Categorie: EDITORIALE

Dă tot ce e mai bun din tine

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

epuizata

Provocarea de a da tot ce e mai bun din noi, ne este făcută și de anumite instituții, biserici, fundații, organizații. Mai mult ne e făcută de toate viciile noastre umane, indiferent cum se numesc ele. Unii oameni, de asemeni, cer și pretind tot ce e mai bun din  noi, creând relații de dependență și/sau de vampirism energetic. Oricare ar fi cauza, noi avem cheia de la magazie, noi decidem cât și cui dăm. Nu putem da vina pe nimeni și nimic, dacă ne simțim epuizați și storși. Uneori dăm noi considerând schimbul avantajos, alteori încredințăm cheia magaziei cui nu trebuie și suntem jefuiți, dar tot noi suntem responsabili.

Am ajuns la concluzia că nu trebuie să dau tot ce e mai bun din mine în orice capitol al vieții. E adevărat că trebuie să fiu credincios în lucrul care mi s-a încredințat, dar asta nu înseamnă că trebuie să-mi dau viața pentru serviciu, plăceri, oameni, organizații așa negândit și pentru cine iese primul în cale. De fapt, a da tot ce e mai bun, luat așa cum se aude, intră pe teritoriul lui Dumnezeu. Cea mai mare poruncă a Scripturii, spunea Domnul Isis Hristos, este: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta.”  Uneori, dedicarea mea pentru un lucru, un om, un obicei, un viciu, o pasiune, poate intra foarte, foarte ușor, în teritoriul rezervat lui Dumnezeu.

Să dau tot ce e mai bun din mine este o mare provocare și uneori, câștigul e pe măsură, deci, e ispititor. Totuși contează și cui dau dedicarea mea. Spuneam că numărul unu ar trebui să rămână Dumnezeu, dar, uneori, în anumite ocazii, pentru anumite perioade trebuie să depunem un efort susţinut pentru a reuşi în anumite demersuri. Cu asta sunt de acord, dar trebuie ca fiecare să mediteze pentru el dacă plăteşte preţul şi pentru ce îl plăteşte. De ce spun asta. Unii spun că se jertfesc pentru copiii lor, că muncesc de la 6 dimineaţa până la 10 seara. Asta înseamnă nu să dai tot ce e mai bun, ci să storci tot din tine. Asta mai înseamnă încă un pericol, pericolul de a nu fi tată sau mamă. Pe de o parte munceşti pentru bunăstarea copiilor, pe de altă parte nu te bucuri de ei, ci îi înveţi rău. (putem detalia dacă e nevoie) Se pune într-un astfel de caz întrebarea: Se merită ca eu „să mă storc de puteri” la serviciu, iar copiii mei să cheltuie şi să se joace pe calculator sau să stea pe televizor? Cu tot respectul, în astfel de situaţii părinţii au ajuns robii copiilor, dar nu pentru că au fost făcuţi robi, ci pentru că şi-au făcut stăpâni.

Cui dau „tot ce e mai bun din mine”? Poate nu copiii, dar poate computerul, televizorul, casa, maşina, un partid politic, o organizaţie religioasă, un om. Sunt mulţi doritori şi râvnitori la bunul din mine. Uitaţi-vă doar la ce epuizant este să priveşti la televizor, este un vampir energetic, dar noi considerăm că „ne relaxăm”, priviţi la viciile care storc oamenii de putere , perspicacitate, viaţă, indiferent că vorbim de alcool, tutun, pornografie etc.

Da, uneori e nevoie de efortul meu susţinut, e nevoie de o dedicare totală unei lucrări, misiuni sau persoane dar numai pentru o vreme şi numai printr-o alegere conştientă. Uneori, pentru a scăpa de o datorie e nevoie de muncă susţinută pentru o perioadă, ca să scăpăm de acea datorie, problema mare este că ne învăţăm să trăim pe datorie. Uneori este copilul sau soţia bolnavă şi atunci trebuie să stai tot pe lângă ei, să îi îngrijești, să vezi de ei îndeaproape, uneori e un eveniment la biserica din care faci parte şi atunci trebuie să te implici o vreme. Există deci perioade limitate şi atent alese când trebuie să „dăm tot ce e mai bun din noi” dar asta nu se face cu oricine, oricum şi oricând.

