Confesiunea fiului unui fondator Hamas, convertit la creștinism


dreamstime_xl_16675702

O declarație adoptată în unanimitate duminică noaptea de către membrii Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite îndemna la un „armistițiu umanitar imediat și fără condiții” în Fâșia Gaza. Aceasta după ce armata israeliană a anunțat duminică dimineața că va relua în cel mai scurt timp operațiunile militare, ca răspuns la „tirurile de rachete lansate constant de către Hamas”, în ciuda armistițiului umanitar declarat cu puțin timp în urmă.

Preşedintele american Barack Obama a intervenit personal, duminică, cerându-i aliatului său israelian să accepte un armistiţiu „imediat şi fără condiţii” cu Hamas, în Fâşia Gaza, unde, potrivit unui ultim bilanţ prezentat de salvatori locali, conflictul, care a intrat duminică în a douăzecea zi, a provocat moartea a 1.049 de palestinieni, marea majoritate civili. Alţi aproximativ 6.000 au fost răniţi, relatează Mediafax.

De asemenea, peste 40 de militari israelieni au fost ucişi în lupte în această regiune, iar doi civili au murit în urma unor tiruri de rachete palestiniene. Sâmbătă, au fost spitalizaţi 138 de militari, dintre care nouă se află în stare gravă, potrivit armatei, transmite aceeași sursă.

Bilanțul victimelor continuă să crească pe măsură ce conflictul se intensifică și adâncește o întrebare veche, cu variante multiple de răspuns: de ce nu pot face pace Hamas, palestinienii și israelienii? Propunerile de armistițiu nu reușesc să își atingă scopul în toate taberele simultan și, prin urmare, de data aceasta, organizația Hamas a fost prima care a renunțat la pace.

Fiul Hamasului

Pe acest fond, un reputat critic al grupării, fiul unuia dintre fondatorii ei, care în prezent se declară creștin, oferea viziunea lui într-un interviu recent acordat postului CNN. „Hamasului nu îi pasă nici de viețile israelienilor, nici de cele ale palestinienilor (…), nu le pasă nici măcar de ei înșiși”, declara Mosab Hassan Yousef. „Ei consideră că moartea pentru ideologia lor este o formă de închinare. Hamasul nu caută coabitarea și compromisul; Hamasul caută cucerirea”, a adăugat Yousef, spunând și că „distrugerea statului Israel nu este destinația finală a organizației Hamas”. Aceasta, în opinia lui Yousef, ar avea drept scop „construirea unui stat islamic pe ruinele oricărei alte civilizații”.

Povestea lui Yousef, exploatată la nivel internațional și sub forma unei cărți (Son of Hamas) și a unui film (The Green Prince), a fost un atu de imagine pentru tabăra israeliană. Deși s-a născut în familia fondatorului și liderului Hamas Sheikh Hassan Yousef, Mosab Yousef a ajuns să lucreze sub acoperire pentru serviciile secrete israeliene, Shin Bet, care îl considerau cea mai valoroasă resursă a lor în rândul conducerii Hamas. Potrivit surselor israeliene, informațiile pe care Yousef le-a furnizat cât timp a lucrat pentru Shin Bet au prevenit zeci de atacuri sinucigașe și asasinate avându-i ca țintă pe israelieni, au dus la descoperirea a numeroase celule Hamas și la prinderea mai multor militanți ai grupării islamiste, între care chiar și tatăl lui.

Șeicul Hassan Yousef s-a dezis de fiul lui când a aflat că, după ce a fost arestat de israelieni, acesta a fost „cumpărat” de ei și transformat în spion. Mosab Yousef relata aceeași poveste punând accentele diferit și spunând că timpul pe care l-a petrecut în închisoarea israeliană l-a convins de cruzimea incomparabilă a Hamasului. Însă și faptul că Mosab s-a convertit la creștinism a contat, tatăl lui dezmoștenindu-l „cu tristețe”, invocând lipsa oricărei alte alternative după ce fiul lui „a încetat să mai creadă în Dumnezeu”, nota NBC News.

Din nou, istoria pe care o spune Mosab e diferită, el povestind că a devenit creștin fiind cucerit de principiul christic al iubirii pentru dușmani. Și, de fapt, acesta a fost și motivul pentru care Mosab a întors armele. În cartea lui, despre care a vorbit într-o emisiune a jurnalistei CNN Christina Amanpour, el povestește că inițial a vrut să-i mintă pe israelieni și doar să pretindă că ar lucra pentru ei. Însă în timp, a ajuns convins că israelienii, deși nelipsiți de greșeli, „sunt mai morali decât poporul lui”. Iar această constatare „a fost o problemă de ordin moral pentru mine”, spunea Mosab, dezgustat de duritatea și implacabilitatea Hamasului.

