nasc sub pleoape
În bucurie sau durere
Aduc cu mine mângâiere
Şi ceru parcă-i mai aproape…

În inimă revărs putere
Şi cântă dragostea „agape”
Atâta fericire-ncape
În sufletul ce tihnă cere…

Prin mine se zidesc altare,
Se strâng în ceruri bogăţii
Şi când m-alătur în cântare

Se nasc eterne bucurii,
Se-aude tainic o chemare
Ce duce către veşnicii!

Vulcan-12-02-2014    Maria Luca

De-ar fi să vii….


Maria LucaDe-ar fi să vii în ceas de taină
Aşa cum ai promis cândva
Mă-ntreb… sunt oare pregătită,
Să fiu şi eu, mireasa Ta?

Mai e curat al meu veşmânt
Sau, neveghind, l-am întinat
Trăind în preajma unei lumi
Ce Harul Tău nu a aflat…

Şi oare inima-mi mai bate
Cu-acelaşi dor de la-nceput
Când am simţit a Ta prezenţă
Şi dragostea Ţi-am cunoscut?

De-ar fi să vii în miez de noapte
Să cercetezi fiinţa mea
Mă-ntreb… ce gânduri nerostite
În faţa Ta m-ar condamna?

Mă înfior… şi-mi este teamă
Că ai putea să vii, Isus,
Iar eu mai şchiopătez pe cale
Şi n-am lucrat îndeajuns!

Mai dă-mi răgaz… mai lasă-o zi
Să mă închin cu viaţa mea…
De-ar fi să vii în ceas de taină
Să fiu şi eu mireasa Ta!!!
–
-Vulcan-08-02-2014    Maria Luca