Categorie: „IZVOR” de GÂNDURI

Spuneam acum câteva zile că nu este normal să nu avem aşteptări de la partenerul de căsătorie. Fără să avem aşteptări nu ne-am putea căsători. Şi totuşi cele mai multe din aşteptările pe care le avem sunt irealiste şi dăunătoare. Cum putem face să avem aşteptări realiste, echilibrate şi benefice cuplului? Ce am putea face ca aşteptările pe care le avem să devină un factor de echilibru al căsătoriei nu unul de dezechilibru?

Scriptura ne îndeamnă să avem ci „să avem simţiri cumpătate despre noi” să fim oameni echilibraţi şi să fim realişti. Este adevărat că tot parcursul vieţii noastre a fost unul generator de aşteptări, unele pozitive altele nu tocmai. În adolescenţă ne doream pe cineva care să ne înţeleagă mai mult decât o fac părinţii, mai apoi ne doream pe cineva care să ne scape de singurătate sau pe cineva care să ne sporească imaginea de sine. O altă dorinţă era pentru cineva care să ofere apreciere, romantism, sex etc. Tot parcursul vieţii de la copilărie până la viaţa de adult contribuie la construirea acelei imagini a viitorului partener şi la adunarea unei tone de aşteptări. Asta nu prea avem cum să evităm pentru că de aceste aspecte devenim conştienţi destul de târziu. Ce ne facem cu acest „material” pe care îl avem în mintea noastră? Îl putem lăsa acolo? Îl putem ignora? Îl cerem de la partener?

Cred că e destul de dificilă abordarea aşteptărilor faţă de partener şi cred că nu se poate rezolva problema peste noapte dar iată câteva sugestii de care ar trebui să ţinem cont.

Şi celălalt are aşteptări. Aşa cum tu ai construit un tipar în care celălalt trebuie să intre aşa a făcut şi el. Aşa cum tu ai visat la soţul sau soţia ideală aşa a procedat şi partenerul tău. Nu uita că aşteptările a doi oameni se întâlnesc în căsătorie şi fie se for transforma în tone de stres, nervi, dureri de cap, nemulţumire, supărare (ca la Naaman) fie vor fi demontate cu maturitate şi iubire.

Aşteptările arată egoismul din noi. Iubirea adevărată oferă nu cere. Toate aşteptările pe care le avem sunt pentru că ne dorim să primim. Vreau să fie frumos ca să îmi placă mie, vreau să mă iubească, vreau să aibă o anumită poziţie socială tot pentru a beneficia eu de ea etc. Toate aşteptările sunt ale mele, pentru binele meu. Iubirea după modelul lui Dumnezeu se manifestă atunci când celălalt nu merită deci nu împlineşte niciuna din aşteptări.

Maturizarea este esenţială. Există foarte mulţi bărbaţi şi femei infantili la o vârstă înaintată. Oameni căsătoriţi care speră ca celălalt să facă pentru ei, oameni căsătoriţi care doresc ca să îi schimbe pe ceilalţi pentru a le împlini lor aşteptările, oameni care „se dau cu fundul de pământ” când soţul sau soţia nu la împlinesc aşteptările.  Oameni care pleacă dintr-o relaţie la primul val mai mare şi fug la mama acasă. Căsătoria este o călătorie pe mare cu o corabie, uneori vine furtuna şi trebuie să fii pe fază, să lupţi iar alteori e cer senin şi te poţi bucura de o navigare liniştită. Nu ai cum să sari din corabie la primul vânt puternic şi că pleci la mama. Un om matur înfruntă vicisitudinile vieţii alături de partenerul său.

Schimbarea e necesară. Ştiu, dorinţa noastră este să îl schimbăm pe celălalt ca noi să nu trebuiască să enunţăm la visele noastre, ca pe noi să nu ne doară. Dar fără să ne schimbăm nu ne maturizăm, rămânem copii sau adolescenţi toată viaţa. Trebuie să progresăm, să învăţăm să ne schimbăm. Este spre binele nostru, spre binele partenerului nostru, spre binele relaţiei noastre şi spre binele dezvoltării noastre psihice şi spirituale.

Căsătoria înseamnă sacrificiu. Da, însemnă sacrificiu şi primul sacrificiu care trebuie adus sunt unele din visele noastre. Cele care aveau de a face cu copilării, cele care erau cel mai tare încărcate de egoism trebuiesc aduse ca jertfă pentru fundamentarea unei căsătorii trainice. Renunţarea la egoisme este una din condiţiile esenţiale rezistenţei căsătoriei. Trebuie să renunţăm la a transforma pe soţ în asemănarea cu tata, pe soţie în asemănarea cu mama, trebuie să renunţăm la pretenţiile egoiste şi la cele ce ţin de exterior de renume, de poziţie etc. Trebuie să renunţăm la mofturi copilăreşti şi să ne aşteptăm să ne ciocnim de dorinţele partenerului.