Epilog

Povestea lui Mosab nu s-a încheiat, nici după ce s-a mutat în California (SUA), de unde continuă să activeze pentru aplanarea conflictului în Gaza. În recapitularea cauzelor acestui conflict, este de reamintit faptul că Hamas s-a format din Frăţia Musulmană a Egiptului, în 1987, după izbucnirea Primei Intifade, şi reprezintă Mişcarea Islamică de Rezistenţă. Ţinta lor este să elibereze teritoriile palestiniene de sub ocupaţia israeliană. Statele Unite, Israel şi UE o consideră o grupare teroristă. Conform Cartei Mişcării Hamas, acceptarea existenței statului Israel reprezintă o încălcare a jurisprudenței musulmane, Palestina fiind un dar de la Dumnezeu pentru palestinieni.

Nici Israelul, nici Hamasul nu sunt dispuse să înceteze focul în absența satisfacerii unor condiții. Israelul cerea ca toate grupările armate palestiniene din Gaza să înceteze atacurile, iar palestinienii au cerut deschiderea granițelor Israelului pentru libera circulație a persoanelor și bunurilor și stoparea crimelor îndreptate de Israel împotriva liderilor Hamas.

 

semneletimpului.ro

Papa Francisc este primit cu aplauze într-o biserică penticostală din Italia


Încă un pas pe drumul dialogului eccumenic început de papa Francisc şi anumite sectoare ale penticostalilor şi carismaticilor, printr-o vizită considerată “istorică” a papei la o biserică penticostală din sudul Italiei (aproape de Napoli).  

papa la Caserta

„Duhul este cel care face diversitatea dar tot El este cel care face unitatea Bisericii”. Aceasta a fost ideea pe care sfântul părinte Francisc a dorit să transmită în întâlnirea din această dimineaţă (28.07.2014) în Biserica Penticostală a Reconcilierii din Caserta – Italia, aflăm din site-ul catolic Zenit.org. Până acolo a călătorit Francisc pentru a se întâlni cu un vechi prieten pe care l-a cunoscut în Buenos Aires, pastorul Giovanni Traettino.

La această întâlnire au participat aproximativ 200 de persoane (350 după alte surse), în cea mai mare parte penticostali din Italia, Statele Unite şi alte ţări.

Pentru a începe întâlnirea, pastorul Traettino a adresat un cuvânt de salut Sfântului Părinte: „Mult îndrăgite papa Francisc, dragul meu frate, bucuria noastră este mare pentru vizita dumneavoastră, un dar mare şi nesperat, de negândit nu cu mult timp în urmă. Puteţi citi aceasta în ochii copiilor şi a celor în vârstă, a tinerilor şi a familiilor. Vă iubim ! (aplauze). Şi trebuie să ştiţi un lucru: înspre persoana dumneavoastră, şi între noi între evanghelici, există multă afecţiune (aplauze) şi mulţi dintre noi ne rugăm pentru dumneavoastră în fiecare zi (aplauze). De fapt, este foarte uşor să vă iubim. Mulţi dintre noi credem inclusiv că alegerea dumneavoastră ca şi Episcop al Romei a fost lucrarea Duhului Sfânt(aplauze). (… ) Aţi dorit să ne atingeţi, să ne îmbrăţişaţi, să ne vedeţi personal, demonstrând un mare curaj. Nu v-aţi mulţumit doar cu un document, aţi venit personal. Acesta este terenul pe care construim tot dialogul dintre noi”.

Pastorul Traettino a menţionat efortul ce a însemnat pentru Francisc să vină a doua oară în Caserta (papa a fost în aceeaşi localitate în urmă cu două zile, n.tr.) şi a afirmat: „cu bărbaţi ca şi dumneavoastră există speranţă pentru noi creştinii !” În continuare a vorbit despre unitatea Bisericii fondată de Isus Hristos. A semnalat că  „centrul vieţii noastre este de a fii în prezenţa lui Isus şi credinţa înseamnă o întâlnire personală cu El”.

