Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

Pace sfântă

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Avatarul lui sfmartianLa moara lui Felix

DSC_5170

„Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.”(Filipeni 4:7)

Când mersul mi-e doar un târâș pe cuie,
Durerii deschizându-i văgăuna,
Mă-ntreb dacă trăirea și furtuna
Nu merg la braț pe-aceeași cărăruie,
Îngemănate pentru totdeauna.

Resimt cu lacrimi chiar și-o adiere
Căci am în suflet geamurile sparte,
Și viața-mi pare tobogan spre moarte,
Văd albul negru și nectarul fiere
Și îmi sucombă visele, deșarte.

Mă cațăr, superfluu, pe balanță
Dar nulitatea mea, ca o tumoare,
Mă sfâșie cu ghearele, mă doare
Și simțământul maladiv de zdreanță
Vine din germenul… îngrijorare.

Dar când mă pierd, fărâmă cu fărâmă,
În disperare ca într-o genune
Și simt că-n juru-mi totul se dărâmă,
Îmi vine salvator, ca o parâmă,
Îndemnul, din Cuvânt, la rugăciune.

Ieșit la mal, îmi vărs toată ființa
În strigătul speranței ce-nflorește
Din tainița unde păstram credința
Și, așteptând cu toată umilința,
Văd…

Vezi articolul original 69 de cuvinte mai mult

Sonet atemporal

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Ceas

Îmi plouă-n gânduri ticăituri seci
Și cad secunde-n ploaia agasantă,
Ca, țintuit de-a timpului secantă,
Să simt că am pe zile ipoteci.

Pendula mă marchează obsedantă
Făcându-mă prizonier pe veci,
Dar simt că sunt către netimp poteci
Și către evadare variantă.

Da, am găsit sub ploaia de secunde
Umbrela veșniciei, un trofeu
Care de timp și cursul lui m-ascunde,

Eternitatea fiind…rostul meu,
Eliberat de „cum?”, de „când?”, de „unde?”,
Când cu Cristos m-ascund în Dumnzeu!

Simion Felix Marțian
Ciceu Giurgești, 8 septembrie 2017

Gândul veșniciei

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Mă strânge timpul, mi-a rămas prea mic
Căci crește-n mine gândul veșniciei,
Și din clepsidre sparte mă ridic,
Brodând netimp cu firul bucuriei.

Noroiul vremii-mi urcă spre genunchi
Făcându-mi mersul luptă încordată,
Dar îl sfidez, strigându-i din rărunchi:
N-o să-mi ajungi la aripi niciodată!

Pot, ca și Pavel, totul în Cristos,
Și tot prin El mi-e veșnic viitorul,
Și nici măcar vreun gând insidios
Nu-mi va curma spre veșnicie zborul.

Eu fac din ornic doar un ornament
Și numai un decor mi-e calendarul,
Căci am intrat într-un etern prezent
De când în viață mi-a rodit Calvarul.

Mi-e timpul strâmt, dar știu că nu-i al meu
Și-l voi lăsa curând la garderobă,
Ca toți cei ce-L iubesc pe Dumnezeu,
Luând ca strai a veșniciei robă.

Simion Felix Marțian

Copii răpiți

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Poetul:
Se-ntoarce Europa-n Evul Mediu,
Când se răpeau de lângă mame prunci,
Și căutăm la boala ei remediu
Dar boala-i mai perfidă ca atunci.
Azi hoții se îmbracă-n legi smintite
Punându-și nimb de înger păzitor,
Dar ne strivesc copiii sub copite
Când călăresc peste destinul lor.
Sub masca unei griji exagerate
Dau lecții de iubire la părinți,
Dar sunt perverși cu minți întunecate
Și scopul lor este vădit: arginți!
Imuni la plânsul dureros de mame,
La strigătul copiilor imuni,
Ei sunt acei ce declanșează drame,
Dar noi ce facem astăzi, oameni buni?
Strigăm, strigăm, dar nu ne-aud „mai marii”
Crezând că suntem buni numai la vot,
Că-ți vine să-i crezi una cu tâlharii,
În cârdășie la acest complot.
Părinți ce-și plâng în greva foamei drama,
Ca formă disperată de protest,
Văd plugul urii înfigându-și lama
În omenia pusă la arest.
Dar pentru că pe noi încă ne doare,
Să cerem Celui ce a dat copii,
Prin rugăciuni fierbinți, stăruitoare,
Să curme El aceste tragedii.
Stimați creștini, să ne-arătăm iubirea,
Să arătăm că suntem solidari,
Cerând din Cerul slavei izbăvirea,
Căci Dumnezeu e peste demnitari!
Și de la El familia e sfântă,
Și de la Dumnezeu avem copii,
Și tot cu El se iau acum la trântă
Acei ce fac averi din a-i răpi.
Revarsă, Doamne, sfânta-Ți îndurare
Și-ascultă rugăciunile fierbinți
Ce se-mpletesc cu lacrimile-amare;
Redă copiii, Doamne, la părinți!
Se-ntoarce Europa-n Evul Mediu,
Răpind copiii ca un mitic zmeu,
Dar, dragi părinți, în tot acest asediu
Să nu uitați: cu noi e Dumnezeu!
Simion Felix Marțian
Vulcan, iunie 2017

Alex și Alexandra (Dedecație căsătorie)

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

descărcare

Alex și Alexandra
(Vulcan, 18 iunie 2017)

Zidirea toată este prin Cuvânt,
E prin acel primordial: „Să fie!”,
Iar peste toate, ca deznodământ,
L-a pus pe om, făcându-l din pământ,
Pe care l-a-mplinit dându-i soție.

Așa-a fost în Eden, și tot așa
Familia își va urma cărarea:
Mereu un țel, mereu un „el” și-o „ea”,
Cum astăzi Alex și-Alexandra sa
Pornesc primindu-și binecuvântarea.

Ei și-au dorit să aibă un cămin,
Un cuib în care să își țeasă anii,
Iar Cel din veșnicii, Tatăl divin,
I-a însoțit, scriindu-le-n destin
Un drum pe hărțile Marii Britanii.

S-au întâlnit crezând în rugăciuni
Și în răspunsul dat din cer de Tatăl,
Iar când ai dragostei aprinși cărbuni
Dau vâlvătăi, se-nfăptuiesc minuni,
Căci rezultatul este-aicea, iată-l!

Tineri frumoși privind spre viitor
Fără îngrijorare, fără teamă,
Căci astăzi viața, căsnicia lor,
Le-ncredințăm Celui ocrotitor,
Al cărui Nume peste ei Se cheamă.

Lasă din ceruri binecuvântare,
Și-alături, Doamne, veșnic să le fii,
Belșug toarnă pe-a vieții lor cărare,
Viață pe care, ca o-ncununare,
Să le-o-nflorești Tu, Tată, cu copii.

Ne bucurăm cu ei, la nunta lor,
La startul vieții lor de căsnicie
Pe-un drum pe care li-l dorim ușor,
Știind că vom nunti și-n viitor
La nunta Mielului, în veșnicie.

Simion Felix Martian