Categorie: „IZVOR” de GÂNDURI

Zona de confort – o problemă a pocăiților

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, MEDITAŢII

biserica confortabila

Trebuie să recunoaștem, pocăiții, cel puțin cercurile cunoscute de mine, sunt printre oamenii harnici și muncitori, sunt gata de efort și nu se dau înapoi de la a învăța și munci. Prind repede meserii noi, pentru că Dumnezeu le-a dat capacitatea de a învăța, dar nu doar atât, lucrează și de calitate. În afara României sunt foarte apreciați și datorită cinstei lor. Clar mai sunt și excepții și bineînțeles că nu doar ei sunt așa. Totuși, oamenii care au ales să îl urmeze pe Hristos sunt peste medie, în partea de sus, dacă îi evaluăm din punctul de vedere al cinstei și hărniciei. Nu pot să sper decât că și la capitolul ”materie cenușie” vom domina topul. Doamne ajută!

Nu am făcut o laudă a pocăiților, am făcut ”o poză” a unei realități, care are avantaje, dar care ne dezavantajează foarte mult din cauza opticii greșite. Poate veți spune: Ce mai ai de comentat la realitatea asta? Uite că voi avea. Nu e totul să fii cinstit și harnic, contează și ce faci cu hărnicia și cinstea. Și ca să înțelegeți, vă voi da un exemplu de la o extremă. Dacă sunt harnic și cinstit și folosesc aceste calități ca să mă mândresc față de alți oameni, mai puțin realizați, deja păcătuiesc. Un alt exemplu: dacă cinstea și hărnicia mea îmi servesc lăcomiei mele, iar păcătuiesc. Așadar nu contează doar aceste două aspecte, ci viața în ansamblu și mai ales locul în peisajul vieții mele.

Și acum să trecem la chestii mai finuțe, lăsăm extremele deoparte. Fiecare din noi avem dorința ca prin munca noastră să ne creăm o zonă de confort. Printre primele elemente pe care ne gândim să le dobândim sunt: casă, mașină și poate ceva pământ, la care mai apoi se aduc nenumărate îmbunătățiri sau versiuni. Așa se face că omul trage ”de rupe” pentru a își cumpăra casa dorită, ca mai apoi să tragă aproape tot atât ca să o renoveze, mobileze, accesorizeze, doteze, senzorizeze etc. Până la urmă reușește să facă din casa sa, un loc foarte plăcut. Apoi poate urmează mașina, casa copiilor etc. Cu alte cuvinte, hărnicia, va găsi un teren de manifestare și lucru aparent moral și bun. În realitate un lucru e șubred aici. Viața spirituală.

Există un foarte mare risc să ne trezim punându-ne nădejdea în Dumnezeu ”doar pentru viața aceasta”. Dacă mutăm privirea în acest timp, în care omul lucră sârguincios și cinstit spre viața sa spirituală, de multe ori vedem nemulțumire, dezamăgire, frustrare, inaniție, apatie, neimplicare și lehamite. Creștinul modern, mândru de hărnicia și realizările sale, are un dușman teribil, care chiar îl felicită și îi dă premii pentru hărnicia și cinstea sa. El, dușmanul, e foarte mulțumit că pocăitul muncește mult și bine, pentru că știe că bietul om vrea din toată inima să își îmbunătățească zona de confort. În fond o merită, ce tot sunt eu cârcotaș, merită să aibă condiții bune acasă după zilele istovitoare de muncă, chiar dacă vine rupt de oboseală și nu îi trebuie decât un pat pe care să se pună jos, ce dacă are super canapele pe care îi este milă să se așeze?

Uite așa, ajunge omul să își creeze, prin cinste și hărnicie, o închisoare confortabilă, care îi va aduce doar nefericire. Una din marile nevoi, puse în noi de la creație de către Dumnezeu, e nevoie da semnificație. Când nu mai suntem semnificativi pentru cei din jur ne prăbușim. Suntem creați să avem impact, suntem creați să lăsăm un efect în urma noastră, suntem creați să fim sare și lumină, iar dacă această menire nu e atinsă am trăit degeaba. Este bine să fim harnici și cinstiți dar întrebarea care se pune este: Cum își vor aminti oamenii de mine, la 10 ani după moarte? Va ști cineva că am trăit pe pământ? Iată de unde și vorba românească, conform căreia, trebuie ca noi oamenii să săpăm o fântână și să sădim un copac măcar, în viața aceasta. Vedeți riscul? Riscul e să trăim pentru confortul nostru și nimeni nu ne poate condamna.