Tu cui dai „tot ce e mai bun din tine”?

http://www.filedinjurnal.ro/

Lucruri care doresc să le aud la biserică

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

Oameni care merg la biserică - imagine preluată de pe commons.wikimedia.org

De mic copil părinţii ne duceau la biserică, fără să înţeleg de ce şi pentru ce trebuia să petrecem 3 ore duminică dimineaţa şi 2 oreduminică seara. Erau un fel de 5 ore deplictiseală şi de forţare pentru noi atunci… pentru că nu înţelegeam toate lucrurile. Nici acum nu înţeleg de ce trebuie să ţii o congregaţie mai mult de 2 ore într-o biserică, să-i adormi, şi să îi gâdili cu melodii demodate şi uneori ieşite din gamă, ca la final să faci strângere de bani, de la cei care nu au adormit de tot…, şi să te mai şi aştepţi ca în tot restul săptămânii enoriaşii să ţină minte ce le-aipredicat la biserică, să pună în aplicareasta… şi să vezi oameni noi din ei!!! Ce vis frumos! Ce bine era dacă era aşa şi în „viaţa reală”!

Îmi aduc aminte că într-o duminică am spus „pass” şi nu am mai mers la biserică. Am rămas acasă şi ştiam că după slujba aceea avea să primim o mare „muştruluială”. Nu îmi păsa, vroiam doar să fim liberi şi practic să fim şi eliberaţi de plictiseala de la slujba de duminică. Ce bine era dacă puteam să stăm mai multe ore în pat, doar că… ai noştri au închis uşa de la casă… şi am ramas afară. Aia era de fapt „muştruluiala” primită fără nici un comentariu. Am ales să nu mergem la biserică… atunci am ales să stăm afară, cam cum spune şi Scriptura despre cei care au rămas afară.

Zilele acestea mă gândeam la cei care au fost la biserică la atâtea slujbe plictisitoare şi pline de tradiţie. Eu mis sătul de astfel de slujbe! De atâţia ani am mers la biserică şi văd pe alţii mergând la biserici şi nu am văzut încă o transformare în cineva, să facă careva lucrurile mai diferit, să se minuneze cei din jur de ei, să zică despre ei ce fel de oameni speciali sunt. Apoi mi-am dat seama că oamenii merg la biserică pentru că ei sunt „întreţinuţi” acolo. Le place să audă mesaje care le gâdilă urechile, mesaje despre sărbători, mesaje despre bucurie, pozitive, despre viaţă, despre o iesle, despre oi, despre capre, despre lupi, despre bani, cât mai mulţi bani, şi altele… Adevărul este că lipsesc mesajele care schimbă vieţi. Altfel nu înţeleg de ce nu sunt oamenii schimbaţi. Sau nu le place să fie schimbaţi de adevărul Scripturii? Adică nu le place să fie transformaţi de Hristos – care a declarat că este Adevărul suprem?

Dacă aşa stau lucrurile, trebuie să ne revizuim puţin mai mult bisericile. Dacă oamenii care participă la slujbe nu sunt transformaţi de mesajul care este predicat înseamnă că acesta trebuie revizuit,modificat, reformat. Mai jos am alcătuit o scurtă listă cu lucruri care cred că ar fi benefice dacă ar fi rostite, discutate, analizate în cadrul bisericilor (indiferent de apartenenţa lor religioasă sau denominaţională).