Din partea lui, Papa Francisc le-a vorbit despre diversitate care nu înseamnă diviziune şi a reamintit că această diversitate face unitate în Biserică. „Duhul Sfânt face diversitatea în Biserică şi această diversitate este atât de bogată, atât de frumoasă; dar apoi acelaşi Duh Sfânt face unitatea. Şi aşa Biserica este una singură în diversitate. Şi ca să folosesc un cuvânt frumos al unui evanghelic pe care eu îl iubesc mult: o diversitate reconciliată de către Duhul Sfânt”.

A continuat cu această idee adăugând că unitatea nu este uniformitate, deoarece „Duhul Sfânt face două lucruri: face diversitatea darurilor şi apoi face armonie între aceste daruri: ecumenismul înseamnă tocmai a căuta ca această diversitate să fie mai armonizată de către Duhul Sfânt şi să se transforme în unitate”.

Tot în acea întâlnire, papa Francisc a dorit să ceară iertare, ca şi pastor al catolicilor, pentru legile din trecut contra protestanţilor, din timpul fascismului, pentru că au fost sprijinite şi de catolici. „Eu sunt pastorul catolicilor şi vă cer iertare pentru acei fraţi şi surori catolici care nu au înţeles şi au fost tentaţi de diavolul”.

Papa s-a referit la persecuţiile îndurate de penticostali care aveau ca origine circulara Buffarini-Guide, din 1935 (din timpul guvernării Mussolini), prin care cultul penticostal din Italia era scos în afara legii. Mulţi penticostali, denunţaţi de către preoţi catolici, au fost arestaţi şi unii chiar au murit în închisoare sau în lagărele de concentrare.

În cele din urmă, papa a glumit despre cei ce ar putea să fie surprinşi de vizita lui: „Unii vor fii surprinşi: dar papa s-a dus acolo unde sunt evanghelicii! Dar papa s-a dus să-şi găsească fraţii!” Şi în încheiere suveranul pontif le-a cerut ca să se roage pentru el: „am nevoie … cel puţin pentru ca să  nu fiu aşa de rău” (Zenit.org).

papa si Giovanni Traettino

Conform Protestante Digital, vizita papei s-a produs ca răspuns la invitaţia pastorului evanghelic Giovanni Traettino, prieten personal cu Bergoglio cu care a menţinut contacte permanente în ultimii ani cu ocazia întâlnirilor de rugăciune din Buenos Aires între penticostali şi catolicii carismatici. Întâlnirile dintre Traettino şi papa Francisc sunt obişnuite la sediul papal, dar de această dată, a fost Francisc cel care s-a deplasat pentru a se întâlni cu pastorul şi în acelaşi timp să aibă convorbiri cu pastori şi membri ai altor biserici evanghelice din Italia, Argentina sau Statele Unite. Multe medii de comunicare califică vizita ca fiind „istorică” deoarece este pentru prima dată când un papă iese de la Vatican pentru a se reuni în mod expres cu un grup de pastori evanghelici.

Papa a îndemnat să se abandoneze folosirea cuvântului „sectă” pentru această familie evanghelică (a penticostalilor) şi a invitat toate confesiunile creştine să urmeze un drum comun în numele lui Isus.

Între participanţi s-a numărat şi pastorul argentinian Jorge Himitian, promotor al întâlnirilor dintre catolici şi evanghelici în Buenos Aires, în ultimii ani. „Dumnezeu este cel ce produce o unitate, nu instituţională, fără a discuta teologie, ci prin intermediul experienţei comune, ce înseamnă a fii creştin adevărat, trăind învăţăturile lui Hristos, primind pe Duhul Sfânt, având o experienţă cu Hristos cel înviat”, a spus pastorul într-un interviu acordat lui InfoBae. De asemenea pastorul a specificat că întâlnirea cu papa are un caracter „personal” deoarece „nici Giovanno Traettino, reprezintă instituţiile evanghelice şi nici papa o face în numele instituţiei numită Biserica Catolică”.

În concluzie, aflăm din Protestante Digital, sunt tot mai dese ocaziile în care pastori şi reprezentanţi cu greutate din ambientul evanghelic internaţional, se întâlnesc cu papa Francisc. Majoritatea acestor întâlniri sunt declarate ca „personale”, adică din iniţiativa proprie a papei sau a pastorilor. (Puteţi citi articolele precedente pe această temă AICI).