Acum ne uităm puțin în biserica, sau adunarea pocăitului nostru cinstit. De obicei el e cam nemulțumit de condițiile de la biserică. Fie de cele fizice: bănci, curățenie, căldură, aer condiționat, organizare., fie de cele ce țin de mesaje și activități. E pretențios cu privire la activitățile care trebuiesc sau nu făcute, cu privire la temele ce trebuiesc sau nu predicate, cu privire la modul de cântare al corului, cu privire la misiunea în care trebuie sau nu să se implice și altele. Atât de pretențios încât e posibil ca dacă lucrurile nu se mișcă cum trebuie, el să taie zeciuiala sau să nu mai vină. El vrea ca banii săi, să fie folosiți ”bine” și pe regula de aur, cine are aurul face regula, el crede că are dreptul să schimbe lucrurile cum îi place lui. Normal, nu? De aia dă omul harnic banii munciți cu greu.

Uite așa se face că zona de confort se extinde foarte ușor spre biserica locală și creștinii devin niște ”clubiști” adică se crează un club, unde ai acces doar pe baza calității de membru, iar pentru a deveni membru ai de împlinit anumite condiții stabilite de club. Așa se face că biserica locală are tot mai puțini membri, activitatea e din ce în ce mai anemică și nemulțumirea e din ce în ce mai mare. Să nu uităm, zona de confort e una din cele mai frecvente surse de nefericire a oamenilor. Dar despre asta vorbim mâine, dacă ajută Dumnezeu, când ne vom uita la oameni ai Bibliei care au fost scoși sau care au ieșit din zona lor de confort și au realizat lucruri mari.

http://www.filedinjurnal.ro/

Citirea Bibliei prin ochelarii religiei

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, MEDITAŢII

ochelarii religiei

Am des discuții cu diferiți oameni, pe baza unor texte ale Scripturii, dar uneori mă uimește cât de diferite pot fi interpretările aceluiași text, care de altfel nu e unul din zona greu de interpretat. Adică nu mă refer la texte despre Apocalipsa, Daniel, Ezechiel ci la texte din evanghelii. De asta nici nu mă miră existența atâtor religii creștine. Sunt foarte multe, e poate cea mai fărâmițată religie, creștinismul.

Vrem sau nu vrem, fiecare din noi percepem realitatea prin filtrul credințelor pe care le avem. Așa se face că fiecare din noi putem fi prezenți la o slujbă a bisericii, să auzim aceeași predică, dar să mergem acasă fiecare cu interpretarea lui. De fapt noi nu vom putea percepe niciodată realitatea pură, ci una a noastră, una filtrată de setul nostru de credințe. Având în vedere că orice percepem prin viață este filtrat de credințele noastre, nici citirea Scripturii nu face excepţie de la regulă. Din cauza asta trebuie să avem mare grijă.

Ei bine, la toată ecuația asta, la setul nostru de lentile, se adaugă încă un set al religiei pe care o avem. În cadrul bisericii frecventate, ni se formează o viziune anume despre Dumnezeu, Biblie, păcat, iertare, moarte etc. Această viziune, devine un set de lentile pe care îl aplicăm peste setul nostru și vom vedea totul de o anumită nuanță. De asta întâlnim oameni care sunt la poluri opuse, unii cu frica iadului, alții cu convingerea că odată ”predați” s-au scos. Unii care sunt flexibili alții care sunt rigizi total. Depinde de lentilele prin care văd ei Scriptura și ce citesc acolo.

De aceea e nevoie să ne luăm doctorie pentru ochi. Cei mai mulți dintre noi ar spune: ”Da stai puțin, ochelarii mei sunt cei mai buni, ar trebui să îi porți și tu”. În realitate niciunul din ochelarii noștri nu arată realitatea Scripturii, avem nevoie ca ea, să ne fie descoperită de Duhul Sfânt. Cine crede că viziunea sa e cea mai bună ar trebui să se gândească de două ori. E periculoasă o asemenea gândire. Noi avem nevoie în permanență de Duhul Sfânt, care să ne interpreteze corect Biblia.

Trebuie să încercăm să aruncăm la gunoi ochelarii religiei și să privim Scriptura doar prin lumina oferită de Duhul Sfânt. Religiile sunt invenții omenești care pot dăuna grav modului în care percepem divinitatea. Ne pot distorsiona așa de tare imaginea, încât să vedem un Dumnezeu al nostru fiecare, dar nu unul personal, ci un Dumnezeu al nostru, creat  de lentilele prin care Îl vedem pe El.