1. Ce vrem să ajungă copiii noştri când vor fi mari? Dacă ei se plictisesc la biserică (aşa cum mi s-a întâmplat şi mie în copilărie, şi oare la câţi alţi copii li se întâmplă aceasta duminică de duminică?) oare nu se poate schimba programul şi activităţile care au loc cu copiii? Copiii ar putea să primească oînvăţătură despre rugăciune, despre credinţă despre vindecare, despre viaţă, de la cineva care a trecut pe acolo, a avut experienţe cu Dumnezeu – şi continuă să aibă – şi care trăieşte aproape de Dumnezeu. Cred că toţi copiii celor care participă la o slujbă de biserică trebuiesc provocaţi să înţeleagă şi apoi să priceapă şi să pună în aplicare ce înseamnă să te închini la Dumnezeu, ce înseamnă să te rogi şi să vorbeşti cu Dumnezeu, ce înseamnă să te asculte Dumnezeu şi să vezi cum El lucrează prin tine. Sunt aşa de multe lucruri care se pot face la biserică cu copiii. Eu întreb mereu pe copilul meu ce au învăţat nou la biserică, la grupa la care participă. Dacă aflu că s-au uitat la desene animate sau au făcut altceva decât ar fi legat de biserică, atunci încep să-mi pun multe întrebări şi să pun la îndoială lucrarea din acea biserică. Copiii sunt viitorul nostru. Dacă ei primesc ca educaţie nişte lucruri de nimic, ei vor ajunge astfel de adulţi. Ce vrei să ajungă copilul tău când va ajunge mare? Un Ahab care să aibă o Izabela care să-l manipuleze, sau un Samuel care aude vocea lui Dumnezeu şi pune în aplicare ceea ce îi spune Cuvântul Sfânt?

2. Cum vrei să te trateze pe tine cei din jur? De cele mai multe ori la o biserică oamenii discută şi au părtăşie doar cu cei care sunt mai apropiaţi lor, sau cu care sunt rude sau prieteni, ceilalţi sunt evitaţi, ignoraţi, etc. Nimeni nu te învaţă la biserică legat de felul cum să-ţi tratezi semenii, vecinii, cei cu care stai în bancă la biserică sau în scara de la bloc. Am ajuns să avem fiecare personalităţicare nu sunt altceva decât egoiste, centrate doar pe ce este al nostru, al eului şi al neamului nostru, iar ceilalţi din jur nu există pentru noi. Şi avem apoi pretenţia ca ei să vină la noi la biserică, să fiemântuiţi să fie schimbaţi, să se pocăiască. Doar că ei nu văd în noi, în tine şi în mine, evanghelia lui Hristos – pentru că vieţile noastre sunt pentru mulţi dintre ei singura evanghelie sau epistolă pe care ei o vor citi vreodată. La nici o biserică unde am fost eu nu se învaţă cum să te comporţi cu cei de lângă tine, nu am auzit să existe seminarii sau cursuri speciale pentru cei care stau la uşă şi întâmpină pe cei ce intră la biserică, sau cum să trăieşti practic viaţa de credinţă şi de pocăinţă zi de zi. Avem în jurul nostru oameni care nu ştiu ce înseamnă să iubeşti pe aproapele tău, pentru că la biserică nu se învaţă lucruri practice, doar generalităţi! De ce nu li se spune la oameni la biserică să îşi respecte vecinii din bloc, din curte, din jurul lor, indiferent dacă le place sau nu ceea ce fac acei oameni? De ce nu se învaţă la biserică iertarea şi restituirea? De ce nu se învaţă la biserică felul cum să te comporţi cu soţul tău, cu soţia ta în situaţii neprevăzute? Sunt aşa de multe lucruri pe care trebuie să le ştim în viaţă şi de fapt le ignorăm pentru că „las că ştim noi mai bine cum se face!” Nu e de mirare că mulţi vor ajunge unde vor ajunge, iar noi, cei care ne-am crezut pocăiţi şi cei mai sfinţi… o să pierdem şi raiul şi răpirea şi o să rămânem doar cu regrete!

3. De ce vrei să te primească pe tine Dumnezeu în cer? La această întrebare ar trebui să răspundem cu toţi, nu doar cei care ne predică de la amvoane – şi care uneori spun şi lucruri trăznite sau mai puţin reale – şi suntem încă cu pretenţia că „ar trebui” să ajungem în Rai. Am cunoscut un bătrân dintr-o biserică evanghelică în mintea căruia nu se ştia dacă va fi mântuit, deşi a mers atâţia ani la biserică, a predicat de la amvon şi el, şi a trăit viaţa cum a trăit-o. De ce să te primească Dumnezeu în Raiul Său dacă tu nu crezi măcar în El? Se ştie prea bine că există aşa de mulţi oameni la biserică şi la adunările noastre care nu mai sunt cu credinţă, nici credincioşi, ci doar „creduli„. Da, da, amin, amin, şi după biserică îşi aprind ţigara, îşi umplu paharul cu alcool şi viaţa o ia din nou de la zero – adică de lapăcat. Făţărnicia noastră a tuturora nu va avea niciodată ca roadă intrarea noastră în Rai! Dar de ce nu ne cercetăm, de ce nu ne schimbăm, de ce nu se învaţă în biserici schimbarea? De ce ne spălăm hainele noastre tot în murdărie şi nu trăim o viaţă schimbată? De ce nu trăim o viaţă de dependenţă de Dumnezeu şi o viaţă de sfinţenie înaintea Lui? Cine trebuie să ne înveţe aceste lucruri decât biserica, nu?