Datorită acestor întâlniri ecumenice, în special cu anumite grupări penticostal-carismatice, în urmă cu o lună (19.06.2014) la Aversa – Italia, principalele entităţi evanghelice din ţară, care reprezintă aproximativ 80% dintre evanghelicii italieni (Alianţa evanghelică italiană, Federaţia Bisericilor Penticostale, Adunările lui Dumnezeu din Italia, Biserica Apostolică din Italia şi Congregaţiile Creştine Penticostale), pentru prima dată în istorie au semnat un document comun, prin care îşi exprimă refuzul faţă de mişcarea ecumenică. Întâlnirea care a avut loc la Facultatea Penticostală de Ştiinţa Religiilor din Aversa, a avut ca temă: „catolicismul contemporan – o perspectivă evanghelică”.

„Considerăm că este necesar să clarificăm că noi vedem Biserica Catolică ca fiind incompatibilă cu învăţătura Scripturii, deoarece aceasta se consideră pe ea însăşi ca fiind cea care mediază mântuirea şi prezintă şi alte figuri ca fiind mijlocitoare ale harului divin. Afirmăm că harul lui Dumnezeu este dat omului numai prin credinţa în Isus Hristos, fără fapte bune (Efeseni 2:8) şi fără intervenţia altor mijlocitori (1Timotei 2:5). De asemenea considerăm ca incompatibile cu învăţătura Scripturii faptul că Biserica Catolică a luat decizia de a adăuga dogme (cum este rolul Mariei), la credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna (Iuda 3, Apocalipsa 22:18). (…)

Având în vedere că încă există diferenţe teologice şi etice absolut ireconciliabile şi divergente, nu credem că se poate iniţia şi nici progresa în orice iniţiativă sau deschidere ecumenică cu Biserica Romano Catolică, invitând astfel pe toţi evanghelicii atât la nivel naţional cât şi internaţional să practice un discernământ biblic sănătos (1 Ioan 4:1), fără a ceda dorinţelor unei unităţi contrare Scripturii”, conclude documentul respectiv (Alleanza Evengelica Italiana).

Pastorul Giovanno Traettino şi bisericile integrate în Associazione Religiosa Della Chiesa Evangelica Della Riconciliazione, nu sunt parte din nici una din organizaţiile enumerate mai sus.

Numeroase agenţii de ştiri şi ziare din toată lumea au publicat această ştire sub diferite titluri, punând accent pe dialogul ecumenic şi pe cererea de iertare a papei, adresată penticostalilor.

Vizită istorică a papei la o comunitate protestantă, este titlul din ziarul argentinian . Clarin

Papa cere iertare penticostalilor pentru persecuţiile din timpul fascismului – Agencia EFE.

“Prin această vizită, papa dă un semnal clar”, se precizează în cotidianul spaniol ABC. “Francisc ia la modul cel mai serios dialogul cu creştinii evanghelici penticostali, care de multe ori au fost consideraţi secundari în dialogul ecumenic”.

Francisc triumfă între evanghelici – Religion en Libertad (video).

Pentru Știri Creștine, Beni Drădici

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Papa Francisc este primit cu aplauze într-o biserică penticostală din Italia

Respectul în cuplu


Respect (1)

Din păcate, una din cele mai lipsite de respect zone, de la care se porneşte cu lipsa de respect în societate, e tocmai familia. De fapt, un cuplu în care partenerii se respectă poate rezista chiar dacă iubirea romantică nu mai este. Poate că, respectul porneşte de la iubire sau respectul e o dovadă a iubirii. Hai să nu filosofez. Voiam să spun că relaţia dintre doi oameni care se respectă este una care inspiră, una în care cei doi au libertatea de a trăi frumos şi în acelaşi timp relaţionează bine unul cu altul.

Am avut ocazia săptămâna trecută să văd exemple din ambele variante de cupluri. Unul din ele în care doi soţi trecuţi bine spre partea a treia a vieţii vorbeau puţin, îşi alegeau cuvintele cu grijă şi le rosteau cu echilibru. Alt cuplu in care situaţia era la polul celălalt în care soţia îşi umilea soţul faţă de ceilalţi numindu-l incapabil, prost, tăntălău etc. Diferenţa era aşa de mare parcă.