Uneori ajungem să ne batem pentru diferite religii și pentru viziunea oferită de acele religii ceea ce este dramatic. Noi avem nevoie de o viziune curată asupra Scripturii, avem nevoie să citim Biblia fără patimă, fără concepții anterior formate, fără ochelarii religiei. Cred că Dumnezeu ne poate descoperi Scriptura așa cum ea a fost scrisă și avem datoria să o citim mereu cerând lumină și înțelegere divină.

http://www.filedinjurnal.ro/

Facebook or Facebible? (1). Comunicare pe “mute” – Nicolae.Geantă

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, EDITORIALE

Mulţi spun „ne facem adresă de Facebook să socializăm domn’ profesor. Suntem tineri, cu problemele noastre, trebuie să socializăm, să vorbim unii cu alţii”…

Şi uite aşa ne găsim referate, smarthphone-uri, adidas-i, parfumuri… Unii găsesc etnobotanice. Alţii, se căsătoresc. Apoi se despart…

Omul doreşte să comunice. Aşa a fost făcut de Dumnezeu. Să discute, să-şi spună păsul, să încurajeze, să se descarce. Dar, nu în spatele unui desktop sau LCD, ci face-off. Dumnezeu a creat-o pe Eva să socializeze cu Adam. Dar nu prin SMS sau mail-uri. Nu le-a adus Dumnezeu un iPhone sau laptop, nici un TV şi nici atât Facebook. Ci, i-a adus pe cineva asemănător, care să roşească atunci când spune o minciună. Cum să roşească pe Net un tânăr de 1,60 m când se dă de 1,80 m, cu ochi albaştrii şi Ferrari? Sau o fată de 90 de kilorame, pe care Photoshop a făcut-o la 60 kg? Necunoscuta frumoasă.

Nicolae GeantaE adevărat oamenii au nevoie de comunicare. De la o jumate de an comunicăm. Ne place să vorbim , să ascultăm, să fim ascultaţi. Dar, faţă în faţă. Tatăl meu, până să moară, bolnav fiind s-a sculat din pat: „Vreau să merg la bufet!”, „Ce să cauţi acolo, nu poţi merge nici prin casă, dar să mai bei şi ceva”, i-am zis. „Nu, nu vreau să beau, ci să mai vorbesc şi eu cu unul, cu altul”. Vedeţi, e mai multă comunicare în cârciumi ca pe Facebook. Comunicarea asta virtuală fără strângere de mână nu e discuţie. Uitaţi-vă la societatea de azi, suntem din ce în ce mai mulţi, şi tot mai singuri. Tot închişi în case!

„Românul a stat mereu în codru. Şi azi la fel… Apropos, unde e cei mal des codru din România?”, a întrebat un călugăr un reporter ce dorea să-L intervieveze. „Codrii Vlăsiei?”. „Nu, Bucureştii, Clujul, Iaşul, Galaţii”, replică monahul, făcând aluzie la oraşe cu sute de mii de locuitori, dar tot mai singuri.

Pe vremuri bătrânii noştrii ieşeau pe laviţe să discute. Acum, tinerii stau în casă. Le e greu să se deplaseze. O fetiţă din faţa casei mele, o sună pe fiica mea cea mică pentru orice. Ar putea s-o strige!

Facebook e minunata lume a neieşitului din casă. A comunicării de pe scaun. E ca o mătuşă de-a mea care spală rufe stând în pat, sau ca o femeie din sat, care pune brazde de pe scaun. Şi nu e bolnavă! Decât de lene. Uitaţi-vă la tinerii de azi, vor să facă totul de pe scaun. Şi ora de Sport de la liceu.

Elevii vin acasă şi vorbesc cu ceilalţi prin e-mail. N-au vorbit destul la şcoală. Văd în maxi-taxi fete care butonează tot drumul. 1000 de mesaje nu le ajunge în câteva zile. Aceeaşi mătuşă de-a mea a crescut o fată, şi când a ajuns în clasa IX-a la liceu, butona toată noaptea sub plapumă. Acum are un băieţel de 2 ani! Şi tot VIII clase.

Spunea Natanael Costea, că în Australia, a văzut doi adolescenţi, care vizitându-se n-au scos o vorbă! Dar după ce-au schimbatID-urile, pe Net vorbeau mai bine cu degetele.