Aşteaptă-te să fii dezamăgit. Oameni suntem şi egoismul din noi ne face să ne rănim unul pe celălalt. CU toată iubirea pe care o porţi celuilalt ocazional îl vei răni. Oridecâte ori nu vei împlini una din aşteptările sale îl vei răni şi el va face la fel. Practic ne ajustăm unul pe celălalt, ne formăm şi ne transformăm în scopul de a ne potrivi şi mai bine. Aşteaptă-te să fii dezamăgit.

Ia de model iubirea divină. Dumnezeu ne dă ca model modul cel mai bun în care putem să iubim. Iubirea Domnului Isus Hristos e modelul de iubire supremă. A iubit până acolo că a dat tot, chiar şi viaţa Sa. Renunţare totală pentru cei care nu meritau să fie iubiţi şi ne cheamă ca şi niu să iubim la fel.

Fii echilibrat. Lumea în care trăim încurajează excesele, ne prezintă realităţi distorsionate, iubiri coapte la microunde na provoacă să avem aşteptări mari, ne provoacă la excese, ne păcăleşte că iubirea înseamnă o partidă de sex făcută undeva în maşină sau prin metrou. Echilibrul nu poate fi văzut în această lume dominată de mass-media. Echilibrul este dat de pacea interioară care este dobândită de o relaţie bună cu Dumnezeu.

Iubeşte. Iubeşte pe celălalt, iubeşte dincolo de sentimente. Sentimentele se vor topi după doi trei ani de căsătorie dar tu va trebui să iubeşti şi după aceea. Iubirea adevărată e cea care rezistă şi când sentimentele se topesc. Frumuseţea iubirii abia după aceea se vede. Iubirea e îndreptată spre celălalt nu spre sine.

Luptă pentru căsătoria ta. Nimic valoros nu se obţine uşor, pentru chinezării nu e nevoie de efort prea mare dar dacă vrei o iubire autentică, o iubire de mare valoare şi cu potenţial uriaş luptă şi munceşte pentru iubirea ta. E uşor, infinit mai uşor să renunţi şi să treci prin zeci de iubiri ieftine, de mâna a doua, în viaţă decât să lupţi pentru iubirea ta să veghezi asupra ei, să o păzeşti dar beneficiile sunt necomparabile. Iubirile ieftine te vor rupe în bucăţi pe când lupta pentru iubirea autentică de va oţeli, te va întări, te va transforma într-un om puternic.

În consecinţă: Verifică ce aşteptări ai de la partenerul tău. Care dinele sunt realiste şi care irealiste? Ce trebuie să rămână şi ce nu? Care din aşteptări vă întăresc şi care vă dezbină relaţia? Verifică dacă eşti gata să sacrifici aşteptările în beneficiul relaţiei? Dumnezeu ne vrea transformaţi după modelul Său, tu cum eşti?

Căsătoria este foarte grea dar este foarte provocatoare, frumoasă şi se merită să lupţi pentru ea. Sper ca şi tu să bănuieşti. Doamne ajută-ne în acest demers.

http://www.filedinjurnal.ro/

Este mult de muncă pentru a ne descoperi aşteptările ascunse cu privire la partenerul de căsătorie. Unele le vedem şi este greu să renunţăm la ele dar există şi unele pe care nu le vedem sau dacă le vedem nu le recunoaştem ca fiind aşteptări. Astăzi vreau să meditez asupra aşteptărilor „de om mare”. Am vorbit despre cele „copilăreşti” despre cele „adolescentine” şi „tinereşti” acum vreau să merg puţin mai departe spre cele „de om mare”. Desigur că nu am putea să delimităm exact care şi de unde provin dar la un moment dat însă putem să le identificăm şi să le „scanăm” pentru a vedea cât de corecte sunt.

După ce trecem de perioada de mari bătălii hormonale aşteptările de la partenerul de viaţă sau de la posibilul partener în cazul în care nu ne-am căsătorit încă se modifică. Intră în joc parametri noi cum ar fi banii, posesiunile, renumele, stilul, clasa socială, funcţia etc. Toate aceste noi aspecte vin să completeze tabloul aşteptărilor de la partener şi cu cât omul înaintează în vârstă cu atât imaginea celui dorit de bărbat sau celei dorite ca femeie se clarifică tot mai tare dar şi probabilitatea ca acea persoană să facă concesii este mai mică şi rezultă şanse de căsătorire mai mici.

Greu am putea ignora poziţia socială a partenerului de căsătorie sau renumele sau partea financiară deşi în adolescenţă şi tinereţe nu erau deloc probleme cu acceptarea de abateri de la ele. Acum dorim ca aceste aspecte să fie profitabile. De obicei ne dorim pe cineva „mai bogat decât noi”, mai influent, mai bine văzut. Bineînţeles că părinţii ne influenţează aceşti parametri şi ar dori ca „să ne fie mai bine” să ne depăşim condiţia dacă se poate prin „înşfăcarea” unui partener care să “rupă gura satului” şi să ne ducă „cu turbo” într-o clasă socială superioară. În realitate trebuie să ne caracterizeze echilibrul şi orice exces este dăunător. Balanţa căsniciei este foarte precisă şi orice diferenţă culturală, religioasă, socială, intelectuală, financiară va fi uşor vizibilă şi va avea efect pe termen lung. Unii cred că în căsnicie poţi ţopăi mereu în sus şi în jos ca pe hintă dar asta ţine de acrobaţii. Căsnicia trebuie să aibă echilibru că de nu balanţa va sta înclinată sever într-o parte iar cei „cu greutate” vor stat tot jos iar cei „uşori” tot deasupra şi asta nu poate să dureze mult.