Şi dacă lista ar continua, cu siguranţă că ar fi mult mai multe alte întrebări. Ceea ce este esenţial la sfârşit este şi ce am făcut şi ce vom face noi cu privire la ceea ce se întâmplă la biserică. Vom primi adevărul şi vom fi schimbaţi? Sau vom primi parţial adevărul şi vom trăi iar „pe o ureche” şi fără nepăsare viaţa de pocăinţă de doi bani?

Vă provoc în acest an să nu mai fiţi mediocrii! Vă provoc să nu vă mai lăsaţi ameninţaţi de plictiseala din biserici şi să faceţi voi ceva ca să se schimbe lucrurile. Spune vecinului tău mai des că Isus îl iubeşte, zâmbeşte-i, dă-i o mână caldă. Nu mai fi ipocrit! Deschide-ţi ochii şi uite-te în jur, vezi pe ce cale mergi şi spre ce direcţie te îndrepţi. E vremea să facem ceva, şi să o facem acum!

http://crestinismtrait.blogspot.ro/

Cristian Barbosu: Toflea ma surprinde mereu !

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

Cristian Barbosu despre Toflea

Transcriere Blogul Agnus Dei:

Vezi si – Toflea: de râs sau de plâns?

Cristian Barbosu: Nu de mult am fost la Toflea si ca intotdeauna, Toflea ma surprinde mereu. Evident, in sens pozitiv, ca Dumnezeu lucreaza in acest sat. Cei care ati fost, stiti ca e doar un sat obisnuit cu oameni obisnuiti, multe familii sarace, o buna parte din sat nu stiu sa scrie, sa citeasca si totusi, Dumnezeu lucreaza prin Biserica fratilor nostri rromi din Toflea, educand si biblic, dar, efectiv educandu-i, literar vorbind, pe cei din sat.

Am ramas surprins sa aflu ca peste 1000 de membri ai bisericii au reusit sa citeasca Noul Testament  in anul care a trecut, peste 500, Biblia in intregime. Si au peste 200 de tineri si chiar si varstnici, oameni care au urmat cursuri Biblice, ceea ce pentru mine e incredibil. Nu stiu, oare care alta biserica din Romania are atat interes in a-si educa Biblica omenii, in a-i litera pur si simplu pentru gloria lui Dumnezeu?

Este evident ca au si ei probleme. Nu de putine ori, noi ne uitam la ei ca si cum ne-am uita la samariteni, asa cum ii privea evreii in Scripturi. Dar, adevarul este ca fiecare etnie are probleme, ca pacatul e universal. Dar nu vreau sa justific anumite probleme sau alunecari, caderi, care unii dintre ei le au. Dar, vreau sa evidentiez lucrurile bune pe care le vad si vreau sa-i incurajez si pe ei si pe altii, care vor sa-i ajute si care vor sa stea alaturi de ei.

Am ramas foarte incurajat sa particip, spre exemplu, la o conferinta de familie, acum cativa ani. Stiu ca in fiecare an peste 1000 de familii din cadrul bisericiilor se strang undeva in tara si au conferinte cateva zile. Oare, care viserica din tara noastra, da atata interes  incat sa ajute, sa inchirieze, sa aduca vorbitori de calitate pentru peste 1000 de cupluri din tara, care se aduna sa studieze viata de familie?