De fapt, dacă stau bine să meditez, din cuplurile care vin la consiliere cred că lipsa de iubire e mai puţin vizibilă decât lipsa de respect. Cei care se respectă ajung împreună şi încearcă rezolvarea problemelor dintre ei iar cei care nu se respectă de regulă vin separat sau vine doar unul singur (excepţie fac cei care sunt ruşinoşi). E o imagine foarte diferită intre cele două categorii. Dacă soţii se respectă unul pe altul procesul terapeutic e mult mai eficient şi şedinţele de consiliere se desfăşoară într-un climat mult mai plăcut.

Dacă soţii ajung să nu se respecte atunci acela este punctul de plecare şi pentru copiii nerespectuoşi, este punctul de plecare pentru lipsa de respect la muncă, şcoală, biserică, autorităţi etc. Cred că din familie lipsa de respect se răspândeşte repede la toate celelalte capitole.

Întrebarea care îmi „ţopăie” prin minte este: Ce îi determină pe parteneri la lipsă de respect unul faţă de altul?

La această întrebare un răspuns poate fi dat doar în alte zeci de foi de scris. Oricum, câteva din cele mai evidente motive ale lipsei de respect sunt: educaţia primită, modelul parental timpuriu, mediul în care a crescut respectivul adult, obişnuinţa, stresul pentru că la stres oamenii tind să vorbească mult mai dur şi să nu mai filtreze foarte bine acţiunile şi comportamentele şi neatenţia. Toate ar merita abordate dar nu am locul acum. Oricare ar fi cauza lipsei de respect pentru partenerul de viaţă, pentru soţ sau soţie, lucrurile trebuiesc corectate urgent.

Mai există şi cazul celor la care, lipsa de respect e întreţinută de partener şi atunci lucrurile se complică. Dacă partenerul te provoacă prin lipsa sa de respect eşti foarte tentat să „îi dai ce merită”. Nu e uşor să rezişti provocărilor unui partener care nu te respectă şi chiar te agresează cu lipsa sa de respect. Totuşi undeva, cineva, trebuie să facă sacrificiul de nu răspunde firesc celuilalt ci să întoarcă şi obrazul celălalt. Adică, în loc de a răspunde partenerului cu aceeaşi obrăznicie la „complimentele” sau „binecuvântările” sale să alegi să îl faci conştient cu dragoste, prin puterea exemplului, că acel lucru este dureros şi că nu îţi place. De exemplu, ai putea întreba: „Tu cum te-ai simţi să-ţi spună cineva că nu eşti bun de nimic?” sau „Tu cum te-ai simţi să fii umilit/ă de faţă cu alţii?”

Pentru a ieşi din zona aceasta urâtă a lipsei de respect e nevoie de un plan şi de perseverenţă. Un comportament deja „cimentat bine” nu dispare peste noapte, e de muncă acolo dar se merită. Se merită să trăieşti într-o relaţie în care respectul are locul de cinste. Să se vorbească frumos în cuplu, să se poarte frumos partenerii, să arate răbdare şi îngăduinţă unul cu altul, să se stăpânească la nervi şi la mânie ca să poată cântări bine vorbele sunt mari binecuvântări. Un partener care respectă este unul pe care oricine şi-l doreşte. Un partener care ajunge să fie respectat mai mult în afara căsniciei decât în căsnicie cu siguranţă va trage mai mult să fie plecat dar un soţ sau o soţie care primeşte respect acasă, se va întoarce cu plăcere de fiecare dată, se va simţi bine să stea împreună cu partenerul de viaţă.

Ce mediu ai tu acasă? Cât respect arăţi soţiei tale, soţului tău? Cât de tentantă faci tu casa pentru comportamentul tău pentru partenerul tău? Eşti un partener respectuos sau unul fără respect, de nedorit, de evitat? Rămâne ca fiecare să ne răspundem şi să acţionăm în relaţiile noastre. Succes!

http://www.filedinjurnal.ro/

Doamne, nu-Ţi întoarce Faţa!


Maria Luca

Doamne, nu-Ţi întoarce Faţa
Mai priveşte către noi
Căci e drumul tare greu
Într-o lume de nevoi…
Mai îndură-Te şi lasă
Stropi de Har şi îndurare
Lin să cadă peste lume
S-atingă pe fiecare…
Nu-Ţi întoarce Doamne Faţa
Mai aprinde focul sfânt
Şi ne dă din Apa vie
Care curge din Cuvânt!
Într-o lume ce se pierde
Înrobită de păcat
Sunt şi oameni ce Te cheamă
Salvator şi Împărat!
Pentru cei ce strigă-n taină
Cu al lacrimei şuvoi
Doamne, nu-Ţi întoarce Faţa
Mai priveşte către noi!!!