Generaţia mea, ne duceam toată ziua pe islazuri, vorbeam câte în lună şi stele, şi seara tot mai stăteam ore bune lângă tuciul de orez cu lapte pus la fiert. Şi analizam Luna. Stelele. Cerul întreg.

Ştiţi ce am văzut eu din această socializare pe Facebook? Tinerii noştrii nu mai au cuvinte să vorbească. Le dau elevilor câte 10-12 cuvinte să îmi facă un eseu şi nu reuşesc. Uitaţi-vă la bac’, se dau eseuri: la română, engleză, franceză, istorie, geografie… Scrisori de intenţie, scrisori către prieteni. Nu vă puteţi stăpâni de râs dacă sunteţi profesori corectori. Tinerii, nu au cuvinte.

Comunicarea asta virtuală, a mai făcut o rană: tinerii vorbesc cât mai scurt. De fapt generaţia Facebook, înseamnă „faţă de carte”. Copertă. Cum să cunoşti o carte dacă nu o citeşti? Cum să scri un eseu, dacă dai numai SMS-uri. Tinerii de azi, vor totul SMS, fast-food: vor să li se predea SMS la liceu, să scrie puţin, să citească puţin, să fie ascultaţi SMS. Ce performanţă să faci? Ei scriu puţin, profii predau puţin… Şi să iubească, tot SMS vor. Se căsătoresc SMS, de Valentine’s… Nici măcar de 1 Martie nu-s în stare să scrie o felicitare. Intră imediat pe Net. Şi pocăiţii fac la fel. Dau Google, să facă o declaraţie cuiva. Nu stau să compună, să gândească ei. Ideile sunt furate, nu reprezintă ce simt. Ce comunicare! Mi-e frică deja…

Vorba fratelui Vladimir Pustan: „cine mai aşteaptă azi poştaşul cu scrisoarea ce trebuie musai ţinută sub pernă?”. Că miroase a parfum. E scris îngrijit, coala e albă ca zăpadă…
Faptul că scriu cu k, tz, ts, nush, apls, waw, oops, le-a deteriorat corectitudinea gramaticală. Eu corectez sute de lucrări, şi România e cu r, oraşele sau fluviile cu litere mici, iar denumirile se scriu cum se aud – deşi sunt în engleză sau spaniolă. Nu mă mir dacă vor apare şi emoticone! Sau buzz, sau poke (ciupeşte). Le spun uneori: „v-am scris testele încet, pentru că nu le puteţi citi repede!”.
Un alt lucru degradant, e că tinerii scriu oribil. Caligrafia lor e parcă trasă la maşina de cusut, parcă scriu cu aparatul de sudură!
Am văzut că şi pocăiţii scriu pe Net, d-zeu, despărţit cu d mic, isus cu i mic, fără fraze. Sicer. E blasfemie. Ăsta e rezultatul facebook. Şi comunicarea de acolo.
Iubiţilor, comunicarea pe Facebook e tot singurătate. Ştiţi de ce-s aşa sigur? Pentru că 75 % dintre divorţaţi, de aici vin! Cine nu comunică face-off înainte de nuntă, după aceea…
(va urma)

Care este semnificaţia crucii?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Întrebări-Răspunsuri, DILEME

Întrebare:

Care este semnificaţia crucii? Este ea un semn de biruinţă ori un semn de păgânism? “Cuvântul crucii  pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim este puterea Lui Dumnezeu” (I Cor.1,18) şi “să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un singur trup prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia” (Efes.2,16) Mulţumesc!

Crucea – unealtă de tortură

Dacă discutăm despre semnificaţia crucii, Biblia spune foarte clar că aceasta a fost o unealtă de tortură pe care au fost executaţi infractorii şi pe care a fost jertfit Domnul Isus:

Ostaşii au adus pe Isus în curte, adică în palat, şi au adunat toată ceata ostaşilor. L-au îmbrăcat într-o haină de purpură, au împletit o cunună de spini şi I-au pus-o pe cap. Apoi au început să-I ureze şi să zică: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!” Şi-L loveau în cap cu o trestie, Îl scuipau, îngenuncheau şi I se închinau. După ce şi-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina de purpură, L-au îmbrăcat în hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească. Au silit să ducă crucea lui Isus pe un trecător care se întorcea de la câmp, numit Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf. Şi au adus pe Isus la locul numit Golgota, care tălmăcit înseamnă: „Locul căpăţânii”. I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat. După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei trăgând la sorţi, ca să ştie ce să ia fiecare. Când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Deasupra Lui era scrisă vina Lui: „Împăratul iudeilor.” Împreună cu El au răstignit doi tâlhari, unul la dreapta, şi altul la stânga Lui. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „A fost pus în numărul celor fărădelege.” Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap şi ziceau: „Uă! Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi coboară-Te de pe cruce!” Tot astfel şi preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii, îşi băteau joc de El între ei şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, şi pe Sine însuşi nu Se poate mântui! Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, ca să vedem şi să credem!” Cei răstigniţi împreună cu El, de asemenea, îşi băteau joc de El. La ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea. Şi, în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani”, care tălmăcit înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Unii din cei ce stăteau acolo, când L-au auzit, ziceau: „Iată, cheamă pe Ilie!” Şi unul din ei a alergat de a umplut un burete cu oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea, zicând: „Lăsaţi să vedem dacă va veni Ilie să-L coboare de pe cruce!” Dar Isus a scos un strigăt tare şi Şi-a dat duhul. Perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos. Sutaşul care stătea în faţa lui Isus, când a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Marcu 15:16-39)

Crucea – simbolul jertfei mântuitoare şi al biruinţei

Pentru că Domnul Isus a fost adus ca şi jertfă prin răstignirea pe cruce, cuvântul “cruce” a căpătat o foarte mare semnificaţie la creştini şi a devenit sinonim cu “jertfa Domnului Isus Hristos”. Iată câteva pasaje din Noul Testament care arată semnificaţia crucii şi cum este folosit cuvântul “cruce”:

De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos (jertfa ispăşitoare a lui Isus Hristos)  să fie făcută zadarnică. (1 Corinteni 1:17)

În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea (jertfa ispăşitoare) Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume! (Galateni 6:14)

Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce (jertfa ispăşitoare), prin care a nimicit vrăjmăşia. (Efeseni 2:14-16)

Crucea nu este simbol păgân

Chiar dacă se întâlneşte în simbolistica multor religii, la creştini semnificaţia crucii este legată de unul din cele mai importante evenimente  – răstignirea Domnului Isus. Nu putem spune nicicum că creştinii ar fi împrumutat semnificaţia crucii din alte religii. Este adevărat că unele confesiuni refuză să utilizeze simbolul crucii şi chiar propovăduiesc împotriva folosirii acestui simbol pe motiv că nu poate fi onorată unealta de executare a Domnului Isus. Este alegerea lor însă, aceasta nu schimbă adevărul despre semnificaţia crucii.

Mulţi au pierdut semnificaţia crucii

Unii oameni se arată mari adepţi ai crucii şi prin aceasta se cred a fi buni creştini, dar, se pare că, nu au a face nimic cu jertfa Domnului Isus Hristos. Astfel, ei poartă cruce la gât, îşi fac semnul crucii, o pun în casă, pe morminte, etc. dar nu cunosc semnificaţia crucii şi puterea mântuitoare a jertfei Domnului Isus Hristos. La ce le foloseşte crucea acestor oameni? Care este semnificaţia crucii în viaţa ta?

http://moldovacrestina.md/

Frumuseţea căsniciei creştine

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, FAMILIE, MEDITAŢII

„Cât de frumoasă este căsnicia între doi creştini, doi care sunt una în casă, una în dorinţă, una în modul de viaţă pe care îl urmează, una în religia pe care o practică… Nimic nu-i desparte în trup sau spirit… Ei se roagă împreună, se închină împreună, postesc împreună; se învaţă reciproc, se încurajează reciproc, se întăresc reciproc. Merg alături în Biserica lui Dumnezeu şi sunt părtaşi ai ospăţului lui Dumnezeu; alături trec prin dificultăţi şi persecuţie, împărtăşind o mângâiere reciprocă. Nu au secrete unul faţă de celalalt; nu evită compania celuilalt; nu aduc niciodată întristare inimii celuilalt…. Văzând asta, Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.”

Cuvintele lui Tertulian străbat peste ani revelând o realitate după care tânjesc mulţi dintre cei ce poartă numele lui Christos şi anume descoperirea frumuseţii în cadrul căsniciei creştine. În zilele noastre din nefericire, în cea mai mare parte, Biserica nu mai conştientizează prezenţa Celui ce umblă în mijlocul lampadarelor de aur cu un glas ca al multor ape. Ca urmare, nici viaţa de familie a acestei largi majorităţi nu se mai face auzită ca un ecou al vocii Sale ci este precum un gong de aramă zgomotos sau un chimval zăngănitor.