Este adevarat ca Dumnezeu lucreaza prin ei si nu doar in Toflea. Ma bucur sa stiu ca au peste 10 filiale, din cate am inteles eu, in Romania- 5 in alte tari. Si biserica se extine, mai ales in altimii ani, intr-o tara in care, din pacate, in cultele evanghelice bisericile mor sau sunt pe cale de disparitie in multe sate, sa stii ca exista o biserica care da nastere la alte biserici vii, pline de pasiune pentru Hristos. E un lucru extraordinar si de aceea ma bucur si vreau sa-i incurajez, la fel, cum ii incurajez si pe cei din Damaroaia. Am fost si acolo si ma bucur de darul lor, de pasiunea lor, de respectul lor fata de Dumnezeu si fata de Scripturi si fata de toti fratii rromi, care-L cauta pe Dumnezeu  cu adevarat si cauta pocainta in Isus Hristos.

https://rodiagnusdei.wordpress.com

 

5 otrăvuri ale limbii care-ţi întinează căsnicia

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, FAMILIE

Otrăvurile intoxică, uneori chiar ucid, relaţiile. Cuvinte precum „te urăsc” sau „îmi doresc să nu te fi întâlnit niciodată” pot produce daune ireparabile. Mărturisesc aici că au existat prea multe momente când mi-au ieşit pe gură cuvinte dure, dăunătoare, îndreptate împotriva soţiei mele, Susan, a copiilor mei şi a altora. Mă îndurerează. Muncesc continuu din greu pentru a-mi alege cuvintele cu înţelepciune.

Iată cinci otrăvuri pe care trebuie să ne străduim din răsputeri să le evităm:

1. Cuvinte sarcastice: comentarii de genul „Gazonul nu se tunde singur.” Sau „Arăt eu de parcă ţi-aş fi slujitoare?” nu par a fi mare lucru la prima privire, nu? Dar cuvintele sarcastice sunt uneori doar simptome ale unei aşteptări ascunse neîmplinite care frustrează unul din parteneri de ceva vreme. Pot fi folosite drept un mod laş de a-l „săpa” pe soţul sau soţia ta… otrăvindu-i încet, dar sigur.

2. Cuvinte descurajatoare: Fiecare soţ şi fiecare soţie îşi doreşte să ştie că partenerul lor se află în colţul ringului, încurajându-i. Atunci când un partener de viaţă îţi spune: „Asta-i o idee prostească,” sau „Chiar crezi că poţi să faci asta?”… ceea ce spune el de fapt este „Nu cred în tine” sau „Nu sunt în echipa ta.” Acum, nu trebuie să spun că nu ar trebui să-i spui partenerului tău ceva de felul acesta atunci când crezi că ideea lui este cu adevărat una neînţeleaptă. Ci, în loc să spui „Asta a fost cea mai proastă idee pe care am auzit-o vreodată”, ai putea spune „Asta e o idee minunată, dar simt că ai face mai bine aşa…”. Încurajarea aspiraţiilor unul celuilalt este esenţială pentru o căsnicie fericită şi productivă. Ar trebui să fim fanii nr. 1 ai partenerilor noştri, nu cei mai mari critici ai lor.

3. Cuvinte nerespectuoase. Respectul nu este ceva care trebuie câştigat. Trebuie oferit necondiţionat în căsnicie. Comentarii lipsite de respect precum „Tu chiar nu-ţi poţi găsi o slujbă adevărată?”, „Nu-mi pasă de ce zici; oricum o să fac asta.” şi „Te-ai îngrăşat, nu glumă” sunt ofensatoare, jignitoare şi pot submina sentimentul valorii celuilalt.

4. Cuvinte de comparaţie: Atunci când spui lucruri de genul „Jonathan ar face asta pentru soţia lui.” Sau „De ce nu poţi să fi şi tu mai mult ca şi Karen?” ceea ce transmiţi de fapt este „Nu te ridici la înălţime… nu eşti suficient de bun” ca şi soţ sau soţie.

5. Cuvinte egoiste: „Nu-mi pasă cum te simţi, termină ce ai de făcut.” „Vreau rochia aceea nouă.” „Am nevoie de cineva care să-mi satisfacă cu adevărat nevoile”. Partenerii cărora le pasă mai mult de sine decât de partenerii lor de viaţă îşi încep adesea propoziţiile cu „eu.” Totul are mai multă legătură cu dorinţele şi nevoile lor decât cu cele ale partenerilor lor.