Vulcan-20-07-2014     Maria Luca

Va rămâne Domnul Isus pe pământ la a doua Sa venire?


 

Venirea Domnului Isus

Întrebare:

Va rămâne Domnul Isus pe pămân la a doua Sa venire?

Evenimentul întoarcerii Domnului Isus pe pământ este un subiect ce necesită un studiu aprofundat. Acesta are loc după un șir de evenimente ce se vor întâmpla înainte de a doua venire a Domnului Isus. Atât Vechiul Testament, cât și Noul Testament descriu în detalii evenimentul întoarcerii Domnului Isus pe pământ și activitatea „Celui credincios şi a Celui adevărat“, a Celui ce vine să judece şi să lupte cu dreptate. Despre a doua venire și evenimentele ce preced a doua venire puteți studia în detalii în cursurile de studiere a Bibliei inductive din seria “Învățătură peste Învățătură”.

Venirea a doua a Domnului Isus Hristos pe pământ începe cu războiul de la Armaghedon care este descris în Apocalipsa 19:11-21:

Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă „Cel credincios“ şi „Cel adevărat“, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului, capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decît numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sînge. Numele Lui este: „Cuvîntul lui Dumnezeu. “Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in supţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe cari le va cîrmui cu un toiag de fer. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mîniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.“ Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare, şi a zis tuturor păsărilor, cari sburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mîncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor, şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari! “Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pămîntului şi oştile lor, adunate ca să facă răsboi cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui. Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu cari amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amîndoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor.

Continuă judecata Neamurilor, eveniment ce este descris în Evanghelia după Matei 24: 31-46:

„Cînd va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stînga Lui. Atunci Împăratul va zice celor dela dreapta Lui: “Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită dela întemeierea lumii. Căci am fost flămînd, şi Mi-aţi dat de mîncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: “Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd, şi Ţi-am dat să mănînci? Sau fiindu-Ţi sete, şi Ţi-am dat de ai băut? Cînd Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat? Cînd Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?” Drept răspuns, Împăratul le va zice: “Adevărat vă spun că, oridecîteori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” Apoi va zice celor dela stînga Lui: “Duceţi-vă dela Mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! Căci am fost flămînd, şi nu Mi-aţi dat să mănînc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau; am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pela Mine.” Atunci Îi vor răspunde şi ei: “Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?” Şi El, drept răspuns, le va zice:, Adevărat vă spun că, oridecîteori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.” Şi aceştia vor merge în pedeapsa vecinică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa vecinică.”

După judecata Neamurilor urmează Împărăția de 1000 de ani în care Domnul Isus împărățește pe pământ împreună cu sfințiii Săi după cum este scris în Zaharia 14:8-9, 16-21:

“În ziua aceea, vor izvorî ape vii din Ierusalim, şi vor curge jumătate spre marea de răsărit, jumătate spre marea de apus; aşa va fi şi vara şi iarna. Şi Domnul va fi împărat peste tot pămîntul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume. Toţi cei ce vor mai rămînea din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului, se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, şi să prăznuiască sărbătoarea corturilor. Dacă unele din familiile pămîntului nu vor voi să se suie la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie peste ele. Dacă familia Egiptului nu se va sui, dacă nu va veni, nu va cădea ploaie nici peste ea; va fi lovită cu aceeaş urgie cu care va lovi Domnul neamurile cari nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea corturilor. Aceasta va fi pedeapsa Egiptului, şi pedeapsa tuturor neamurilor cari nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea corturilor. În ziua aceea, va sta scris pînă şi pe zurgălăii cailor:… Sfinţi Domnului!… Şi oalele din Casa Domnului vor fi ca potirele de jertfă înaintea altarului. Orice oală din Ierusalim şi din Iuda va fi închinată Domnului oştirilor; toţi ceice vor aduce jerfe vor veni şi se vor sluji de ele ca să- şi fiarbă carnea; şi nu vor mai fi Canaaniţi în Casa Domnului oştirilor, în ziua aceea.”

Domnul Isus va împărăți timp de 1000 de ani pe pământ împreună cu sfinții Săi, iar după 1000 de ani urmează alte evenimente pe care le puteți studia în cursurile recomandate mai sus.

Ești tu gata să-L întâlnești pe Cel Credincios și Cel adevărat? Domnul vine curând, MARANATA.

moldovacrestina.md