Categorie: POEZII

“Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!” (Ps.122:6)

Atâtea tragedii ai cunoscut
Sub apăsarea marilor imperii
Încât istoria ţi-e plâns durut,
Izvor de lacrimi trist, neîntrerupt,
Ca un dezgheţ în streaşina durerii.

Deşi ai pacea-nscrisă pe blazon,
Istoria s-a dovedit rapace
Legându-te cu zbucium de pripon,
Iar pentru tine a rămas doar zvon,
Un vis neîmplinit, râvnita pace.

Istoria ţi-a înlesnit cândva
O întâlnire-n ziua cercetării,
Când Dumnezeu plângea la poarta ta
Prin Cel ce-aduce pace, pacea Sa;
Cristos chema, dar n-ai răspuns chemării.

Ierusalim,n-ai pace nicidecum
Şi-mprejurările îţi sunt ostile
Căci iată cum îţi bate-n porţi, acum,
Venind întunecată de pe drum,
Istoria-ncălţată cu şenile.

Te răvăşesc rachete zile-ntregi
Şi pacea iluzorie se curmă.
Tu o doreşti, dar nu poţi să-nţelegi
Că Domnul păcii vrea ca să-L alegi,
Iar profeţiile te-ajung din urmă.

Le vezi plesnind în muguri de smochin
Şi-n verdele ce vara o vesteşte,
E vremea ta, străvechi Ierusalim,
Să Îl primeşti pe-al păcii Prinţ divin
Căci El domnia păcii pregăteşte.

Shalom aleihem*şi acum, şi-n veci
Iar peste zbucium să se-aşeze praful
Şi de-ţi mai bate-n porţi, cu gheare reci,
Venind pe tenebroasele-i poteci,
Războiul să îşi scrie epitaful.

Vulcan 9 mar.2009     Simion Felix Marţian

A fost o zi cum n-a mai fost vreuna,
Când Te-ndreptai,Isuse,spre cetate
Pe-un măgăruş,smerit ca-ntotdeauna,
Insă vuia prin gloate,ca furtuna,
Un clocot de speranţe înviate.

Nicicând n-ai fost primit cu-atâta soare,
Cu-atâtea flori ce-şi împleteau parfumul,
Nicicând atâtea feţe zâmbitoare
Nu s-au smerit,căzându-ţi la picioare,
Cu hainele să Îţi aştearnă drumul.

Se dezbrăcau în cinstea Ta finicii,
Punându-Ţi la picioare neprihana
Strivită-n clorofila rămuricii,
Şi gloatele strigau cu ucenicii:
Osana Împăratului,osana!

Aşa găseşti Isuse drag cu cale
Să intri-n inimi,ca şi în cetate,
Întâmpinat cu imnuri,osanale,
Călcând pe-ale smereniei petale
Şi înviind speranţele uitate.

A fost o zi când am trait sublimul,
O zi ce stăruie şi tot în prag e
Când eu,neînsemnatul,anonimul,
Te-ntâmpinam ca şi Ierusalimul
Când Te-ndreptai spre el dinspre Betfaghe.

Dar în cetate-ai cunoscut trădarea,
Triumful Tău s-a transformat în dramă
Când fila-ntoarsă a-nsemnat schimbarea,
Şi plini de ură cereau condamnarea
Cei ce Te-au aclamat,gloata infamă.

Eu însă vreau,Isuse,cu ardoare
Ca şi-n cetatea mea interioară
Să fiu mereu ca la întâmpinare,
Ca prin vorbire,faptă sau umblare
Să nu Te răstignesc a doua oară.

Vulcan 3 apr.2008     Simion Felix Marţian

„Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg.” (1 Cor. 9:26)

Departe de ambiţii distructive

Ce se-mpletesc adesea vanitos,
Departe de arene explozive
Şi neinclus în ştirile sportive,
Se desfăşoară cel mai mare cros.

A fost întâi jertfa imaculată,
Când codul morţii negre a fost spart,
Şi prin triumful Vieţii ne-a fost dată
O nouă şansă şi ne-a fost trasată
De pe Golgota linia de start.

Prin jertfă ne-a fost dată mântuirea,
Un dar ce-aşteaptă să îl acceptăm
Şi către cer, unde e moştenirea,
Plini de speranţă aţintind privirea,
Peste obstacole să alergăm.

Noi nu suntem rivali în alergarea
Spre ţinta noastră dincolo de nori,
Căci toţi acei ce-au înţeles chemarea
Şi-şi vor sfârşi cu bine alergarea
Vor fi încununaţi ca-nvingători.

De-aceea ne-aplecăm ades pe cale
Să-ntindem mâna celui ce-a căzut
Şi cu-ale dragostei frăţeşti petale
Să-l mângâiem, legând rănile sale,
Ducându-l pe traseul început.

Având în suflet dor şi mântuire,
Plini de speranţă alergăm la cros
Şi trecem peste toate, cu-ndârjire,
Ştiind că ne aşteaptă la sosire
Cel ce-a dat startul, chiar Isus Cristos.

Vulcan 02.nov.2009     Simion Felix Marţian