A fost căsnicia ta injectată cu una sau mai multe din aceste otrăvuri ale limbii? Dacă da, iată câtevaantidoturi pe care le poţi folosi pentru a le contracara efectele.

☼ Cere-ţi scuze faţă de partenerul tău pentru toate lucrurile otrăvitoare pe care i le-ai adresat de-a lungul anilor. Vindecarea nu poate începe decât după ce îndepărtezi otrava. Iar în cazul otrăvurilor verbale, relaţiile încep să funcţioneze de îndată ce partenerii îşi cer iertare unul altuia.

☼ Fii încet la vorbire. Există o vorbă străveche care spune că nu poţi regreta niciodată cuvintele pe care nu le-ai rostit. E în regulă să fii tăcut, rezervat şi gânditor cu privire la ceea ce-ţi iese pe gură, mai ales când eşti supărat.

☼ Fă un legământ personal ca nici un cuvânt otrăvitor să nu-ţi mai iasă pe gură. Pune-ţi un post-it lângă pat sau pe oglindă, care să-ţi servească drept aducere aminte pentru legământul pe care l-ai încheiat. Dă-i partenerului tău libertatea de a te informa când otrăvurile încep să-ţi curgă de pe limbă.

☼ Aceste 10 lucruri pe care un soţ doreşte să le audă de la soţia lui şi 10 lucruri pe care o soţie doreşte să le audă de la soţul ei vă pot oferi câteva idei asupra modului în care puteţi rosti cuvinte dătătoare de viaţă în viaţa partenerului vostru. Aţi fost creaţi spre a vă zidi unul pe celălalt, nu spre a vă dărâma.

Cu care din aceste cinci otrăvuri vă luptaţi mai des? Şi ce faci tu ca să nu rosteşti aceste cuvinte către partenerul tău de căsnicie? Mi-ar place să aud ideile voastre, lăsaţi un comentariu mai jos. 
www.amazon.com respectiv www.createspace.com

http://crestinismtrait.blogspot.ro/2013/11/5-otravuri-ale-limbii-care-ti-intineaza.html

Religia penticostală. Regulile după care se ghidează membrii comunităţii

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în BIOGRAFII, EDITORIALE, STIRI

Religia penticostală. Regulile după care se ghidează membrii comunităţii

Religia penticostală este o religie neoprotestantă care pune accentul pe relaţia nemijlocită dintre om şi Dumnezeu, prin botezul cu Duhul Sfânt. Biserica Penticostală are un set de reguli pe care-l urmează de peste un secol.
1. Penticostalii cred că Biblia este singura normă în viaţa de credinţă.

2. Copiii penticostalilor, ca şi ceilalţi oameni, nu pot fi botezaţi până ce nu ajung să se convingă singuri că Isus este Mântuitorul lor personal.

3. Penticostalii cred în vindecările divine (supranaturale). Bolnavii sunt unşi cu untdelemn într-un ritual de vindecare.

4. Penticostalii oficiază Cina Domnului cu pâine nedospită (azimă) şi rodul viţei, nefermentat. De asemenea, ei practică gestul umilinţei, simbolizat de ritualul spălării picioarelor.   Religia penticostală. Reguli de bază

5. Penticostalii cred în darul limbilor. Prin aceasta se înţelege vorbirea supranaturală prin care adeptul pocăit, înzestrat cu acest dar, vorbeste într-o limbă pe care nu o cunoaşte.

6. Biserica Penticostală poate primi membri de probă, pentru un anumit timp. În acest timp, candidatul este cercetat asupra stării lui sufleteşti şi, după ce a pus capăt păcatelor sale şi a dat dovadă că el cunoaşte toate principiile Bisericii, poate fi botezat în apă şi primit ca membru

7. Biserica Penticostală are dreptul să-i excludă pe acei membri care, după ce au fost îndemnaţi de mai multe ori la pocăinţă pentru abaterile lor, stăruiesc mai departe în săvârşirea păcatului. Prin excludere ei pierd dreptul de membru.