Maturizarea e o componentă esenţială a căsătoriei. Cu cât doza de infantilism e mai mare la unul din parteneri cu atât căsnicia va avea mai multe atacuri şi îi va slăbi rezistenţa. Dacă ar fi să privim în Biblie vom vedea uşor că Dumnezeu insistă ca să nu existe „combinaţii” dezechilibrate în căsătorie. Şi din cauză religioasă şi din cauză culturală. Dumnezeu recomandă celor din poporul Israel să nu meargă în alte popoare să se „încuscrească” cu acestea. O simplă privire la Samson ne arată cât de „costisitor” e un asemenea dezechilibru.

Mai mult, acum în perioada tinereţii târzii şi a începutului de viaţă de adult apar primele resemnări şi gânduri de renunţare la căsătorire. Acestea apar de regulă din cauza dificultăţii de a găsi  partenerul potrivit cu imaginaţia acelei persoane dar nu numai. Există persoane care renunţă la a căuta un partener pentru că au trecut prin anumite traume sau au temeri majore din alte motive. E adevărat că aşteptările cu cât sunt mai multe cu atât ne îndepărtează de căsătorie sau dacă ne-am căsătorit şi avem multe ne vor face viaţa de căsnicie tare… zbuciumată. A renunţa la ideea căsătoririi nu e bine în afara cazurilor în care persoana are încredinţarea de la Dumnezeu că e bine să nu se căsătorească. A renunţa la căsătorie pentru a nu da rateuri în viaţă nu e o soluţie. Nu aş putea spune dacă suntem mai feriţi de necazuri singuri sau căsătoriţi. Cred totuşi că avem cam aceeaşi „doză” de încercări deci ne-căsătorirea nu ne scuteşte de ceva anume dar ne va lăsa să ne păstrăm „hachiţele” noastre şi nu ne va forţa la schimbare. Schimbarea e dureroasă şi mulţi oameni nu sunt dispuşi să plătească un asemenea preţ.

Aşteptările de la partenerul de viaţă pentru oamenii căsătoriţi suferă un alt parcurs. În funcţie de cine va fi „cocoşul” în casă unul din parteneri va renunţa la visele sale. Din cauza dezechilibrelor unul din soţi va fi „stăpânul” iar celălalt secund iar asta nu este deloc sănătos pentru relaţie şi nici biblic. O asemenea stare de lucruri va face ca secundul să fie forţat să renunţe la visele sale  şi să devină frustrat, închis, necomunicativ, să fie mereu în umbră. El nu va lua decizii cu privire la familie ci va executa ordine. Situaţia asta rezistă o vreme dar de ceva timp datorită mass-mediei punctul de toleranţă e tot mai sus şi oamenii divorţează repede.

Aşteptările irealiste de la partenerul de căsătorie fac viaţa de căsătorie să nu mai fie „de dorit”. Tot mai mulţi oameni consideră „neprofitabilă” investiţie în căsătorie. Preferă să renunţe la visele lor sau să se mulţumească cu surogate. Industria jucăriilor sexuale a explodat. Foarte multe păpuşi gonflabile se vând şi la fel se vând foarte bine vibratoarele. Reţelele de socializare au devenit agenţii matrimoniale unde oamenii îşi aranjează întâlniri “fără obligaţii”. Mass-media oferă doza necesară de adrenalină prin producţii cu tot mai mult sex, romantism şi tot mai multe instigări la senzorial.

La polul opus nu se cere decât decenţă, aşteptări realiste, credincioşie şi curăţie. Dar oare cum să le mai avem? Când trăim în mijlocul unei societăţi bolnave ? Cum să mai avem curăţie când ochii noştri deja au văzut pornografie? Cum să mai fim echilibraţi când deja în mintea noastră de la naştere avem informaţii eronate? Cum să mai gândim curat când toată interacţiunea noastră socială are de a face cu necurăţie?

Cred că  e nevoie de o inimă nouă, transformată, schimbată. Cred că nu putem ajunge la acel echilibru cu tot acel bagaj uriaş de informaţie adunată, neînţeleasă şi neprocesată, cu toate acele imagini negative despre căsătorie şi relaţii, e nevoie de o inimă schimbată şi de o dorinţă vie pentru dezvoltare personală şi autocunoaştere, de acceptarea limitelor şi de nevoia de Dumnezeu.

http://www.filedinjurnal.ro/