Frămânţi cu greu, cu multă trudă lutul,
Rob în Egipt, eşti greu înlănţuit;
Vieţii de rob tu nu-i ştii începutul
Că-n neguri e învăluit trecutul
Şi n-ai nici viziune spre sfârşit.
Din cărămizi făcute azi de tine
Se-nalţă case şi palate chiar,
Tu te mândreşti şi crezi că totu-i bine
Dar mâine casele vor fi ruine
Şi tu-ţi continui truda iar şi iar…
Te-nvârţi în cerc şi nu ai perspectivă
Căci nu durează ceea ce zideşti
Şi-această zbuciumare maladivă,
Luptându-te cu tot ce-ţi stă-mpotrivă,
Nu-ţi dă speranţa c-o să reuşeşti.
Ridică fruntea sus, cărămidare,
Îndreaptă-ţi trupul chinuit din greu
Şi, aţintind privirile în zare,
Porneşte astăzi spre eliberare,
Prin Marea Roşie, cu Dumnezeu.
Cu El nici marea nu mai e adâncă
Şi nici pustiul nu e arzător,
Căci Apa Vieţii o vei bea din Stâncă
Şi alte bucurii urma-vor încă,
De ai un ghid în stâlp de foc şi-n nor.
Ţara promisă te aşteaptă-n zare,
Te-aşteaptă frumuseţi de nedescris;
Acesta-i drumul tău, cărămidare,
Nu mai sta rob căci tu eşti de neam mare,
Nu mai sta-n cumpănă, tot nedecis.
*****
Frămânţi cu greu, cu multă trudă lutul
Şi truda se preface-n cărămizi;
Vieţii de rob tu nu-i ştii începutul
Dar poţi, prin har, să îţi ignori trecutul
Şi viitorul astăzi să-l decizi.
Amin
Vulcan, 28 aug. 2006 Simion Felix Martian