8. Biserica Penticostală nu permite ca un credincios să se căsătorească cu o necredincioasă sau invers. Divorţul este îngăduit numai în cazul de adulter dovedit.

9. Concubinajul şi avortul nu sunt îngăduite.

10. Penticostalii serbează ca zi de odihnă ziua de duminică.   Reguli în religia penticostală: modestie şi simplitate

11. Penticostalii sunt obligaţi să ajute cu darurile lor orice lucrare la care sunt chemaţi şi mai ales să participe regulat la strângerile care au loc în fiecare duminică în toate Bisericile.

12. Penticostalii trebuie să urmărească în îmbrăcămintea lor modestia şi simplitatea. Aceştia nu trebuie să se potrivească principiilor lumii, nici să iubească deprinderile lumeşti, care întotdeauna înclină spre păcat. Prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu, mai cred penticostalii.

13. Penticostalii cred că după moarte sufletul care se desparte de trup rămâne în stare de conştienţă. Sufletele credincioşilor se mută într-o stare de odihnă, pace şi fericire conştientă, pe când sufletele necredincioşilor se duc într-un loc de chinuri, toţi aşteptând judecata din urmă şi învierea universală.

14. Penticostalii folosesc traducerea Cornilescu a Bibliei.

15. Penticostalii cred în loialitatea faţă de ţară şi faţă de autorităţile statului.

16. Penticostalii se opun oricăror discriminări de rasă, naţionalitate sau convingere religioasă.   Biserica penticostală are o casă proprie de pensii

17. Bisericile penticostale sunt conduse de pastori, ajutaţi în misiunea lor de Comitetul bisericesc.

18. Biserica Penticostală are o Casa de Pensii şi Ajutoare care se organizează potrivit regulamentului propriu de organizare şi funcţionare şi conform normelor legale în vigoare referitoare la sistemul de pensii şi asigurări sociale.

Istoria Bisericii Penticostale în România  Site-ul oficial al Bisericii Penticostale oferă detalii cu privire la începuturile acestei mişcări religioase în ţara noastră.   În anul 1921, familia Gheorghe şi Persida Bradin, din comuna Păuliş, judeţul Arad, primeşte ştirea că în Statele Unite, există o mişcare  religioasă bazată pe reactualizarea doctrinelor creştine cu privire la botezul cu Duhul Sfânt şi vindecări divine. În acea vreme soţia lui Gheorghe Bradin era bolnavă, iar vindecarea pe cale medicală nu fusese posibilă. Vestea că mai există o posibilitate şi anume vindecarea  prin credinţă a venit la timp, aducând cu ea nădejdea în puterea lui Dumnezeu.   În iunie 1922 Gheorghe Bradin s-a rugat pentru vindecarea soţiei sale care suferea de tuberculoză şi hidropizie şi ea a fost vindecată de Domnul. Gheorghe Bradin a hotărât să deschidă prima Biserică Penticostală din România, în Păuliş, la 10 septembrie 1922.

La sfârşitul anului această biserică avea 30 de membri.   Penticostalii au fost adesea persecutaţi în prima jumătate a secolului trecut, fiind consideraţi de conducerea Bisericii Ortodoxe Române drept fanatici. Ministerul Cultelor, prin decizia nr. 114119 din 1933 a declarat penticostalii, atât sub acest nume cât şi sub noul lor nume de „Biserica lui Dumnezeu Apostolică”, ca fiind o sectă interzisă.   Cultul penticostal a primit o recunoaştere din partea statului, sub numele oficial de Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România pe 14 noiembrie 1950, prin Decretul nr.1203 semnat de preşedintele Parlamentului, Petru Groza. Dosarele CNSAS au scos la iveală că pe parcursul perioadei comuniste mai mulţi pastori penticostali au fost colaboratori ai Securităţii.   Conform estimării făcute de Cultul Penticostal, în 1982 erau 785 de biserici oficiale penticostale, 142 de pastori şi aproape 150.000 de credincioşi inclusiv copiii. După Revoluţia din 1989, bisericile penticostale şi slujitorii lor au putut să lucreze în deplină libertate. Conform ultimului recensământ, în România trăiesc astăzi peste 350.000 de penticostali.

Citeste mai mult: adev.ro/nin9h6