Totuşi, frumuseţea de care vorbeşte acest părinte al bisericii, frumuseţea căsniciei descrisă de Scripturi este conturată odată cu înţelegerea scopurilor pentru care aceasta a fost creată. Ceea ce conferă frumuseţe căsniciei estetovărăşia, camaraderia. „Nu este bine ca omul să fie singur!” Suntem creaţi să trăim în relaţii iar căsnicia este cel mai intim nivel al relaţiilor umane. Apoi, aceasta este pilonul de bază al societăţii. Lumea ar fi un dezastru dacă familia s-ar strica complet şi ar înceta să mai existe. De asemenea, căsnicia este pentru reproducere. „Duceţi-vă şi umpleţi pământul!”, a spus Dumnezeu cuplului primordial. Aceasta nu înseamnă că familia este doar o „clinică maternă”. Nu. Mariajul şi sexul în cadrul acestuia este şi pentru plăcerea noastră. Căsnicia este un lucru bun şi plăcut atunci când lucrurile se aşează cum trebuie. Ea este de asemenea o soluţie împotriva păcatelor sexuale. Pavel scriindu-le corintenilor,  oferă următorul îndemn:„estemai bine să se căsătorească decât să ardă de dorinţă”.

Frumuseţea căsniciei ţine cumva de fericirea mea, de bunăstarea mea, de plăcerea mea? Cei mulţi aşa consideră. Însă aşa cum vin de rapid în gândirea noastră aceste observaţii, aşa de rapid se risipesc în dezamagire odată cu lupta la baionetă cu realitatea cruntă.

Dacă am vedea clar am înţelege că mai presus de orice alt scop, primordial, căsnicia este despre Dumnezeu, despre gloria lui Dumnezeu şi apoi despre fericirea, plăcerea, bunăstarea… nu a noastră, ci aceluilalt, a partenerului nostru. Ceea ce ne îndeamnă să fim atât de preocupaţi faţă de noi înşine este păcatul. Păcatul îndreaptă reflectoarele înspre noi, face din noi centrul atenţiei. Dumnezeu nu va fi vreodată glorificat în cineva atâta timp cât eul acestuia este încă proeminent în viaţa sa, atâta timp cât interesele personale sunt mai importante decât dorinţele şi interesele partenerului de viaţă.

De aici, nevoia acută de sfinţenie personală. Şi, acest proces al sfinţirii personale, mai ales în viaţa de cuplu este, de cele mai mult ori, extrem de dureros. Implică multă renunţare, mult sacrificiu, merge chiar până lamoarte. Moartea faţă de noi înşine. Dacă nu murim faţă de noi înşine căsnicia ne va fi un dezastru. Martori ruşinaţi şi nu puţini, cu capetele plecate, zdrobiţi de tăvalugul divorţului pot confirma acest lucru. O căsnicie fericită da, cere un divorţ. Însă divorţul acesta trebuie să fie faţă de eul nostru, faţă de dragostea excesivă faţa de sine.

Christos Şi-a dat viaţa pentru Biserică şi acest lucru este un mandat pentru fiecare soţ şi fiecare soţie în propria „împărăţie privată” cum numea cineva căsatoria. O familie sfântă va reflecta Cerul, îl va reflecta pe Christos. Va fi, în miniatură, un tipar al manifestării lui Dumnezeu în poporul Său. Aceasta este sacră şi ne îndreaptă privirile înspre Christos şi relaţia Sa cu Biserica pentru că, întocmai precum Biserica, căsnicia ne pune deoparte pentru ceva mult mai măreţ, mai presus de noi înşine.

Dumnezeu prin Christos, a pus Biserica deoparte şi a sfinţit-o pentru a împlini lucrarea Sa în lume. Acelaşi lucru este foarte adevărat cu privire la această instituţie „sfântă”. Dumnezeu foloseşte relaţia dintre soţ şi soţie pentru a dărui şi a lua, pentru a ocroti şi a purta de grijă. La bine şi la rău, în sărăcie şi în bogăţie, în suferinţă şi în sănătate, El este Acela care lucrează în noi şi ne curăţeşte, ne sfinţeşte cu scopul declarat ca noi să experimentăm din plin frumuseţea căsniciei creştine. Şi când avem parte de această frumuseţe, Dumnezeu este glorificat.

Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.

– ”Eşti atât de frumoasă, iubita mea, atât de frumoasă!”

– ”Eşti atât de frumos, iubitul meu, atât de plăcut!”

(Cant. Cant. 1:15, 16)

mariuszarnescu.